Uimitoarea culoare de după de Emily X. R. Pan, Editura Epica – recenzie

10

Uimitoarea culoare de după

(The Astonishing Color of After – 2018)

Emily X. R. Pan

Editura EPICA

An apariție: 2020

Nr. pagini: 464

Emily X. R. Pan este o scriitoare americană de cărții pentru adolescenți. A debutat cu romanul The Astonishing Color of After (Uimitoarea culoare de după), cartea primind premiile APALA Honor Award și Walter Honor Award.
Leigh Chen Sanders își vede lumea complet năruita și i se pare că a trăit 17 ani de minciună, când mama ei se sinucide. Nu mai este sigură decât de un lucru: că, imediat după moarte, această s-a prefăcut într-o pasăre.
Leigh, care este pe jumătate asiatică și pe jumătate albă, călătorește pentru prima oară în Taiwan, că să-și cunoască bunicii din partea mamei. Odată ajunsă aici, unde granița dintre realitate și lumea de dincolo este foarte subțire, iar magia, o cheie la îndemână, față este convinsă că o poate găși pe mama ei, pasărea. Alergând după fantome, dobândind un acces inedit la însuși filonul Memoriei, reușește să înțeleagă motivația și sacrificiile celor de dinaintea ei.
În acest periplu, suferința este ca un foc purificator în urmă căruia destinul i se limpezește. Împletind scene fantastice cu episoade reale, trecut și prezent, prietenie și dragoste, speranța și renunțare,
Uimitoarea culoare de după este un roman captivant si emoționant despre recuperarea trecutului familiei, a poveștii originii personale, pentru a descoperi cine ești cu adevărat.

O lectură care te prinde în mreje, te ispitește să continui, îți oferă o gamă largă de emoții și te învață să faci față greutăților vieții. 

“Mama mea este o pasăre. Asta nu-i o porcărie de metaforă precum aceea cu fluxul conștiinței la William Faulkner. Mama este, la propriu, o pasăre.”
Leigh este o adolescentă normală până când mama ei se sinucide. Atunci, pare că totul se întoarce cu susul în jos, lumea ei este dată peste cap și tânăra nu știe cum să facă față acțiunii mamei sale.
Autoarea Emily X. R. Pan ne poartă într-o lume ce îmbină normalul cu anormalul, realul cu imaginarul, suferința cu bucuria, fantasticul cu lumea pe care o cunoaștem. Alert, plin de mister, “Uimitoarea culoare de după” ne poartă într-o călătorie inițiatică, cu multe pericole, magie, supranatural și care, la final, maturizează. Te face să înțelegi anumite lucruri, să vezi în profunzime, să descoperi ceea ce nu credeai că există.
Încearcă să-i spună tatălui ei că mama s-a transformat într-o pasăre, dar bărbatul nu o crede. Pune totul pe seama durerii și suferinței. La fel și prietena ei. Iar cu prietenul ei cel mai bun, Alex, evită să se mai întâlnească…
“Poate că, dacă aș fi putut să desenez vidul, l-aș fi putut controla.
Dar nu era niciodată destul de negru. Nu era niciodată negrul cel mai negru.”
Leigh Chen Saders este jumătate americancă și pe jumătate asiatică. Astfel, merge pentru prima dată în Taiwan pentru a-și cunoaște bunicii. Și aici are parte de mai multe enigme decât s-ar fi așteptat. Tatăl o lasă în casa bunicilor și merge la Hong Kong, conștient fiind că tânăra nu știe chineza, doar câteva cuvinte…
“Bețișorul ia foc, se luminează ca un licurici. Fumul se ridică negru ca tușul, lăsând dâre prin aer.
Nicio voce. Nimic. Nu știu la ce mă așteptam.
Dar apoi liniile negre se umflă repede, prefăcându-se în panglici care se împletesc și se înfășoară ca o furtună. Tresar când fumul se năpustește în gâtlejul meu, până în plămâni. Tușesc și scuip și mă frec la ochi încercând să scap de usturime.”
O carte stranie, care te hipnotizează și învăluie în mister. Ești conștient că ai mai multe întrebări, că suspansul te împresoară. Pe lângă unele informații despre Taiwan și lumea asiatică, autoarea Emily X. R. Pan ne oferă o combinație de mister și magie care ne captează atenția.
Se pare că bețișorul de tămâie este un așa-zis portal către amintiri… amintiri demult uitate.
“Aceasta este mama pe care vreau să mi-o amintesc. Bucuria asta. Felul în care lumina ei umplea camera. Veselia ei, plăcerea ei pentru mâncarea bună, râsul ei cristalin și deschis.”
Un memorial al durerii, al pierderii, o suferință care răzbate din paginile cărții și face cititorul să simtă disperarea copilului care și-a pierdut mama. Un drum plin de lacrimi, durere și dor; de amintiri și secrete tăinuite; de realități ascunse care par imposibile și care, totuși, există.
Un vârtej de emoții și culori; de sentimente și frânturi de gânduri; toate simțite și văzute prin prisma lui Leigh, care încearcă să-și dea seama cum este posibil ca mama ei moartă să fie o pasăre cu pene roșii…
Capitol cu capitol descoperim trecutul, o cunoaștem mai bine pe Leigh și o înțelegem, aflăm cum mergeau treburile în familia ei cu un tată mai mult plecat și o mamă care suferea de depresie.
“Dar cu mine cum rămânea? Cu îngrijorarea mea?
Îngrijorarea mea a crescut ca un balon corai, culoarea pălind cu fiecare răsuflare care-l umplea, până ce a devenit aproape transparentă, ca urma unei umbre, totuși stăruitoare, constantă, încă prezentă.”
Ne plimbăm prin Taipei alături de Leigh, luăm pulsul acestui furnicar mereu în mișcare, simțit diferite arome ale mâncărurilor asiatice și încercăm să deslușim misterele ce învăluie transformarea mamei în pasăre.
O lectură care mi-a suscitat interesul, m-a prins ca într-un labirint pe care nu-l cunosc și nu am putut să o las din mână. Deși stranie, chiar ciudată pe alocuri, “Uimitoarea culoare de după” este o poveste despre durere, suferință, depășirea pierderii cuiva drag și maturizare.
O cursă disperată a unei fiice, din dorința de a-și înțelege mama, de a o revedea, de a-și lua “la revedere” de la aceasta.
Autoarea folosește atât de multe comparații și metafore pentru a ilustra suferința, pierderea, durerea, încât la un anumit nivel, cititorul are impresia că mai mult este învăluit în ceață decât este iluminat.
“Toate se estompează.
Totul din lumea fizică, precum hârtia și mobila, dar și lucrurile din mintea noastră. Amintirile, emoțiile. Viața.
Prietenia. Și astea se estompează. Este doar o chestiune de timp.”
Mi-a plăcut mult personajul Leigh, cu firea ei curioasă, cu gândurile într-o forfotă continuă, agitată și mereu dornică să descopere ceva nou despre mama ei.
Când începe să afle secretele mamei pe care nu le știuse până acum, dar și istoria familiei materne, Leigh este din ce în ce mai avidă de cunoaștere.
“Am crezut că, după noaptea asta, o să pot să dorm, dar nu mă gândesc decât la pana aceea, și la duhuri, și la alte dimensiuni. Și la ce este real.
Și la culori.
Acum văd culori în întuneric. Câteodată închipuie forme sau chiar chipuri.”
Dacă își descoperă liniștea Leigh, dacă își află rădăcinile și dacă poate, în sfârșit, să meargă mai departe, vă invit să descoperiți citind cartea.

About Author

10 comentarii

  1. Foarte interesanta combinatia intre real si ireal din carte, am senzatia ca s-a inspirat din oarece legende asiatice sau mituri, ceea ce aduce un plus de farmec oricarei scrieri. Felicitari pentru recenzia frumoasa!

Spune-ți părerea!