
Ultima amintire de Deborah Bee, Editura RAO
Ultima amintire
Deborah Bee
Editura RAO
An aparitie: 2017
Nr. pagini: 281
Genul: thriller
Titlu original: The Last Thing I Remember
Traducător: Lingua Connexion
Sarah este în comă. Şi-a pierdut memoria – nu ştie cum a ajuns pe patul de spital şi nici cum poate pleca de acolo. E capabilă doar să audă şi să gândească. Descoperă că a fost agresată şi că atacatorul e în libertate. Mai mult, viaţă ei e pusă în pericol de un misterios necunoscut care o vizitează regulat, iar ea nu poate strigă după ajutor. Incapabilă să se mişte, să vadă ori să vorbească, Sarah trebuie să pună cap la cap orice fragment de conversaţie pe care-l aude, pentru a-şi reconstrui trecutul, dar şi pentru a-şi salva viaţă.
“Sunt trasă iar în realitate de nişte voci gălăgioase.
Camera mea pare să fie plină de oameni.
— De ce nu mi-aţi spus despre asta când am ajuns aici?
Asta e sora mea. I-aş recunoaşte vocea dintr-o mie. Sora mea e aici. O ştiu pe sora mea. Numele ei este Carol şi e mai mare decât mine şi mult mai curajoasă. Întotdeauna a fost aşa. Nici n-am realizat că a venit. Doamne, trebuie să fie grav.
— Dacă nu ştiu ce bărbat ciudat a fost în camera ei, de ce nu mi-aţi spus imediat?
— Pentru că am discutat cu Brenda, Carol.
Doamne, sunt toţi aici.
— Şi cu ce schimbă asta lucrurile?
— Nu vrem să ne ştie treburile toată lumea. Nu-i aşa, Brian? Brian?
— Aşa e, June, dar asta nu este un motiv. Motivul pentru care nu am spus este că acest bărbat a dispărut acum. Poliţia este aici. Au o poză a lui. Să lăsăm toate astea în grijă lor. Ar trebui să ne îngrijim de Sarah. Să o ajutăm să-şi revină. Să-i vorbim, aşa ne-au zis.
— Dar, tată, nu funcţionează, nu-i aşa?
— Domnul Mălin este specialistul care are grijă de ea, iar el spune că trebuie pur şi simplu să vorbim cu ea.
— Păi, mama, hai să-l aducem pe domnul Mălin aici. Să vedem ce altceva mai poate face acest spital. Poate nişte teste medicale.
— Nu vrem probleme, Carol. Brian, spune-i lui Carol că nu vrem probleme. Brian!
— Probleme? Deja avem probleme, mama. Probleme mai mari că astea nu cred că e posibil să existe. Chiar nu pricepi? Nu înţelegi că trebuie să facem ceva acum?
Îmi place când se enervează. Întotdeauna se enervează. Ea este cea care spune lucrurilor pe nume. Până pe la vârstă de şapte ani, ea a fost şefa pentru că era prima la toate. Îşi putea lega şireturile, putea citi, putea scrie, putea să joace cărţi. Odată, a fost închisă în dulapul din capul scărilor de copiii de vizavi — doar o dată , pentru că aproape că le-a rupt picioarele lui Helen şi Alexei când a scăpat. Eu n-am putut riposta niciodată. Pentru că eram mai mică. Mă închideau în dulap mai mereu. Apoi, într-o zi, am vrut să mă joc cu ea, dar nu m-a lăsat. Mi-a zis că eram un bebeluş şi că nu ştiam să mă joc. Ea a ras. Eu am plâns. M-a ignorat. Aşa că m-am dus jos. După aceea, mama urcă şi-i trage o scatoalcă peste cap. „N-o închide pe sora-ta în dulap”, urlă mama. „N-am închis-o urlă şi ea înapoi. E o mincinoasă”, zice ea. Mama a lovit-o iar în exact acelaşi loc în care a lovit-o şi mai devreme şi a trântit uşa. Aveam vreo cinci ani. Mă aşteptăm la o ditamai lovitură, dar n-a fost aşa. „Bine jucat a zis. Ai tupeu.” Şi m-a lăsat să mă joc cu ea de atunci înainte.”


One Comment
Geo
Nu știu ce sa zic… Aștept o recenzie si apoi mă hotărăsc.