Ultima dorinta. Seria Witcher partea I de Andrzej Sapkowski, Editura NEMIRA – recenzie

29

Ultima dorință

Andrzej Sapkowski

Editura NEMIRA

Nr. pagini: 296
Colecție: Nautilus
Data apariție: 2015
Titlu Original: Ostatnie życzenie
Traducerea din limba poloneză: Mihaela Fiscutean
Genul: fantasy, aventuri, povestiri
Cartea care a stat la baza celebrei serii de jocuri video THE WITCHER. Seria a cunoscut de asemenea ecranizări de succes, atât film, cât și serial TV.
Prima parte din seria WITCHER, saga care l-a consacrat pe Andrzej Sapkowski:
  1. Ultima dorință – Wiedźmin, Ostatnie życzenie -1990 – Last Wish
  2. Sabia destinului – Miecz przeznaczenia – 1992 – prezentare
  3. Sângele elfilor – Krew elfów – 1994 – prezentare
  4. Vremea dispreţului – Czas pogardy – 1995
Seria  a cuprins inițial trei volume de povestiri, publicate în mai multe edițîi și sub mai multe titluri, autorul adăugându-i treptat și alte cărți.
Andrzej Sapkowski s-a născut pe 21 iunie 1948 în Lodz, Polonia. A studiat economia și a lucrat că agent de vânzări pentru o companie străînă. A tradus literatură science fiction și în 1986 a scris prima povestire în glumă, dar textul a fost publicat imediat în revista Fantastyka.  A devenit apoi scriitor full time, cucerind și publicul larg, și criticii literari. Vorbind despre începuturi, scriitorul povestea: „Când am început să scriu eu Polonia nu avea scriitori de fantasy. Eu am fost un pionier. Nu e lipsa de modestie, e adevărul: a trebuit să inventez literatură fantasy în Polonia. A trebuit să las în urmă lecturile mele din domeniu, tot ce știam despre fantasy, căci cititorul polonez, care e pretențios, nu voia să accepte hibrizi, cărți la mijlocul drumului dintre fantasy și alte genuri sau pur și simplu o imitație după Tolkien. Caută ceva nou, ceva special. Nerăbdarea lui de a descoperi ceva nou, ceva special, m-a făcut să scriu”. Autorul a câștigat numeroase premii prestigioase. A primit două distincțîi de la The European Science Fiction Society și cinci premii Zajdel. În anul 2012 i s-a decernat Medalia de Merit pentru Cultură Gloria Artis în Polonia.
Geralt, vânătorul cu păr alb și ochi pătrunzători, are puteri magice, elixire fermecate și gânduri necurate. Vănătorul este… un luptător periculos și un asasin fără milă. Iar victimele sunt alese pe sprânceană…
Cutreierând ținuturi de poveste, ucigașul descoperă la fiecare pas că aparențele sunt înșelătoare: nu oricine pare monstruos e un monstru și nu orice basm e o feerie cu zane. Regi incestuoși, duhuri răzbunătoare, fecioare crude, harpii îngrozitoare și vampiri fără vlagă îi ies tot timpul în cale. Și adesea nu sunt ceea ce par…
Asemenea lui China Miéville și Neil Gaiman, scriitorul Andrzej Sapkowski ia ce e vechi și creează ceva cu totul nou.“ Foundation
Seria WITCHER reprezintă o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginația debordantă a autorului polonez cucerește orice cititor.“ The Guardian
Un prim volum extraordinar al unei serii de excepție! Imaginația autorului și modul în care o transpune în cuvinte merită toate laudele și aprecierile care i s-au adus, la care le adaug, cu prisosință, și pe ale mele. Am fost fermecată de această carte, citind-o, am pătruns pe un tărâm magic.

Principalul atuu al său este lumea creată în carte și creaturile nemaiîntâlnite și nemaivăzute care o populează. Par desprinse direct din mituri, crezuri și superstiții de demult. Timpul poveștii e unul din vremuri apuse, când tot felul de creaturi trăiau pe Pământ, ascunse în păduri, în munți, în mlaștini, sau chiar printre oameni, făcând rele și răspândind teroare. Și singurii care le puteau veni de hac erau vânătorii de monștri, o breaslă cu foarte puțini membrii. Un astfel de vânător era Gerald, „Lupul alb”,  eroul poveștilor pe care le vom afla citind cartea, denumit astfel datorită părului său alb, deși el e tânăr. 
În viziunea autorului, „vrăjitorii” sunt vânători de monștri care, cu pregătire intensă și modificarea corpului prin exerciții, dezvoltă abilități supranaturale la o vârstă fragedă pentru a lupta cu monștrii. Doar că, așa cum vom vedea pe parcurs, nu toți monștrii sunt ceea ce par la prima vedere. Partea bună e că Gerald, „Lupul alb” știe să facă diferența. 

Pământul, așa cum e imaginat în carte, fusese un tărâm al dragonilor, manticorelor, grifinilor și amfisbenelor, vampirilor, vârcolacii și strigoilor, kikimorelor, himerelor și zmeilor, iar oamenii fuseseră intrușii care le-au smuls acestora pământul bucată cu bucată, fiecare vale, fiecare trecătoare, fiecare pădure și fiecare poiană. O făcuseră cu ajutorul neprețuit al vânătorilor. Dar acele vremuri trecuseră demult, monștrii erau din ce în ce mai puțini, dar rămăseseră la fel de periculoși, iar vânătorii erau tocmiți pentru uciderea lor. Dar, paradoxal, cu cât își făceau mai bine treaba, cu atât, teoretic, găseau de lucru: 
„Cu profesia ta este mai rău. Voi, vânătorii de monștri, vă tăiați singuri craca de sub picioare, vă pierdeți pâinea încet, dar constant. Cu cât mai bine și mai conștiincios vă faceți treaba, cu atât mai puțin veți avea de lucru.”
Țin să remarc coperta foarte inspirată și traducerea de notă maximă, cu atât mai de apreciat cu cât în carte apar dialecte, foarte inspirat traduse, cum întâlnim de exemplu în povestirea ”Capătul lumii”, una din povestirile care mi-a plăcut în mod deosebit cu limbajul personajelor, cu umorul dialogurilor și cu monstrul vânat: un drac! Era un drac ca toți dracii, o creatură caprină răutăcioasă care făcea fel de fel de drăcii! Mi s-a părut tare simpatic. De altfel, nici sătenii nu voiau să-l omoare, ci doar să-l gonească pe alte meleaguri.
” Furî, conilor, animali șî grâni. Distrugi șî rupi, scurmî cu botul în dig, faci gropi, roadi ca un cerb sau ca un castor, o dat drumu la apa de la un iaz, ș-o fo toți crapii cu burta-n sus. O dat foc la hambar, o făcut scrum fânu, bestia naibii. 
– A, înțeles, l-a întrerupt Gerald. Așadar, vă necăjește totuși. 
– Nu, nu năcăjăști pi nimini. Faci drăcii, asta-i, na.
Jaskier s-a întors de la fereastră, înăbușindu-și râsul. Vânătorul tăcea. 
– (…) O sî plătim cât faci, da ia aminti, nu vrem sî-l omorâți pi drac. Altmintrelea, nu.
Cartea are șase povești în poveste, înșirate că mărgelele pe ață, iar liantul, firul călăuzitor, dacă pot spune așa, este timpul petrecut de Gerald la Mănăstirea Melitele, unde preoteasa Nenneke și novicea Iola îl ajută să-și revină după rănile profunde căpătate în timpul unei confruntări cu un strigoi, în primul capitol al cărții, „Vânătorul de monștri”. Sunteți curioși cum a decurs lupta cu strigoiul? 
Geralt a făcut un salt în spate răsucindu-se brusc, strigoiul s-a șters de el, s-a învârtit și el, tăind aerul cu ghearele. Nu s-a dezechilibrat și a pornit din nou la atac imediat, din semirotație, clămpănindu-și dinții chiar în dreptul pieptului lui Geralt. Rivianul a sărit în partea opusă, și-a schimbat direcția de rotație de trei ori într-o piruetă șuierătoare, dezorientând creatura. Sărind, a lovit-o fără elan, dar puternic, în partea laterală a capului, cu piroanele de argint încorporate în zona superioară a mănușii, în dreptul degetelor. 
Strigoiul a scos un răcnet înfiorător, umplând palatul cu un ecou hodorogit, s-a prăbușit la pământ și a început să urle puternic, amenințător, furios. 
Vânătorul a rânjit malițios. Prima încercare, așa cum anticipase, fusese încununată de succes. Argintul îi fusese fatal strigoiului, la fel că majorității monștrilor legați pe viață de magie. Exista, așadar, o șansă: fiara era că oricare alta, și această îi putea garanta reușită dezlegării, așa cum și sabia de argint, în ultima instanța, ii putea garanta lui viață. 
Strigoiul nu se grăbea cu următorul atac. De data aceasta s-a apropiat încet, rânjindu-și colții și balele curgându-i scârbos. Geralt s-a dat îndărăt, a descris un semicerc pășind precaut, mișcările sale, ba încetinite, ba accelerate, derutându-l pe strigoi, împiedicându-l să-și ia avânt pentru salt. În timp ce mergea, vânătorul derula în urmă sa un lanț lung, subțire, puternic, îngreunat la capăt. Lanțul era de argint. 
Când strigoiul s-a încordat și a sărit, lanțul a șuierat în aer și, zbătându-se ca un șarpe, s-a încolăcit cât ai clipi în jurul brațelor, gâtului și scăfârliei dihaniei. Strigoiul a căzut în capcană, scoțând un țipăt ascuțit care spărgea timpanele. S-a zvârcolit pe podea, hohotind înfiorător, nu se știe dacă din cauza furiei sau a arsurii dureroase provocate de metalul odios. Geralt era satisfăcut – uciderea strigoiului, dacă ar fi vrut, nu ar fi reprezentat în acel moment o mare problema. Dar vânătorul n-a făcut uz de sabie. „
Discuțiile cu Nenneke, și apoi vizitele pe care le primește la mănăstire (cea nedorită a lui Fawles, care dorea să-l vadă plecat din ținut, dar și cea mai mult decât binevenită a prietenului său Jaskier – poet și bard talentat) sunt pretexte pentru a-și aduce aminte și povesti incredibilele și senzaționalele întâmplări pe care le trăise în timp ce își făcea meseria: vâna monștri pe bază de contract! Da, chiar așa, era tocmit pentru fiecare misiune în parte. 
Practic cartea are două planuri: cel numit „Vocea rațiunii „, în care îl găsim pe Gerald la Mănăstirea Melitele, care constituie cumva rama acestui volum, după fiecare poveste revenind la ”Vocea rațiunii”, și cel din timpul misiunilor sale, pe care le retrăiește și pe parcursul cărora îl însoțim pas cu pas, capitol cu capitol: Sâmburele de adevăr; Răul cel mai mic; Chestiune de preț; Capătul lumii; Ultima dorință. Volumul e propriu-zis o culegere de povestiri fără legătură între ele, avându-l în prim plan pe Gerald din Rivia. Recunosc că genul povestiri scurte nu e printre favoritele mele, prefer o acțiune cursivă, fluidă, cu întâmplări legate între ele. Sper că în volumele următoare povestea să se închege mai bine. Însă ca prim volum al seriei e foarte reușit, schițând o lume extraordinară ca decor al acțiunii. Iar poveștile sunt captivante, ușor de citit. Acțiunea e alertă, avem parte de suspans, de situații bizare și aventuri incredibile. 

Gerald din Rivia un personaj interesant, descris ca un singuratic, cu un ascuțit simț al dreptății și al binelui. Nu este vorbăreț, nu leagă prietenii pe parcurs, emană o senzație de calm, siguranță și putere. Este în același timp un bărbat atrăgător, deloc rece în ciuda privirii de gheață, iar în ultima povestire din carte – Ultima dorință – o vom cunoaște pe cea care i-a furat inima, vrăjitoarea Yennefer, și ea un personaj extrem de pitoresc, și împrejurările în care s-a petrecut acest fapt. Dar să nu vă așteptați la romantism, sau vreo poveste de iubire propriu-zisă. Sper ca în volumele următoare să avem parte de o continuare și dezvoltare a poveștii lor, sunt un cuplu frumos. 

Un personaj care mi-a plăcut în mod deosebit este bardul Jaskier, un bărbat vesel, optimist, hâtru și vorbăreț, care îl completează foarte bine pe taciturnul și cinicul Gerald.
” Când am studiat la Academia din Oxenfurt, istoria era pe locul al doilea pe lista mea de materii preferate. 
– Care era pe primul loc? 
– Geografia, a spus serios poetul. Atlasul lumii era mai mareși era mai lesne de ascuns butelca de vodcă în el.”
Spuneam că lumea creată în carte e principalul atuu al acesteia, însă la fel de important e stilul de scriere al autorului. Am apreciat temele abordate și mesajele transmise printre rânduri, ca și faptul că umorul, satira și parodia sunt ingrediente prețioase ale acestui roman. Mi-a plăcut de asemenea faptul că în poveștile din carte se regăsesc ca surse de inspirație poveștile clasice, cum ar fi Albă-ca-zăpada (în ”Răul cel mai mic”), Frumoasa și Bestia (în ”Sâmburele de adevăr”), Aladin și lampa fermecată (în ”Ultima dorință”), fără a fi însă o reinterpretare a acestora. Sunt curioasă cu ce întâmplări mă va surprinde autorul în volumul următor. Sunt câteva personaje pe care sper să le reîntâlnesc, iar unele din poveștile din carte cred că vor avea continuitate, cum este Chestiune de preț.
”- Dunny, a spus grav Gerald, Calanthe, Pavetta. Și tu, cavalerule onest, Tuirsearch, viitorul rege al Cintrei. Pentru a deveni vânător trebuie să te naști în umbra destinului, și foarte puțini sunt cei care se nasc așa. Îmbătrânim, pierim și n-avem cui să transmitem cunoștințele, capacitățile noastre. N-avem succesori. Și lumea este plină de Rău, care nu așteaptă altceva decât să nu mai fim. 
– Gerald, i-a șoptit Calanthe.
– Da, ai dreptate, maiestate. Dunny! Dă-mi ceea ce ai deja și despre care nu știi. Voi reveni în Cintra peste șase ani pentru a vedea dacă destinul este bun cu mine.”

Mulțumim Editurii Nemira pentru cartea oferită pentru recenzie!

Ultima dorință de Andrzej Sapkowski poate fi comandată de pe site-ul Editurii Nemira,

librex.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.rocarturesti.ro, emag.ro

About Author

29 de comentarii

  1. O recenzie foarte frumoasă și convingătoare! M-au fascinat detaliile prezentate, vreau să descopăr și eu această lume fantastică! Mulțumesc pentru recomandare!

    • Mă bucur că te-am tentat, Tyna! E o carte captivantă, se citește ușor, iar lumea creată în paginile ei e fascinantă.

  2. Minunata recenzie!!! Aplauze! Daca nu as fi citit deja cartea, as fi facut-o acum fara doar si poate. Ai intuit foarte bine, capitolul „O chestiune de pret” este foarte important in desfasurarea ulterioara a actiunii care incepand cu volumul 3 va avea acea continuitate de care vorbeai. Volumul 2 este si el absolut fermecator. Eu am gasit foarte romantic ultimul capitol al acesui volum si modul cum si-a riscat el viata pentru Yennefer, desi abia o cunoscuse.

    • Multumesc mult Ana! Ma bucur ca iti place recenzia mea, mai ales ca tu mi-ai atras atentia asupra acestei serii. Astept cu mult interes sa citesc volumul urmator, ma bucur ca am intuit bine in privinta povestii din Cintra si imi pare bine ca actiunea va avea mai multa continuitate. Cat despre ultima poveste din volum, cea care da si titlul volumului de fata, mi-a placut, chiar as fi regretat sa nu avem parte si de o poveste romantica. Nu mi s-a parut ca exceleaza la capitolul romantism, dar mi-a placut atractia si fascinatia lui Gerald pentru Yennefer, si felul cum a exploatat autorul aceasta latura. Sper sa se dezvolte aceasta relatie de iubire pe parcurs.

  3. Suna bine recenzia, îmi place. Momentan nu am de gând sa citesc seria, dar pe viitor cine știe?
    Mulțumesc Oli pentru că mi-ai permis sa îmi fac o părere despre aceasta carte.

  4. Cât de minunată este recenzia, felicitări! Mă tentează seria de foarte mult timp, mă tot abțin să nu o pun în coșul de cumpărături, dar recenzia ta mă face să mi-o doresc încă și mai tare.

  5. Foarte captivanta recenzia ta! Am citit cartea anul trecut si chiar mi-a placut, cu toate ca la inceput mi-a cam dat batai de cap din acuza celor doua planuri

    • Mulțumesc, Alina! Exact asta a fost și senzația mea, mai ales că nu realizasem când am început să citesc că practic povestirile nu sunt propriu zis legate între ele și nu găseam „cadența „. Dar a meritat, și acum sunt curioasă cum e volumul următor.

    • Ma bucur! M-a surprins foarte placut primul volum, iar seria, din recenziile citite si cotatiile pe goodreads e in crescendo de la volum la volum. Astept cu interes sa citesc continuarea.

    • Eu sunt tentata sa o citesc pe toata. Nu m-am declarat fan al seriei – are foarte multi, intr-adevar, sunt si jocuri video, si filme facute dupa ea – dar e scrisa bine si merita citita, pentru un iubitor al genului fantasy.

    • Mulțumesc! Mă bucur că ti-am atras atenția asupra ei! Și eu ștept cu interes să citesc următorul volum, să văd cum evoluează acțiunea.

Spune-ți părerea!