Ultima scăpare de Iris Johansen, Editura Orizonturi – recenzie

18

Ultima scăpare (Fatal Tide)

Iris Johansen

Editura Orizonturi

An apariţie: 2006
Nr. pagini: 326
Traducător: Liviu Mateescu
Personajul principal, Melis Nemid navighează în ape periculoase și este pe punctul de a fi trasă la fund. Este singura care cunoaște adevărul despre dispariția fără urmă a unui oceanograf, iar cineva este hotărât că acest adevăr să dispară odată cu ea.
Femeia crede că și-a lăsat trecutul în urmă când s-a întors acasă, pe o insula din Caraibe, pentru a studia comportamentul delfinilor. Dar viață liniștită îi va fi zguduită de apariția unui personaj extrem de periculos. Un singur om o poate salva: cineva care pretinde a fi tot oceanograf. El va încerca să îi câștige încrederea și să îi afle secretele. Din păcate, Melis ar putea afla prea târziu ce vrea cu adevărat acest bărbat enigmatic, pentru că cel plasat pe urmele ei îi cunoaște cele mai ascunse temeri și îi va provoca adevărate coșmaruri. Într-o încercare disperată de a scăpa, ea se expune unui risc enorm, șansele de reușită fiind minime…
O carte cu situații absolut surprizătoare ce se succed într-un ritm amețitor, o poveste de neuitat, care se citește la cel mai înalt nivel de adrenalină.
Mulțumim Libris pentru cartea oferită pentru recenzie!
Mi-am dorit să citesc această carte de când am aflat că despre personajul principal, Melis, descoperim câteva lucruri impresionante în Fascinația Dansatorului, al treilea volum din superba serie Dansatorul Vântului, deși cartea de față nu face parte din serie, fiind de sine-stătătoare. Astfel, Alex și Caitlin, protagoniștii poveștii din Fascinația Dansatorului, ajung la un moment dat în Istanbul, la un bordel ilegal, unde copiii erau exploatați sexual. Cei doi vor reuși să o salveze din acel coșmar pe Melis, o fetiță de unsprezece ani pe atunci. În Ultima scăpare aflăm povestea tinerei Melis, ceea ce s-a întâmplat cu ea la câțiva ani după cumplita ei captivitate. Cartea are și o latură psihologică, făcând în repetate rânduri referire la emoțiile și trăirile Melisei, la felul în care învățase și reușea – mai mult sau mai puțin – să gestioneze amintirile întunecatei perioade din copilăria sa. 
Ultima scăpare de Iris Johansen ne introduce de la primele rânduri în acțiune, ritmul este foarte alert, nu ai timp nici să respiri, nicidecum să te plictisești! Îmi place stilul autoarei, fluid, elegant și cinematografic.
După un prolog tensionat, în care asistăm la o evadare pe muchie de cuțit a doi membrii Seal dintr-o închisoare din Irak-ul de Nord, petrecută 1991 (și facem astfel cunoștință cu Kelby și Nicholas, pe care îi vom reîntâlni într-un alt context pe parcursul cărții), acțiunea se mută pe o insulă din Antilele mici, zece ani mai târziu, și o cunoaștem pe Melis Nemid, protagonista poveștii de față.
Melis e o tânără de o frumusețe rară, și cu un aer foarte înșelător de fragilitate, ea având o mare determinare și forță interioară, pe care o demonstrează constant pe parcursul întâmplărilor ce urmează. Căci trebuia într-adevăr să fii o persoană foarte puternică să poți depăși un trecut ca al ei și să poți „funcționa” normal. Cu ani în urmă pe când era doar o fetiță de zece ani, a fost vândută pe piața de carne vie de o persoană care ar fi trebuit să o aibă în grijă și a ajuns într-un „kafas” din Istanbul, un bordel cu copii. A petrecut în acel iad șaispezece luni, care i-au distrus inocența, încrederea în bărbați și sănătatea psihică.
Revenise pe linia de plutire cu ajutorul unei psihiatre foarte bună în profesia sa – Carolyn Mulan, care îi devenise intre timp mai mult decât o ancoră, fiind cea mai bună prietenă a ei, cu care păstra o legătură strânsă. Chiar dacă nu erau aproape una de alta, vorbeau mereu la telefon.
De când avea şaispezece ani, Melis îl însoţise pe Phil Lontana, un oceanograf pasionat de meseria sa, în expedițiile acestuia pe mări și oceane. Ea însăși avea o mare pasiune, pe care o transformase în profesie: era interesată de studiul delfinilor, al căror comportament avusese ocazia să îl observe în timp ce călătorea alături de Lontana – pe care îl considera tatăl ei vitreg – pe vasul acestuia, „Ultima casă „.
În prezent locuia pe Insula Lontana, proprietatea lui Phil, pe care o considera casa ei. Era o singuratică, evitând pe cât posibil compania oamenilor, fiind în schimb mai mult decât entuziasmată de cei doi tovarăși ai ei: Pete și Susie, o pereche adorabila de delfini în vârstă de opt ani – deci încă niște pui, după vârsta lor. Adevărul e că, citind despre aceștia, m-am îndrăgostit și eu de ei, ca și Melid. Cartea fiind un thriller cu multe răsturnări de situație și întâmplări de-a dreptul dramatice și imprevizibile, și cu victime colaterale așa cum se întâmplă în poveștile de genul acesta, am stat tot timpul cu sufletul la gură să nu pățească ceva delfinii, așa de mult m-am atașat de ei ca personaje. Căci sunt cu adevărat personaje principale în carte. Aflăm multe informații interesante despre delfini în general, iar dacă nu îndrăgeați deja delfinii, după lectura acestei cărți o veți face cu siguranță!
Declanșatorul acțiunii cărții, ca să spun așa, este o scrisoare primită de Melis de la Phil Lontana, care seamănă periculos de mult cu un testament. Îi spunea că a trecut pe numele ei Insula pe care locuia, cât și vasul Ultima casă. Îi spunea de asemenea să nu vină să îl caute, iar dacă nu va primi o perioadă de timp vești de la el, să ia legătura cu Jed Kelby, un multimilionar aventuros, oceanograf ca și Phill, care avea aceeași pasiune în sânge: descoperirea galioanelor vechi, cât și a oricărui mister înghițit de ocean. Ambiția multor oceanografi era descoperirea Atlantidei, dar Phil, ca și Kelby, aveau alt țel suprem: Marinth, un oraș-insulă străvechi, locuit de o civilizație foarte avansată, care fusese măturat de un val imens și înghițit de apă.
”I se dusese vestea că era centrul cultural și tehnologic al întregii lumi antice. Apo, într-o singură noapte, zeii au luat înapoi tot ce creaseră. Au trimis un val gigantic și au tras orașul ănapoi în mare, acolo unde se născuse.”
Misterul din jurul lui era atât de mare, încât existența sa era pusă sub semnul îndoielii. Nu și de către Phil. Și nici de către Jed Kelby, cu siguranță.
Bineînțeles că Melis, îngrijorată, pleacă, imediat ce primește scrisoarea, pe urmele lui Phil, realizând că ceva nu era în regulă. Ajunsă la Atena, acolo unde se afla acesta ultima dată când vorbise cu el, își dă seama că era urmărită.
Nu renunță însă, nu se întoarce din drum și, în cele din urmă, îi ia urma imprevizibilului ei tată vitreg, doar pentru a asista, siderată și neputincioasă, la explozia vasului Ultima casă, cu Phil la bord, ajungând ea însăși la spital în urma suflului exploziei. Când s-a trezit, douăzeci și patru de ore mai târziu, „privirea i se opri asupra unui bărbat care stătea într-un scaun, lângă patul ei.”
„Avea părul negru, ochii negri și părea a avea în jur de treizeci de ani. Respira încredere în sine prin toți porii și arbora această încredere cu aceeași naturalețe cu care își purta hainele luxoase.”
Era sigură că nu l-a întâlnit niciodată, dar îi era vag cunoscut.
Nu avea chef să vorbească cu nimeni, însă bărbatul nu era ușor de ignorat.
„- Cine dracu’ ești?
– Jed Kelby .
Deci de-acolo îl știa – din reviste, din ziare, de la televizor…
– Ar fi trebuit sa-mi dau seama. Băiatul de Aur.
– Da, asta era pe vremuri porecla mea. (…) S- ar putea să descoperi că-ți pot fi de folos.”
Însă Melis era hotărâtă să se țină departe de Kelby și de orice avea vreo legătură cu Marinth, având propriile motive pentru asta. Imediat ce a putut, s-a întors pe insulă, unde Cal, un fost membru devotat din echipajul lui Phil Lontana, avusese grijă de delfini cât timp fusese ea plecată. Însă, un telefon primit în miez de noapte de la Carolyn îi dă din nou lumea peste cap.
”Vocea de la celălalt capăt al firului era atât de răgușită încât Melis nu o recunoscu în primele momente.
– Melis, am nevoie de tine aici.
– Carolyn, tu ești? Ce s-a întâmplat? Pari…
– Totul e în ordine. Vreau să… Vocea i se frânse. Îmi pare rău. Oh, Doamne, îmi pare atât de rău. N-am vrut să… Nu veni. Minciuni. Pentru numele lui Dumnezeu, nu veni!
Legătura se întrerupse.”
Nu putea ignora un asemenea apel disperat, așa că plecă imediat spre Nassau, acolo unde locuia Carolyn și unde avea cabinetul, nu înainte de a suna la poliție.
Dar, ajunsă acolo, a aflat de la ofițerul care preluase deja cazul, că prietena ei era de negăsit, ca și asistenta acesteia de la cabinet. Prima pe care au găsit-o a fost Maria. Abandonată pe plajă, cu gâtul tăiat. În scurt timp, valurile au adus un trup la țărm… Carolyn. Autopsia a scos la iveală faptul că fusese maltratată cumplit.
Iar durerea și suferința lui Melis se împletesc cu sentimentul de vinovăție. Căci are sentimentul că aceste crime au legătură cu ea, cu moartea lui Phil, cu Marinth… Și nu se înșela.
Și, în cele din urmă, are și dovada, iar amenințarea din umbră capătă și un chip, sau, mai bine zis o voce. Începe să primească telefoane de amenințare, care o sperie și îi răvășesc cele mai ascunse temeri. Căci nenorocitul știa pe ce butoane să apese: furase dosarele lui Carolyn, în care era consemnat tot ceea ce îi spusese Melis despre perioada în care fusese captivă în Kafas, iar acum o chinuia cu propriile ei amintiri…
Iar miza era un cufăr cu plăcuțe pe care erau hieroglife, pe care Phil îl găsise în apropierea locului unde bănuia că e scufundată Marinth. Traducerea hieroglifelor îl convinsese că proveneau de pe insulă, fiind schema unui tun sonic care ar putea fi calea de acces spre energia magmei pământului. Însă, în mâinile nepotrivite, era o armă formidabilă! Iar Archer, căci așa se va dovedi că se numește criminalul și perversul ce o suna pe Melis, voia exact această armă. Și încerca să o facă pe Melis să îi dea ceea ce dorește, terorizând-o.
Pe de altă parte, și Kelby dorea ceva de la ea: Marinth, bineînțeles! Așa că Melis va face o înțelegere cu acesta: îl va ajuta să descopere calea către misterioasa insulă scufundată în schimbul promisiunii că cei răspunzători de moartea lui Phil și a lui Carolyn vor plăti pentru faptele lor. De ce am spun mai devreme că cei doi delfini sunt personaje principale în carte? Se pare că doar ei puteau să găsească drumul spre fabuloasa insulă dispărută.
Kelby acceptă înțelegerea, dar pune condiția ca întâi să găserască insula, și apoi va urma răzbunarea. A fost un plan greșit, căci astfel au pornit spre Marinth, având un criminal dezaxat pe urmele lor.
“Melis ridică pistolul. Auzi o înjurătură și văzu portiera trântindu-se înapoi în momentul în care trase. Glonțul ricoșă din tabla mașinii.
Încercă să țintească, dar nu reuși să facă prea mare lucru în timp ce alerga. Trase, oricum.
Parbrizul se sparse în mii de bucăți și mașină se întoarse brusc spre un depozit de pe partea stânga a drumului. Apoi veni direct spre ea.
Nu mai avea timp să fugă. Nu mai avea timp să gândească.
 Plonjă în apele portului. (…)
Kelby era foarte furios. Toți mușchii îi erau încordați în momentul în care intră în depozit și se îndrepta spre ea. Îi întinse o pungă de plastic.
    – Ți-am adus haine uscate.
   – Mulțumesc. Se înfășură mai strâns în pătura pe care i-o dăduseră cei de la poliție. Dar trebuie să-mi fac un duș înainte de a mă îmbrăca cu haine curate. Îmi simt tot corpul acoperit cu sare. Cred că aproape au terminat cu mine. Locotenentul Lorenzo a spus că se întoarce peste câteva minute.
    – Ești bine? o întrebă el agitat.
    Ea dădu din cap.
    – Nu sunt rănită. N-au vrut să mă rănească. Voiau doar să pună mâna pe mine. Se scutură, înfiorată. L-au ucis pe Gary.
    – Știu.
    – Și unul dintre studenți a fost lovit la cap, a suferit o contuzie minoră. De Manuel e vorba. Se freca pe frunte. Parcă așa mi-au spus. Bietul copil!
    – Da, de Manuel Juarez e vorba. O să se facă bine.
   – Și Cal a fost împușcat. Dar el o să supraviețuiască. Archer și oamenii lui au încercat probabil să se asigure că voi fi vulnerabilă când voi ajunge lângă bazin, în caz că nu puneau mâna pe mine între timp. Își umezi buzele. Cal a fost împușcat în umăr și Archer l-a aruncat în bazinul delfinilor, că să scape de eventualul cadavru. În mod normal s-ar fi înecat, dar Pete și Susie l-au ținut între ei și l-au ridicat deasupra apei.”
Acțiunea se precipită, avem parte de suspans, situații dramatice, dar și răsturnări spectaculoase de situație. Și, în focul evenimentelor, suntem martorii unei neașteptate și cu atât mai frumoase povești de iubire între Melis și Kelby, cu toată lipsa de încredere a unuia în celălalt, având în vedere că amândoi aveau propriile secrete, adânc îngropate. Și, mai mult de atât, fiecare aveau propriile bariere emoționale, greu de depășit.
”Cred… cred că te iubesc. Își umezi buzele. Nu, chiar te iubesc, doar că mi-e greu s-o spun. Inspiră profund. Și asta e și mai greu de spus. Și nu vreau să mai fiu singură.”
Vor ajunge în cele din urmă la un compromis, va reuși fiecare să-și onoreze partea sa din înțelegerea făcută? Vor obține ceea ce și-au dorit mai presus de orice? Sau vor descoperi împreună ceva mult mai prețios? Nu vă dau amănunte, vă invit să descoperiți singuri ce se întâmplă în continuare și care este deznodământul acestei frumoase și captivante povești.
O carte ca un roller-coaster, plină de mister, adrenalină și tensiune, cu personaje extrem de interesante, un thriller romance care mi-a plăcut foarte mult și pe care îl recomand tuturor iubitorilor acestui gen.

Cartea Ultima scăpare de Iris Johansen poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii Editura Orizonturi

 

About Author

18 comentarii

    • Mulțumesc Dana! Sunt cărți de citit și recitit, intr-adevăr ! Eu mai am câteva necitite, trebuie să recuperez. ..

  1. O recenzie foarte tentantă și plină de suspans, care m-a ținut cu sufletul la gură! Felicitări! Abia aștept să citesc și eu această carte. Mulțumesc pentru recomandare!

    • Mulțumesc Tyna! Îți va plăcea foarte mult, mai ales că ai citit deja despre Melis în Fascinația Dansatorului!

    • Mulțumesc Mirela! Așa te tine și cartea, de la prima până la ultima pagină! Se citește pe nerasuflate.

  2. Cât de frumoasa este recenzia! Îmi place mult cum ai redat firul acțiunii, ne-ai ținut mereu conectați cu povestea și am stat cu inima in gât de emoție pana la final. Felicitări, Oli!

  3. Plina de actiune si suspans aceasta recenzie, oglinda celor din carte, presupun! Suna foarte bine aceste carti ale autoarei Iris Johansen! Multumesc mult pentru recomandare, se retine.

  4. Frumoasa recenzie, Oli! Felicitari!
    Imi e tare draga cartea asta. Dintre toate cartile autoarei, asta mi-a transmis cele mai multe emotii. Nici dupa 12 ani de la prima lecturare, nu am uitat povestea lui Melis

    • Multumesc, Alina! E foarte emotionanta povestea, avand in vedere trecutul ei! Ma bucur mult ca am citit-o si eu, in sfarsit!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: