Delicatese Literare
Recenzii

Un an fără tine de Nina de Pass, Editura Corint, Colecția Corinteens – recenzie

Un an fără tine

(The year after you – 2019)

Nina de Pass

Editura Corint

Colecția: Corinteens

An apariție: 2020

Nr. pagini: 352

Traducere din limba engleză: Pavel Cazacu

Nina de Pass a început să lucreze la Un an fără tine, romanul ei de debut, în timpul unui curs de scriere creativă de la Academia Faber. Are un masterat în franceză și spaniolă de la Universitatea din Edinburgh, iar în prezent locuiește și lucrează în Londra.

O poveste înălțătoare și sfâșietoare despre vindecare după pierderea cuiva drag și despre adevărurile întunecate pe care alegem să le ascundem de ceilalți, dar și de noi înșine, perfectă pentru fanii autoarelor Cynthia Hand si Jennifer Niven.

San Francisco. Ajunul Anului Nou. Cea mai promițătoare petrecere se sfârșește cu o tragedie. Cara supraviețuiește. Dar G, cea mai bună prietenă a ei, își pierde viața.

Nouă luni mai târziu, Cara e încă zbuciumată, chinuită de durere și de un secret întunecat pe care ar prefera să-l dea uitării. Sperând să-i ofere un nou început, mama ei o expediază la o scoală cu internat din Elveția, unde nimeni nu știe ce s-a întâmplat — și unde Cara intenționează ca lucrurile să rămână așa.

Însă noii ei colegi de clasă, Ren si Hector, nu îi vor îngădui să se închidă în ea. Ba mai mult, cei doi sunt hotărâți să doboare zidurile pe care Cara le-a clădit cu atâta grijă în jurul ei. Și poate că tânăra își dorește ca ei să reușească… Mai ales Hector, care pare s-o înțeleagă așa cum nimeni altcineva n-o face.

Dar cu cât se apropie mai tare de Hector, cu atât amintirea lui G pălește. Să meargă mai departe înseamnă să renunțe la trecut — și să recunoască ce-a făcut în acea noapte fatidică —, dar Cara nu știe cum. O așteaptă acum o a doua șansă, dar numai dacă va găsi în ea puterea de care are nevoie.

„O poveste înduioșătoare despre durere și vină, care te va prinde în mreje până la ultima pagină. Am adorat această carte tristă, frumoasă și plină de speranță.” – Kathleen Glasgow, autoarea romanului O fată din bucăți

„O poveste iscusită și captivantă, cu o intrigă care te va face să dai pagină după pagină.” – Sophie Kinsella, autoarea romanului În căutarea lui Audrey

Un an fără tine de Nina de Pass este un roman young adult plin de prospețime, dar și sensibilitate, care ne vorbește despre fragilitatea emoțională a tinerilor aflați la vârsta adolescenței, despre alegeri și consecințele lor, despre iubire, iertare, prietenie și familie. Este o poveste înduioșătoare, deși fiecare filă emană tristețe și apăsare, cu personaje ușor de îndrăgit, frumoase, dar cu suflete măcinate de amărăciune, deși sunt la început de drum în viață.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva personajului principal feminin, Cara, o adolescentă de șaptesprezece ani, ce ascunde în suflet o mare durere. Povestea ei este una apăsătoare, încărcată de regrete, singurătate, dar mai ales vinovăție.

Cara și-a pierdut cea mai bună prietenă – G., o prescurtare de la Giorgina, dar aceasta nu ar fi acceptat să o numim așa, ba mai mult, ne-ar fi „apostrofat” cu o privire ucigătoare! – într-un accident de mașină, chiar în preajma Anului Nou. Noaptea dintre ani trebuia să fie una minunată, plină de bună dispoziţie şi fericire, să reprezinte un nou început, unul cu schimbări majore în viața lor, cu emoții frumoase, dorințe împlinite, tachinări și distracții în ton cu vârsta lor adolescentină, dar o clipă fatidică avea să năruie totul în jur. Din păcate, la volanul mașinii se afla chiar Cara, fapt ce va duce la declinul sufletesc al acesteia.

La nouă luni distanță de la accident, Cara încă se luptă cu amintirile, este măcinată de durere și vinovăție. Se retrage în ea însăși, refuză socializarea, orice mijloc de comunicare, chiar și cu propria familie. Deși accidentul nu s-a produs din vina sa, Cara se culpabilizează. Ceva se întâmplase în acea noapte, ceva ce nu spusese nimănui, secret ce o macină, o consumă pe interior, o distruge încet, încet. Ce poate fi atât de grav încât Cara se consideră responsabilă de moartea prietenei și nu are curajul să-și deschidă inima în fața celor dragi?

Din dorința de a o smulge din abisul durerii și de a o readuce la viață, mama Carei ia o hotărâre destul de radicală provocând furia tinerei. Cara este trimisă la o şcoală cu internat, departe de San Francisco, tocmai în Elveția, în speranța că, într-un mediu străin și diferit, aceasta își va găsi liniștea și vindecarea. Cara are nevoie de un nou început, de noi perspective, chiar dacă nu își dorește.

„Va fi un început nou pentru tine, a explicat ea. Nimeni nu te va cunoaște acolo – poți fi din nou tu însuți. Cuvintele ei au extins ce mai rămăsese din flacăra revoltei mele. Cu siguranță știe și ea la fel de bine ca mine că nu există cale de întoarcere. Cu toate că acum, în ciuda faptului că nu-mi pot imagina cum voi reuși asta, decid să încerc să par normală în fața acestor străini. Nu pot zâmbi, așa că îmi schimb expresia în cea mai senină grimasă pe care o am.”

Cara este furioasă, îndurerată și temătoare. Se simte trădată și abandonată. Pentru ea nu exista un nou început. Nu are nevoie de nimeni și nimic. Tot ce își dorește nu poate avea. Dar viața merge înainte, fapt pe care Cara îl va învăța, treptat, la noua școală, chiar și împotriva propriei voințe.

” – Bun venit la Școala Speranța!”,Cara!”

O scoală diferită, un adevărat palat, cu o denumire sugestivă, situată în mijlocul naturii, într-un decor idilic din munții Elveției, departe de freamătul orașelor.

„Sunt uimită de cât de retrași suntem aici – izolați, la capătul drumului spre nicăieri. Școala este efectiv cocoțată pe marginea unui munte, înaltă și separată, de parcă analizăm tot restul lumii de aici.”

Condițiile de la această școală sunt complet diferite față de cele de acasă, dar cea mai îngrozitoare regulă, interzicerea telefonului mobil, avea să o debusoleze complet. Este dependentă de telefon, dar nicidecum pentru a-și contacta familia, ci pentru că acesta reprezintă puntea ei de legătură cu G. Cum este posibil?, Cara își suna, frecvent, prietena doar pentru a-i auzi vocea înregistrată pe robotul telefonului. Clipele petrecute ascultând glasul lui G. sunt ca un balsam pentru sufletul său îndurerat, dar, totodată, și un declanșator permanent al suferinței și al sentimentului de vinovăție.

A merge mai departe este echivalentul uitării, iar Cara nu își dorește acest lucru. La Școala Speranța, timpul trece altfel. Colegii sunt diferiţi din multe puncte de vedere, mai ales Ren și Hector, cei care, de la început, au luat-o sub oblăduirea lor, fiecare în felul său. Singurul mai reticent în privința sa este Fred, prieten foarte bun cu Ren și Hector, care simte, însă, că aceasta ascunde ceva, că lucrurile nu sunt ceea ce par în ceea ce o privește Ren, colega sa de cameră, este o fire caldă, sociabilă, răbdătoare, o prietenă adevărată. Hector este ironic, jucăuș în vorbe și-n privire, misterios. În preajma lor, Cara se simte când pierdută, când liniștită. Nu își dorește apropierea, dar nici nu o respinge.Sufletul îi este împărțit în două. Simte că, într-un fel sau altul, o trădează pe G.

” Totul este în neregulă, vreau să-i spun, pentru că încercați să mă apropiați, iar eu ar trebui să mă distanțez. Și totul este în neregulă, deoarece, pentru prima dată în aproape un an, nu mă simt ca și cum m-aș îneca.”

Ajutată de Ren și Hector, Cara reușește, treptat, să iasă din propria carapace. Seninătatea și căldura sufletească a Renei o ajută să capete încredere, încet, încet, în cei din jur; ironiile și insistențele lui Hector o irită, dar îi aduc zâmbetul pe buze. Alături de ei, viața Carei capătă alte forme, cu atât mai mult cu cât aceasta descoperă că nu este singura care suferă, că și colegii ei au o poveste a lor, una plină de amărăciune, dezamăgire, furie, instabilitate, că durerea are mai multe forme, că orice început are un sfârșit, dar și că mâine e o nouă zi. Însă, cel mai important, Cara descoperă că a merge înainte nu înseamnă a uita, că amintirile, frumoase și urâte, sunt parte a vieții, că o prietenie adevărată dăinuie sub orice formă, că iubirea apare atunci când nici nu te aștepți, chiar şi în momentele cele mai dificile.

În fiecare zi răsare soarele, după ploi și furtună apare curcubeul, există iertare dincolo de vinovăție, există speranță dincolo de neputință, există viață dincolo de tăcere. Toate acestea le învaţă Cara, chiar dacă sufletu-i urlă de durere.

” – Mereu vor fi atât de multe lucruri nespuse!”

Cu un stil de scriere simplu, dar efervescent și plin de căldură, Un an fără tine, romanul de debut al autoarei Nina de Pass, se citeşte usor, te atrage, te convinge de puterea de vindecare a unei prietenii adevărate, dar și a unei iubiri sincere și plină de duioșie, chiar și printre adolescenți, îţi vorbeşte despre PTSD – tulburare de stres post-traumatic -, sentimentul vinovăţiei supravieţuitorului, sinucidere. Este o poveste cu un final încărcat de speranță, ce îți aduce zâmbetul pe buze şi pe care o recomand cu drag.

Dacă v-am făcut curiosi, vă invit să descoperiţi povestea plină de tristețe, dar și căldură, a Carei, dar şi a prietenilor săi. O carte numai bună pentru un weekend relaxant şi linistit!

Cartea Un an fără tine de Nina de Pass poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii, prezentări și articole Editura Corint

 

10 Comments

Spune-ți părerea!