Un duce de neuitat de Kelly Bowen, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste
Un duce de neuitat
Kelly Bowen
Colecția Iubiri de poveste
Seria Sezon de scandal
- Stăpânul inimii mele (Duke of My Heart – 2016) – prezentare
- Un duce de neuitat (A Duke to Remember – 2016)
- Un târg cu diavolul (Between the Devil and the Duke – 2017) – prezentare
Elise DeVries nu este deloc ceea ce pare. Noaptea, actrița îi captivează pe amatorii de teatru din Londra cu abilitatea de a intra perfect în pielea personajelor pe care le interpretează.
Ziua, își folosește aptitudinile de deghizare în serviciul unei agenții de elită, cunoscută pentru modul discret în care se ocupă de scandaluri care ar putea compromite reputații.
Când Elise primește sarcina de a-l găsi pe ducele de Ashland, descoperă că a nimerit în mijlocul unei drame cât se poate de reale.
Noah Ellery trăiește departe de strălucirea înaltei societăți londoneze și duce o viață simplă la țară. Și se pare că s-a descurcat foarte bine când a fost vorba să evite orice complicații sau implicări sentimentale – asta până când o întâlnește pe Elise și își dă seama că este cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată. Însă, când tânăra își mărturisește adevărata identitate și sentimentele pe care le nutrește pentru el, ducele trebuie să înfrunte trecutul pe care l-a lăsat în urmă… dacă vrea s-o păstreze pe femeia care i-a furat inima pentru totdeauna.
„Noah simţea ceva necunoscut înălţându-i-se în piept, cuprinzându-i și strângându-i inima. Ceva care-i curgea prin vene, o trăire nesăbuită și nebunească, o trăire care-l făcea să vrea să renunţe la orice fel de precauţie. Avu nevoie de toată puterea sa de stăpânire să nu o atingă. Să nu-și cufunde mâinile în cârlionţii aceia murdari de noroi și să o sărute până o lăsa fără suflare. Nu mai întâlnise niciodată o femeie ca ea. Și îi era groază că poate nici n-avea să mai întâlnească.”
„Femeia asta era ca un drog, ceva căruia îi era imposibil să i se împotrivească, chiar dacă înţelegea exact cât de periculoasă era. Nu mai simţise așa ceva până atunci, iar asta îl tulbura dincolo de orice cuvinte.”
„Noah închise ochii, știind că era pierdut pentru totdeauna. N-avea să-și revină niciodată din pasiunea pe care o făcuse pentru ea. N-avea să găsească pe nimeni care să-i ofere ceea ce-i dăruise ea deja. Elise era stăpâna inimii, a sufletului său și a tot ce era lumină și întuneric în ele.”
UN DUCE DE NEUITAT de Kelly Bowen – apariție sâmbătă 03.12.2016 la toate punctele de difuzare a presei alături de ziarul Libertatea.
Sursa: Cărți Romantice
12 Comments
Oli
Nu imi aduc aminte prima carte din serie, cred ca nu am citit-o, insa pe aceasta o voi lua, suna interesant si vad ca e foarte bine cotata pe goodreads.
Dana Petraru
Ma mai gandesc…..
Barbalata Mirela
Nu stiu ce sa zic. Nu cred ca o sa o iau. Mai vad
Geo
Suna bine!
Mirela Nenciu
Nu am cumparat cartea……poate pe viitor.
Tyna
Am luat-o! Mi-a placut prima din serie.
Oli
Am luat-o si eu! Nu o am insa pe prima din serie
Mirela Nenciu
Lectura placuta fetelor!
Oli
Multumesc Mirela!
Dana Petraru
Asteptam pareri…..
Geo
Când o vom citi….
Dana Petraru
Pai,citeste mai repede….☺☺☺