Delicatese Literare
Recenzii

Un înger păzitor de Amanda Quick, Editura Litera, Colectia Carti Romantice – recenzie

Un înger păzitor river

Amanda Quick

Editura Litera
Titlul original: River Road
Traducere: Dana Purgaru / Graal Soft
277 pagini
Cărțile Amandei Quick sunt croite după o rețetă de succes: o treime mister, o treime thriller și o treime romance, iar Un înger păzitor nu face nici ea excepție, umorul fiind bineînţeles şi el prezent.
În urmă cu treisprezece ani, Lucy Sheridan, având șaisprezece ani pe atunci, își petrecea vacanța la mătușa ei în orășelul Summer River. Într-o seară avea să treacă printr-o experiență bizară: abia ajunsese la cea mai grozavă petrecere din oraș că Mason Fletcher, un băiat de nouăsprezece ani ce mergea pe treizeci, pe care viața îl silise să se maturizeze brusc și pe care ea îl simpatiza pe ascuns, a obligat-o să se întoarcă acasă. Ca lucrurile să fie și mai ciudate, a doua zi mătușa ei a condus-o la aeroport, interzicându-i s-o mai viziteze.
Acum însă, fiind unica moștenitoare a mătușii ei după ce aceasta își pierduse viața într-un accident de mașină, Lucy s-a întors în Summer River. Între timp, multe s-au schimbat. Lucy a devenit expertă în genealogie judiciară, iar Mason a înființat o firmă specializată în soluționarea crimelor clasate cu autor necunoscut.
”În urmă cu treisprezece ani toată lumea zicea că nu trebuie să te pui cu Mason Fletcher. Nimic nu se schimbase, cu excepția faptului că el era acum așa cum își imaginase Lucy că va fi, dar mai mult decât atât. De parcă ar fi fost călit în foc precum oțelul unei săbii străvechi. Totul la el se întărise, devenise mai puternic, mai neîndurător. Liniile ascuțite și unghiurile chipului se înăspriseră. Timpul îi adăugase niște mușchi atrăgători, solizi și îi conferise aerul unui bărbat încrezător care știe exact ce vrea, care știe ce va tolera și unde va trage linie.
Anii îi mai dăduseră și altceva: aura rară, invizibilă, a unei puteri lăuntrice calme, semnul distinctiv al unui bărbat sigur pe sine. Părea însă foarte obosit. Lucy avea sentimentul că învățase ceea ce orice înger păzitor profesionist trebuie să învețe – că nu puteai salva pe toată lumea. Pentru un bărbat atât de hotărât și de ferm ca el, trebuie să fi fost o lecție foarte dură.”
”În schimb, atitudinea ei dădea de înțeles că avusese câteva experiențe dure de când plecase din Summer River. Nu mai era fetișcana dulce, singuratică și prea naivă care putea fi ușor de prostit de un sociopat în devenire ca Brinker. Lucy cea adultă avea gheare.
Gheare și niște bani de cheltuit pe haine și pe câteva accesorii discrete, dar care păreau scumpe. Puloverul gri, pantalonii negri și cerceii mici, aurii, din urechi. Părul castaniu era tuns cu precizie într-o coafură stilată, mergând până la linia maxilarului, care-i încadra chipul expresiv și privirea inteligentă”
Lucy află cu stupoare că în acea noapte din urmă cu treisprezece ani, Mason a salvat-o de la o soartă cruntă – Tristan Brinker, organizatorul petrecerii fatidice, plănuia să o violeze și să o înregistreze pentru a o șantaja ulterior. A doua zi, Tristan Brinker a dispărut fără urmă, iar corpul nu i-a fost găsit niciodată.
Evenimentele se precipită în continuare, cei doi găsesc un cadavru în șemineul mătușii ce se dovedește a fi tocmai Tristan Brinker, accidentul mătușii se pare că nu a fost de fapt un accident ci o crimă, iar în sânul familiei Colfax, cea mai bogată din zonă, lupta pentru putere se acutizează, Lucy fiind prinsă la mijloc, întrucât moștenise acțiunile mătușii ei în companie, ce puteau înclina balanța într-o parte sau alta. În curând, viața lui Lucy va fi amenințată, iar Mason va trebui să joace încă o dată rolul de înger păzitor. În același timp, atracția dintre ei, existentă încă din adolescență, nu va mai poate fi negată, cei doi împărtășind clipe pline de pasiune și fiecare recunoscând în celălalt sufletul său pereche.
„Sărutul era o fantezie adolescentină devenită realitate. Şi era mai mult de atât, pentru că acum era femeie şi ştia suficient de multe despre asta ca să-l evalueze. Nu era sărutul din visele ei feciorelnice. Nu avea nimic dulce, romantic ori seducător. Acest sărut vorbea despre dorinţă masculină primară şi despre pasiune controlată cu înverşunare. Era genul de sărut pe care un bărbat i-l oferea unei femei atunci când voia să-i spună clar că o dorea.”
„Pentru prima dată în viaţa ei, îşi dădu seama că nu exista cale de mijloc nici pentru ea. Se avântă, îl cuprinse cu mâinile şi îl sărută cu o foame senzuală pe care nu o mai cunoscuse niciodată. Adrenalina îi fierbea în vine.
Când el îi eliberă buzele şi îşi îndreptă gura spre urechea ei, avea frisoane, abia mai putea să respire, iar capul i se învârtea.”
„Se întrebă dacă Mason ştia că nu era singurul aflat în echilibru precar pe culmea stâncii, privind în jos la apele învolburate ale dorinţei. Era încântată şi, în acelaşi timp, mai nervoasă decât se aşteptase. Nu ştia cum să interpreteze emoţiile complicate pe care le simţea.Intuiţia feminină îi spunea că orice s-ar fi întâmplat între ei în noaptea aceea avea să schimbe totul.”
În continuare adrenalina e la cote maxime, criminalul e cineva la care nu te aștepți, partea romantică și partea de suspans sunt bine balansate între ele, nu lipsesc nici replicile pline de umor, iar deznodământul e complet satisfăcător.
”Te iubesc, Lucy Chestia aia cu ”trăiește clipa” nu e rea, dar, în ceea ce ne privește, te vreau acum și pentru totdeauna.”

 

pizap.com14634235133421

Am inclus cartea în Top 10 cărți romantic-suspans contemporane

Cărțile autoarei Amanda Quick pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, librarie.netcartepedia.ro, carturesti.roemag.ro

Recenzii și prezentări cărți Amanda Quick

 

35 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *