Delicatese Literare
Prezentari carti

Un scoțian adevărat de Kerrigan Byrne, Seria Diavoli îngenuncheați, Editura Litera, Colecția Iubiri de poveste

Un scoțian adevărat

(All Scot and Bothered – 2020)

Kerrigan Byrne

Colecția Iubiri de poveste

  1. Totul e permis în dragoste – How to Love a Duke in Ten Days – 2019 – prezentare
  2. Un scoțian adevărat – All Scot and Bothered – 2020
  3. În pat cu diavolul – The Devil in Her Bed – 2021 – prezentare

Este mereu primul și cel mai bun – la orice. Un bărbat care și-a croit singur drumul prin inteligență și voință. Un scoțian puternic și impozant, care poate fi fermecător, dar care urăște viciile. Acesta este lordul prim-judecător al Angliei, Cassius Gerard Ramsay. Misiunea lui: să investigheze unul dintre cele mai cunoscute tripouri din Londra, deținut de una dintre cele mai interesante și mai dezirabile femei pe care le-a cunoscut vreodată.

Cecelia Teague era o orfană pe care o aștepta un viitor sumbru – până când un binefăcător secret din trecutul scandalos al mamei ei îi oferă șansa salvării. Trimisă la o școală prestigioasă și apoi la universitate, Cecelia crede că drumul ei în înalta societate este asigurat. Apoi, dintr-odată, se trezește moștenitoarea unei școli pentru tinere domnișoare… care este totodată și tripou. Acum este nevoită să ducă două vieți: una de lady cuviincioasă, atrasă inexorabil de Lord Ramsay, și cealaltă, de proprietară a unui club al viciilor, care încearcă să-și ferească afacerea de răzbunarea aceluiași bărbat. Ramsay nu are idee că este vorba de aceeași femeie… și Cecelia ar dori ca lucrurile să rămână așa. Dar ce se întâmplă când pasiunea arzătoare și secretele mortale îi obligă să dezvăluie adevărul și să aleagă un drum ce pare imposibil?

Citate:

„Urletul sângelui lui din urechi deveni un geamăt și apoi un tors.
Își satisfăcu foamea lingând filonul buzelor ei de parcă încerca să ajungă la crema dintr-o prăjitură.
Ea se deschise pentru el cu un suspin. Niciodată nu găsise ceva așa de dulce. Așa de decadent.
Se așteptase la ceva diferit din partea ei?“
„Încercase de așa de multe ori să fie dură. Să respingă și să se apere de barbaria bărbaților și de condamnarea celorlalte femei, prin ziduri ca Alexandra sau țepi precum Francesca.
Dar, spre frustrarea ei eternă, rămăsese un loc moale pe care să aterizeze insultele.
Mereu dureau. Sau ardeau. O răneau și o umileau. Dacă cineva nu o făcea să se simtă prea mare, prea neîndemânatică și prea demnă de dispreț, atunci o făcea să se simtă foarte, foarte lipsită de importanță.
Cum se făcea că bărbații puteau mereu răni femeile și scăpau mereu nepedepsiți?“
„Voia ca el s-o consume așa cum o făcuse deseori din priviri. Cu gura. Cu dinții. Cu limba.
Voia să-și piardă controlul cu ea. Să plonjeze în acel loc unde realitatea se destrăma. Unde nu era nevoie de conversație și nu era locul analizei asupra moralității. Unde puteau comunica doar prin gemete și suspine, și țipete, și strigăte.“

Veți putea citi întreaga poveste în romanul UN SCOȚIAN ADEVĂRAT de Kerrigan Byrne, al doilea volum din seria Diavolii îngenuncheați – disponibil de luni, 1 martie 2021, la chioșcurile din toată țara!

Sursa: Cărți Romantice

Listă cărți apărute în Colecția Iubiri de poveste ordonate după autor și serii

Cărțile apărute la Editura Litera / Alma în colecția Iubiri de poveste pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

Cărțile autoarei Kerrigan Byrne pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, carturesti.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Iubiri de poveste

Recenzii și prezentări cărți Kerrigan Byrne

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *