Delicatese Literare
Prezentari carti

Un scoțian irezistibil seria Scoțieni nestăpâniți de Suzanne Enoch, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice

Un scoțian irezistibil

(Rogue with a Brogue – 2014)

Suzanne Enoch

Editura Litera / Lira

Colecția Cărți Romantice

Volumul cu nr. 2 din seria „Scoțieni nestăpâniți“

  1. Diavolul poartă kilt –  The Devil Wears Kilts – 2013 – prezentare
  2. Un scoțian irezistibil – Rogue with a Brogue – 2014
  3. Pasiunea unui scoțian – Mad, Bad, and Dangerous in Plaid – 2015 – prezentare
  4. Some Like It Scot – 2015

Londra 1817. Aflat la un bal mascat, Arran, care poartă mască de vulpe, vrea să evite ca sora lui să-l cupleze cu tinere debutante și alege o tânără cu mască de vulpe din apropiere, care-i pune sângele pe foc, până când va descoperi că este nepoata șefului unui clan rival. Dar dragostea merită orice risc…

Prins în sălile de bal londoneze din cauza fratelui său mai mare îndrăgostit, Arran MacLawry nu vrea decât să se distreze înainte de a fi obligat să accepte căsătoria aranjată care ar asigura liniștea și pacea propriului clan. Iar frumoasa vulpiță de la balul mascat la care participă pare numai potrivită pentru scopul său – asta până află că este nimeni alta decât nepoata Marelui Campbell, șeful unui puternic clan rival. Deși este conștient că o relație între ei ar însemna un dezastru, Arran nu poate să își ia gândul de la frumoasa și spirituala tânără, atât de diferită de domnișoarele dornice să-i intre în grații.
 
Crescută cu poveștile teribile despre sălbaticii din familia MacLawry, Mary descoperă uluită că bărbatul impunător și fermecător cu care dansează la balul mascat este chiar unul dintre ei. Mary știe că nu are nici un cuvânt de spus în privința bărbatului care îi va fi ales drept soț, iar o legătură cu un MacLawry este de neimaginat. Și totuși, pasiunea care izbucnește între ea și Arran îi împinge să fugă spre Scoția, cu ambele clanuri pe urme, căci dragostea merită orice sacrificiu…
Citate:
„El îi ridică ușor bărbia cu degetele și o sărută. Ea simți cum îi alunecă pe spinare un fior fierbinte, delicios și bine-venit. Parte din ce se povestise despre el trebuie să fi fost adevărat, pentru că el săruta asemenea păcatului însuși. Dar nu erau săruturile ei. Ea le fura de la altă femeie.
Mary clipi și deschise ochii, apoi își puse palma pe pieptul lui ca să-l dea la o parte.
– Fără alte săruturi, decretă ea, deși privirea ei nu se desprinse de gura lui, de buzele lui ușor întredeschise. Nu fac decât să înrăutățească situația.”
„Mary oftă și respirația ei ușoară și caldă îi atinse obrazul.
– Ce o să facem, Arran?
– Vom sta împreună, asta vom face.
– E un sentiment foarte frumos, dar ca plan e cam nebulos, nu crezi?
Cu un chicotit, el îi găsi gura pentru un sărut moale și lent. Ar putea să se hrănească doar din săruturile alea, începea să creadă.
– Nu, murmură el. E singurul lucru care contează.”
„– Nu mă culc singură, fără tine alături, Arran, zise ea în cele din urmă și ridică pătura împăturită de la picioarele patului.
Apoi trase al doilea fotoliu lângă el, se ghemui în el cu o grație senzuală pe care și un bărbat mort ar fi apreciat-o și trase pătura peste amândoi.
Ei bine, nu era o declarație de dragoste nemuritoare, dar în timp ce ea se întindea să îi ia mâna într-a ei și să-și împletească degetele cu ale lui, Arran decise că asta era de ajuns pentru seara aceea.”
∼∼∼
📚Numărul 504 al colecției, romanul UN SCOȚIAN IREZISTIBIL de Suzanne Enoch, ne este recomandat de GEO MARCOVICI, blogger la Just reading my books:
„Suzanne Enoch creionează o poveste de dragoste emoționantă ce îmbină pasiunea, pericolele și intriga desăvârșită. Eroii, care provin din două clanuri scoțiene rivale, știu că nu pot fi împreună, totuși nu pot rezista atracției dintre ei. O lectură captivantă, cu dialoguri sclipitoare și personaje de neuitat.”
 
Veți putea citi întreaga poveste în romanul UN SCOȚIAN IREZISTIBIL de Suzanne Enoch. Roman disponibil de vineri, 23.04.2021, la chioșcurile din toată țara!

Sursa: Cărți Romantice

Cărțile apărute la Editura Litera / Lira în colecția Cărți Romantice pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Cărți Romantice

Recenzii și prezentări cărți historical-romance

Recenzii și prezentări cărți cu scoțieni

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *