Unde eşti, Iepuraşule de Paşte? de Maria Hock, Sabine Kraushaar, Editura Univers Enciclopedic

6

Unde eşti, Iepuraşule de Paşte?

Maria Hock

Ilustraţii Sabine Kraushaar

Editura Univers Enciclopedic

Univers Enciclopedic Junior

Anul apariţiei: 2019
Vârsta: 0 – 2 ani, 3 – 5 ani
Traducere Cristina Muică
Titlul original al cărţii este  „Wo bist du, Kleiner Osterhase?”
 A venit în sfârşit ziua de Paşte. Dar unde este oare iepuraşul care aduce ouă colorate? Se ascunde în grădina de legume? Sau în pajiştea plină de flori? Uită-te bine, poate că mai întâi a trecut prin grădina ta!
Sărbătorile pascale sunt un motiv de bucurie, familia se adună, masa este îmbelşugată, iar cei mai fericiţi sunt copiii. Ultima modă, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, este vânătoarea de ouă. De câţiva ani, datorită naşilor care au o curte mare şi o nepoţică tare drăgălaşă, am participat şi noi la marea vânătoare de ouă care a fost un succes total şi care s-a lăsat cu multă distracţie.
Să revenim la povestea noastră, Unde eşti, Iepuraşule de Paşte? 
Ne aflăm în ziua de Paşte şi toată lumea era cu ochii pe iepuraş. Animalele de la mica fermă din carte erau pe urmele acestuia. Toată lumea îl căuta şi toţi se întrebau unde dispare iepuraşul aşa de rapid.

Ca să aflaţi care este misiunea iepuraşului şi de ce e de negăsit, vă invit să citiţi frumoasa carte.

O lectură minunată, cu pagini viu colorate care în mod sigur vor fi foarte interesante pentru copilaşi.
Cartea se adresează preşcolarilor  şi invit părintii să le-o citească. Poate fi o lectură foarte utilă si celor care acum descoperă tainele cititului. Vă doresc lectură plăcută! Sunt sigură că va fi pe placul micuţilor.

Mulțumim Editura Univers Enciclopedic pentru cartea Unde eşti, Iepuraşule de Paşte? de Maria Hock

Cartea Unde eşti, Iepuraşule de Paşte? poate fi comandată pe universenciclopedic.ro, elefant.rolibrarie.net, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Univers Enciclopedic

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

 

About Author

6 comentarii

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: