Urmaşii de sânge şi os de Tomi Adeyemi, Editura Epica – recenzie

24

Urmaşii de sânge şi os

(Children of Blood and Bone)

Tomi Adeyemi

Editura Epica

An apariţie: 2018
Nr. pagini: 582
Traducător: Cristina Jinga
Trilogia Zestrea Orishei / Legacy of Orïsha Series
Primul volum dintr-o trilogie fantasy Young Adult cu influență vest-africană despre o fată care trebuie să lupte împotriva prigoanei unui rege ca să readucă poporului ei magia.
Black Panther with magic & Harry Potter meets Games of Thrones
Zelie Adebola își mai amintește de vremea când pământul Orishei vibra de magie. Arzătorii aprindeau flăcări. Mareicii chemau valurile, iar mama Secerător a lui Zelie chema sufletele morților.
Dar totul s-a schimbat odată ce magia a dispărut. La ordinele unui rege nemilos, majii au fost vânați și uciși, lăsându-i pe Zelie fără mamă și pe poporul ei fără speranță.
Acum Zelie are o șansă să aducă înapoi magia și să riposteze la prigoana regelui. Cu ajutorul unei prințese fugare, Zelie trebuie să dejoace și să scape de urmărirea prințului moștenitor, care este pornit să stârpească magia pentru totdeauna.
Primejdia amenință la tot pasul în Orisha, unde leopanarii de zăpadă dau târcoale după pradă și spirite răzbunătoare pândesc ascunse în ape. Totuși, cea mai mare primejdie poate fi Zelie însăși, care se luptă să-și controleze puterile nou-dobândite – și sentimentele din ce în ce mai adânci pentru un dușman.
Abil politic și extraordinar de bogat imaginativ, acesta este un fenomen în devenire, literalmente. – Entertainment Weekly
Debutul exuberant al lui Adeyemi îi proiectează pe cititori în mijlocul unei lumi compacte, intense, pline de intrigi politice, magie invocativă și violență brutală. Cu o desfășurare cinematografică, narată din puncte de vedere alternative, cu acțiune artistic coregrafiată, lectura zboară spre finalul în suspans, care cu siguranță îi va face pe cititori să aștepte nerăbdători continuarea. – Booklist
Plină de acțiune relatată în secvențe cinematografice și de creaturi demne de Războiul Stelelor, (cartea) asaltează granițele imaginației. Și deopotrivă chestionează conștiința. Războiul brutal descris de Adeyemi între kosidanii nobili, cu piele mai deschisă la culoare, și majii înrobiti, cu piele neagră, pune întrebări provocatoare despre rase, clase și autoritate, ridicând ca avertisment o oglindă în fața societății noastre abrupt divizate. – The New York Times
Impresionant, captivant și natural – Adeyemi este un talent demn de urmărit. Excepțional. – Kirkus
O carte cu un titlu puternic, o copertă minunată și sugestivă și un sinopsis foarte interesant, care m-au atras de cum a apărut cartea.
Pășim într-un ținut ca desprins din basme. Un ținut stăpânit și ocrotit cândva de magie. Dar majii au fost uciși, iar magia a dispărut. Iar glasul zeilor a tăcut. Cu toate acestea, încă de la primele pagini ale cărții simți magia picurând în fiecare rând: magia cuvintelor, a personajelor, a poveștilor acestora, a fantasticei lumi în care ne poartă acțiunea.
Pe coperta interioară avem harta ținuturilor în care suntem invitați să intrăm alături de personaje. Ținuturile sunt imaginare, însă totul ne duce cu gândul la Africa: pielea neagră a oamenilor, ritualurile lor, dragostea pentru culori, vizibilă atât în ținutele pe care le purtau, cât și în decorarea locuințelor, chiar dacă sărăcăcioase.
Mă minunez văzând locuințele rustice, mi se taie răsuflarea la colibele suprapuse. Deși multe sunt înnegrite și părăginite, unele strălucesc vopsite în culori vii și artistice. E un protest vibrant de culoare care sfidează denumirea de mahala, un tăciune de frumusețe acolo unde cârmuirea nu vede una.”
Și animalele din carte sunt fantastice: întâlnim pantenare negre și leopanari de zăpadă feroce drept animale de călărie, iar celelalte animale la care se face referire au denumiri ușor diferite, dar asemănătoare cu numele animalului real: hienare, vulpare…
Pe prima pagina a cărții sunt trecute, pentru a ne familiariza cu acestea, cele zece clanuri de maji a căror magie a fost înfrântă. Iar divinerii, copiii „însemnați” ai majilor uciși, au rămas să poarte povara a ceea ce erau meniți să devină.
Aflăm cum s-a ajuns la asta din poveștile Mamei Agba, pe care le spune copiilor divineri.
”La început, Orïsha era un tărâm unde majii rari și sacri o duceau bine. Fiecare dintre cele zece clanuri primise de la zeii de sus o putere diferită asupra pământului, un har. Fiecare maji se năștea cu părul alb, semn al atingerii zeilor. (…)
Majii au apărut prin toată Orïsha, devenind primii regi și regine. Cei aflați la putere au început să abuzeze de magie, iar zeii i-au despuiat de darurile lor. De-a lungul generațiilor, iubirea pentru maji s-a prefăcut în frică. Frica s-a prefăcut în ură. Ura s-a transformat în violență, o dorință de a-i stârpi pe maji definitiv.”
Cartea e scrisă la persoana întâi, alternativ, prin prisma a trei personaje principale: Zelie, Amari, Inan.
Aflăm despre un popor asuprit, kosidani și divineri deopotrivă, biruri din ce în ce mai mari, iar cine nu putea plăti era luat la obști. Totodată, sunt dureroase fragmentele cu uciderea majilor sau a divinerilor și cu prigoana împotriva lor.
Zelie e o adolescentă impulsivă și curajoasă, o divineră care suferea încă de pe urma dezastrului creat de Raidul de acum unsprezece ani, când mama ei, o puternică maji Secerător, fusese ucisă iar tatăl, bătut cu brutalitate, supraviețuise, dar nu-și mai revenise pe deplin niciodată. Familia ei este supusă unui bir mai mare, iar singura soluție este să vândă prețiosul pește-velă pe care îl prinseseră – își duceau existența ca pescari, trăind în Ilaria, un sat plutitor – în Lagos, cetatea regală. Zelie, pricepută la târguială, pornește așadar la drum însoțită de Tzain, fratele ei mai mare, care ar face orice să o protejeze.
Pe un alt plan, pătrundem în culisele palatului regal și o cunoaștem pe Amari, fiica cea mica a regelui Saran. Fără să vrea, e martora unui act de o cruzime rară al tatălui ei.
”Tata lovește rapid. Iute ca fulgerul. Acum, Binta stă în picioare. În clipa următoare, sabia Tatei se împlântă în pieptul ei. ”
Binta, tânăra divineră ucisă era nu doar camerista ei, ci și cea mai bună prietenă.
Motivul? A fost găsit un pergament care aducea la viață magia, iar tânăra, folosită de rege pe post de „cobai” pentru a verifica puterea pergamentului, devenise maji în clipa în care îl atinsese, iar unei maji nu i se permitea să trăiască.
Oripilată, Amari, observând camera în care e ascuns pergamentul, îl ia și fuge din palat.
Revenind la Zelie, aceasta vânduse unui nobil peștele-velă și se pregătea să plece din cetate, când îi ține calea o fată disperată, rugând-o s-o ajute, căci o urmăreau gărzile palatului.
Este o fată cu ochii ca ambra, înfășurată într-o pelerină.
– Te rog, zice ea, trebuie să mă scoți de aici!”
Iar Zelie, imprudentă ca de obicei, dar inimoasă, o ajută. Și nu ar fi scăpat nici una de sub amenințarea gărzilor conduse de Inan, fiul regelui, dacă nu ar fi fost Nailah, leonara monstruoasă și devotată a Zeliei, care îi va îndepărta de pericol pe toți trei: Zelie, Amari și Tzain.
”Un răget ca de tunet răsună prin văzduh, iar gărzile încremenesc în loc. Răgetul devine din ce în ce mai puternic, asurzitor, apropiindu-se. Abia am timp s-o trag pe fată la o parte când silueta monstruoasă a lui Nailah sare peste poartă. Gărzile se trag înapoi, împleticindu-se, când leonara mea aterizează pe grumul de pământ, cu saliva picurându-i din colții ei uriași. Sunt convinsă că e o halucinație, până când îl aud pe Tzain strigând din spinarea lui Nailah:
– Ce naiba aștepți? Răcnește el. Urcă!”
Însă abia acum realizează Zelie și Tzain pericolul în care se află, când își dau seama cine e fugara!
La palat, în acest timp, regele îl însărcinează pe Inan să plece în căutarea fugarei, dezvăluindu-i identitatea acesteia: Amari, sora lui mai mică.
În cetate, atunci când le încercuiseră pe cele două, Inan nu o recunoscuse, sora lui având capul acoperit. Iar pe când cei trei zburau pur și simplu pe spinarea leonarei peste zidurile cetății, Inan a ezitat să tragă, vrăjit o clipă de privirea celei de-a doua fete. Cine era oare necunoscuta care a ajutat-o pe Amari să fugă? Din nefericire pentru ea, nobilul care a cumpărat peștele a asociat-o cu intrusa căutată și i-au aflat numele din registrul de la intrarea în cetate, unde toți străinii erau obligați să se înregistreze pentru a putea intra: Zelie Adebola, de șaptesprezece ani, din Ilarin. Și astfel, a devenit o țintă. La fel și satul plutitor.
Nu vă dau amănunte, vă spun doar că cei trei vor pleca din Ilarin spre un templu sacru, Chandomble, îndemnați de înțeleapta Mama Agba, care are o viziune cu ei pe drumul spre locul sfânt.
Ajung, după un drum istovitor și presărat cu obstacole, la templu. Un loc magic și înfloritor cândva, acum părea chiar ușor sinistru. Și totuși, destinul părea că i-a îndrumat aici, iar apariția unui sentâro, un mag puternic, și cele aflate de la acesta, le întărește credința că fac ceea ce trebuie, deși misiunea lor pare imposibil de realizat: Zelie află că e singura care poate reînvia magia prin refacerea legăturii cu Mama Cer, dar pentru asta are la dispoziție mai puțin de o lună, până la solstițiul centenar, timp în care trebuie să găsească piatra magică, al treilea element magic alături de pergament și un pumnal de os, dăruit de sentâro. După ce le va avea pe toate trei, Zelie trebuie să ajungă la o insulă misterioasă ce iese din apă o dată la o sută de ani.
”- La solstițiul centenar, o insulă sacră apare în largul coastei nordice a Mării Orinion. Pe ea se află templul zeilor noștri. Noi trebuie să ducem pergamentul, piatra-soarelui și pumnalul de os acolo și să recităm străvechea incantație de pe acest pergament. Dacă îndeplinim ritualul, putem crea noi ancore de sânge și să restabilim legătura, asigurând magia pentru altă o sută de ani.”
Dacă nu va reuși, magia va fi pierdută pentru totdeauna. O parte din magia ei se activase deja, de când a atins pergamentul pe care-l adusese Amari.

În paralel cu drumul celor trei, aflam despre urmăritorii lor conduși de Inan și de generalul Kaea – iubita regelui Saran.
Despre Inan nu pot încă să mă pronunț. Nu m-a convins acest personaj cu un caracter destul de slab, dăruit cu magie, dar îngrozit de acest fapt, astfel încât ținea secret acest lucru și lupta împotriva ei. Ura magia și tot ce era asociat acesteia, și nici pe sine nu se accepta așa. E un personaj nehotărât, iar în el sălășluiesc și lumină și întuneric.
Zelie, imprudentă, plină de viață și curajoasă, mi-a plăcut ca personaj. Mi-a plăcut și Tzain, cu devotamentul și simțul datoriei, onoarea și bunătatea lui.
Și mi-a plăcut de Amari care, deși poate părea slabă și fragilă, dă dovadă de multă îndrăzneală, simț al binelui și coloană vertebrală.
Nu este o carte de aventuri, căci accentul se pune pe interacțiunea dintre personaje și pe filonul fantasy al poveștii. În acest sens, îi urmărim pe Tzain și Amari, care se simpatizeaza reciproc, spre nemulțumirea lui Zelie, care nu o putea suferi pe Amari, pe care o considera doar o prinţesă superficială.
”- Dacă ai de gând să te porți ca o mică prințesă, predă-te gărzilor. Eu nu sunt aici să te apăr pe tine. Sunt aici să lupt.
– Nu-i drept, protestez, cuprinzându-mi trupul cu brațele. Și eu lupt.
– Ei bine, având în vedere că tatăl tău a creat situația asta, dac-aș fi în locul tău, m-aș lupta un pic mai tare.”
Acțiunea se derulează plină de adrenalină și neprevăzut, și îi însoțim pe Zelie, Amari și Inan în fuga lor de la templu, după o întâmplare dramatică ce are loc acolo. Străbat jungla, apoi deșertul, pentru a ajunge la colonia Ibeji, populată de pământici, o cetate din deșert unde aflaseră că este piatra magică.
Nu vă spun ce se întâmplă la Ibeji, dar e unul din cele mai captivante momente ale cărții. Asistăm la o înfruntare în arenă, veți vedea cine luptă cu cine și care e miza, iar Zelie va întoarce sorții în favoarea lor cu ajutorul unei armate a spiritelor. Mi-am adus aminte că am mai urmărit așa ceva în Stăpânul inelelor. Foarte interesantă idee!
Iar lupta se termină cu o… răpire! A cui, și dacă vor găsi și obține Piatra-soarelui, rămâne să aflați.
Acțiunea capătă valențe noi atunci când Inan îi ajunge din urmă și e pe punctul de a o ucide pe Zelie! Doar că, atunci când o atinge, amintirile ei cele mai dureroase se revarsă în el și simte cu toată ființa suferința ei. Și deodată, vede totul într-o altă perspectivă: și uciderea majilor, și „dreptatea” regelui.
”O mie de imagini fulgeră pe dinaintea mea, o mie de crime purtând sigiliul Orishei.
Leopanarul de zăpadă strălucește, când pumnul îmbrăcat în fier al gardianului izbește în falca tatălui ei.
Sclipește când lanțul mânjit de sânge se înfășoară în jurul gâtului mamei sale.
Eu văd totul. Lumea pe care a creat-o Tata.
Durerea pe care ea a fost silită s-o trăiască. ( …) Groaza mă arde pe creier ca un fier înroșit.”

„În sfârșit, știu adevărul. Și totuși, în numele cerurilor, ce ar trebui să fac?” 
Interacțiunea dintre Zelie și Inan e foarte intensă. Se simt foarte atrași unul de altul, dar fiecare urăște ce reprezintă celălalt. Însă treptat, barierele cedează pe măsură ce Inan realizează răul pe care l-a făcut tatăl său și felul în care a fost manipulat. Iar faptele lui par să îi dovedească buna credință.
Foarte interesant „locul” rupt de realitate în care se întâlnesc cei doi atunci când celălalt e în pericol, ca un vis cu ochii deschiși în care intră amândoi în același timp.
Nu e nevoie să ne temem de magie. Singura noastră nevoie e a unuia de celălalt.”
Zelie începe să aibă încredere în el, influențată și de propriile sentimente, deși Tzain îl respinge din toate puterile și se supără cumplit pe ea pentru că îi ia apărarea, și chiar Amari e sceptica în privința intențiilor lui. Își iubea fratele, chiar îi spusese lui Zelie despre el că e un om bun în esență, dar încrederea era altceva. Se va dovedi Inan demn de încrederea lor, sau partea întunecată din el va înclina balanța într-un fel periculos?
Vor reuși să ajungă la timp la insula misterioasă și să îndeplinească ritualul?
Acțiunea e foarte detaliată, cele aproape șase sute de pagini cuprinzând o perioadă în timp de doar câteva săptămâni. Se pune accent pe descrierile locurilor, ale personajelor, pe dialoguri, pe trimiteri la legende și ritualuri. Sunt  multe personaje foarte interesante pe care le veți cunoaște, la care eu nu am făcut referire, din care se distinge un nume de care cu siguranță vom mai auzi și în volumele următoare, Roën. M-a intrigat și mi-a plăcut acest personaj.
O, zei, ca să folosesc o expresie des întâlnită în carte, oare cum am să rezist până apare volumul următor, mai ales după așa un final?
Am citit la finalul cărții nota autoarei în care spune că această carte a fost scrisă și ca un manifest împotriva nedreptăților și abuzurilor suportate de oamenii de culoare. Că încearcă să schimbe prejudecăți și mentalități: ”dacă o singură persoană o va citi și își va schimba modul de a simți sau a gândi, atunci înseamnă că am făcut ceva semnificativ vizavi de o problemă care adesea mi se părea că mă depășește cu mult.” În acest sens, deși este un fantasy, printre rândurile sale răzbat mesaje legate de discriminare, rasism și îndemnuri la toleranță, acceptare și înțelegere.
O lectură care mi-a mers la suflet, plină de frumusețe, ritualuri, credințe și magie. E una din „acele” cărți care are puterea de a te „teleporta” în universul ei. Am citit-o – ca de fiecare dată când am bucuria de a citi o astfel de carte – fără grabă, zăbovind alături de personaje, împrietenindu-mă cu ele, suferind și trăind alături de ele. Am admirat fiecare decor – minunat descris – care mi s-a deschis în fața ochilor, am fost vrăjită de lumea fantastică a cărții, am simțit magia.
Noi suntem urmașii de sânge și os.
Cu toții, instrumente ale răzbunării și ale virtuții.”

Cartea Urmaşii de sânge şi os a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica

Cărțile apărute la Editura Epica se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, librex.rocartepedia.ro, carturesti.ro

Listă cărți apărute la Editura Epica ordonate după autor și serii

Recenzii Editura Epica

About Author

24 de comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Wow!! Palpitantă recenzia! Felicitări, Oli!
    Citind recenzia, parcă, parcă mi-aş lua şi eu cartea . Până apare şi următorul volum, mă hotărăsc eu .

  2. Carolina Bianca on

    Îți așteptăm recenzia, coperta mi-a atras atenția. Felicitări pentru recenzie! Se simte că ți-a plăcut!

  3. Un fantasy cu o sursa de inspiratie ofertanta si mai putin folosita, se vede ca autoarea incearca sa fructifice mitologia stramosilor, ceea ce este un aspect pozitiv. Imi place ideea cartii, multumesc pentru recomandare si recenzia atat de frumoasa!

  4. Atât de multă acțiune! Pare un fantasy complex. Chiar eram curioasa in privința cărții. Mulțumesc pentru recomandare.

  5. Coperta mi-a atras atenția imediat. Dar îmi era teama de conținutul ei. Ador genul fantasy, numai ca unele povești sunt prea complicate pentru mine. Exact din cauza asta am evitat cartea. Însă recenzia ta este mult prea ispititoare. Și nu ce sa fac. Cred ca am sa ii acord o șansă. Felicitări, Oli!

    • Multumesc Alina si ma bucur foarte mult ca te-am ispitit. Nu ezita, cu siguranta va fi pe placul tau, nu este genul complicat si are un ingredient caruia nu ai cum sa-i rezisti, unul din preferatele tale: magia!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: