Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Vacanță în orașul vulcanului. Portalul magic nr.13 de Mary Pope Osborne, Editura Paralela 45

Vacanță în orașul vulcanului. Portalul magic nr.13

(Vacation Under the Volcano – 1998)

Mary Pope Osborne

Editura Paralela 45

Traducător: Cristina Miron

Ilustrator: Sal Murdoca

Nr. de pagini: 112

An apariție: 2020

Seria Portalul magic / Magic Tree House Series

Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.

Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.

După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.

De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.

Seria Portalul Magic

Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă printr-un portal magic, oferindu-le prilejul unor aventuri alături de creaturi uimitoare și personaje din epoci istorice diferite. Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria PORTALUL MAGIC au realizat un lucru cu adevărat magic: au trezit pasiunea lecturii, devenind cărțile favorite ale tuturor fetelor și băieților din țările în care au fost traduse. Pentru că fiecare cititor devine o parte din poveste!

#13. Vacanţă în oraşul vulcanului

Cum să-ți petreci vacanța lângă un vulcan care stă să erupă? Jack şi Annie sunt pe cale să afle, fiindcă au ajuns înapoi în timp pe vremea imperiului roman, la Pompei. Vor reuși cei doi frați să găsească o bibliotecă antică înainte să fie îngropată în cenușa vulcanului? Ce o să se întâmple cu orașul?

Seria Portalul Magic de Mary Pope Osborne este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.

Într-o zi de vară, în Frog Creek, Pennsylvania, o căsuță misterioasă a apărut într-un copac din pădure. E înțesată de cărți și e… magică! Ea are darul de a te purta în locurile descrise în carte. Tot ce ai de făcut e să deschizi o carte, să-ți pui o dorință și te trezești transportat în lumi de altădată.

Să înceapă aventurile! Alături de cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, micii cititori vor avea ocazia să călătorească în ținuturi de basm și să afle informații prețioase din diferite domenii.

Cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, se completează foarte bine reciproc. Jack, în vârstă de 8 ani, este serios și studios, iubește foarte mult cărțile, asta îl ajută de foarte multe ori să iasă din situații periculoase. Annie, în vârstă de 7 ani, este curioasă și zburdalnică, comunică foarte bine cu animalele și nu ratează nicio ocazie de a-și atrage fratele în aventuri.

În prima serie de patru aventuri, Codul luptătorilor Ninja, Aventuri în jungla Amazonului, Vrăjitorul din era glaciară,Călătorie pe lună, Jack și Annie au înfruntat nenumărate pericole pentru a găsi patru obiecte și a o salva pe zâna Morgan, asupra căreia aruncase o vrajă Merlin, cel mai puternic vrăjitor.

În a doua serie de patru aventuri – Salvați de delfini, Aventuri în Vestul Sălbatic, Cu leii în savană, Pericol în Arctica – misiunea celor doi frați este să dezlege patru ghicitori pentru a deveni Maeștri Bibliotecari ai bibliotecii din Camelot.

În noua serie de patru aventuri –Vacanță în orașul vulcanului, În Țara Împăratului Dragon, Atacul vikingilor și Cursă de care la Olimpiadă – misiunea celor doi frați este să se întoarcă în timp și să salveze pentru biblioteca din Camelot patru cărți aflate în pericolul de a fi distruse.

Așa cum ne-am obișnuit deja din precedentele cărți din serie, nici de această dată nu vor lipsi pericolele, aventurile pe muchie de cuțit, elementele de magie și paranormal, precum și întâlnirile cu personaje celebre, iar informațiile oferite sunt deosebit de utile pentru a lărgi orizontul cultural al celor mici, într-un mod foarte plăcut. În plus, alături de Jack și Annie avem și noi ocazia de a face un tur virtual al unor locuri deosebit de interesante din niște vremi de mult apuse.

În Vacanță în orașul vulcanului, după ce au aflat de noua lor misiune, cei doi frați au plecat spre noua lor aventură înarmați cu o carte intitulată ”Viața în vremea romanilor” și cu o hârtie pe care era scris titlul uneia dintre cele mai frumoase povești pierdute, scrisă în latină:

Vir Fortissimus in Mundo

Plini de entuziasm, Jack și Annie au plecat să rezolve noua lor misiune și au aterizat tocmai în…. Pompei! Îmbrăcămintea lor dispăruse, iar în locul acesteia apăruse una potrivită vremii în care se întorseseră: o tunică albă, legată în jurul taliei cu o centură, și sandale.

Deși Annie a avut un sentiment ciudat legat de locul unde se aflau, Jack a insistat să meargă mai departe, amintindu-i că aveau o misiune de îndeplinit. Și, în plus, mereu își dorise să viziteze un oraș din Antichitate și nu putea rata această ocazie!

Deși, în drumul lor, au întâlnit o bătrână clarvăzătoare, care i-a prevenit să plece cât mai repede, întrucât sfârșitul e aproape, Jack și Annie au trecut mai departe, căutând biblioteca.

După ce au trecut pe lângă băile publice și un templu, ornat cu multe coloane înalte, Jack și Annie au avut parte de un spectacol incredibil: o trupă de gladiatori înalți, puternici, cu coifuri impunătoare și scuturi grele, defila cu pași solemni.

Cu ajutorul bătrânei clarvăzătoare, care le-a ieșit din nou în drum, somându-i să se grăbească întrucât sfârșitul este aproape, Jack și Annie au găsit biblioteca unde ar fi trebuit să se găsească prețioasa carte. Dar, unde erau cărțile? Intrați înăuntru, cei doi frați nu au văzut nicio carte pe vreun raft, ci doar niște suluri. Explicația au aflat-o rapid în cartea oferită de Zâna Morgan pentru ajutor:

”Romanii scriau pe tăblițe acoperite cu un strat de ceară, dar și pe suluri din papirus și pe pergament (fabricat din piei de animale) cu penițe din os, bronz sau trestie, pe care le înmuiau într-un amestec de funingine și cerneală provenită de la caracatițe.”

Între sulurile aflate pe raft, Jack și Annie au găsit și cartea mult dorită: Vir Fortissimus in Mundo. Odată misiunea îndeplinită, Jack și Annie nu mai aveau decât să se întoarcă acasă. Dar, vai! Adevărata aventură abia acum începea! O înformație aflată în carte, plus ora afișată pe un cadran solar, a arătat faptul că se aflau exact în momentul dinaintea unui eveniment catastrofal: erupția Vezuviului!

”Timp de 800 de ani, Vezuviul a fost un munte liniștit, ce se înălța deasupra orașului Pompei. Apoi, pe 24 august 79 d.H., la amiază, a erupt, devenind un vulcan ucigaș.”

Vulcan Dino Parc Râșnov

După erupția vulcanului, totul s-a transformat într-un haos generalizat. Aerul era încins, plin de praf. În depărtare țâșneau flăcări din muntele Vezuviu. Din cer se prăvăleau pietre fierbinți și cenușă aprinsă. Însă, în timp ce locuitorii din Pompei fugeau din calea vulcanului, încercând să se salveze, Jack și Annie alergau drept spre Vezuviu, întrucât în acea direcție se găsea copacul în care se afla căsuța magică.

Pericolul atinge cote maxime și părea imposibil ca Jack și Annie să mai poată ajunge în siguranță la căsuța fermecată. Însă, chiar atunci, cei doi frați și-au adus aminte de sfatul Zânei Morgan: ”În clipele cele mai întunecate, doar această poveste vă poate salva”. Vă las plăcerea să descoperiți cum i-a salvat povestea pe cei doi frați, dându-vă un indiciu: Vir Fortissimus in Mundo se traduce prin Cel mai puternic om din lume.

La finalul cărții, autoarea ne oferă o serie de informații deosebit de interesante depre orașul Pompei, muntele Vezuviu, Hercule, imperiul roman și semnificația mai multor cuvinte din limba latină,, pe care vă invit să le descoperiți singuri în carte.

Abia aștept să descopăr aventurile care-i așteaptă pe cei doi frați în următoarele cărți din serie: În Țara împăratului dragon, Atacul vikingilor, Cursă de care la olimpiadă.

Vacanță în orașul vulcanului de Mary Pope Osborne poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

Recenzii și prezentări cărți din seria Portalul magic

8 Comments

Spune-ți părerea!