Văduvele de la castel de Jessica Shattuck, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

Văduvele de la castel este un roman captivant și copleșitor, o poveste cutremurătoare despre viață și destin, despre curaj și supraviețuire, despre sacrificiu și consecințe, într-o perioadă grea, urmare a efectelor devastatoare ale războiului, atunci  când oamenii sunt nevoiți să-și reconstruiască viețile și comunitățile.

Jurnalist și autor de romane, Jessica Shattuck a declarat că a fost obligată să scrie această carte din cauza unui profund sentiment de rușine simțit în ceea ce privește moștenirea sa germană, bunica ei fiind nazistă, punându- și mereu întrebarea „Cum devin oamenii buni, naziști?”

Cartea este structurată în patru părți în care sunt redate alternativ poveștile de viață ale personajelor: Marianne von Lingenfels – o aristocrată anti-nazistă cu un  puternic sentiment al dreptății, căsătorită cu profesorul ei din anii studenției cu care are trei copii, Benita Fledermann – o tânără de la țară cu o copilărie tristă, dezamăgită de căsătoria cu un tânăr aristocrat, însă devotată fiului lor, și Ania Grabarek – o femeie  patrioată cu secrete întunecate, foarte dedicată celor doi fii ai ei.

În prologul cărții ne este prezentat Burg Lingenfels în anul 1938, un castel bavarez, unde Marianne von Lingenfels este gazda la petrecerea anuală de ziua recoltei supravegheată îndeaproape de contesa bătrână, mătușa soțului ei, balul fiind renumit pentru atmosfera sa anarhică și ne-germană, fiind cunoscut drept un bastion al culturii liberale și boeme, în fieful aristocrației adevărate.

Într-una din încăperile castelului, mai mulți bărbați printre care Albrecht, soțul Mariannei și Constantine Fledermann (Connie), prietenul ei din copilărie, care fac parte din mișcarea de rezistență, plănuiesc un atentat împotriva lui Hitler și al  guvernului, iar  la sfârșitul întâlnirii, aceștia o numesc pe Marianne  ”comandant al nevestelor și al copiilor” și o fac să promită că va avea grijă de soțiile și copiii celor din rezistență dacă atentatul va eșua.

În prima parte a cărții ne aflăm în anul 1945, la finalul războiului, tot la castelul bavarez, acum o ruină, unde o găsim la Marianne, care rămăsese văduvă după ce atentatul eșuează și toți conspiratorii  au fost uciși, care este hotărâtă să-și respecte promisiunea făcută soțului și celor din rezistență aceea de a le proteja soțiile și copiii. Așa că pornește în căutarea familiilor sfâșiate de război, iar primul pe care îl găsește este Martin, fiul lui Connie și al Benitei, un băiețel în vârstă de 6 ani care se afla într-un orfelinat.  Împreună merg la Berlin în căutarea Benitei. Aceasta este captivă a armatei roșii într-un bordel unde le satisface acestora nevoile și, cu toate că privește cu scepticism venirea Mariannei, acceptă propunerea acesteia de a locui la castel, nu numai pentru că îl salvase pe Martin, ci și pentru că întotdeauna Connie avusese încredere în ea.

Nu după mult timp li se alătură și Ania, văduva altui complotist, care își ducea zilele într-un lagăr pentru cei dezrădăcinați în urma războiului și care, neștiind cum să interpreteze generozitatea Mariannei, știe că viața din mediul rural bavarez este de preferat celei dintr-o tabără murdară.

Astfel se formează o mică familie care trebuie să supraviețuiască împreună într-un loc unde amintirile pot servi drept loc de vindecare, însă secretele și pasiunile întunecate  amenință să le despartă pe cele trei femei.

Modul în care decurge povestea, greutățile pe care le au de întâmpinat dar și motivele care duc la despărțirea lor, cât și poveștile de viață ale urmașilor lor vă las să le descoperiți singuri, citind această carte  tulburătoare!

Întrunirea – dacă se putea numi astfel – a luat sfârșit, și încă bulversată de cele discutate, Marianne s-a întors la petrecere spre a-și îndeplini oficiile de gazdă. Larma glasurilor se întețea și slăbea, trioul de jazz cânta și, de pe palier, cineva recita Cicero în latină. Afară, însă dincolo de zidurile castelului, se petreceau lucruri cumplite. Marianne parcă și vedea Cămășile Brune ale lui Hitler forfotind pe străzi, tropăind și urlând cu obișnuita lor brutalitate nestăpânită. Vara trecută îi văzuse mărșăluind la paradă, în Munchen. Doi bărbați ieșiseră din formație și alergau spre ea, pe trotuar. În prima clipă, a încremenit de teamă că o s-o atace, dar din ce motiv? Cei doi, însă l-au trântit la pământ pe studentul de lângă ea și l-au lovit cu picioarele până când acesta s-a făcut ghem sub cizmele lor lustruite. S-a întâmplat atât de rapid, încât n-a avut timp nici să reacționeze. De ce? Cu ce-a greșit? l-a întrebat pe bărbatul de lângă ea, după ce au plecat membrii SA. Nu a ridicat brațul destul de sus pentru salut, i-a răspuns în șoaptă bărbatul și s-au aplecat amândoi să- l ajute pe bietul student să se ridice de jos.

Au trecut pe lângă biserică, pe lângă iazul înghețat al morii și fabrica bombardată și au traversat piața ticsită de afișe americane. ACESTE FAPTE RUȘINOASE: VINA TA, scria pe toate fotografiile care înfățișau cadavre goale și scheletice, stivuite unele peste altele precum vreascurile. Într-una dintre ele, un băiat de uita fix în obiectivul aparatului de fotografiat, ghemuit în spatele unui gard de sârmă ghimpată. Era atât de slab, încât îi ieșeau oasele prin piele.

Martin era fermecat de sunet – nu mai era o ființă din carne și oase, înghețată și flămândă, ci un receptacul care se umplea cu note, purtat de ceva mai măreț, mai bătrân și mai nepieritor decât el. Muzica răsunase și avea să mai răsune, nu doar în această biserică, ci pretutindeni în lume, cântată de oameni în momente și vremuri diferite. Dar, preț de o clipă, instrumentiștii și publicul se puteau lăsa purtați pe aripile ei.

Pe viitor, Martin avea să își amintească această noapte drept primul și unul dintre puținele momente când a văzut nemți plângând în public, nu la vestea morții unei persoane iubite ori la vederea casei lor bombardate și nu de durere, ci de emoție spontană. Preț de câteva clipe, nu s-au mai ascuns unii de alții în spatele măștilor reci și nepăsătoare. Muzica le răscolise sedimentul pietrificat al amintirilor, se infiltrase  printre straturi de groază și rușine și le dăruise un moment unic de alinare în această comuniune de furie, suferință și vinovăție.

Ce deșteaptă te crezi! îi venea să spună. Dar nu știi nimic! Nici măcar n-ai fost vreodată îndrăgostită! După atâția ani trăiți împreună, Benita ajunsese la o concluzie: Marianne, care, pe vremuri, îi părea înfricoșător de deșteaptă, era, de fapt, o ignorantă. Era visătoare în felul ei, o matematiciană mioapă care patina pe suprafața subțire a vieții, convinsă de puterea salvatoare a logicii, rațiunii și cunoașterii, dar oarbă la vastitatea tulbure a emoțiilor și instinctelor animalice, adevăratul motor al comportamentului uman și autor al istoriei.

Romanul se întinde pe o perioadă de peste cincizeci de ani, autoarea dezvăluind că a muncit aproape șapte ani la el. Personajele sunt foarte bine construite și credibile, cu calități și slăbiciuni, însă caracterele lor nu au fost pe placul meu. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că a ”omis” bucăți mari de timp, iar în anumite locuri ritmul de scriere lent m-a făcut să renunț de câteva ori la lectură, totuși, în ciuda acestui fapt, cartea  este un roman interesant care merită citit.

Recomand această carte tuturor iubitorilor de cărți de ficțiune istorică și nu numai, veți descoperi o poveste uimitoare despre supraviețuire, dragoste și iertare!

Cărțile din colecția Blue Moon pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon