Viata e usoara, nu-ti face griji de Agnes Martin-Lugand, Editura: TREI

7

Viata e uşoară, nu-ţi face griji

Agnes Martin-Lugand

Editura Trei

Colectie: Fiction Connection
Nr. pagini: 230
Traducator: Carmen Otilia Spinu
Titlu original: La vie est facile, ne t’inquiète pas

 

Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viaţă nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului sau, Felix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”, oază ei de linişte. Acolo îl întâlneşte pe Olivier. Un bărbat blând şi atent, care înţelege refuzul ei de a deveni din nou mama, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.
Dar o întâmplare neaşteptată o bulversează pe Diane şi îi spul­beră toate certitudinile.
Va avea ea oare curajul de a‑şi construi un nou cămin?
După ce a profesat ca psiho­log timp de şase ani, Agnes Martin‑Lugand s‑a dedicat scrisului, publicându‑şi primul roman, Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012.
Fragment din roman:
După ce mi-am pus un tricou scurt fără mâneci şi nişte indispensabili în loc de pijama, m-am aşezat pe patul lui Edward. Am rămas în această poziţie o jumătate de ora înainte să îmi pun un pulover pe mine şi să mă apropii de uşa închisă. Mi-am rezemat fruntea de lemn, apoi m-am îndepărtat rozându-mi unghiile. Am reluat operaţiunea de mai multe ori până să mă hotărăsc să o deschid şi să înaintez pe culoar. O ultima oprire în faţă camerei lui Declan. O ultima ocazie să fac drumul înapoi. Apoi am împins încetişor uşa. Edward stătea pe fotoliu şi nu-şi slăbea fiul din ochi. M-a observat. I-am făcut semn să nu se mişte şi să tacă. Am mers către patul lui Declan. O bucurie tainică m-a cuprins când l-am văzut; dormea dus, strângând la piept eşarfă mamei lui. Nimic nu m-a împiedicat să îmi trec mâna prin părul lui şi să-l sărut pe frunte; voiam să fac asta. Inima mi-a crescut. Sărutul meu l-a gâdilat fără să-l trezească. După aceea, m-am aşezat pe jos, lângă fotoliul lui Edward, cu picioarele strânse şi bărbia pe genunchi. Am făcut că el, am veghea acest copil. În durerea pierderii lui Abby, el reprezenta viaţă. După câteva minute, mi-am rezemat capul de piciorul lui Edward. Din când în când, mâna lui se plimbă prin părul meu. Am pierdut noţiunea timpului.
După o jumătate de ora poate, Edward m-a îndepărtat de el cu delicateţe, s-a ridicat şi m-a ajutat şi pe mine să mă ridic apucându-mă de mâna. M-a scos din camera fiulul sau şi m-a condus până în cea în care mă aştepta patul lui. S-a oprit în pragul încăperii, ţinându-mă încă de mâna.
– Încearcă să dormi un pic, mi-a spus.
– Şi tu?
– O să mă întind pe canapea.
Înainte să-mi dea drumul la mână, s-a apropiat şi m-a sărutat lung pe tâmplă. Apoi a coborât pe scară. Am închis uşa şi m-am băgat sub plapumă. Am adormit învăluită în cearşafurile şi parfumul lui.

About Author

7 comentarii

    • Foarte frumoasă recenzia ta Geo, de când am citit-o m-ai tentat cu cartea asta. Îmi doresc și eu s-o citesc…

Lasă un răspuns