Vicontele si vulpita de Lorraine Heath, Editura Litera/ Alma, Colectia Iubiri de Poveste – recenzie

10

Vicontele și vulpița (The Viscount and the Vixen)

Lorraine Heath

Editura Litera/ Alma

Colectia Iubiri de poveste

1. Iubire fără mască (Falling Into Bed with a Duke – 2015) – recenzia
2. Făgăduiala (The Earl Takes All – 2016) – prezentare
3. Vicontele și vulpița (The Viscount and the Vixen – 2016)
  3.5. When the Marquess Falls – 2017
Dragostea naște nebunie.
Vicontele de Locksley a fost martorul nefericirii cumplite în care s-a cufundat tatăl lui după moartea soției sale mult iubite. Iar vicontele primește încă o confirmare a nebuniei când bătrânul marchiz își aranjează o nouă căsătorie, dând anunț în ziar – și cea care îi răspunde este Portia Gadstone, o frumusețe roșcată pe care Locksley o cataloghează imediat drept vânătoare de zestre. De aceea, se vede nevoit să ia măsuri drastice pentru a o opri pe mica profitoare, chiar dacă asta înseamnă să se însoare el însuși cu ea. La urma urmelor, o căsnicie care să le aducă reciproc plăcere ar putea fi convenabilă, într-adevăr… atâta vreme cât nu intervin între ei sentimente incomode.
Disperarea o obligă pe Portia să accepte căsătoria cu un nebun, căci aranjamentul îi va oferi protecția de care are nevoie. Sau așa crede, până când fiul marchizului, un bărbat tulburător de chipeș, îi ia locul tatălui său!
Acum, uniunea atent planificată și, mai important, sigură pentru liniștea ei sufletească, pe care Portia și-a imaginat-o, a fost înlocuită de o relație pasională care i-ar putea frânge inima.
Căci pe măsură ce începe să se îndrăgostească de seducătorul ei soț, secretele ei întunecate ies la suprafață și amenință să îi distrugă pe amândoi – dacă Locksley nu va fi dispus să riște totul și să-și deschidă inima în fața dragostei.
Vicontele și vulpița este o carte foarte caldă, romantică și pasională, în stilul binecunoscut al lui Lorraine Heath, care îți demonstrează din plin puterea magică a dragostei, care iartă greșelile și vindecă rănile trecutului!
În al treilea volum al seriei aflăm povestea lui Locke, cel de-al patrulea ”zurbagiu”, cel care, deși ajunsese la vârsta de treizeci de ani, refuza categoric orice idee de iubire romantică, marcat de nefericirea profundă a tatălui său, care nu-și mai revenise niciodată pe deplin după moartea soției sale, la nașterea lui. Împreună cu ceilalți trei băieți ajunși sub tutela marchizului, după ce părinții lor muriseră în accident, Locke crescuse liber și sălbatic, complet nesupravegheat,  cutreierând pădurile din jur și făcând tot felul de trăsnăi, care le aduseseră la toți patru porecla de ”Zurbagiii din Havisham”. În tot acest timp, marchizul pretindea  că o auzea și o vedea pe soția lui decedată, fugind noaptea în landă la mormântul ei, pretinzând că se întâlnea cu ea acolo.
Pe măsură ce Locke creștea, păreau că rolurile se inversau tot mai mult, acesta ajungând să aibă mereu grijă de tatăl său, de parcă el era adultul și celălalt copilul.
Astfel, în momentul în care tatăl lui îl anunță că a luat hotărârea de a se însura pentru a-și asigura un moștenitor de rezervă, întrucât Locke nu părea că are vreo intenție de a se însura vreodată, el intră imediat în alertă, convins fie că marchizul își pierduse definitive mințile, fie că îi juca o farsă, știind cât de imensă fusese iubirea acestuia pentru soția lui.
Locke constată însă cu uluire că cei doi protagoniști își jucau cu multă convingere rolurile, atât marchizul cât și Portia, superba roșcată ce răspunsese anunțului dat în ziar, prin care marchizul anunța că își caută o soție pentru a-i asigura un nou moștenitor.
„Locke o privi cum turnă ceaiul, adăugă câteva cuburi, amestecă și îi oferi ceașca pe o farfurioară, zâmbindu-i cu tandreţe marchizului, care îi surâse și el, de parcă îi era recunoscător pentru ceai, cu toate că, de fapt, nu putea să-l sufere.”
Disperat, iubindu-l din tot sufletul pe tatăl său și dorind să-l protejeze, convins că tânăra era o vânătoare rapace de avere care îl va face să sufere pe bietul bătrân, Locke ia o decizie disperată, oferindu-se să se însoare el însuși cu Portia, scopul tatălui său fiind astfel atins, întrucât orice moștenitor al lui era, implicit, un moștenitor al marchizului.
Foarte încântat de soluția oferită de fiul său, marchizul se dă imediat la o parte, prezentând imediat și o dispensă de căsătorie luată pe numele lui Locke, care îi permitea acestuia să se însoare imediat, având totuși decența să se arate măcar jenat în momentul în care fiul său și-a dat seama că a fost tras pe sfoară.
Spre deosebire de marchiz, Portia nu jucase niciun teatru, apelând la acea soluție disperată din dorința de a proteja pe cineva drag, extreme de prețios pentru ea. Noua întorsătură de situație o ia complet prin surprindere, lăsând-o complet buimăcită și bulversată și punând-o în fața unei alegeri imposibile. Deși conștiința și integritatea ei morală o împingeau să îi mărturisească viitorului ei soț adevărul despre secretul teribil ce o apăsa, era convinsă că acesta ar alunga-o imediat ce ar afla despre ce este vorba, astfel că disperarea o face să meargă mai departe, deși era sigură că Locke o va urî veșnic odată ce va afla adevărul.
Astfel, la mai puțin de două ore după ce s-au cunoscut, Locke și Portia se căsătoresc.
Totuși, deși căsnicia lor nu începuse sub cele mai bune auspicii, în perioada următoare cei doi vor constata cu surprindere că regretau tot mai puțin pasul făcut. Pe lângă momentele lor de pasiune, extrem de fierbinți și satisfăcătoare pentru amândoi, fiecare dintre ei a constatat că prima percepție fusese greșită în privința celuilalt.
Locke a descoperit cu suprindere că Portia era bună și afectuoasă, purtându-se cu multă afecțiune și grijă cu marchizul. De asemenea, nu se dădea în lături de la munca grea, apucându-se cu mult entuziasm să curețe încăperi ce nu mai fuseseră folosite de ani de zile, înviorându-le și însuflețind atmosfera în casă, readucând bucuria și veselia în casa lor. Mai mult, în momentul în care a descoperit că soțul ei avea dificultăți financiare, a renunțat de bunăvoie la alocația lunară ce acesta i-o promisese ca o condiție a contractului lor de căsătorie, insistând ca acesta să o folosească până când se va reabilita financiar.
Portia, la rândul ei, a descoperit că Locke era bun și responsabil, capabil de orice sacrificiu pentru siguranța și fericirea celor la care ținea. În momentul în care i-a cunoscut pe ceilalți doi ”zurbagii” și soțiile lor, iar aceștia au acceptat-o imediat necondiționat, Portia a început să spere în secret că, poate, soarta îi va oferi o nesperată șansă la fericire, că lucrurile se vor aranja convenabil, iar Locke nu va afla niciodată adevărul despre ea.
Din păcate, minciuna are picioare scurte, iar Portia va trebui să-și înfrunte fantomele propriului trecut după ce Locke, îndrăgostit până peste cap de ea, a decis să meargă împreună cu ea la Londra pentru a o introduce în societate.
Momentul adevărului a fost devastator pentru amândoi, iar inima Portiei s-a sfărâmat în bucăți văzând suferința pe care i-a provocat-o lui Locke…
Iubindu-l peste măsură, Portia a decis să-și asume orice risc și să plece din viața lui Locke, redându-i libertatea pentru ca acesta să-și poată găsi fericirea. Însă Locke a constatat că fericirea era imposibilă, iar viața lui era pustie și fără sens în absența ei…
Finalul este extrem de romantic, cei doi găsindu-și o binemeritată fericire, de data aceasta fără să mai fie amenințată de umbrele trecutului…
”Era al ei după cum și ea era a lui. Cu inimă, cu trup și suflet. În cele din urmă, cineva o accepta cu bune și cu rele, cu totul. Făcuse greșeli, lucruri pe care n-ar fi trebuit să le facă, dar nu regreta absolut nimic, pentru că toate o duseseră la el. O uimea că îl putea iubi atât de mult, că el o putea iubi necondiționat.”
Pe lângă cele două personaje principale, care mi-au plăcut foarte mult, marchizul este un personaj adorabil. În ciuda aparentei sale nebunii, a dovedit o minte extrem de limpede și multă șiretenie în anumite situații. M-am amuzat la culme cum îi gratula pe Locke și Portia cu amănunte picante despre relația lui pasională cu soția lui, care îl stânjeneau la culme pe Locke și o amuzau și înduioșau pe Portia.
Spre deosebire de fiul său, marchizul bănuise de la început motivul ce o împinsese pe Portia să accepte contractul de căsătorie, dar îl ignorase complet, considerându-l insignifiant în comparație cu beneficiul pe care era sigur că amândoi aveau să îl obțină – o iubire totală și necondiționată a unuia față de celălalt!
”Locke se aplecă, își sprijini coatele pe coapse și strânse paharul în palme.
– Voiai un moștenitor. De ce n-ai zis nimic?
– Voiam ca tu să îți găsești iubirea. Treaba cu moștenitorul a fost un pretext.
– Și dacă ea ar fi făcut băiat?
– Iubirea este mai importantă. Lucru de care cred că ai început să-ți dai seama.
El ajunsese să-și dea seama că era singurul lucru important.”
O carte sensibilă și emoționantă, cu un mesaj optimist, plin de speranță, pe care o recomand cu mult drag!

About Author

10 comentarii

Lasă un răspuns