Victoria de Daisy Goodwin, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste

Victoria

(Victoria – 2016)

Daisy Goodwin

Editura Litera

Colectia Iubiri de poveste

În 1837, la mai puțin de o lună după împlinirea vârstei de 18 ani, Alexandrina Victoria – o tânără ascultătoare, micuță de înălțime și mai ales femeie – devine regina Marii Britanii și a Irlandei. Mulți consideră acest lucru absurd: Drina – cum o numește familia – a fost întotdeauna controlată strict de mama ei și de venalul consilier al acesteia, Sir John Conroy; nu are prestanța și vârsta necesare pentru a i se încredința puterea de a conduce cea mai mare națiune a lumii.
Dar din momentul în care moartea unchiului ei o face regină, tânăra atât de nesigură uimește pe toată lumea: abandonează prenumele pe care îl detestă, decizând că va fi regina Victoria; refuză să mai fie manipulată și este hotărâtă să aibă singură întrevederi cu miniștrii ei.
Întâlnirea cu cel care îi va fi prim-ministru, lordul Melbourne, o marchează în mod deosebit. Acest bărbat fascinant, cu o viață ieșită din comun, este primul care o ia în serios ca regină și femeie, iar sentimentele care se nasc între ei îi iau pe amândoi prin surprindere.
Însă pentru Victoria nu mai poate exista viață personală, și opinia generală este că trebuie să se mărite cu vărul ei, prințul Albert de Saxa-Coburg. Dar Victoria l-a considerat mereu plictisitor și extrem de critic – sigur este ultimul bărbat pe care l-ar dori drept soț. Surprizele însă sunt abia la început…

Succesul deosebit al primului sezon al serialului Victoria, difuzat de PBS în 2016 a determinat-o pe creatoarea și scenarista filmului, Daisy Goodwin, să publice în toamna aceluiași an și romanul omonim, devenit imediat un bestseller internațional.

„– Știaţi, doamnă, că ciorile își aleg perechea pe viaţă? În fiecare an, când își construiesc cuibul, se curtează reciproc, reînnoind micile drăgălășenii care fac o căsnicie să strălucească. Am putea să învăţăm atât de multe de la ele.
Victoria auzea cuvintele, dar nu simţea decât mâna care o ţinea strâns pe a ei. Melbourne privi chipul ridicat spre el și ezită puţin, dar apoi continuă:
– Dacă aș fi urmărit mai îndeaproape ciorile, poate că soţia mea ar fi simţit că-i sunt foarte devotat.
Victoria spuse indignată:
– Nu ar fi trebuit să vă părăsească niciodată! Eu nu aș face așa ceva.
Melbourne își înghiţi nodul din gât și rosti cu mare seriozitate:
– Știu. Cred că atunci când vă veţi dărui inima, o veţi face fără ezitare. Și apoi, cu voce mai scăzută: Dar nu puteţi să mi-o dăruiţi mie.”

„Ce repede trecuse totul de la speranţă la disperare! Se gândea la cum îi zâmbise el când își ridicase vălul și apoi la fiorul de fericire pură pe care îl simţise când îi luase mâna, nu ca prim-ministrul ei, ci ca un iubit. Avusese senzaţia că o să-i cadă
faţa de la atâta zâmbit din toată inima, dar apoi el începuse să vorbească despre ciori și, deși încă îi ţinea mâna ca un iubit, vorbele lui o îndepărtaseră. Singura ei șansă la fericire dusă era pentru vecie.”

„Închise ochii și își înălţă faţa spre el.
Mirosul florilor, apăsarea trupului Victoriei de al lui, lumina pâlpâitoare a lumânărilor – Albert simţi că inima lui nu mai putea opune nici o rezistenţă. Când își lipi buzele de ale ei și le simţi răspunzând cu o asemenea înflăcărare, înţelese că găsise ceea ce îi lipsise dintotdeauna. Îi cuprinse mijlocul cu mâinile, o strânse și o sărută până când li se tăie răsuflarea.”