Delicatese Literare
Recenzii

Visele nu dorm niciodata de Natasa Alina Culea, Editura Librex Publishing – recenzie

Natasa Alina Culea

Editura Librex Publishing

An aparitie: 2017

Nr. pagini: 324

Visele nu dorm niciodată este o incursiune în universul retrospectiv al autoarei Natașa Alina Culea, o lume din care vei pleca pe deplin schimbat și transfigurat, o lume căreia te vei abandona cu voluptate.
Cartea este structurată în două capitole distincte: Legămintele macilor și Arca celor 11 nopți.
Dacă primul capitol suprinde prin minuțioasa analiză interioară și prin evocările sensibile, în cel de-al doilea capitol realitatea se întrepătrunde cu fantezia ca în dansul celor șapte voaluri, iar cititorul pășește fascinat în camera oglinzilor, acolo unde nimic nu este ceea ce pare a fi. Și nimeni.
Suita de personaje ale cărții oglindesc în profunzime adâncimile minții umane, trăirile tulburătoare, dar și năzuințele sufletului însetat după iubire.
Suntem niște musafiri nocturni? Cine este Lea? Cine este Mark? Cine ești tu? Unde se duc visele?
Întrebările acestui roman vor deveni întrebările tale, iar răspunsurile vor fi dezvăluite unul câte unul într-un crescendo fantastic.
O carte fascinantă, seducătoare, obsedantă. Am terminat-o de citit de ceva timp și încă nu mă pot desprinde sau detașa de universul ei.
Mi-a stârnit un prea-plin sufletesc, un tăvălug de emoții și trăiri greu de gestionat. Şi un festin al simţurilor. M-a copleşit.
Sensibilitatea şi unicitatea caracteristică stilului autoarei răzbat din fiecare rând al cărții  – o carte care mi-a oferit o experiență literară aparte, imposibil de încadrat într-un tipar, începând de la titlul cărţii şi titlurile capitolelor – splendide, inspirat alese – până la minunata copertă ce îmbrăţişează spectaculoasa poveste din paginile ei.
Cartea are o structură foarte interesantă, închizând, între cele trei părţi – Legămintele macilor, Arca celor 11 nopţi şi Epilog, o buclă în timp sau, poate, în afara timpului.
Trăirile și frământările personajelor sunt intense, iar ca cititor nu poţi rămâne detașat, chiar dacă nu te identifici cu acestea. Prin intermediul lor, cartea pune întrebări și propune răspunsuri, dar, mai ales, oferă teme de gândire asupra unor subiecte sensibile și de actualitate: iubirea, credinţa, prietenia, stilul de viaţă asumat. 
Povestea e scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lea Leroy, o scriitoare în vârstă de 45 de ani, împărțită între două iubiri, dar care, din păcate nu o împlinesc sufletește, iar postura în care se află -prinsă într-o căsătorie pe punctul de a se sfârși, deși relația cu soțul ei nu este una distructivă, ci e vorba „doar” de ceva ajuns la final, cumva previzibil între două persoane compatibile intelectual, dar complet incompatibile emoţional, și iubirea față de un bărbat mai tânăr, suficient de egoist si nehotărât ca să nu o merite – îi crează un dezechilibru emoțional, prilej de dureroase introspecţii interioare. 
„Thiery s-a încăpățânat să nu ardă un tăciune de pasiune, nici în timpul în care am fost un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, nici după, cu scuza tardivă că acum este oricum târziu. Cu timpul, s-a stins și a mea sau a adormit profund, iar Mark m-a trezit din somn doar ca să-mi spună că pot să mă culc la loc.”
Iar conştientizarea vârstei şi a trecerii inexorabile a timpului îi declanşează de asemenea profunde reflecţii asupra problemelor existenţiale. 
Mark, ți-am spus vreodată cum este să fii femeie trecută de pragul celor patru decenii?
La 20 de ani lumea este frumoasă, bărbații întorc adeseori capul după tine, soarele strălucește naiv și crezi că nu vei muri niciodată, părinții sunt sănătoși și încă tineri – la rândul lor, crezi că ai tot timpul din lume să faci ce vrei, să experimentezi și să tratezi orice lucru cu cea mai mare superficialitate. Crezi că poți să amâni iubirea. După 30 de ani totul se schimbă. Auzi murmurul firelor de nisip ce cad și se lovesc de pereții de sticlă ai clepsidrei din care s-a scurs deja jumătate din micul deșert. Numărătoarea inversă a început și fiecare zi este un nou număr, tu ești un număr care se îndreaptă către un alt număr. Hei?! Unde fugi? – ai  vrea să-i strigi timpului…
Ca scriitoare de succes aflată în floarea vârstei, Lea are o mare maturitate emoţională, fapt care o face să se simtă încremenită şi cumva captivă în realitatea vieţii sale, din care vrea să evadeze o perioadă pentru a se regăsi şi a schimba perspectiva. 
Finalul primei părți a cărții – Legămintele macilor – marchează momentul plecării ei. Spre o vilă izolată undeva în munții Elveției. Spre altceva. O călătorie care se va dovedi aproape ca una iniţiatică, de cunoaştere şi descoperire/redescoperire de sine, de deschidere de noi perspective atât pentru ea, cât şi pentru cei ale căror destine le va putea infuenţa, asumându-şi cumva intuitiv rolul de călăuză. 
Partea a doua a cărții – Arca celor 11 nopţi, cu sosirea la vilă și tot ce se va întâmpla acolo, cei pe care îi va întâlni, interacțiunea celor 11 personaje pe parcursul a 11 zile (11 – un număr anume ales, cu o anumită semnificaţie), este cea care m-a bulversat, m-a scos din zona de confort, m-a intrigat și fascinat astfel încât să descriu această lectură drept una unică, aparte, personală, care mi s-a strecurat pe sub piele și mi s-a infiltrat în gânduri, ca o imagine puternică și neașteptată care ți se imprimă pe retină.
Dacă ar fi să fac o comparaţie, nu ştiu ce aş alege ca punct de referinţă – un portativ, un tablou, un spectacol? Intrând şi pierzându-te în lumea Viselor, parcă auzi la un moment dat o muzică îndepărtată şi misterioasă (poate pe acorduri ruseşti, cred că datorită scenei din micuţa biserică am avut această senzaţie) şi parcă ai în faţa ochilor un caleidoscop de imagini ce se succed secvenţă cu secvenţă. Imaginile artistice din carte sunt foarte puternice, iar senzaţia de irealitate e aproape palpabilă.

Revenind la firul acţiunii, tot ce se întâmplă la hotel, începând cu mai mult decât ciudata administratoare, Albertine, continuând cu ninsoarea care nu se mai termină și acoperă și îngroapă totul ca într-o capcană albă și rece, creând un ținut fantasmagoric și izolând hotelul și oaspeții ei de restul lumii, pana de curent ce face ca întregul decor să capete accente întunecate la propriu și la figurat, țipetele unui pui de pasăre în noapte ce par o premoniție a ceea ce se va întâmpla acolo, misterioasa fată găsită în zăpadă ca venită de nicăieri, toate acestea conturează o poveste suprarealistă, o experiență paranormală, mistică, ruptă de timp și spațiu.
Pe măsură ce zilele – și nopțile – trec, cu fiecare cină la lumina lumânărilor, cu fiecare poveste spusă, cu fiecare dezvăluire, dialog, atitudine a personajelor, ca într-o piesă de teatru genial regizată unde nici un detaliu nu e lăsat la voia întâmplării, suntem martorii unui generos fragment din uluitorului spectacol al naturii umane. Galeria de personaje e foarte atent aleasă și foarte bine conturată. Avem de-a face cu diferite tipologii umane, iar lecțiile de viață ce se desprind din poveștile fiecăruia sunt impresionante. Și e dureros de urmărit cu câtă insistență își neagă fiecare realitatea, conturând în minte scenarii ideale în care încearcă să se strecoare.
Îi privim ”evoluând pe scenă” pe: Eniko și Attila Karolyi, un cuplu de unguri slabi și deșirați ce seamănă ca două picături de apă; domnul Arthur White, un bărbat atrăgător, un londonez tipic cu o vârstă incertă între 30 și 40 de ani; domnișoara Maja Blohm, o cântăreață celebră cam de aceeași vârstă cu Lea; Elijah Tobies, un domn timid de vreo 60 de ani, ce seamănă cu un pudel simpatic; doamna Monique Bernard, o femeie frumoasă, dar marcată de o nesiguranță profundă, domnișoara Katie, fiica doamnei Bernard, o tânără negricioasă, urâțică și urâcioasă; Benoit și Theo – doi bărbați tineri ce formează un cuplu. Apoi Selene, ce va apărea mai târziu în scenă și, bineînțeles, ciudata administratoare a hotelului, Albertine, o ”apariție” impasibilă ce pare aproape neumană.
O adunare eterogenă, personaje ce nu au nimic în comun, aduse împreună de un capriciu al sorții.
Și ar mai fi doamna Desegal, un personaj aparte ce dă glas gândurilor Leei, ca prietenii imaginari ai copiilor. Dar ciudățeniile nu se opresc aici, iar Lea va face cunoștință – doar ea, nu și ceilalți oaspeți – cu Blanche și Joseph, un cuplu de bătrânei, foștii proprietari ai vilei, trăitori într-un alt timp și blocați într-o altă dimensiune. Iar povestea lor se cerea spusă – și scrisă. Și, sub penița Leei, a prins contur ”Visele nu dorm niciodată”…

Cartea nu poate fi povestită, nici nu mi-am propus aşa ceva, sunt ferm convinsă că această lectură e una intimă, personală, foarte ofertantă, ce va fi interpretată şi percepută diferit de la cititor la cititor. E despre emoții, așteptări, despre cât – și dacă – putem influența în vreun fel ceea ce ni se întâmplă. 
Iar finalul, închide bucla, sau, poate deschide o alta buclă ce se rotește în timp la nesfârșit, cu Lea și aceleași 11 personaje, sau poate altele… Un portal s-a deschis şi un prag a fost trecut, şi nimic nu mai e ce-a fost, iar totul e despre ce poate fi…
Recomand cartea tuturor cititorilor pasionați de experiențe paranormale, celor cărora le place să se joace cu imaginația, celor cărora le plac introspecţiile psihologice, celor cărora le plac poveștile neobișnuite si foarte bine scrise.
„Eu sunt Lea, iar viața mea este un balans între a face ceea ce trebuie și a face ceea ce mă face fericită. Omul se întreabă de la nașterea conștiinței
–  Să fac ceea ce trebuie să fac sau să fac ceea ce îmi aduce fericirea?”
O poveste de citit în fața șemineului, cu sufletul deschis, cu simțurile treze și cu o ceașcă de ceai de iasomie alături.

Cartea Visele nu dorm niciodată de Natasa Alina Culea a fost oferită de Librex.ro

Cartea a fost menționată în Top 10 cărți de citit iarna

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul autoarei și de pe de pe site-ul editurii Hebe

Recenzii cărți Natașa Alina Culea

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

20 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *