Vlad Tepes Dracula. Intre legenda si adevar istoric de Stefan Andreescu, Univers Enciclopedic Gold – recenzie

22

VLAD ŢEPEŞ DRACULA – între legendă şi adevăr istoric

Ștefan Andreescu

Univers Enciclopedic Gold

Număr pagini: 416
An apariție: 2015
Vlad Ţepeş este unul dintre puţinii domni români a căror biografie nu se poate reconstitui în afară de legendă. Aceasta, pe de o parte, fiindcă documente de la el sau despre el s-au păstrat în număr redus, iar pe de altă, deoarece legendă i-a fost consemnată încă din timpul vieţii şi îndată după moarte, în două texte separate, reprezentând tot atâtea versiuni asupra faptelor şi personalităţii lui. Aşa se face că povestirile care au circulat în secolul XV pe seama lui şi care, luate la un loc, alcătuiesc nucleul legendei, sunt un izvor nepreţuit pentru orice încercare de monografie menită să-i desluşească adevăratul chip.
Ştefan Andreescu este cercetător, profesor pentru o scurtă perioadă la facultatea de istorie, apoi la Facultatatea de Ştiinţe politice. La îndelungata carieră de profesor se adaugă calitatea de coordonator de reviste ştiinţifice, a fost dintotdeauna un sprijinitor al noilor generaţii de istorici, pe care le consideră datoare să ducă mai departe „provocarea înaintaşilor”.
Era sfârşitul primăverii, în luna mai, când mă întorceam cu un braţ de cărţi de la Bookfest 2017. Ajunsă acasă am trecut din nou în revistă titlurile ales şi am ştiut de atunci că Vlad Ţepeş- Dracula între legendă şi adevăr nu e o carte pe care să o strecori între lecturile mele zilnice, aşa că „save the best for last” am păstrat-o pentru perioada concediului şi am avut dreptate. A fost nevoie de puţină atenţie şi timp, dar a meritat!
De ce am citi o carte despre Vlad Ţepeş? Personal, încă din timpul adolescenţei, personajul domnitorului m-a fascinat, pentru ceilalţi răspunsul la întrebare îl poate da chiar autorul:
”Când a murit Vlad Ţepeş se afla în preajma vârstei de 45 de ani. De trei ori domnitor al Ţării Româneşti (1448, 1456-1462, 1476), el are o existenţă ce poate fi calificată, fără nici o exagerare, drept senzaţională. Din Târgoviștea părintească în temniţa de la Egrigoz; din Moldova lui Bogdan  în Transilvania lui Iancu de Hunedoara şi, apoi, a lui Matias Corvin; din temniţa de la Vişegrad, în Bosnia ocupată de turci – acesta a fost itinerarul fascinant al voievodului în afara hotarelor Ţării Româneşti. A avut norocul să-şi încheie zilele în scaunul domnesc …dar mormântul este înconjurat de aceeaşi mantie de taină. Se zice că ar fi îngropat în biserica Snagovului …”

Într-o epocă post decembristă, când istoria este supusă unor experienţe inedite, de la demitizarea, uneori forţată, până la diluarea informaţiilor din manualele alternative de istorie, un recurs la adevărul istoric e mai mult decât nimerit. Autorului nu i-a fost tocmai uşor având în vedere că domnitorul este unul din puţinii voievozi căror ,,biografie nu se poate constitui în afară legendei. Aceasta, pe de o parte, fiindcă documentele de la el s-au păstrat în număr redus, iar pe de altă , deoarece legenda i-a fost consemnată încă din timpul vieţii, şi după moarte, în două texte separate, două versiuni asupra faptelor.
În faţa acestei încercări scriitorul a realizat o carte, adevărată biografie a voievodului, utilă studenţilor, necesară profesorilor, doctoranzilor, dar şi iubitorilor de istorie. Volumul se întinde pe parcursul a 300 de pagini de text ce conţin informaţii însoţite de sursele de provenienţă, o ilustraţie bogată, şi 90 de pagini de note de subsol.
Lucrarea e structurată în două părţi, care cuprind în mod democratic câte trei capitole.
Primul capitol ne aduce în prim plan lupta dintre două facţiuni; Dăneşti şi Drăculesti, ce se aflau în conflict. Unul dintre urmaşii Drăculestilor este Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, fiul lui Mircea cel Bătrân, care fusese silit să-şi trimită fiii „oaspeţi” la poartă sultanului, timp de 5 ani. În urma unei expediţii, fraţii acestuia mor şi Vlad Ţepeş devine domnitor la o vârstă fragedă, în anul 1448. Avea să fie o domnie scurtă de doar câteva luni. Autorul ne prezintă circumstanţele acestei domnii fulger: la frageda vârsta de 17 ani, cu o armată împrumutată de la turci, Vlad Ţepeş devine domnul ţării Româneşti înfrângându-l pe Vladislav al II-lea, cel care îi omorâse tatăl şi fratele. Din păcate, peste câteva luni este înfrânt din nou şi pierde domnia.
Avea să revină pe tron 8 ani mai târziu, în anul 1456, când începe cea mai lungă domnie a sa, până în 1462. Este perioada care i-a adus şi renumele în istorie. Renumele avea să-l câştige ca apărător al creştinătăţii, cruciat împotriva armatelor Imperiului otoman. Autorul ne călăuzeşte prin politicile externe ale voievodului, care dovedeşte reale abilităţi diplomatice. Contextul celei de a doua domnii este unul special, căci Vlad Ţepeş, în prejma anului 1456, se află într-o perioada de reaşezare a istoriei. Navigând prin vremuri tulburi, aflat la cârma unei ţări mici cu dușmani mulţi şi mari, începe prin a refuza să mai plătească tribut turcilor. Dar nu se opreşte aici, pornește o campanie înţeleaptă de alianţe şi manifestă acte de independenţă, cum ar fi participarea la înscăunarea lui Ştefan cel Mare, adevărat act de nesupunere faţă de vasalii unguri şi otomani. Tot lui îi datorăm temporar o perioadă de independenţă a Țării Româneşti în raport cu Imperiul Otoman.
Expedițiile, actele comerciale protecţioniste, relaţiile cu boierii, precum şi incursiunile la sudul Dunării, toate sunt tratate exhaustiv de autor şi ne creionează imaginea unui mare voievod, înţelept, autoritar, dar şi crud câteodată. O întâmplare mi-a rămas în minte citind cartea, este relatarea trageriii în ţeapă a unor târgoveţi. Ce se întâmplase: comercianţii fuseseră obligaţi să vândă doar în anumite pieţe. Aceştia s-au revoltat şi, confruntat cu situaţia nou creată, domnitorul le-a cumpărat toată marfa, dar din păcate lăcomia i-a făcut pe mulţi să mai aducă mărfuri de casă. Aflând de acestea, Ţepeş i-a tras în ţeapă.
Şi cu acestea intrăm în a două parte a cărţii ce are în vizor încercaea de separare a adevărului istoric de legendă, a desluşirii originii numelui de Dracula precum şi câteva consideraţii despre mult prea celebrul Bram Stoker şi al său Dracula.
Legenda lui Vlad Ţepeş aluat naştere încă din timpul vieţii şi a continuat mult după moartea acestuia, căci voievodul a suscitat un real interes în epocă. Ura sa autoritară, activitatea lui de cruciat, unele episoade sângeroase, l-au menţinut în atenţia vremii. Două versiuni au circulat în epocă: versiunea slavă şi cea germană.
Versiunea slavă este prezentată de autor scrupulos de exact, bogat documenată cu citate şi coroborată cu alte surse ale vremii. ,,Po, numită de unii istorici şi Cronica lui Ţepeş este de fapt o colecţie de anecdote cu caracter literardin timpul domniei domnitorului. Dintre el ele mi-au atras atenţia câteva:
1. Mult cunoscuta sosire a solilor turci la curtea voievodului. Aceştia au refuzat să-şi scoată fesurile de pe cap, menţionând că obiceiul nu există la ei în ţară. Domnitorul a replicat că vrea să le întărească convingerea şi a ordonat să le fie ţintuite de cap cu ajutorul unor cuie.
2. Pornit în lupta împotriva sultanului, Ţepeş şi-a motivat astfel oştenii: ”cine vrea să se gândescă la moarte, acela să nu meargă cu mine, ci să rămâie aici „.
3. Solii turci au venit într-o zi la curtea domnitorului să ceară haraciul, iar domnitorul le-ar fi răspuns:  ”nu numai că vreau să-i dau dania împăratului, dar vreau şi să merg la el cu tot cu oastea şi visteria mea.” Contrar aşteptărilor sultanul ar fi fost impresionat de curajul acestuia şi ar fi poruncit să fie cruţat .
4. Povestirea cupei de aur de la fântână: se spune că pe vremea să ”oricine ar fi îndrăznit să bea apă cu o cupa de aur din fântână ..dar nimeni nu a îndrăznit să o ia.”
Am fost suprinsă să constat că majoritatea celorlate povestiri sunt despre actele de pedeapsă dreaptă, mult prea sângeroase, numite de mulţi cruzime, căci nu avea milă de cei care greşeau, chiar dacă erau cunoscuţi, femei sau boieri de vază şi mai toate se sfârşeau cu trasul în ţeapă.
Versiunea germană a fost o surpriză pentru mine, şi diferă de cea slavă în mai multe privinţe, punând şi aceasta accent pe relatarea unor acte de cruzime, toate sfârşite cu trasul în ţeapă.
Suntem prinşi în fiecare zi cu varii probleme şi uneori uităm să celebrăm fapte istorice sau date care ne-au marcat istoria. Nu mică mi-a fost bucuria să întâlnesc în paginile cărţii o menţiune la Hrisovul semnat de Ţepeş în care apare pentru prima dată numele oraşului Bucureşti – 20 septembrie 1459, doar puţin ne mai desparte de împlinirea a 560 de ani de atestare documentară a capitalei, pe care tot Ţepeş a mutat-o de la Târgovişte.

Cum era de aşteptat, am parcurs cu nerăbdare paginile despre originea numelui de Dracula. El îşi are obârşia înaintea venirii sale pe lume. Tatăl său, primul Vlad Dracule, a fost primit în Ordinul Dragonului, o societate religios-militară, care apăra creştinătatea de pericolul otoman. Simbolul creştinismului era un dragon, şi datorită acestui fapt tatăl său mai era numit şi Vlad Dracul. Mai târziu, datorită meritelor în cruciada împotriva turcilor, şi Vlad Ţepeş avea să fie primit în Ordin, în 1431. Numele de Vlad Ţepeş  este de fapt o poreclă pe care şi-a căpătat-o în urma numeroaselor episoade de tras în ţeapă pe care le-a ordonat .

Am fost curioasă să aflu care este asemănarea dintre Vlad Dracul/Ţepeş şi Dracula lui Bram Stoker. Bineînţeles, asemănarea este aceea dintre un purice şi un elefant, un sâmbure de adevăr într-o mare de improvizaţii, prea puţine date istorice şi multă ficţiune gotică, căci doar numele Dracula şi Transilvania sunt comune legendei din secolul 15. Şi totuşi, de l-a ales pe Ţepeş? Unul din răspunsurile cele mai probabile este amiciţia scriitorului irlandez cu profesorul maghiar Arminius Vanbery. De la acesta ar fi aflat că în Transilvania a existat într-adevăr un prinţ valah, numit în vremea sa şi Dracul, sângeros din fire, care obişnuia să tragă pe cei vinovaţi în ţeapă şi care după spusele unor cronicari ai vremii se hrănea uneori cu sângele acestora. Toate aceste fapte, combinate cu apetenţa scriitorului pentru vampirism, l-au făcut să creeze un personaj căruia i-a construit o nouă imagine, de vampir sângeros. În apărarea lui stă faptul că nu şi-a dorit să scrie un roman istoric, ci s-a folosit de frânturile aflate ca pretext pentru a crea o operă de ficţiune. Astfel, de la simplă sursă de inspiraţie, Vlad Ţepeş ar fi devenit peste noapte cunoscut pe întreg globul, un renume nemeritat, nimic din restul acţiunii neavând baza istorică.
Ultimul capitol atinge un lucru mai puţin cercetat, prezenţa în literatură română a imaginii voievodului. De-a lungul vremii Ţepeş a fost sursă de inspiraţie pentru mai multe texte literare. Vă invit să aveţi plăcerea descoperirii acestora, căci unele dintre ele sunt mai puţin cunoscute.

 

 

Cartea Vlad Tepes Dracula. Intre legendă și adevăr istoric de Ștefan Andreescu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Univers Enciclopedic

About Author

22 de comentarii

  1. Felicitări pentru o recenzie foarte elaborată! Am descoperit câteva informații inedite.

    Am fost dintotdeauna fascinată de istorie, iar Vlad Țepeș este unul din personajele cele mai controversate, adevărul istoric fiind de multe ori înăbușit în spatele numeroaselor legende care circulă pe seama lui. Cartea de față se pare că face lumină, separând realitatea de mit și ajutându-ne să-i înțelegem mai bine personalitatea și faptele domnitorului în contextul vremurilor în care a trăit.

  2. Bravo Sacadat! Cred ca este o carte foarte interesantă pentru cei interesați de Vlad Țepeș. Foarte faina recenzia. Unele lucruri le știam despre el, altele nu.

  3. Si mie mi se pare interesant. In general apreciez scrierile istorice sau inspirate din istorie, iar Vlad este un personaj foarte ofertant, oricum l-am privi.

    • sacadat2016 on

      da, este , mai ales ca in scoala nu se mai pune accent pe abilitatile lui diplomatice , se stie prea putin despre el ca domnitor sau cruciat impotriva turcilor.

  4. nu am citit-o si nici nu o am,dar mi se pare interesanta si ca o coincidenta la inceputul lunii mi-am propus sa citesc Dracula de Bram Stocker.

  5. Balan Daniela on

    din copilarie sunt pasionata de istorie si am citit foarte multe carti de acest gen ! pare o carte foarte interesanta,felicitari pentru recenzia frumoasa

    • sacadat2016 on

      eu am crescut inconjurata de carti de istorie , mama fiind profesoara si avand in casa mai toata colectia revistei Magazin istoric . Parea fireasca alegerea mea si totusi cel care m-a facut sa iubesc istoria si sa fiu curioasa a fost bunicul meu , care ne povestea in fiecare zi intamplari de pe front si din prizonieratul lui .

      • Impresionant! Sunt oameni care au trăit istoria, unele din momentele ei care au determinat soarta generațiilor următoare. ..

Lasă un răspuns