Delicatese Literare
Recenzii

Vocea lui Archer de Mia Sheridan, Editura Epica – recenzie

Vocea lui Archer (Archer’s Voice

Mia Sheridan

Editura Epica

Traducere: Adina Pintea

416 pagini

Bree Prescot sosește într-o mică localitate de provincie cu speranța că aici va fi locul unde își va găsi liniștea sufletească pe care o caută cu disperare, după un moment traumatizant petrecut într-o noapte cumplită, când tatăl ei a fost ucis. În timp ce se instalează în noua ei locuință, soarta i-l scoate în cale pe Archer Hale, un tânăr singuratic și misterios, care ascunde în sufletul său o suferință profundă. Este un om fără voce și discret, care, pentru toți locuitorii orașului, în afară de Bree, trece neobservat.
”Vocea lui Archer” este despre întâlnirea dintre o fată blocată în amintirea unei nopți terifiante și a unui bărbat pentru care iubirea reprezintă cheia vindecării și libertății lui. Este povestea unui tânăr care trăiește cu o rană îngrozitoare și a unei fete care îl va ajuta să-și găsească ”vocea”. E un roman emoționant și captivant despre suferință, destin și puterea tămăduitoare a dragostei.
This is EpicLove! +18 ani
O avalanșă de emoții, o simfonie de sentimente!
Un bărbat fără voce, trăind izolat într-o lume pustie și tăcută, lipsită de bucurii… O femeie bântuită de coșmarul unei nopți terifiante din trecut… Destinul le va oferi șansa miraculoasă de a se întâlni și alina reciproc, convingându-ne încă o dată de puterea tămăduitoare a dragostei, care poate vindeca cele mai adânci răni sufletești și poate reda speranța unui nou început…
O carte tulburătoare, care îți atinge sufletul, despre suferință și destin, despre curajul de a-ți înfrunta soarta și a găsi resursele necesare de a renaște din propria cenușă!
Autoarea are un talent extraordinar de a te face să rezonezi cu personajele, să le înțelegi trăirile, temerile și speranțele, să suferi și să te bucuri alături de ele.
Cartea este scrisă la persoana întâi, alternând capitolele scrise din perspectiva lui Bree cu cele scrise din perspectiva lui Archer.
Pe când avea șapte ani, viața lui Archer Hale a fost zgâlțâită din temelii și lumea, așa cum o știa el, s-a schimbat complet. O dramă tulburătoare, petrecută sub un cer albastru perfect, l-a lăsat fără ambii părinți și unchiul său, el însuși fiind împușcat în gât, condamnat să rămână mut pentru totdeauna. Nimeni nu știa prea bine ce se petrecuse atunci. Prea preocupați de propriile probleme, oamenii l-au ignorat din ce în ce mai mult pe băiețelul tăcut, crescut de celălalt unchi al său, un bărbat morocănos, puțin cam paranoic, ce trăia convins de teoria conspirației. În urmă cu patru ani, pe când Archer avea nouăsprezece ani, unchiul lui murise răpus de cancer și, de atunci, Archer nu mai avusese nicio interacțiune cu o altă persoană.
”- (…) Câteodată, în orașele mici, oamenii care se știu de prea multă vreme devin oarecum… parte din decor. În timp ce toți din oraș încercau să treacă peste tragedia trecută, Archer cred că s-a pierdut tot mai mult printre ceilalți.”
Bree Prescott, o tânără ce tocmai absolvise facultatea, venise în Pelion, un mic orășel situat pe malul unui lac, încercând să scape de trauma unei nopți din trecut, în care tatăl ei fusese ucis, iar ea cât pe ce să fie violată. Flashback-urile acelei tragedii îi reveneau obsedant în fiecare dimineață, imagini și sunete terifiante, lăsând-o secătuită de puteri.

Imediat după ce a ajuns în orășel, drumul lui Bree s-a intersectat cu cel al lui Archer, care a ajutat-o să-și adune cumpărăturile răspândite pe trotuar, după ce plasa în care le căra s-a rupt. Intrigată de tânărul tăcut și amabil, ce purta o barbă neîngrijită și părul lung, Bree s-a interesat despre el, aflând că era nepotul Victoriei Hale, cea care deținea întregul oraș și văr cu Travis Hale, ce urma să devină în curând șeful poliției. Complet tăcut și trăind izolat de restul lumii, ceilalți ajunseseră să-l considere înapoiat mintal, ocolindu-l.
Deși Travis, fermecător și bine făcut, încearcă să-i intre în grații, Bree îi refuză avansurile, nesimțindu-se atrasă de el. În schimb, Bree este fascinată de Archer, pe care îl simte că este un om bun, instinctele ei nedând niciodată greș în trecut, și vrea să îl cunoască mai bine.
La rândul lui, Archer este vrăjit de tânăra ce-i ieșea mereu în cale și, pentru prima dată după mulți ani, a lăsat garda jos, permițându-i cuiva să-i citească în suflet. Comunicarea dintre cei doi a fost înlesnită și de faptul că Bree cunoștea limbajul semnelor, tatăl ei fiind surd.
Bree a fost uimită și încântată să descopere că Archer era un bărbat deosebit de sensibil, inteligent și instruit, având multe cunoștințe din diverse domenii, având o bibliotecă întreagă din care citise cu aviditate.
”- Oricine poate învăța orice dacă are timp. Eu am timp.”
La rândul ei, Bree și-a deschis sufletul în fața lui Archer, mărturisindu-i că fugea de amintirea unei tragedii din trecut. Foarte empatic, Archer a ascultat-o cu multă atenție.
”M-am bucurat că nu a încercat să spună ceva încurajator. Câteodată, o tăcere plină de compasiune e mai bine-venită decât câteva platitudini.”
Căzând din greșeală într-o capcană pentru animale, Bree face un atac de panică îngrozitor, retrăind sentimentul cumplit de neputință din noaptea în care tatăl ei fusese ucis, iar ea fusese paralizată de spaimă și nu reacționase în niciun fel. Sentimentul de vină o sufoca de atunci, lucru pe care ea i-l mărturisește lui Archer, după ce el o salvează din capcană.
”- Nu m-am luptat cu el, repetă ea. Nici când l-a amenințat pe tata cu pistolul, nici când a venit după mine. Tata mi-a zis să mă ascund și asta am făcut. Nu m-am luptat, zise plină de rușine. Poate aș fi reușit să îl salvez, continuă. L-a omorât pe tata și, când m-a prins, tot nu m-am luptat.”
Încercând din răsputeri să o ajute, Archer îi spune că a reușit să supraviețuiască, exact ce ar fi dorit tatăl ei ca ea să facă.
”- Te-ai luptat, Bree. Ai supraviețuit. Te-ai luptat să supraviețuiești. Și ai reuși. Asta ți-a spus tatăl tău să faci. Nu ai fi făcut același lucru pentru cineva pe care îl iubești?”
Ironic, Archer își reproșa tocmai că se luptase într-un moment critic, iar acțiunea lui provocase o tragedie.
”Amândoi reacționaserăm diferit într-un moment teribil și totuși amândoi sufeream încă. Poate că, atunci când vine vorba despre durere și despre ce cum se învinovățește fiecare, lucrurile nu pot fi privite în bine sau rău, alb și negru, ci în nenumărate nuanțe de gri.”
Susținerea și încurajările lui Archer au ajutat-o pe Bree să scape din lanțurile flashbak-urilor de memorie care o chinuiau de luni de zile, trezindu-se pentru prima dată dimineața odihnită și fără gânduri negre.
”Nu aveam să-l uit pe tata niciodată. O parte din el avea să fie cu mine mereu, pentru restul vieții mele. Faptul că mă eliberasem din lanțurile durerii nu însemna că mă eliberasem de el. Tata mă iubea. Și-ar fi dorit să fiu fericită.”
Bree simte că se îndrăgostește din ce în ce mai tare de Archer, un bărbat matur, puternic și cu un trup ca de zeu, ce păstrase însă mult din inocența specifică doar copiilor.
”- Unt de arahide, dulceață, gem de mure. Ai cumva șase ani? (…)
– Din unele puncte de vedere, da, Bree. Din altele, nu.”
Curând, cei doi nu se vor mai putea opune atracției fizice copleșitoare pe care o simțeau unul față de celălalt. Momentele de pasiune dintre ei sunt foarte fierbinți, dar pline de tandrețe, în același timp. Archer o privea pe Bree cu atâta adorație, încât se simțea cea mai dorită femeie de pe pământ, iar dragostea ei pentru el era atât de intensă încât o copleșea.
”Îl iubeam atât de mult că simțeam că fierb intens pe dinăuntru de trebuia să țin gura închisă ca să nu strig în gura mare.”
Secrete din trecut amenințau însă să le tulbure fericirea. Victoria Hale o avertizează pe Bree să se țină departe de Archer, întrucât acesra are o latură agresivă. La rândul lui, Travis, care concurase cu Archer de când era copii, nu se poate abține să nu-i facă acestuia o farsă urâtă.
Este remarcabilă încrederea lui Bree în Archer, nelăsându-se influențată de răutățile din jur și asigurându-l pe acesta de dragostea ei necondiționată.
”- Archer, sper că știi că nu este cazul să concurezi cu Travis. Sper că am fost cât se poate de clară când ți-am spus că te-am ales pe tine. Doar pe tine.”
Pentru Archer, venirea lui Bree în viața lui îi deschisese un întreg univers, ajutându-l să râdă din nou, să se bucure și să trăiască. Numai gândul că ea ar putea pleca îl paraliza de frică, neconcepând că ar mai putea trăi ca înainte. Este cutremurătoare reacția lui când are impresia că ea a pățit un accident.
”- Vreau să pot să te iubesc mai mult decât îmi este teamă că te pierd, și nu știu cum să fac asta. Învață-mă, Bree! Te rog, învață-mă!
Dumnezeule, Archer. Cum să înveți un bărbat care a pierdut tot să nu se teamă că va pierde totul din nou?”
Dar cuvintele răutăcioase ale lui Travis încolțiseră în sufletul lui Archer. Susținând că Bree era o fată cu facultate, care cu siguranță va pleca în curând să-și găsească să facă ceva mai bun de făcut decât să fie chelneriță într-un oraș mic, Travis reușise să-l facă pe Archer să se îndoiască de el și să-l facă să se întrebe dacă era demn de iubirea ei, nedorind în același timp ca iubirea lui să devină o frână sau o povară pentru ea.
Sesizându-i nesiguranța, Bree era disperată să-l ajute să se vadă așa cum era cu adevărat, așa cum îl vedea ea, înainte de a fi prea târziu.
Mi-a plăcut mult comparația cu bucata de goblen: privită pe dos, nu are niciun sens, dar întorcând-o pe partea cealălaltă poți descoperi ceva surprinzător și foarte frumos. La fel și în viață, schimbând perspectiva, poți descoperi noi sensuri și motivații.
”- Uneori, atunci când viața devine foarte complicată și greu de înțeles, mă gândesc la bucățile acelea de material. Încerc să închid ochii și să cred că, deși nu văd cealălaltă față, că cea la care mă uit e urâtă și încurcată, există totuși o operă de artă, țesută din toate acele noduri și ațe atârnate. Încerc să cred că din ceva foarte încurcat poate ieși ceva foarte frumos și că va veni un moment când îmi voi da seama despre ce este vorba. Archer, tu m-ai ajutat să mă văd pe mine. Lasă-mă să te ajut să te descoperi și pe tine.”
Evenimentele se precipită, au loc întâmplări dramatice și răsturnări de situații, iar secretele din trecut sunt dezvăluite, cu implicații importante în prezent.
Finalul, deosebit de emoționant, îți încălzește inima și te lasă cu o stare de bine, convingându-te că cele mai importante cuvinte nu sunt cele pe care le rostim, ci cele pe care le simțim…
”Iar dragostea ei alunecă în liniște în jurul meu, ținându-mă strâns, dându-mi sprijin, reamintindu-mi că, dintre toate, cuvintele pe care le rostim cel mai tare sunt cele pe care le trăim.”

Mulțumim Librex pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea Vocea lui Archer de Mia Sheridan poate fi comandată pe site-ul librex.ro

Am inclus cartea în Top 10 cărți romantice cu eroi mutilați fizic și în Top 10 cărți romantice în care eroul era virgin

Recenzii și prezentări cărți Mia Sheridan

Recenzii Editura Epica

62 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *