Vrăjitorul din era glaciară. Portalul Magic nr. 7 de Mary Pope Osborne, Editura Paralela 45
Vrăjitorul din era glaciară. Portalul Magic nr. 7
(Sunset of the Sabertooth – 1996)
Mary Pope Osborne
Editura Paralela 45
Traducător: Cristina Miron
Ilustrator: Sal Murdoca
Nr. de pagini: 104
An apariție: 2020
Seria Portalul magic/ Magic Tree House Series
Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.
Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.
După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.
De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.
Seria PORTALUL MAGIC
Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă printr-un portal magic, oferindu-le prilejul unor aventuri alături de creaturi uimitoare și personaje din epoci istorice diferite. Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria PORTALUL MAGIC au realizat un lucru cu adevărat magic: au trezit pasiunea lecturii, devenind cărțile favorite ale tuturor fetelor și băieților din țările în care au fost traduse. Pentru că fiecare cititor devine o parte din poveste!
#7. Vrăjitorul din Era Glaciară
Căutarea obiectelor care o pot salva pe zâna Morgan continuă! De această dată, Jack și Annie călătoresc în Era Glaciară, unde dârdâie de frig în costumele lor de baie. Noroc cu blănurile călduroase pe care le găsesc într-o peșteră a oamenilor Cro-Magnon. Eroii noștri pleacă să exploreze, dar cad într-o capcană. Oare cine o să-i salveze?
Seria Portalul Magic este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.
Într-o zi de vară, în Frog Creek, Pennsylvania, o căsuță misterioasă a apărut într-un copac din pădure. E înțesată de cărți și e… magică! Ea are darul de a te purta în locurile descrise în carte. Tot ce ai de făcut e să deschizi o carte, să-ți pui o dorință și te trezești transportat în lumi de altădată.
Să înceapă aventurile! Alături de cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, micii cititori vor avea ocazia să călătorească în ținuturi de basm și să afle informații prețioase din diferite domenii.
Cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, se completează foarte bine reciproc. Jack, în vârstă de 8 ani, este serios și studios, iubește foarte mult cărțile, asta îl ajută de foarte multe ori să iasă din situații periculoase. Annie, în vârstă de 7 ani, este curioasă și zburdalnică, comunică foarte bine cu animalele și nu ratează nicio ocazie de a-și atrage fratele în aventuri.
În primele patru cărți din serie, cei doi frați au avut parte de tot felul de aventuri palpitante. Astfel, în Dinozaurii vin spre seară, Jack a fost salvat de un tiranozaur înspăimântător. În Cavalerul misterios, cei doi copii au pătruns într-un castel medieval, fiind capturați și duși într-o temniță înspăimântătoare. În Secretul piramidei, s-au rătăcit pe coridoarele întunecate ale unei piramide. Iar în Comoara piraților au ajuns prizonierii căpitanului Oase!
După ce au reușit să scape cu bine din toate aceste situații periculoase, cei doi copii au descoperit cine este proprietarul căsuței fermecate: zâna Morgan, o celebră bibliotecară din vremea regelui Arthur, care călătorește prin timp și spațiu pentru a aduna cărți, fiind și cea care i-a ajutat de altfel în fiecare din cele patru misiuni în momentele critice.
De data aceasta, a venit rândul celor doi frați pentru a o ajuta pe zâna Morgan. Jack și Annie au găsit în căsuța din copac un mesaj îngrijorător… Morgan este în pericol! Pentru a o salva, cei doi frați trebuie să găsească patru obiecte. În Codul luptătorilor Ninja. Portalul Magic nr. 5, Jack și Annie au descoperit primul obiect necesar operațiunii de salvare – o piatră numită ”mărgeaua lunii”. Pentru a găsi cel de-al doilea obiect, cei doi frați s-au aventurat tocmai în… jungla Amazonului! În Aventuri în jungla Amazonului Jack și Annie au găsit cel de-al doilea obiect necesar desfacerii vrăjii – un fruct de mango!
Pentru a descoperi cel de-al treilea obiect, Jack și Annie se vor întoarce în timp, tocmai în era glaciară!
În Vrăjitorul din era glaciară. Portalul Magic nr. 7, după ce ating următoarea carte magică găsită deschisă în căsuța fermecată, cei doi frați sunt transportați într-un ținut înghețat, realizând că ajunseseră chiar în plină eră glaciară!
După ce au scăpat în ultima clipă de pericolul de a se întâlni cu un urs de cavernă chiar în peștera acestuia, cei doi frați se confruntau cu o problemă extrem de serioasă. Când plecaseră din Frog Creek, era o zi călduroasă de vară, iar ei erau îmbrăcați în costume de baie. Riscul să moară degerați de frig îi înspăimânta pe cei doi copii. Din fericire însă, au dat de o peșteră în care ardea un foc, realizând că acolo locuia o familie de vânători. Jack și Annie au împrumutat recunoscători câteva haine de blană ale copiilor, lăsându-le în schimb prosoapele și ochelarii de scafandru.
Pericolele erau departe de a fi trecut, iar suspansul se menține în continuare la cote maxime. Fugind de un tigru cu colții ca o sabie, Jack și Annie au nimerit drept într-o capcană a vânătorilor, căzând într-o groapă ce fusese mascată cu frunze. Fără ajutor, cei doi frați nu aveau nicio șansă să iasă de acolo. Noroc cu șoricelul Alună, care îi însoțise și în primele două călătorii, care le-a adus un prieten neașteptat – un vrăjitor din era glaciară!
Acesta nu le-a sărit singur în ajutor, ci a venit însoțit de un mamut impresionabil prin forța și mărimea lui. După ce Jack și Annie s-au urcat pe spinarea mamutului, vrăjitorul le-a oferit cadou un fluier.
Cei doi frați erau însă departe de a fi în siguranță. Tigrul cu colții ca de sabie i-a urmărit și le-a barat calea.
Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte cum vor reuși Jack și Annie să scape din această nouă încercare și care era cel de-al treilea obiect necesar.
Ajunși acasă, Jack și Annie au aliniat cele trei obiecte, încercând să stabilească un tipar.
Misterul era departe de a fi dezlegat și nu exista niciun indiciu clar despre ce ar putea fi cel de-al patrulea obiect necesar desfacerii vrăjii. Pentru a descoperi despre ce este vorba, va trebui să citim următoarea carte din serie, Călătorie pe Lună.
8 Comments
familiasimionescuyahooro
Minunata recenzie, fermecatoare serie si poveste!❤O recomandare excelenta atat pwntru copii cat si pentru adulti❤Felicitari, Tyna, multumesc!❤
Tyna
Mulțumesc! ❤ Cu mult drag! ❤
Oli
Waww, ce poveste frumoasă! Superba recenzie si o adevarata tentatie, exccelenta seria asta pentru copii, si nu numai, multumesc pentru recomandare! Imi plac tare mult pozele, si le-ai facut foarte inspirat, cu acele buc[tele de gheata, care te duc direct in atmosfera cartii!
Tyna
Mulțumesc! ❤ Cu multă plăcere!
anasylvi
Foarte frumoasa si inspirata recenzia, frumos complimentata de poze. Aceasta serie este o tentatie pentru micii cititori.
Tyna
Mulțumesc! Așa este!
Geo
Frumușică foc recenzia, iar cartea pare la fel. Bravo!
Tyna
Mulțumesc!