Vremuri de sânge și străluciri de stele de Laini Taylor, Editura Epica Publishing House – recenzie

Karou, elevă la o şcoală de arte şi ucenică a unui monstru, a găsit, în sfârşit, răspunsurile la întrebările care au frământat-o toată viața. Ştie cine este – şi ce este. Dar odată cu revelaţiile acestea, a mai aflat un lucru pe care ar da oricât să nu se fi petrecut: l-a iubit pe duşman şi el a trădat-o, iar lumea a avut de suferit din cauza asta.

În extraordinara continuare a foarte aclamatului volum, Născută din fum şi os, Karou trebuie să hotărască până unde va merge cu răzbunarea neamului ei. Inimi zdrobite, secrete sfâșietoare şi alegeri chinuitoare – în acest al doilea volum îi vedem pe Karou şi pe Akiva în tabere opuse, în ajunul reînvierii unui război milenar.

Cartea continua în forță, în același stil captivant și alert povestea din primul volum. Este o carte de acțiune, accentul se pune pe himere și îngeri, iar lumea oamenilor e mai puțin prezentă în carte, însă Zuzana și Mik, prietenii lui Karou pe care îi cunoaștem din primul volum sunt o pereche adorabilă, iar scenele în care apar cei doi sunt savuroase. Mi-a plăcut atât interacțiunea dintre ei și dragostea ce-i unește, aproape palpabilă, cât și interacțiunea lor cu himerele, ca și prietenia ce o poartă lui Karou și spiritul lor de aventură. Zuzana cea micuță, loială, încrezătoare și neînfricată e personajul meu prefarat din acest volum. Dar mi-a plăcut și de Karou, ca și de Akiva, deși ei interacționează foarte puțin unul cu celălalt în acest volum. Prea puțin, după cât mi-as fi dorit eu. De fapt, povestea romantică e ca și inexistentă, dar sper să compenseze în volumul următor. În acest volum, lumea creaturilor – himere și îngeri, aflate în tabere diametral opuse, se află pe picior de război.

Dincolo de știința și puterea de înțelegere a oamenilor, în lumi de a cărei existență habar n-avem, se poartă un război nimicitor între serafimi și himere, război ale cărui începuturi se pierd în negura timpului. Cine sau de ce l-a început, mai spun doar legendele, iar fiecare din rasele implicate are propriile explicații, mituri și credințe, care fac din luminoșii serafimi și întunecatele himere dușmani de moarte. Dar oare e doar lumină în sufletul îngerilor și doar întuneric în cel al himerelor?…

Mă bucur că am avut inspirația să fac cât mai amănunțită și cu multe detalii recenzia la Născută din fum și os, pentru că mi-a fost extrem de utilă când am început să citesc Vremuri de sânge și străluciri de stele, altfel ar fi trebuit să recitesc primul volum, din care uitasem multe amănunte până să apară volumul al doilea. Ăsta e motivul pentru care, în general, prefer să am răbdare până apar toate volumele unei serii, pentru a putea să le citesc la rând. Mă refer la seriile care au continuitate de la un volum la altul, cum este cazul și aici.
Începutul lecturii a fost destul de anevoios, și recunosc că am intrat destul de greu în atmosfera cărții, dar dacă pățiti la fel vă sfătuiesc să nu renunțați, „încordaţi-vă” un pic atenția și continuați, povestea e grozavă și merită tot efortul. Odată prinsă în universul fascinant al Eretzului- lumea din înaltul cerului, lumea himerelor și a îngerilor, străjuită de două luni surori- Nitid și Ellai, am fost cu totul parte din poveste, iar la final m-am desprins cu greu din universul ei. Sper doar ca volumul următor să apară cât mai curând!

Având în vedere galeria foarte vastă de personaje și locurile fantastice la care se face referire în carte, ar fi fost util un glosar de nume și termeni, cum am întâlnit în alte cărți. În acest sens, e foarte binevenită harta de la începutul cărții, cu ținutul Eretzului.

În prim planul acțiunii o avem pe Madrigal a kirinilor – unul din ultimele triburi înaripate din Munții Adelphas – himera pe care o cunoaștem sub forma ei omenească drept Karou, formă sub care se află și în acest volum.

Galeria de personaje e spectaculoasă, himerele sunt redate într-un mod extraordinar. Făcând o paranteză, himera, în mitologia greacă, este un monstru tricefal, având un cap de leu, unul de capră și unul de șarpe. În carte, autoarea închipuie himerele ca pe niște creaturi ce combină organe și caracteristici de la specii diferite, inclusiv umane.

Cred că ar ieși un film extraordinar dacă s-ar ecranizarea această carte, datorită imensului potențial de imagini vizuale: ținuturi fantastice, personaje uluitoare.

„Spre apus se întindea Lanţul Munţilor de Coastă, iar dincolo de aceştia, Coasta secretă, ţinutul satelor de maree, cu locuitori ce puteau trăi şi în apă, şi în afara ei, şi care dispăreau cu viteza peştilor la vederea inamicului, retrăgându-se în refugiile adâncurilor până ce trecea pericolul. 

Iar la miazăzi, formidabilul Extrem Neumblat…”

Dacă în primul volum am putut simți speranța și iubire, acest al doilea volum e dominat de ură și răzbunare. Lumea himerelor e pe cale de dispariție, după măcelul din primul volum, al cărui artizan fusese Akiva. Regretele lui amarnice de după aceea nu mai putusera îndrepta nimic. Își atrăsese ura lui Madrigal/Karou, pierduse definitiv iubirea acesteia, și era îngrozit de gândul că o pierduse și pe ea definitiv, crezând-o moartă.
Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, alternativ. Aflăm astfel, pe de o parte, ce se întâmplă cu Akiva și frații săi, Hazael și Liraz, iar pe de o parte o urmărim pe Karou – slăbită, descurajată, terminată emoțional în urma pierderii himerelor ei dragi, cele care au crescut-o cu dragoste în dugheana lui Brimstone, a cărui lipsă o ardea cel mai tare – în timp ce aducea la viață o armată de himere sub supravegherea Lupului Alb, Thiago, cel care ordonare uciderea ei pe vremea când era Madrigal. Era resurecţionistă, singura care avea magia necesară și care știa meșteșugul învățat de la Brimstone de a „construi” corpuri de himere ajutându-se de dinți pe care îi înșira pe salbe după reguli doar de ea știute, corpuri în care punea apoi sufletele salvate în cădelniţe, cu ajutorul fumului de tămâie. ..

~ A fost odată ca niciodată o fată care locuia într-un castel de nisip, plămădind monştrii pe care să-i trimită printr-o spărtură din cer ~

Dar credeți că îi era cineva recunoscător? Nici vorbă! Thiago uneltea pe la spatele ei, astfel încât toți o disprețuiau, numind-o trădătoare și, cea mai gravă insultă, „iubitoare de îngeri”. Şi totuşi, cineva chiar s-a bucurat să o vadă/revadă: draga ei Issa, șarpe de la brâu în jos și femeie de la brâu în sus, cu sâni goi, sferici, cu gluga și colții unei cobre și cu fața unui înger. 

Descrierile din carte sunt minunate, iar locurile în care se petrece acțiunea foarte frumos și minuțios redate. Totodată, pe lângă planurile principale, avem mici povești și întâmplări cu personaje episodice, dar care punctează în mod inspirat acțiunea principală. De exemplu, povestea surorilor Sveva și Sarazal și a lor fugă din calea urgiei ajutate de băiatul smiledon, alături de cei din tribul caprinelor. În mod normal dușmani, acum se aliasera împotriva inamicului comun: soldații îngeri, care, la porunca infamul lor împărat, devastau totul în calea lor. Ordinul era să se aleagă praful și cenușa de toate himerele. Dar, datorită lui Karou, himerele renășteau, formând o armată care riposta la rândul ei. Iar nevinovații, populația civilă de himere, erau prinși la mijloc. În final, nici lumea oamenilor nu va fi ferită de pericol, după cum veți vedea…

Revenind la decorul acțiunii, avem pe de o parte ținuturile din Împărăția cerurilor, Eretz, împărțite între cele ale îngerilor și cele ale himerelor – Cetatea Astraea a serafimilor, Loramendi (Cușca, Fortăreața Neagră, Bârlogul Despotului, ce adăpostise aproape un milion de himere, strânse laolaltă în lupta împotriva serafimilor, ce fuseseră decimate), Extremul Neumblat, unde încercau să se refugieze populaţiile civile de himere vânate de serafimi în numele unui război care nu avea altă miză decât răzbunarea. Pe de altă parte avem locul în care Karou își exercita magia, înviind himere – pe Pământ, într-unul din orașele de lut din sudul Marocului, într-un Kashbahul părăsit. Într-un ținut dominat de nisip și străluciri de stele…

După cum îi va scrie într-un mail lui Zuzana:

~ Sunt preoteasa unui castel de nisp într-un tărâm de praf şi străluciuri de stele~

„Kasbahul era un castel construit din pământ, unul dintre sutele care înţesau această zonă de la sud de Maroc şi care se coceau în soare de secole. Odinioară, fuseseră locuinţele clanurilor războinice şi ale suitelor acestora….Dar locul acesta pe care+l găsise Karou fusese lăsat berzelor şi scorpionilor. (…)

Era monumental, un întreg oraş de fapt – străzi şi piaţete, cartiere, un caravanserai, un grânar şi palatul – toate pustii şi goale.”

Ei, şi închipuiţi-v-o pe mărunţica Zuzana, loiala şi inimoasă cum îl convinge pe realistul, dar foarte îndrăgostitul Mik să plece de la Praga în necunoscut, pe urmele vagilor indicii dintr-un mail pentru a-şi găsi prietena – pe Karou- pe care o crede în pericol. Şi închipuiţi-v-o apoi în mijlocul unei armate de himere, interacţionând cu acestea…

Galeria de personaje e spectaculoasă, himerele sunt redate într-un mod foarte frumos inspirat.

Cât despre Karou şi Akiva, drumurile lor se intersectează de câteva ori în timp ce popoarele lor încercau să se extermine unele pe altele. El, vinovat, dornic de iertare şi de pace, iar ea, rănită, neiertătoare şi debusolată. Trădarea lui fusese peste puterea ei de înţelegere. Cel mai bine e redată situaţia şi percepţia ei în destăinuirea pe care i-o face Zuzanei:

” – Mi-ar plăcea să-mi povesteşti ce s-a întâmplat, zise Zuzana. (…)

Tot corpul lui Karou devenise rigid.

-Da? Bine, zise ea, uitându-se în sus, la stele. Hai să vedem. Ştii cum, la sfârşitul piesei Romeo şi Julieta, Julieta se trezeşte în criptă  şi Romeo e deja mort? Fiindcă el crezuse că ea e deja moartă, aşa că se sinucisese lânga ea?

–Da. Asta a fost grozav. 

O pauză, urmată de un „Au!” sugerând un semn de atenţionare din partea cotului lui Mik.

Karou nu-i dădu atenţie.

– Ei bine, închipuie-ţi că ea se trezeşte şi el e încă viu, dar…

Înghiţi în sec, aşteptând să-i treacă tremurul din voce.

– Dar el i-a ucis întreaga familie. Şi i-a ars oraşul. Şi i-a ucis şi i-a luat în sclavie pe semenii ei.

După o lungă pauză, Zuzana spuse, încetişor:

– Oh.

– Mda, zise Karou şi închise ochii, să nu mai vadă stelele.”

Nu vă povestesc mai mult din carte, frumusețea constă tocmai în a descoperi ce se întâmplă de la capitol la capitol. Avem parte de uneltiri, trădări, dușmănie, dar și de prietenie, loialitate, spirit de sacrificiu.
Akiva a greșit față de Karou, dar și față de frații săi, din punctul lor de vedere, însă va încerca din răsputeri să-și răscumpere greșelile. Dacă va reuși sau nu, rămâne să descoperiți singuri. Vă mai spun doar că vom avea parte de câteva răsturnări spectaculoase de situație!

În vreme ce Karou şi aliaţii ei creează o armată de monştri într-un ţinut al nisipurilor şi al cerurilor înstelate, Akiva duce un alt soi de bătălie: una pentru salvare. Pentru speranţă.

Dar mai poate fi salvat ceva din cenuşa visului lor nimicit?

Mai există oare speranță pentru iubirea imposibilă dintre un înger și un demon? 

,,A fost odată ca niciodată, când un înger şi un diavol s-au îndrăgostit şi au îndrăznit să-şi imagineze un nou mod de a trăi — unul fără masacre şi gâtlejuri sfârtecate şi arderi pe rug ale căzuţilor, fără reînviaţi din morţi sau armate de bastarzi sau copii smulşi din braţele mamelor pentru a-şi ocupa locul în ucidere şi moarte.
Cândva, îndrăgostiţii au stat îmbrăţişaţi în templul secret al lunii şi au visat la o lume care era ca o casetă de bijuterii fără bijuterii — un paradis care aștepta să fie găsit și să-i umple cu fericirea lor.
* * *
Asta nu era lumea aceea.”

Mulțumim Editurii Epica pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea se poate comanda de pe elefant.ro, librarie.net, libris.ro, librex.ro

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, librex.ro, carturesti.ro

Recenzii Editura Epica