Zahhak de Vladimir Medvedev, Editura Pandora M – recenzie

16

Zahhak

(ЗАХХОК – 2017)

Vladimir Medvedev

Editura Pandora M

Nr. pagini: 600

Traducere din rusă, glosar și note de Antoaneta Olteanu

An apariție: 2019

Vladimir Medvedev s-a născut în regiunea Zabaikal din Siberia, dar a crescut în Tadjikistan, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieții.
A avut diverse meserii, printre care instalator, corespondent de presă, fotoreporter, profesor la o şcoală sătească, lucrător într-o echipă de geologi şi redactor.
Este autorul a numeroase eseuri, nuvele şi povestiri publicate în reviste literare, precum şi al unui volum de povestiri horror.
Deopotrivă roman istoric, thriller captivant şi o strălucită parabolă poetică despre natura contagioasă a răului, Zahhak a cunoscut un fulminant succes de public şi a devenit un adevărat fenomen literar al pieței de carte din Rusia.
Acțiunea romanului este plasată în cea mai turbulentă şi violentă perioadă din istoria Tadjikistanului de după destrămarea Uniunii Sovietice – şi anume, în timpul devastatorului război civil de la începutul anilor 1990.
După ce soțul ei este ucis, Vera, o profesoară rusoaică, împreună cu copiii săi adolescenți, se refugiază la rudele lor tadjice din îndepărtatul sătuc de munte Talhak, aflat la granița cu Afganistanul. Acolo vor fi nevoiți să se obişnuiască cu o viață patriarhală şi extrem de precară, cu obiceiuri orientale străvechi, unele de-a dreptul barbare, precum şi cu ostilitatea fățişă a sătenilor. Dar provocarea cea mai mare o reprezintă apariția comandantului Zuhurşo Huşkadamov, fost activist comunist, în fruntea unei cete de bandiți trimişi de noua putere politică. E grosolan, crud şi infatuat: îi place să apară în public purtând pe umeri un şarpe boa uriaş, răspândind teroare şi violență, asemenea lui Zahhak, un tiran malefic din epopeea Şah-name – Cartea regilor, a poetului persan Firdousi.
O poveste halucinantă, în care se ciocnesc lumi, concepții, conştiințe şi în care oamenii sunt târâți în vârtejul istoriei, fără a avea absolut nicio putere – o poveste polifonică, spusă pe şapte voci ce se împletesc năucitor, mărturie a felului în care se poate supraviețui malaxorului necruțător al războiului.
Această carte s-a publicat cu sprijinul Fundației Mikhail Prokhorov Programul TRANSCRIPT pentru susținerea traducerilor din limba rusă.

Tadjikistan. Începutul anilor ’90. După destrămarea Uniunii Sovietice, un război civil începe să devasteze țara, război care va dura până în 1997. Felurite grupări militare și paramilitare își dispută puterea locală. În acest context dur autorul Vladimir Medvedev plasează acțiunea romanului său „Zahhak„, într-un spațiu aspru, arhaic, guvernat în egală măsură de legi străvechi, dar și de legi făcute de cel care este mai tare la acel moment, legea celui mai puternic, îmbinând în forță tradiția, mitologia și realitatea cruntă.
Autorul reușește să creeze o construcție amplă, de proporții, chiar dacă plasează cea mai mare parte a acțiunii pe un teritoriu oarecum limitat – trei sate din munți și împrejurimile acestora.
Rând pe rând, protagoniștii își dezvăluie povestea, trecând-o de la unul la celălalt întocmai ca o transmisie de la un corespondent la altul, cu diferite unghiuri și puncte de vedere, cu diferența că acestea sunt foarte subiective, personale, dureroase. Protagoniștii nu sunt simpli povestitori, sunt eroii acestor întâmplări, le trăiesc în carne proprie, se confruntă cu situații extreme, ieșite din comun, potrivite într-un asemenea război marcat de haos și lipsa oricărei stabilități.
Fixând pe fundamentul unor fapte reale, istorice, aceste întâmplări, autorul țese o poveste fascinantă, care se imprimă în mintea cititorului și își lasă acolo amprenta.
Acțiunea romanului începe în localitatea Vatan, unde un medic, Umar Mirboboevici este ucis, iar copiii lui, Andrei și Zarinka, împreună cu mama lor, o rusoaică pe nume Vera, sunt nevoiți să se refugieze la rudele din munți ale tatălui, într-un kișlak (așezare rurală) numit Talhak. Tatăl avea o soție și copii chiar aici, în acest sat din munți. Aici soarta lor se împletește cu a altor oameni, iar atenția tuturor se concentrează pe o figură grotescă, Zuhurșo, un fost comunist acum șef al unei bande de interlopi, care vrea să ia terenurile sătenilor ca să planteze pe ele mac, să facă bani din traficul de droguri. Acesta este un individ crud, arogant, mărginit, exponentul unui anume gen de bandit, fără prea multă minte dar oportunist, care conduce doar printr-o putere a imaginii, a teroarei, un agresor ridicat la rang de „baron” al unei regiuni doar de împrejurări și forța armelor.
Vă vorbeam despre protagoniștii care desfășoară firul poveștii, prin puncte de vedere relatate la persoana întâi.
Andrei – un tânăr pe jumătate tadjic, pe jumătate rus, care nu se poate integra din această cauză și este în căutarea propriei identități. Moartea tatălui îl aruncă într-o stare de spirit încâlcită, simțindu-se responsabil pentru sora și mama lui, dar incapabil să facă ceva important, prins între evenimente și focuri de armă. Ajunge recrutat într-una din gherilele locale.
Zarinka – sora lui Andrei, fiica Verei. O adolescentă frumoasă, cu păr de aur dar realistă și cu capul pe umeri, știe că va putea scăpa de sub autoritatea Bahșandei, mama sa vitregă doar printr-o căsătorie, de aceea nu se plânge prea tare când e logodită cu Karim Dovleac, un băiat din sat care speră să ducă o viață mai bună, ca soldat al lui Zuhurșo. Destinul însă i-a pregătit un alt traseu.
Djorub – unchiul celor doi tineri, fratele lui Umar. Djorub este veterinar, nu are copii și alături de soția lui, Dilbar, se bucură să îi aibă aproape pe nepoți. El este întruchiparea omului de rând, binevoitor dar neputincios în fața asupritorilor.
Karim Dovleac – un tânăr din sat, cu care Zarinka a fost logodită pentru scurt timp. Adeseori luat în râs de tovarășii de arme, visul lui este să se căsătorească cu Zarinka și să trăiască o viață simplă.
Oleg – un ziarist născut în Tadjikistan, dar educat în Rusia, vine să îi ia un interviu lui bobo Sangak, o figură proeminentă în regiune, însă sfârșește prin a se alătura convoiului lui Zuhurșo cel pus pe rele, din dorința specifică jurnalistului de a afla tot ce mișcă.
Davron – un militar cu experiență, rămas de mic orfan în urma unei tragedii, inflexibil, cu un cod al onoarei foarte strict, obsedat de exactitate, înregistrează tot ce se întâmplă cu precizie de minut. I se încredințează misiunea de a supraveghea activitatea lui Zuhurșo din kișlakurile de munte și menținerea unui echilibru între forțele pe care le comandă și bandiții acestuia.
Eșonul Vahhob – înțeleptul local, un fel de om sfânt la care oamenii de tot felul apelează când au probleme. Continuator al unei tradiții din tată în fiu, Vahhob a studiat filosofia la Universitate, este un intelectual fin. Moartea fratelui său mai mare a făcut ca el să preia îndatorirea tatălui, aceea de a fi eșon în satele din munți, unde locuiește într-o casă retrasă, lângă mormântul strămoșului său, un sfânt sufit.
Acestea sunt personajele prin ochii, gândurile și sentimentele cărora putem privi din mai multe perspective întâmplările care se petrec. O serie de alte personaje antagonice au un rol important în desfășurarea acțiunii, printre aceștia detașându-se Zuhurșo, însoțit peste tot de șarpele său boa, Mor. El este asemuit cu Zahhak, maleficul din Cartea Regilor a lui Firdousi. Un alt antagonist este Sokir, poreclit Mazăre, vicleanul satului uns cu toate alifiile. O pleiadă de personaje secundare sau episodice, săteni, bandiți, militari vin să completeze imaginea de ansamblu.
Medvedev a folosit în acest roman multe legende și mituri locale, cântece și proverbe, reușind o frescă deosebit de intensă a regiunii, a acelor vremuri atât de tulburi. Surprinde într-un mod cinematografic evenimente, oameni, idei, mentalități de tot felul. Scrie intens, dialogurile sunt savuroase, suspansul crește de la un moment la altul iar urmările sunt greu de anticipat. Părerea mea este că ar ieși o ecranizare deosebită, în stilul lui Tarantino, bazată pe acest roman. În plus, mi-a îmbogățit considerabil cunoștințele despre această parte a lumii, care să recunoaștem, este cel mai adesea aproape total ignorată de buletinele de știri.
Un mare plus îl constituie traducerea foarte bună realizată de doamna Antoaneta Olteanu.
Dacă sunteți în căutarea unui roman bazat pe istoria recentă, dar nu mai puțin sângeroasă, „Zahhak” va fi o lectură atât memorabilă, cât și instructivă.
„Mai târziu, după ce am cumpănit în minte povestea bătrânilor, mi-am dat seama că totul e clar cu Dilovar. Desigur, nu e vreun Don Quijote. Frații aveau cinuri, erau primiți la Buhara, la emir. Prin urmare, viteazul lupta deloc dezinteresat, nu apăra kișlakul, ci poziția familiei sale. Unui țăran îi este indiferent care putere vine, care se duce. Lucrul cel mai important este să se amestece cât mai puțin în treburile lui și să-l apese cât mai puțin. Pentru el va rămâne străină orice putere centrală, fie că se află ea la Buhara sau la Moscova. Un conducător adevărat pentru el este cel care este aproape, cel mult la Kalai-Humb. Iar de cine conduce la „Centru” munteanul e preocupat la fel de puțin ca și de care dintre rasele extraterestre conduce azi pe planeta Marte.” (Oleg)
” – Cine sunteți?
Răspund:
– Întreprinzători pașnici. Din Sangovar.
Se strâmbă ușor. E clar, are o informație despre Zuhur. Precizez:
– Mergem pentru chestiuni comerciale la Alioș Cocoșatul. Ne-am înțeles dinainte.
– La Cocoșat? Ei, atunci e clar ce fel de treburi.
– A promis că vom fi lăsați să trecem fără nicio problemă.
Majorul râde:
– La noi, Alioș Cocoșatul e tânărul prieten al grănicerului. Pentru musafirii lui mereu spunem huș omaded deplin. La orice oră din zi și din noapte. Dar nu azi. Azi nu lăsăm să se treacă.
– Ne așteaptă, spun eu, viclean. Treaba arde.
Majorul:
– Dacă arde, avem o propunere. Lăsați armele la punctul de frontieră și mergeți cu cântec înainte marș la Kalai-Humb. Când vă întoarceți, vă luați țevile. N-o să dispară. La noi e ca în cele mai bune garderobe de la Paris. Vă garantez.
Spun cu reproș:
– Tovarășe locotenent-major, cum să mergem fără arme? Doar mergem în vizită.
Asta așa e: nu poți merge în vizită fără arme. Dar nici cu arme nu se poate.” (Davron)

Cartea Zahhak de Vladimir Medvedev poate fi comandată pe pandoram.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Pandora M

 

About Author

16 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Pare o carte complexă, cu personaje puternice, bine conturate şi o poveste destul de dură . Nu mă atrage în mod deosebit dar nu zic nici nu .

    Mulțumesc pentru recomandare şi felicitări pentru recenzie!

  2. Foarte bine punctată recenzia! Felicitări! ❤
    Pare o carte deosebit de interesantă, de mare forță. Mulțumesc mult pentru recomandare!

    • Asa este, Tyna, in plus mi-a dat prilejul de a afla mai multe despre Tadjikistan, luptele care s-au dus acolo dar si traditii si mod de viata.

  3. Victoria on

    Abonata recent la acest minunat si muncit site, descoperit din intamplare, apreciez claritatea recenziei, dar mai ales semnalizarea acestui roman. Intr-o tinerete, pe cale de uitare, am vizitat Dushanbe, capitala Tajikistanului, un izvor unic de traditie asiatica. Felicitari ANASILVY!

  4. Categoric, o poveste cu multe situații tensionate și relativ periculoase. Ai dreptate, despre această țară nu știu mai nimic, nici nu am citit vreo carte a cărei acțiune sa se petreacă acolo. Mulțumesc pentru impresii, Ana. Acum îmi doresc sa descopăr si eu povestea aceasta si sa aflu deznodământul. Felicitări!

  5. O recenzie foarte buna, frumoasa si bine punctata, pe masura acestei carti deosebite! Felicitari Ana si multumesc pentru recomandare!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: