Zbor în trecut de Kate Quinn, Editura Litera, Colecția Blue Moon
Editura Litera
Colecția Blue Moon
An apariție: 2020
Nr. pagini: 608
Traducător: Gabriela Ghircoiaș
De aceeași autoare: Rețeaua Alice
Îndrăzneață și neînfricată, Nina Markova a visat întotdeauna să zboare. Când naziștii atacă Uniunea Sovietică, ea riscă totul pentru a se alătura legendarelor Vrăjitoare ale Nopții, un regiment exclusiv feminin care face raiduri nocturne și distruge orașele nemțești. Blocată în spatele liniilor inamice, Nina este urmărită de o ucigașă nazistă cunoscută sub numele de Prădătoarea și numai vitejia și viclenia reușesc să o mențină în viață.
Transformat de ororile la care a asistat în al Doilea Război Mondial, de la plaja Omaha până la procesele de la Nürnberg, corespondentul de război britanic Ian Graham a devenit vânător de naziști. Cea mai dorită țintă, însă, Prădătoarea, îi scapă mereu printre degete. Așa că își unește forțele cu singura martoră care i-a scăpat asasinei: Nina cea arogantă și obraznică.
Crescând în Bostonul postbelic, Jordan McBride, în vârstă de șaptesprezece ani, este hotărâtă să devină fotograf. Când tatăl ei, văduv de mult, vine în mod neașteptat acasă cu o nouă logodnică, Jordan este încântată. Dar văduva sosită din Germania are un aer ciudat, iar Jordan, sigură că familia ei este în pericol, începe să scormonească trecutul noii sale mame vitrege, descoperind fapte incredibile…
One Comment
Geo
Abia aștept să o citesc. Îmi place mult cum scrie autoarea.