Zeița de foc de Mihaela Strenc, Editura Quantum – recenzie

Zeița de foc

Mihaela Strenc

Editura Quantum

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 230

„M-am născut în 1983 şi am urmat cursurile Facultăţii de Geografie.
Mi-a plăcut să scriu încă din copilărie, când visam ca poveştile mele să apară în librării.
După ce mi-am încercat norocul pe internet, publicând o carte în format electronic, am ajuns la editura Quantum, cu romanul Îngerul Întunecat, primul volum al seriei Oraşul Îngerilor.” (Mihaela Strenc)

Încă din copilărie, Alcyone din Lotharia a visat să ajungă vânător de erinii. Dar călătoria e lungă, căci lumea ei e învăluită în magie. Fiecare ținut este legat de un alt tărâm, iar eriniile au rolul de paznici ai porților dintre universuri. Ca să-și îndeplinească visul, va trebui să devină cea mai puternică vrăjitoare din regatul Eol și să-și înfrângă propriile slăbiciuni și prejudecăți.

La început nu fusese prea încântată de faptul că trebuia să se îngroape în acel loc uitat de lume, dar peisajul mirific o cucerise curând. Dimineața se plimba pe malul mării și asculta povești despre vrăjitorii din vechime, care creaseră acel tip de magie, accesibil oamenilor, iar după-masă exersa cele învățate, cu râvna unui ucenic sârguincios.
Și acum, la fel ca în fiecare zi, înota prin vânt, către marea ce căpătase o nuanță verzuie; nisipul i se prindea de tălpi, înțepând-o ușor, la fiecare pas. Poarta către tărâmul de sus începuse să se deschidă, iar cerul azuriu dobândise aspectul unei ape limpezi, în străfundurile căreia alunecau pești uriași. Era înconjurată de oceane, pierdută între două lumi, într-un meleag ireal.

Imaginați-vă că în 232 de pagini găsiți de toate: povești de viață, personaje interesante, relații de prietenie, relații de dragoste, creaturi fantastice, magie, umor, mister, plus multe alte lucruri care m-au făcut să ador acest roman fantasy. Când am deschis cartea, nu mi-aș fi imaginat că va fi atât de interesantă. stildescriitor.ro

Mihaela Strenc este autoarea seriei Orașul îngerilor, din care fac parte romanele Îngerul întunecat, Valentina și Doamna umbrelor, romane foarte apreciate de cititorii de literatură fantasy.

Zeița de foc este cea mai recentă carte a de autoarei, un roman fantasy fascinant și captivant, plin de acțiune și suspans unde veți descoperi tărâmuri magice, o lume plină de mistere, creaturi fantastice și veți fi fermecați de o poveste frumoasă și emoționantă de dragoste.

Cartea este foarte bine scrisă, acțiunea decurge în ritm alert, personajele sunt bine conturate iar coperta cărții este absolut superbă.

Povestea este structurată în trei părți: Om și erinie , Moarte și parfum de ilox și Vrăjitoarea de foc. În prima parte a cărții o cunoaștem pe Alcyone, o tânără de optsprezece ani, jumătate om, jumătate erinie, care se afla în Gandah de un an, la îndemnurile magului Adalon din Lotharia care o învățase mânuirea armelor și care hotărâse cumva să îi tempereze pornirile belicoase. În tot acest timp, învățase toate secretele Preoteselor Albe și reușise să stăpânească magia apei care avea proprietăți vindecătoare. Nu fusese prea încântată de faptul că trebuia să se îngroape în acel loc uitat de lume dar peisajul mirific o cucerise. Dimineața se plimba pe malul mării și asculta povești despre vrăjitorii din vechime care creaseră acea magie iar după-amiază exersa cele învățate cu râvna unui ucenic sârguincios. La fel ca în fiecare zi, înota prin vânt către marea de nuanță verzuie cu nisipul care i se prindea de tălpi, înconjurată fiind de oceane, pierdută între două lumi, într-un meleag ireal. Inițierea luase sfârșit, iar acum trebuia să demonstreze că înțelese ceea ce i se explicase, și astfel ajunsese la concluzia că acea călătorie o ajutase și, chiar dacă nu dobândise puterea la care râvnea, își mai temperase emoțiile și învățase să aștepte momentul potrivit, fiind mereu impulsivă, un defect care îi amintea că e pe jumătate erinie.

Nu îi plăcea ca oamenii să amintească mereu de acea parte obscură a trecutului său. Tatăl ei îi sedusese mama, dar perechea lui aflase totul și se răzbunase pentru acea infidelitate. Eriniile își jurau credință până la moarte și nu se despărțeau cu nici un chip. De aceea își ura tatăl, fiindcă își alesese o iubită din rândul simplilor muritori, deși știa că acel pas avea să fie pedepsit cu asprime. Ea avea doar cinci ani atunci, însă tot nu uitase chipul eriniei care îi ucisese mama: părul lung, alb, acei ochi oțeliți, albaștri și lipsiți de pupilă, ghearele ascuțite. Eriniile aveau rolul de paznici, căci lumea lor era diferită de alte lumi. Fiecare ținut era legat de o poartă către un alt tărâm, vegheat cu strășnicie de acele creaturi. În trecut, eriniile trăiau în pace cu oamenii, fericite -cel puțin așa se zvonea -, dar setea pentru putere le făcuse să se lupte între ele. Se împuținaseră atât de mult, că deveniseră mai mult o legendă, niște animale fabuloase, despre care toată lumea auzise, dar nimeni nu le văzuse. Sau poate că puțini supraviețuiseră ca să ducă vorba mai departe.

Aflând că templul preoteselor este atacat de o erinie care venise să fure cărțile de magie și ucisese șapte preotese, Alcyone hotărăște să o confrunte și, chiar dacă era rănită și își folosea toate puterile pentru a o domina, reușește să o înfrângă, iar în acel moment își dorește ca visul său din copilărie să se împlinească și să devină vânătoare de erinii. Însă ca acest lucru să devină posibil nu putea să-și mai risipească timpul în acest loc și decide că venise timpul să aibă o discuție între patru ochi cu maestrul ei, așa că se întoarce în Lotharia.

Avea atâtea amintiri legate de acel oraș … După moartea mamei, fusese luată în grijă de o mătușă care murise de tânără, așa că, pe la 14 ani, se văzuse singură pe lume. Un an trăise din cerșit, având drept unic adăpost o coșmelie abandonată. De multe ori își dorise să se fi născut bărbat, căci, pentru o femeie săracă, viața era foarte grea. Faptul că era mai voinică și mai înaltă decât alte fete îi oferise un avantaj de care profitase cât putuse. Oamenii o mai chemau să care saci cu grâne și alimente, și așa mai câștiga un ban. Visul ei era însă doar unul – să învețe magia. Se ținuse săptămâni întregi pe urmele lui Adalon, copleșindu-l cu rugăminți. În cele din urmă, bătrânul se învoise să o ia lângă el. Fusese foarte bucuroasă atunci, fiindcă magii erau foarte prețuiți, căci, uneori, chiar și nobilii veneau la ei să ceară ajutor când erau în impas.

Ajungând la casa magului Adalon, îi spune acestuia că dorește să o învețe magia adevărată pentru a vâna erenii, însă magul îi spune că este o slujbă primejdioasă deoarece magia înseamnă putere, iar dacă ajunge în mâinile cui nu trebuie devine distructivă, iar inima ei nu e pregătită să primească puterea. Dezamăgită de vorbele magului, pleacă și, rătăcind pe străzile pustii, ajunge la un han unde îl întâlnește pe Ildrus, un negustor bogat care îi oferă o slujbă.

Fiica unui prieten plecase spre un ținut neguros și nu se mai întoarse. Acolo pe vremuri au trăit preotesele întunecate care învățaseră niște vrăji periculoase și care, după ce fuseseră ucise de erinii și poarta lor zăvorâtă pe vecie, bântuiau încă acele locuri unde se zvonea că ar fi adăpostite mai multe comori care au atras fel de fel de nesăbuiți. Slujba era foarte bine plătită și dacă punea mâna pe o asemenea avere toate necazurile ei aveau să se sfârșească, așa că Alcyone decide să plece spre acel tărâm întunecat. Ajunsă în acel ținut neguros este atacată de o fiarî sălbatică și salvată în ultimul moment de un mag pe nume Letifer care o însoțește la templu unde găsesc tânăra pe care o căutau ucisă. La întoarcere Letifer îi propune Alcyonei să vină în Erida pentru a o învăța magia focului și unde între cei doi se va naște o frumoasă poveste de dragoste .

În următoarele zile exersa magia aerului, deși nu mai era în apele ei. Tânărul pe care-l sărutase era aliat cu tatăl ei, un prieten al eriniilor. Nu putea să se mai bazeze pe el și o necăjea faptul că încă-l mai plăcea. Niciodată însă nu mai trăise un astfel de sentiment, care părea să însuflețească lumea în jurul ei, iar magul, cu firea lui senină, aducea pacea în sufletul ei are de mânie și ranchiună. Se războise atâția ani cu trecutul ei, cu sărăcia, cu mizeria, cu prejudecățile altora și avea mare nevoie de lumina lui limpede.

Oftă, dându-se bătută înaintea amintirilor. Nu mai fusese niciodată îndrăgostită; mereu considerase că acel sentiment era ca un soi de boală extrem de molipsitoare, de care zeii o feriseră. Și acum, iată că pacostea căzuse și peste ea. El o pedepsise crunt, făcând-o să iubească un monstru.

Modul cum va decurge povestea lor  de dragoste, precum și secretele despre părinții ei pe care le va afla, călătoria Alcyonei către maturizare și alegerile pe care le va face, vă las să le descoperiți singuri.

Recomand această carte tuturor iubitorilor de literatură fantasy, dar și celor cărora le plac poveștile frumoase de dragoste.

Cartea Zeița de foc de Mihaela Strenc poate fi comandată de pe quantumpublishers.ro, elefant.ro, librarie.net

Recenzii cărți Mihaela Strenc

Recenzii și prezentări cărți autori români