Zilele abandonului de Elena Ferrante, Editura Pandora M – recenzie

Zilele abandonului

(I giorni dell’abbandono – 2002)

Elena Ferrante

Editura Pandora M

Traducere: Cerasela Barbone

Nr.pagini: 208

An apariție: 2018

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în aşa-numita „Febră Ferrante”.
Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.

La Editura Pandora M au apărut toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă şi cei ce rămân şi Povestea fetiței pierdute, romanele Fiica ascunsă şi Iubire amară, precum şi cartea pentru copii Noaptea pe plajă.

Povestea fetiței pierdute a fost nominalizată la Man Booker Prize (2016) şi a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards (2016).
Prietena mea genială, primul roman din Tetralogia Napolitană, a fost ecranizat de HBO sub forma unui mini-serial.

Zilele abandonului a fost ecranizat de Roberto Faenza în 2005, cu Margherita Buy, Luca Zingaretti și Goran Bregovic în rolurile principale, filmul fiind nominalizat la Leul de Aur în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Un roman sobru, fără sentimentalisme, plin de pasaje scrise cu o intensitate amețitoare. Ferrante își da măsură talentului în descrierea obsesiilor ineluctabile care alcătuiesc peisajele noastre mentale. – La Stampa

Ferrante descrie în detaliu microcosmosul personal al unei femei abandonate, drumul sinuos către Acceptare și urmele dureroase ale trecerii timpului. – El Mundo

Una dintre cele mai mari scriitoare din Italia ultimilor ani. – Corriere della Sera

Nimic din ce citești despre cărțile Elenei Ferrante nu te pregătește pentru ferocitatea scrisului ei. – The New York Times

„Zilele abandonului” este un alt roman emblematic marca Elena Ferrante. Ca și în alte opere de-ale sale, avem de-a face cu o călătorie profundă în mintea și sufletul unei femei, un drum presărat cu suferință, cu introspecții, cu realitate și imaginație, totul descris cu o intensitate provocatoare, cu o pasiune veridică, cu onestitate halucinantă. În societatea noastră modernă, în care jocurile de tot felul și zecile de măști sunt la ordinea zilei, este ciudat de revigorant să descoperi eroinele Elenei Ferrante, aceste femei care își expun ființa într-un mod copleșitor, fascinant dar, în ultimă instanță, natural, profund uman.

Romanul tratează criza prin care trece Olga, o femeie din Torino în vârstă de 38 de ani, scriitoare, mamă a doi copii, începând din momentul în care Mario, soțul său, o abandonează pentru o altă femeie. Narațiunea la personana întâi ne introduce în universul acestei femei, univers care începe să se sfărâme bucată cu bucată. Ca în orice roman al autoarei, personajul feminin se întoarce adesea în copilărie, pentru a găși acolo diferite repere și amintiri la care începe să se raporteze, în momentul în care se confruntă cu această situație. O situație foarte întâlnită în viața cotidiană, dar care, pentru acest motiv, nu încetează a fi mai puțin șocantă. Încetul cu încetul, rațiunea femeii cedează, chiar în timp ce încearcă să se adune, nu reușește, simte că totul îi scapă printre degete, că însăși pânza lumii se destramă. În timp ce în afară totul rămâne relativ neschimbat, în interior presiuni enorme se abat ca să strivească psihicul Olgăi, o femeie care încearcă să rămână o mamă decentă, să aibă grijă de casă, de copii, de câinele Otto, în timp ce pământul îi fuge de sub picioare. Spectrul unei femei înșelate și abandonate o bântuie, o femeie din copilăria sa napoletană – o teamă veche îi dă târcoale, aceea că ar putea sfârși ca ea, ca „sărmana”, acea femeie care, de la abandonul soțului a început un drum sigur înspre neant.

Urmărim parcursul descendent al Olgăi, care zi după zi se scufundă într-o mlaștină de angoasă și nesiguranță, luptându-se să rămână cu capul la suprafață. Neputința ei se adâncește atunci când află cine este cealaltă femeie, până atunci doar o anonimă care îi popula fanteziile și dorința de răzbunare. Amanta este o persoană pe care o cunoaște bine, aceasta fiind o lovitură în plus.

Autoarea înfățișează cu multă claritate culorile noii realități în care Olga se străduiește să reziste, să nu fie anihilată de însăși propria ei persoană, de acea întunecime, de confruntarea cu propriile sentimente și reacții. Analizează pas cu pas, cu luciditate, anii de căsnicie, anii copilăriei, personalitatea ei, a lui Mario, a amantei, chiar și pe a copiilor și ceea ce au moștenit de la fiecare. Acest vârtej duce spre inevitabila descărcare: unei nopți confuze, în care dorește, cumva, să se refugieze pentru un timp în realitatea altcuiva, în mod concret a vecinului de dedesubt, un muzician burlac între două vârste îi urmează o zi de coșmar, o zi surprinsă în cele mai mici detalii, momentul maxim de criză.

În acea zi trebuie să își înfrunte încă o dată temerile, de data această cumulate, venind în valuri într-un asalt căruia abia poate să îi facă față. Pentru o vreme, este prizonieră în propriul apartament într-o zi călduroasă de august, cu un câine otrăvit, pe moarte, un băiat febril, cu vărsături și cu o fetiță dură și autoritară. Autoarea are un talent aparte în a reda aceste scene cu accente aproape psihedelice, deși singura substanță consumată de Olga este propria amărăciune.

Fascinează modul în care Elena Ferrante ia situațiile comune și le analizează la nivel microscopic, la nivelul întregii lumi a acelei persoane, care capătă proporții uriașe, mai mari decât viața însăși. O femeie abandonată – o situație atât de banală în ochii societății. Pentru fiecare însă, această situație este un sfârșit catastrofal la nivel personal. La această scară a individului, orice gest, orice gând se multiplică prin zeci de oglinzi, până când omul, femeia în speță, nu mai știe care este fațeta reală, de care să se agațe, cum să revină la suprafață, cum să se mențină acolo.

Astfel confruntată, Olga descrie aceste momente cruciale din existența sa, o zi lungă, foarte lungă. Nu voi intra în detalii privind acea zi de răscruce, ziua în care Olga are doar două variante: să se prăbușească în abis sau să iasă din nou la suprafață. Are această femeie resursele să depășească criza? Unde le găsește?

Autoarea are talentul să capteze umanitatea în detaliile ei zilnice, în eșecuri, în bătălii purtate, în cicatrici vechi, în vulnerabiliatea pe care nu o afișăm, nu o recunoaștem decât rar. Are un dar aparte de a crea personaje exponențiale, grăitoare, mai ales la nivelul psihicului feminin.

Celor care încă nu au făcut cunoștință cu romanele Elenei Ferrante le recomand să citească „Zilele abandonului”. Dacă ați citit deja alte romane purtând semnătura ei, probabil că nu mai este nevoie de nicio altă recomandare în plus.

„I-am revăzut coperta în cel mai mic detaliu. Profesoara mea de franceză mă obligase să o citesc când îi spusesem, în 1978, cu mai mult de douăzeci de ani în urmă, cu prea multă impetuozitate, cu pasiune autentică, că voiam să devin scriitoare. „Citește asta” îmi spusese și eu, conștiincioasă, o citisem. Dar când i-am înapoiat volumul, îmi ieșise pe gură propoziția superbă: aceste femei sunt proaste. Doamne culte, înstărite, se spărgeau ca niște bibelouri în mâinile bărbaților lor nepăsători. Mi se păruseră, din punct de vedere sentimental, tâmpite, eu voiam să fiu diferită, voiam să scriu povești despre femei înzestrate, femei ale căror cuvinte erau de neînfrânt, nu un manual al soției părăsite având în centrul preocupărilor iubirea pierdută.”

„El mă asamblase pe baza celor două laturi mobile, necoordonate, ambigue și cine știe ce fizionomie îmi atribuise, cine știe ce montaj al meu îl făcuse să se îndrăgostească, dar care se dovedise apoi respingător pentru el, încetând să mai fie îndrăgostit. Eu – m-am înfiorat – pentru Mario nu fusesem niciodată Olga. Sentimentele, senzația vieții dinăuntrul ei – am înțeles brusc -, fuseseră doar o greșeală de la sfârșitul adolescenței, o iluzie de-a mea de stabilitate. De acum încolo, dacă voiam s-o scot la capăt, trebuia să am încredere în acele două profiluri, mai mult în faptul că mi-erau străine, nu familiare, și, pornind de acolo, să-mi recapăt, încet-încet, încrederea, să devin adultă.”

Cartea Zilele abandonului de Elena Ferrante a fost oferită pentru recenzie de  Editura Pandora M

Cărțile autoarei Elena Ferrante pot fi comandate de pe pandoram.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net

Recenzii cărți Elena Ferrante