Zilele amanților – Nopțile amanților – Amanții 3.0 de Corina Ozon, Editura Herg Benet – recenzie

Zilele amanților

Corina Ozon

Editura Herg Benet

Nr. pagini 186

An apariție: 2014

Nopțile amanților

Corina Ozon

Editura Herg Benet

Nr. pagini 229

An apariție: 2015

Amanții 3.0

Corina Ozon

Editura Herg Benet

Nr. pagini 187

An apariție: 2015

Cărțile Corinei Ozon au reprezentat o surpriză plăcută pentru mine. Am început să citesc aceste cărți oarecum sceptică întrucât eu sunt o romantică incurabilă, îmi place să cred în suflete pereche și în iubiri care pot să dureze la aceeași intensitate ca în prima zi. Prea mult romantism nu am găsit în aceste cărți, în schimb m-am distrat copios la unele faze. Dincolo de amuzament, din paginile cărții scrise într-un stil lejer, plin de expresii colorate, răzbat felii dureroase de realitate, pe care le-am simțit ca pe niște pilule amare. Penița acidă și plină de umor a Corinei Ozon nu dă însă sentințe, ne prezintă faptele așa cum sunt, fiecare capitol fiind povestit la persoana întâi de către unul din personaje, lăsându-ne astfel pe noi să tragem propriile noastre concluzii.  Cumva, printre hohote de râs, cartea reușește să ne redea radiografia unei societăți ipocrite, obsedată de imagine (m-au distrat fazele cu check-in-ul pe facebook în cele mai neobișnuite situații), copleșită de stresul cauzat de nesiguranța de la serviciu, sufocată de prejudecăți și blocată în conveniențe. Personajele cărții sunt imperfecte dar, tocmai de aceea, sunt cu atât mai credibile.

Zilele amanților

Prologul cărții:

”CĂTRE CITITORI

Prieteni, răsfoind această carte

Venin și scârbă-n ea n-o să aflați;

Lăsând orice mâhnire la o parte,

De scrisul meu să nu vă rușinați.

N-o să ieșiți de-aici mai înzestrați,

În schimb veți învăța să râdeți bine;

Mai drepte gânduri n-am purtat cu mine.

Văzând cum v-a cuprins tristețea hâdă,

N-am stat să plâng, am râs cum se cuvine,

Căci numai omului i-e dat să râdă”

(Francois Rabelais, ”Gargantua și Pantagruel”)

Pot spune că ceea ce este scris în prolog și-a atins ținta cu vârf și îndesat, am râs în hohote pe tot parcursul cărții.

Intrăm repede în subiect și cunoaștem personajele implicate.

Mircea este un bărbat însurat, cu doi copii, ce se apropie de vârsta de patruzeci de ani. Rutina, prezența enervantă a soacrei, atitudinea înțepată a soției care se arată nemulțumită de orice și-au spus cuvântul și Mircea simte o plictiseală cumplită în căsnicie, plus o agasare permanentă la toanele soției lui. Soluția îi vine ușor. Ieșind la o cafea cu bunul lui prieten Nelu, un fustangiu notoriu, remarcă un grup vesel de patru prietene, dintre care o roșcată cu ochii verzi l-a fermecat de la prima privire. Nelu, bun prieten, a remarcat imediat și le-a făcut ”lipeala”.

”Cati mă privea zâmbind și i-am zâmbit și eu, dar nu cu toți dinții, că îmi lipsea unul pentru că boul de dentist îmi întârziase o lucrare.”

Cati a observat de la bun început că Mircea e însurat, cu doi copii, dar asta n-a oprit-o să înceapă o relație cu el. Până la urmă, în ochii ei, Mircea e bărbatul ideal, singurul lui defect e faptul că e însurat. Cati e o fată veselă, optimistă, de aproape treizeci de ani, cu masterat și un post de asistent manager la o firmă de import-export.

Cati nu era prima amantă a lui Mircea.

”Băi, frate zici că-s blestemat! Am un lipici la nebune, de nu s-a văzut! De obsedata aia de Flori abia am scăpat. Era cât pe ce să afle nevastă-mea. Mă suna și noaptea, îmi dădea mesaje că se sinucide dacă nu vin la ea. Teo, nevastă-mea, îl înjura pe șef că nu mă lasă nici noaptea cu serviciul. Că ce ghinion am cu livrările alea. Noroc că și-a găsit nebuna pe unu în Canada și a plecat, (…).

Ailaltă, Tina, s-a supărat că nu i-am luat nimic de ziua ei. Băi, am uitat. Abia țin minte când m-am căsătorit cu Teo. Să mor io, astea toate vor atenție, nu le ajunge (…). Că i-am dat bani să-și achite creditul la bancă, că o scoteau ăia din casă, nooo, asta nu se pune.”

Cati însă e cea care l-a vrăjit cu totul.

”Chestia e că e bună rău Cati. Mă face să mă simt ca la 20 de ani. Frate, asta n-are pardon deloc.”

Singura poblemă mai serioasă apare de sărbători. De Paște Cati refuză să iasă cu prietenele, așteptându-l pe Mircea cu masa pusă. Dar, verificând facebook-ul, descoperă că acesta era la Coliba Haiducilor, la Poiana Brașov.

”Ceee? Poiana Brașov? Ce caută el acolo? Iar eu stau aici, cu mațele chiorăind de foame.”

”Ia să vedem dacă a plecat de la Poiană. Sigur e pe drum. WTF? Poze cu mâncare? Eu îl aștept cu masa, iar el se îndoapă ca porcul și se mai și laudă la toată lumea?”

Mircea nu se simțise nici el prea bine, dar nu avea ce face, trebuia să petreacă Paștele în familie, suportând în acest timp toanele lui nevastă-sa.

”Nimic nu o mulțumește. Că de ce am mers la Poiana Brașov, că ea voia să vadă Peleșul. M-a căpiat cu Peleșul ei, cred că l-a văzut de cinșpe ori. Ce dracu’ o mai vrea să vadă? A numărat toate moliile de acolo. Și cred că era și regele, ca omu’, la masă, de Paște.”

Aflăm și gândurile lui Teo, soția lui Mircea.

”A trecut și Paștele acesta. Și nu m-am odihnit deloc. Abia am avut timp să merg la coafor, să m-aranjez și eu puțin. Mergi la cumpărături, fă mâncare, vopsește ouă… Noroc că la curățenie m-a ajutat tanti Ani. În camerele copiilor, era o dezordine de nedescris. Iar la bărbată-miu sub saltea am găsit o revistă Playboy. Când l-am întrebat, mi-a zis că a găsit-o la băiat și că a uitat să o arunce.”

”O vreme am crezut că are pe cineva, că mă înșală cu vreo pipiță. Sunt destule curviștine care sparg case și calcă pe inimi frânte, ca să fie ele fericite. Dar Mircea mi-a jurat că nu. ”Băi Teo, chiar așa mizerabil mă crezi? Tu ești soția mea și mama copiilor mei și așa rămâne. Restul nu contează.” Adevărul e că are Mircea acesta o vrăjeală… că așa m-a cucerit, de l-am lăsat pe Mișu pentru el.”

O perioadă lucrurile continuă în aceeași notă, cu Mircea pendulând între cele două, găsind cele mai ilare motive să dea o fugă la amantă, cu Teo din ce în ce mai frustrată dar încă nebănuitoare și Cati nemulțumită că Mircea nu petrece mai mult timp cu ea.

Cele două se întâlnesc din întâmplare de mai multe ori – la o mănăstire, la nunta prietenei lui Cati, Clau, cu un bărbat mai în vârsta, ce fusese cândva șeful lui Mircea, la mare, unde Teo și Mircea erau în concediu. Teo o remarcă pe roșcată și nu se poate abține să nu facă remarci sarcastice la adresa ei, spre enervarea lui Mircea.

Mircea se duce în delegație la Praga împreună cu Nelu și un coleg mai tânăr, Alex. Cu toată opoziția lui Alex, proaspăt însurat și care le spunea că își iubește mult soția și dorește să-i fie credincios, Nelu organizează o vizită la o escortă.

”Măi băiete, dar tu nu o înșeli, ci experimentezi tocmai ca să îți dai seama ce grozavă soție ai. Și mai înveți și tu chestii noi, ca să o faci praf în pat.”

”Acesta e băiat cu potențial, ascultă la mine, se pierde dacă se lasă pe mâna nevesti-sii, mi-a șoptit Nelu conspirativ.”

Ajunși la escortă, o tipă trăznet care le-a dansat în poală la toți trei, Nelu i-a făcut un semn discret lui Mircea și au plecat, lăsându-l pe Alex singur cu escorta. Ce a urmat, e lesne de imaginat. Odată dedulcit, Alex nu s-a mai oprit. Întors în țară, vom afla ulterior că își depășise maestrul, pe Nelu, căutându-și aventuri peste tot și ajungând la un moment dat într-o adevărată criză în căsnicie.

Pleacă și Teo într-o delegație. Elegantă, parfumată, atrage atenția unui bărbat, Emil, cu care dansează și care o invită la un pahar de băutură în camera lui. Ajunși acolo, bărbatul îi face avansuri, dar ea refuză indignată. Mai târziu însă, constată că nu poate intra în camera ei de la hotel, întrucât colega de cameră o încuiase. Așteaptă pe hol și, după mult timp, se descuie în sfârșit ușa și iese bărbatul care îi facuse avansuri din cameră. Pentru prima dată, Teo începe să devină susicioasă. Oare așa o proceda și Mircea al ei în delegații?

Între timp, Cati îl cunoaște pe Epaminonda Priceputu, un tânăr ce părea promițător la prima vedere, arătos și plin de bani, asistentul șefului cel mare de la firma ei, Boss, despre care toată lumea șușotea că este de fapt fiul acestuia. Din păcate, Epaminonda se dovedește a fi un ciudat, care râdea ca măgarul în cele mai nepotrivite momente, ba mai face și o criză într-o discotecă. Boss o caută pe Cati și îi face o propunere surprinzătoare – să se căsătorească cu Epaminonda, întrucât se pare că ea are o influență pozitivă asupra lui, iar el va avea grijă să nu le lipsească nimic.

Sătulă de nesiguranța lui Mircea, Cati îi forțează mâna, amenințându-l că se mărită. Mircea nu cedează presiunilor și cei doi se despart.

Cati: ”am fost bună să-ți faci toate poftele pe care încuiata de nevastă-ta nu voia să le facă, și tot cu ea stai! Ai vrea să te aștept până la pensie sau ce?”

Mircea: ”Am rupt-o cu Cati. Păi, să mă ia ea de prost și să îmi dea ultimatumuri? Cine se crede domnișoara? Și eu, care eram gata să-mi las familia pentru ea… am rugat-o doar să mai aștepte. Dar nu, frate, pe ea o mânca să se mărite cu labagiul acela de Epaminonda.”

Am menționat cartea în Top 10 cărți contemporane care m-au făcut să râd

Nopțile amanților

Prologul cărții:

”Dacă eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, viețile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea ușurătății lor. Dar este, într-adevăr, greutatea cumplită și ușurătatea frumoasă? Povara cea mai grea ne strivește, ne face să ne încovoiem sub ea, ne lipește de pământ. Dar, în poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia dorește să fie împovărată de greutatea trupului bărbătesc. Așadar, cea mai grea povară este, în același timp, imaginea celei mai intense împliniri vitale”

(Milan Kundera, ”Insuportabilă ușurătate a ființei”)

La sfârșitul primei cărți, Zilele amanților, Cati și Mircea se despart. Îi regăsim la începutul cărții Nopțile amanților mai nefericiți ca oricând. Amândoi conștientizează că au sentimente unul față de celălalt și rememorează în gând momentele plăcute petrecute împreună.

Cati: ”Am plâns iar în pernă și mi-am dat seama că nu-mi va trece de Mircea niciodată și că sunt fraiera Universului, că stau după el.”

Mircea: ”Băi, n-am fost bun de nimic lunile astea. Am umblat ca un somnambul.”

Teo nu sesizează frământările lui Mircea și nu îl ajută în vreun fel. Deși Mircea ar vrea să reînnoade relația cu soția, observând că arăta încă foarte bine, felul ei de a fi îi înăbușă în fașă orice încercare romantică.

”Chiar mă uitam într-o seară la ea când ieșea din baie, a venit în pielea goală în cameră, că nu-și luase prosop, arăta chiar bine, frate! Chiar am simțit (…), dar a strigat fiică-mea din bucătărie că mai vrea cereale cu lapte și m-am dus să-i fac. Mestecam în castron sictirit și nici n-auzeam ce turuie aia mică.”

”A venit nevastă-mea în bucătărie și a început să facă crize că am vărsat niște picături de lapte pe jos.”

După toată această perioadă de chin, Mircea și Cati nu pot sta departe unul de celălalt și se împacă.

”După ce și-a aprins țigara, cum face ea de obicei, ne-am dat seama că nu vorbisem niciunul dintre noi nimic. Dar eu simțeam că nu eram pregătit să trăiesc mult timp fără ea. Și am luat-o în brațe.”

Teo este mai frustrată și mai sictirită ca oricând. Este sătulă și plictisită de viața pe care o duce, dar nu are curajul să divorțeze, cu doi copii atârnați de gât. Îl reîntâlnește pe Emil, bărbatul din delegație, care fusese detașat și ajunsese, ironic, chiar șeful lui Cati. Începe o pseudo-relație cu acesta dar, ipocrită, nu recunoaște nici măcar față de sine că l-ar înșela pe Mircea, ca și cum faptul că nu avea orgasm o absolvea de orice vină.

O transformare uluitoare o remarcăm la Nelu, fustangiul renumit, care însă dă dovadă de o tandrețe neașteptată față de Cami și fetița ei, Catina, nerecunoscută de tatăl ei grec. Culmea este că, de această dată, Nelu nu pare interesat de o relație amoroasă, doar simte nevoia să le ocrotească pe amândouă.

Mircea continuă să se împartă între soție și amantă, iar Cati e din ce în ce mai nemulțumită. Prietenele ei aveau fiecare o relație cât de cît stabilă, așa că ea se simte de parcă era fraiera universului. Decide să se mărite cu Epaminonda. Mircea e furios la culme, dar nu are curajul să ia o hotărâre radicală să o împiedice.

La nuntă, mama lui Cati era în culmea fericirii. I se împlinise visul de a-și vedea fata măritată, și pe deasupra și cu un tânăr arătos și plin de bani, să moară țațele de invidie.

”Erau acolo și Larisa, și Cami, mama venise și ea și mă mânca din priviri, săraca. I se împlinise visul, să mă vadă mireasă.”

Umorul acid al autoarei se remarcă din nou la descrierea nunții lui Cati. Cami, prietena miresei, venise cu cartea după ea, de care nu se depărțea nici o clipă. Văzând-o, preotul i-o smulge din mână și nu se lasă până nu află finalul, ca să poată începe slujba.

”Deodată, preotul se uită la ea și îi smulge cartea din mână. ”Sânge satanic, de Cristina Nemerovschi, o citesc și eu, eram aproape de sfârșit, dar a trebuit să vin la slujbă.” A lăsat lingurița dim mână, a deschis cartea lui Cami și s-a pus pe citit. Nici nu ne mai băga în seamă.”

”Deranjat de zgomot, preotul bătrân i-a dat cartea înapoi lui Cami. Era fericit, citise finalul.”

Din păcate, Epaminonda se dovedește un idiot incurabil. Degeaba i-a trimis Boss în călătorie de nuntă în Tenerife, că el s-a stricat la stomac și a zăcut în pat, fiind nevoiți să se întoarcă mai devreme. După o săptămână petrecută în casa soacrei, cei doi însurăței au ajuns în sfârșit la apartamentul lor, pus la dispoziție de Boss. Totul era luxos, dar ce folos? Căsătoria nu se consumase încă. Iar când în sfârșit Epaminonda pare că vrea să treacă la acțiune, avem parte de o parodie în toată regula după Cincizeci de umbre ale lui Grey, cu cătușe roz, shaorma și o curea.

”Am vrut să mă închei la halat, dar Epaminonda m-a luat în brațe, m-a pus cu burta pe masă peste restul de shaorma și mi-a ridicat halatul. ”În sfârșit!”, mi-am zis. Dar a început să mă bată peste cur cu o curea. Ei, (…)  gâții mătii, nu m-a bătut mama și mă bați tu? M-am ridicat brusc și i-am dat o palmă peste față. Epaminonda a rămas blocat și a scăpat cureaua pe jos.”

Boss vine în grabă a doua zi și strânge toată mizeria, învoind-o pe Cati de la serviciu. Epaminonda îi dă o pastilă de liniștire, care o pleoștește cu totul. Prietenele ei sunt din ce în ce mai îngrijorate de starea ei, iar Nelu îi alertează pe Mircea. Acesta vine în grabă la ea și, văzând starea deplorabilă în care era, se hotărăște că trebuie să o salveze. O instalează la o pensiune, unde pasiunea reizbucnește între ei, mai puternică decât oricând. Pentru prima dată, Mircea are curajul să o înfrunte pe Teo și îi spune că trebuie să ia o pauză, să gândească mai bine relația lor.

Urmează o scurtă relație idilică între Cati și Mircea, dar soarta complotează împotriva lor. Mircea este atacat și bătut măr de niște indivizi ca răzbunare a unei foste amante și ajunge în spital. Acolo Teo și Cati se întâlnesc față în față. Deși Mircea insistă că nu s-a schimbat nimic între ei, Cati clachează când o vede pe soție și pe copii în jurul patului lui, fiind convinsă că, încă o dată, a fost părăsită în favoarea lor.

Amanții 3.0

”Lumea se închide perfect

Între aceste două coperte

Unde am îngrămădit toate lucrurile

Pe care le-am iubit

De două ori.”

(Marin Sorescu, ”De două ori”)

Foarte inspirat citatul din prolog!

Deși umorul este prezent din plin și în această carte, accentul se pune mai mult pe gândurile, reflecțiile, frământările, îndoielile, temerile, speranțele și sentimentele personajelor.

Îi regăsim pe Cati și Mircea la începutul cărții, complet nefericiți. Fiecare a interpretat greșit despărțirea din spital.

”Nu am mai vrut să aud de Mircea după faza din spital, când am văzut-o pe nevastă-sa fericită cu plozii pe lângă ea.”

Epaminonda primește un job la o companie din America, iar ea decide să îl urmeze. Contrar așteptărilor ei, Cati este neplăcut impresionată de America.

”Stăteam chiar la New York. Nu visam eu să ajung aici, când eram mică și vedeam orașul ca în filme. Credeam atunci că toate poveștile se termină cu bine în New York. Oameni de toate culorile și îmbrăcați în toate felurile. Iar americancele, frate, sunt niște ciumăfăi. Nu se îngrijesc deloc. Cu smocul sub braț și fuiorul pe picioare. Iar când placă dimineața la job, toate se îmbracă până în gât și au niște mutre, de zici că le-a intrat un băț în fund. Păi, să vină la noi, să vadă distracție la muncă! Cum ne hlizeam la cafea dimineața și cum ne hăhăiam în ședințe.”

O cunoaște pe Simina, măritată cu un american și având un copil cu acesta. Aparent, ai zice că avea tot ce ți-ai putea dori dar, printre cuvinte, îți dai seama că ceva îi lipsește.

”Sunt lucruri pe care și le-ar dori și, deși are bani, nu poate să le facă. ”Mi-e dor de mirosul de fân cosit, Cati”, mi-a zis ea într-o zi.”

În timp ce Cati se străduia să își găsească locul în America, alături de Epaminonda la fel de ciudat ca întotdeauna, Mircea este nefericit și supărat pe ea. Este convins că ea este fericită acolo și l-a uitat, în timp ce el se perpelește. Într-o seară, după o ceartă cu Teo, aceasta se taie într-un ciob și el este cuprins de sentimente de duioșie față de ea și se hotărăște să facă eforturi să își repare căsnicia.

”Părea așa de neajutorată. Nu știu dacă mă mai iubea, dar mă voia lângă ea.”

Teo, însă, deși nefericită la rândul ei, îi ruinează din start toate încercările. Nu se poate abține să nu îi arunce în față aventura pe care a avut-o, sufocându-l cu reproșuri și nemulțumiri. Cu cât încearcă el mai tare să repare, în felul lui, lucrurile, luând copiii de la școală, implicându-se în educația lor și făcând diverse treburi casnice, cu atât se înverșunează Teo să se complacă în propria ei nefericire, victimizându-se, găsindu-i vină numai lui și considerând că ei nu i s-ar fi putut reproșa nimic, deși dacă ar fi conștientizat și propriile ei greșeli ar fi avut poate o șansă să îndrepte lucrurile.

Soacra continuă să se amestece și ea în cele mai nepotrivite momente. Când Mircea propune o vacanță romantică în Caraibe, tocmai bună pentru a le revigora căsnicia, Teo pare încântată, dar soacra bagă capul pe ușă și le spune să aleagă o destinație ceva mai aproape, că doar nu o să se ducă până la capătul lumii, reușind imediat să o influențeze pe Teo.

De altfel, în carte avem un capitol scris din perspectiva soacrei și realizăm că, de la bun început, ea a fost mereu o frână în bunul mers al căsniciei lor, iar Teo a fost slabă și s-a lăsat mereu influențată.

Venită în țară pentru a participa la nunta prietenei ei Larisa, Cati ajunge de urgență la spital, constatând că avusese o sarcină extrauterină. Deși Cati îl contactează pe Mircea și îi spune ce i s-a întâmplat, acesta o respinge, convins că este doar un șantaj sentimental, rănind-o pe Cati, care chiar îl iubea pe Mircea. De fapt, căsnicia lui Cati cu Epaminonda nu se consumase, așa că era evident al cui fusese copilul.

De altfel, un capitol din carte scris din perspectiva lui Epaminonda ne lămurește cu privire la problemele pe care le avea acesta. Din nou, nu pot să nu remarc parodia după Cincizeci de umbre ale lui Grey.

Din păcate, Cati nu avea sprijin nici măcar la propria ei mamă, care era mai mult preocupată de aparențe și de părerile celorlalți decât de fericirea propriei ei fiice.

”Mama a ridicat paharul de vin și l-a închinat pentru mine și Epaminonda. Și a adăugat: ”Acum, un copil să mai faci, și gata, mă liniștesc și eu”. M-a iritat gândirea asta simplă. Pentru ea nu conta fericirea mea, ci să aibă cu ce se lăuda la rude și prieteni.”

Mi-a plăcut mult în carte sprijinul necondiționat pe care și-l ofereau cele patru prietene – Cati, Clau, Cami și Larisa. Departe de a se judeca una pe cealălaltă, toate săreau să se implice când una intra în necaz, suferind alături de ea și căutând soluții de rezolvare.

De la Cami află Nelu despre necazurile lui Cati și îl informează pe Mircea, care realizează abia acum cât de nedrept a fost față de ea, considerând că l-a mințit. Mircea conştientizează în sfârşit că, dincolo de pasiunea fizică pe care a simţit-o dintotdeauna, are sentimente adevărate faţă de Cati, care l-a făcut mereu să se simtă ca un bărbat adevărat.

Finalul cărții mi-a satisfăcut nevoia de romantism, făcându-mă să sper că finalurile fericite pot  apărea și în cele mai neobișnuite situații.

”Ne despărțeau câțiva pași. Când am ajuns în fața lui, ne-am privit câteva clipe, apoi ne-am îmbrățișat. El mi-a pus ușor mâna pe burtă.”

Dintre toate cele trei cărți, Zilele amanților mi s-a părut cea mai cinică dar, în același timp, m-a distrat cel mai tare. Umorul a fost prezent din plin și în celelalte două cărți dar acolo am simțit mai mult sentimentele personajelor, trăirile lor. Caruselul evenimentelor i-a împins pe fiecare să ia niște decizii, nu cele mai inspirate, de cele mai multe ori. De asemenea, evenimentele petrecute îi transformă, fiecare se schimbă, își reconsideră prioritățile. Fără să vreau, m-am simțit atrasă în acțiunea cărților, am trăit alături de personaje micile lor drame și, nu de puține ori, m-am întrebat care ar fi fost cea mai bună decizie la un moment dat.

Vă recomand cărțile, se citesc ușor, au multe momente de umor , dar îți oferă și destule teme de gândire care te îndeamnă la propria reflecție asupra realității.

Vă recomandăm și celelalte articole ale noastre din categoria SERII

Cărțile autoarei Corina Ozon pot fi comandate pe libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți Corina Ozon

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți pline de umor