Ziua in care am invatat sa zbor vol.1 de Alina Serban, Editura Quantum Publishers – recenzie

Ziua în care am învățat să zbor

Alina Șerban

Editura Quantum Publishers

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 230

• Seria Ziua în care am învățat să zbor

1. Ziua în care am învățat să zbor vol.1

2. Ziua în care am învățat să zbor vol.2

Oskar Kaufmann află în ziua de Crăciun că ar putea suferi de o boală ce i-ar putea da viața peste cap. Cu toate astea, alege să-și petreacă sărbătorile cu familia, în Dinkelsbuhl, fiind o tradiție ținută mai mult din obligație decât din plăcere. Așa facem cunoștință cu familia Kaufmann, punct central și sursa multora dintre conflictele definitorii ale romanului. Prin membrii ei, putem vedea cum prinde viață o cronică de familie care ajunge să fie coloana vertebrală a întregii acțiuni.

Încercările lui Oskar de a face față depresiei care-l macină și acceptarea faptului că propria familie ar putea fi autorul moral al bolii mintale de care suferă sunt punctele cheie ale romanului.

Cum poate cineva să lupte când totul în jurul lui se destramă? Asta e întrebarea care conduce acțiunea romanului și al cărei răspuns îl aflăm de la personaje.

Un sinopsis incitant, care te face să îți pui o mulțime de întrebări, să ai anumite așteptări și să speri că vei avea parte de o lectură captivantă.

„Eu nu am căutat, în toată viața mea, decât esența zborului! Zborul – ce fericire!” (Constantin Brâncuși)

Un citat care te îndeamnă să-ți lărgești orizonturile, să accepți în viață tot ce are aceasta să-ți ofere, să încerci să privești mai cu atenție tot ce te înconjoară.

Un om în fața unui magazin de jucării, un copil plângând pentru că părinții nu-i cumpără jucăria dorită… vrea să facă un gest frumos și …

„- Nu știu cine ești dumneata, dar ai face bine să stai cât mai departe de familia mea. Crezi că de data asta avem nevoie acum? De o sperietură? De un ciudat care să ne urmărească fiecare mișcare? Mi-e silă de oameni ca voi.”

Concluzia…. lumea se sperie de gesturile frumoase, de cadourile primite de la oameni pe care nu-i cunoaște, chiar dacă sunt făcute cu cele mai bune intenții…

„În lumea asta perfectă nimeni nu are sentimente, dar toți au prejudecăți.”

Foarte adevărat! În ziua de azi, nimeni nu mai are răbdare să cunoască omul, prejudecățile sunt ușor de acceptat și nu consumă atât de mult timp.

O familie austeră, cu cinci frați: trei băieți printre care și Oskar și două fete. O familie destul de strictă și rigidă, pe care Oskar este nevoit să o vadă o dată pe an. Frații se mai întâlneau între ei, dar întotdeauna ocoleau părinții…

Oskar descoperă că este bolnav, dar medicii nu reușesc să dea un diagnostic, ci doar presupuneri… Între timp, acesta se simte din ce în ce mai rău.

O carte care nu se citește foarte ușor, o introspecție în sufletul unui om care pune suflet în tot ceea ce face. O incursiune într-o lume văzută și simțită prin ochii și sufletul unui bărbat.

„… în timp ce palmele îi alunecau pe conturul aspru al feței într-o încercare de a mă defini pe mine însumi, de a-mi da seama ce anume nu mai era la fel. Mă așteptam să văd atât de multe, să nu mă mai recunosc. Degeaba. Ochii mei căutau răspunsuri, deși nu făceam decât să realizez încă o dată cât de trist eram. Cred că numai atunci când conștientizăm cum suntem dincolo de cuvinte și zâmbete primitoare putem spune că ne cunoaștem sinele cu adevărat.”

O carte pe care o citești cu sufletul, la sfârșitul căreia mintea lucrează febril pentru a-ți da anumite răspunsuri la întrebările ce îți răsar în minte.

Oskar este un visător, un om a cărui imaginație lucrează din plin, un autor ale cărui cărți se vând foarte bine. Dar Oskar este deasemenea, un om care analizează totul, gândește în profunzime, un soi de filozof al vremurilor moderne.

O poveste specială, a descoperirii sinelui, a gândirii profunde, despre sine și despre lume. O carte care îți rămâne în minte multă vreme după ce ai terminat-o de citit.

O mare familie disfuncțională aș spune eu, în care fiecare își ascunde de ceilalți problemele, din dorința de a părea fericiți și împliniți. Dar fiecare dintre ei ascund răni, dureri nespuse, abuzuri pe care le tolerează doar din dorința de a nu fi criticați.

Oskar este bolnav, depresiv spun medicii, deși el nu acceptă acest diagnostic sub nici o formă. Un jurnal ținut cu sfințenie, o amintire a unei vieți trăite cu bucurie. Cu credința că oamenii sunt buni, cu toate că are parte și de dovezi contrare. Un suflet care se chinuie și care alege să spere.

O carte care te face să te gândești la viitor, la ceea ce vrei să faci, la cum ai privit viața până acum. Este un punct de cotitură, un moment al renașterii, al reconstrucției ca persoană și a vieții pe care alegi să o trăiești. Este cartea care îți schimbă perspectivele, îți lărgește orizonturile și te captivează.

Întâmplările prin care trece Oskar, fiind împușcat de propriul frate, care se dovedește a fi distribuitor de heroină, încercările nereușite de a-l ajuta, toate acestea lasă un gust amar…

„- Nu… Martin al meu nu e așa. Fratele meu e altfel.

– Fratele tău a fost un prost. Un prost care a îndurat tirania mamei ani de-a rândul. Care a făcut tot ce a vrut ea. Am venit la facultate aici, deși eu voiam să fac cu totul altceva! De ce? I-a păsat? Nu! De câte ori am plâns și am rugat-o să nu mă mai pună să cânt la pian? Cât m-am rugat de tata să mă lase să dau la ce voiam eu. Nu s-a putut. Le era frică, fiindcă nu le reușise cu Josef și și-au pus ambiția cu mine.”

Toate frustrările cauzate de niște părinți autoritari, pe care nu i-a interesat niciodată ce își doresc copiii lor, ci ceea ce cred ei că li se potrivește; se reflectă în viața de adult a fiecăruia dintre ei.

„Când sufletul nostru se simte împăcat chiar dacă, moral, nu am făcut ce era bine pentru noi, ci pentru altcineva, atunci, putem spune că am făcut ce a trebuit.”

Oare ar fi putut găsi altă metodă?

Eu personal, nu l-am plăcut pe Oskar foarte mult atunci când a hotărât să nu spună nimănui ce se întâmpla cu Martin. Dar a fost decizia lui.

Pe de altă parte, am fost impresionată de capacitatea autoarei de a creiona cu atâta măiestrie caractere și firi diferite, pentru fiecare dintre personajele sale. Oskar este un personaj pe care, cu siguranță, nu-l vei uita ușor. Este un OM: cu calitățile și defectele sale!

Despre pierderea mamei ne vorbește acesta, într-un fragment absolut impresionant:

„Mamele sunt un fel de pod spre început, spre big-bangul personal. Îl trecem de multe ori, fără să ne întrebăm măcar o dată cât înseamnă. Când totul se dărâmă, rămâi la un capăt al podului cu dorința de a-l trece din nou și din nou.”

Oskar este un om care simte cu adevărat! Care pune suflet! Dar, în același timp, este copleșit de problemele pe care le are, se lasă dominat de ele… Ce m-a impresionat cel mai mult la el a fost faptul că își asumă toate faptele sale!

„- Am nevoie de cineva care să-mi spună că totul o să fie bine. Am nevoie să fii aici pentru mine, am nevoie să-mi zici că mă iubești.”

„Ziua în care am învățat să zbor” nu este o carte care se adresează oricui. Este o carte profundă, cu tente psihologice. Iubitorii acestui gen sunt convinsă că vor fi impresionați. Pe mine una, m-a impresionat cu siguranță!

Mulțumim Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea Ziua în care am învățat să zbor de Alina Serban poate fi comandata de pe site-ul editurii Quantum Publishing.

Recenzii cărți Editura Quantum Publishers

Recenzii și prezentări cărți autori români