Casa de la Marginea Noptii de Catherine Banner, Editura Humanitas – recenzie

30

Casa de la Marginea Noptii

Catherine Banner

Editura Humanitas

Colectie: Raftul Denisei
An aparitie: 2018
Nr. pagini: 465
Traducător: Irina Negrea
Titlu original: The House at the Edge of Night
CATHERINE BANNER s-a născut la Cambridge în 1989 și a început să scrie proză la vârsta de paisprezece ani. A studiat literatura engleză la Fitzwilliam College, Cambridge, apoi a fost profesoară în comitatul Durham. Apărut în 2016, romanul Casa de la Marginea Noptii (The House at the Edge of Night; Humanitas Fiction, 2018) a devenit bestseller internațional și a fost tradus în douăzeci și două de limbi, în SUA figurând printre cele mai bune cărți ale anului în topurile alcătuite de Kirkus Reviews, NPR și Los Angeles Public Library.
O insulă, un secol de iubiri, de drame, de mici întâmplări uimitoare și, uneori, de miracole.
Roman tradus în peste douăzeci de limbi, bestseller în topurile din principalele publicații anglo-americane, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“ de Sunday Express și Irish Independent în Marea Britanie, de Globe and Mail în Canada și de Kirkus Reviews, New York Magazine, Cosmopolitan și NPR în SUA.
Castellamare, o insula imaginată în largul coastelor Siciliei, biciuită de sirocco și aflată sub protecția Sfintei Agata, suficient de îndepărtată de continent că să fie uitată, dar nu îndeajuns încât să fie ocolită de freamătul și zbuciumul lumii. Inima insulei este Casa de la Marginea Noptii, un bar situat într-una dintre cele mai vechi clădiri de piatră, cu fațada acoperită de bougainvillea. Acesta este locul în care Amedeo Esposito, un copil abandonat din Florența ajuns medic, își găsește un cămin și mai ales dragostea, pentru a întemeia ceea ce a visat de când se știe: o familie.

Acest extraordinar roman al autoarei britanice Catherine Banner, care amintește de Casa spiritelor de Isabel Allende, ne transportă într-o lume ancorată deopotrivă în mit și în realitate, o lume cu personaje de o stranietate încântătoare, cu o arhitectură amplă. – Kirkus Reviews
Cartea lui Catherine Banner este palpitantă, luxuriantă, combină istoriile de iubire, rivalitățile și speranțele unei familii într-o poveste splendidă. În scrisul lui Banner se regăsesc ecouri din Italo Calvino. Lectura Casei de la Marginea Nopții e ca o călătorie într-o lume fantastică în care timpul a stat în loc, și totuși schimbările se petrec într-o pace de neînchipuit. – Star Tribune
O emoționantă istorie a patru generații dintr-o familie italiană. Acest roman dramatic, cu o scriitură elegantă, abundă în personaje interesante și în povești misterioase, pe care insularii le-au păstrat din tată în fiu. – Booklist

Cuprinzând aproape un secol de istorie, împletind mistere ale insulei și taine ale locuitorilor ei, încercări și sacrificii, Casa de la Marginea Noptii urmărește destinele membrilor familiei Esposito și ale celorlalți locuitori care trăiesc, iubesc și mor pe insula Castellamare: un conte retrograd, o contesă provocatoare, un preot neconvențional, o bătrână moașă oarbă, o pescăriță neînfricată, un poet deținut politic, o fetiță plăpândă care se transformă în chip nebănuit și un soldat englez care iese din apele mării pentru a-și întâlni destinul.
O saga splendidă, bogată în detalii, o lectură impresionantă, o bijuterie literară din genul celor care îmbogățesc sufletește cititorul, o carte care răscolește, emoționează și se cuibărește în suflet. Povestea a patru generații dintr-o familie italiană, cu destinul, sacrificiile, suferințele, împlinirile, iubirile și visele lor.
Nu voi putea cuprinde toate ideile, fragmentele sau evenimentele cărții care mi-au atras atenția în mod deosebit, dar vă arăt cam cum arăta cartea după ce terminat-o de citit, cu semne la fiecare câteva pagini. Aproape tot ce citeam mi se părea inedit, extraordinar și demn de a fi menționat în mod deosebit. E o carte pe care am încadrat-o la loc de cinste între cărțile de recitit. Mi-a plăcut plăcut totul, începând de la prezentarea grafică excepțională, coperta superbă, titlul care mi-a atras în mod special atenția și până la povestea, de fapt poveștile din poveste, dintre coperțile sale și, bineînțeles, scriitura foarte frumoasă, elegantă, bine documentată, cu o mare atenție la detalii.
Acțiunea cărții are ca decor Castellamare, o micuță insulă din Marea Mediterana – imaginară – din apropierea coastelor Italiei, și aparținând de aceasta.
„Dar insulele pot exista doar dacă noi am iubit în ele” (Derek Walcott )
Povestea este scrisă la persoana a treia și, avându-și rădăcinile în tradiția italiană, urmărește destinul familiei Esposito, dar și a locuitorilor insulei într-o perioadă frământată a istoriei, pe durata unui secol, începând din 1914 și până în 2009, trecând prin cele două războaie mondiale. Practic insula și locuitorii săi, ca un univers de sine-stătător, devin martorul mut al istoriei, dar nu un martor pasiv, ci plin de forță și resurse nebănuite, care renaște din propria cenușă. Întâmplările din carte vorbesc despre destin, familie, prietenie, loialitate și trădare, speranță, credință, și miracole. Și iubire. Și, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, despre magia și puterea poveștilor și a legendelor, despre pasiunea și arta de a povesti.
Fiecare capitol al cărții începe cu o legendă a insulei. Foarte frumos inserate aceste legende în acțiunea cărții, fiecare legată de un eveniment real, dar neobișnuit ce a avut loc cândva pe insulă, cum e de exemplu legenda legată de blestemul plânsului ce își avea originea în grotele de lângă mare.
Pe undeva, atmosfera cărții și felul în care e scrisă m-au dus cu gândul la o altă carte care mi-a plăcut mult, ”Cartea de la San Michele”.
Este foarte frumos redată imaginea și atmosfera insulei, cu florile sale de leandru și bougainvillea, cu permanentul foșnet al mării, cu clima sa fierbinte și uscată, cu prejudecățile, obiceiurile și tradițiile locuitorilor, specifice unei comunități închise și destul de restrânsă, dar și cu spiritul de solidaritate și apartenență. Dorul de ducă al tinerilor și atașamentul celor mai în vârstă de ceea ce reprezintă „acasă”, diferența de mentalitate dintre generații. Relațiile de familie și dintre familii, rivalitățile, loialitățile, supărările, iertarea sau intransigenta, sacrificiile făcute, recunoștința, toate sunt atent și cu sensibilitate abordate pe tot parcursul cărții.
Acțiunea cărții e împărțită în patru părți/ perioade de timp, astfel:
– între 1914 – 1921 Culegătorul de povești
– Între 1922 – 1943 Maria-Grazia și omul-din-mare
– între 1944  – 1953 Citadela morților
– între 1954 – 1989 Cei doi frați
– între 1920 – 2009 Corabia sfărâmată
Aflăm povestea lui Amedeo, un băiețel abandonat la un cămin de copii din Florenta. Micuțul orfan, care creștea de parcă dorea să compenseze toate minusurile din viața lui, și care nu-și găsea locul nicăieri, avea o pasiune – era culegător de povești – și un vis: să ajungă medic și să-și întemeieze o familie a sa. Iar visul ăsta a fost atât de puternic, încât soarta i l-a împlinit.
De cum a ajuns pe micuța insulă Castellamare ca doctor, Amedeo a simțit că aici e locul lui. A ajuns în toiul sărbătorii anuale de Sant’ Agata, ocrotitoarea insulei, „o harababură magică și incredibilă cum nu-i fusese dat să vadă vreodată.” Și, iat-o, clădirea care era reperul și punctul central al insulei iar, peste ani, a devenit parte din destinul familiei lui Amedeo: 

De ce se numea așa? Seara, privind de pe terasa barului – cel mai înalt punct al insulei – într-o parte, vedeai coasta luminată a Siciliei, dar în cealaltă parte era doar mare și noapte până hăt departe, în nordul Africii…
A fost primul impact cu insula, cu Sărbătoarea, cu oamenii cu ale căror destine îl va impleti pe al său: frații Rizzu, proprietarii barului Casa de la Marginea Nopții, primarul Arcangelo, un băcan voinic cu un zâmbet mieros pe față, contele d’Isantu, cel mai de vază locuitor al insulei și frumoasa sa soție Carmela, părintele Ignatio, văduva Gesuina, bătrânul Mazzu, Bepe și Agata- pescărița, învățătorul Vella și soția sa Pina, care îl vor primi în gazdă.
Iar la sfârșitul festivității, când a urmat ploaia de flori, Amedeo și-a închipui ce frumoasă ar fi o poză cu imaginea impresionantă pe care o avea în fata ochilor, așa că și-a scos aparatul de fotografiat cu burduf din geamantan și a făcut prima sa poză înfățișând barul, piazza, ploaia de flori.

Iar viața lui Amedeo, urmând rosturile vieții insularilor din Castellamare, a intrat ușor pe un făgaș firesc. Însă spațiul cumva idilic al insulei nu a rămas neatins de ceea ce se întâmplă în lume. Războiul bătea la ușă, iar insula i-a dat tributul său. După care nimic nu mai era la fel, criza de după război punându-și amprenta și aici, ca peste tot în lume. Unii proprietari au plecat de pe insulă, unele proprietăți au decăzut. Printre ele, Casa de la Marginea Nopții. Iar Amedeo, care s-a simțit legat de acest loc de cum a pus piciorul pe insulă, a cumpărat-o.
” În caietul lui roșu, Amedeo consemna cumpărarea casei și data, 24 septembrie 1919. Acum avea casa lui și spera să poată prinde din urmă viața pe care fusese pe punctul de a o avea, până să fi intervenit războiul. „
Aflăm despre iubirea – și căsătoria – lui Amedeo cu Pina, rămasă văduvă după ce învățătorul Vella a pierit în război, dar și despre aventura lui cu Carmela, provocatoarea soție a contelui, relație încheiată cu o ultimă întâlnire în seara dinaintea nunții sale. Va plăti scump această ultimă întâlnire, căci atât fiul Pinei, cât și fiul Carmelei se vor naște peste nouă luni, în aceeași noapte, dând naștere legendei gemenilor născuți din mame diferite. Iar locuitorii insulei îl vor taxa pentru fapta sa ”imorală”, ridicându-i dreptul de a profesa ca medic, ceea ce îl va determina să redeschidă barul Casa de la Marginea Nopții, pentru a avea din ce trăi el și familia sa. De plecat de pe insulă nici nu se punea problema. Aici era casa lui.
”Într-o zi vântoasă din luna martie 1921, Casa de la marginea nopții se deschise pentru clienți.”
Îl va taxa și Pina, și chiar dacă, după un timp, lucrurile se vor așeza, urmările relației lui cu Carmela nu vor dispărea, ducând la o vrajbă îndelungată între cele două familii.
Așa cum visase cândva, Amedeo avea în sfârșit familia lui, o familie frumoasă și numeroasă – Pina îi va dărui trei fii și o fiică, aceasta din urma născându-se firavă și înainte de termen, iar supraviețuirea ei a fost considerată un miracol.
”Maria-Grazia avea să păstreze mereu o aură de miracol în jurul ei, fiindcă viața de care se bucura era ca o minune binecuvântată de sfântă, fără de care nu i-ar fi fost dat să trăiască.”
Au numit-o Maria- Grazia, Mariuzza, și a fost de când s-a născut slăbiciunea lui Amedeo și copilul lui preferat, deși își iubea din suflet și fiii.
Anii au trecut, viața si-a urmat cursul cu bune și cu rele, iar războiul, cu urgia adusă de fascism, din nou și-a aruncat umbra peste lume și peste Castellamare. Din nou tributul a fost plătit, iar fiii insulei nu s-au mai întors acasă, spre deznădejdea părinților…
E momentul în care gestionarea Casei de la Marginea Nopții trece în mâinile competente ale Mariei- Grazia, care a relansat afacerea, iar faptul că a achiziționat un radio pe care l-a montat în bar – era singurul radio de pe insulă – aduna zilnic în bar o mulțime de oameni, nerăbdători să afle ultimele știri din lumea ”de afară”.
Iar un miracol din nou are loc când marea aduce la țărm un tânăr bărbat rănit, dând naștere legendei bărbatului care a venit din mare. Era un englez, Robert, și s-a dovedit a fi ursitul Mariuzzei, dar cei doi au avut mult de tras, de îndurat și așteptat până să poată fi împreună… Însă iubirea lor s-a dovedit mai puternică decât obstacolele care le-au stat în cale.
”În timp ce se învârtea pe verandă în brațele lui, insula se micșora, pierzând din importanță, în comparație cu bărbatul din fața ei. 
– Ce bucuroasă sunt, murmură ea.
– De ce, cara?
– Fiindcă m-am măritat cu tine, până la urmă.
La lumina lunii, în acorduri de organetto, continuară să danseze strâns înlănțuiți unul de celălalt. Înăuntrul ei sălășluia deja fărâma de viață care avea să devină următorul Esposito.”
Principala problemă a Mariei-Grazia era că, odată căsătorită, va trebui să neglijeze barul Casa de la Marginea Nopții pentru a se putea ocupa de familie și copii, dar Robert, capabil de orice pentru a o face fericită, i-a primis că se va ocupa el de creșterea copiilor! Și așa a făcut, chiar dacă nu a fost ușor. Doar poveștile bunicului lor, Amedeo, și intransigența bunicii Pina îi țineau de cele mai multe ori în frâu pe micii năzdrăvani. Sergio și Giuseppino, veniți la un an unul după altul erau extrem de neastâmpărați, și de mici până când au crescut mari au fost uniți/ despărțiți de o ambivalentă relație de iubire și ură și de un cumplit spirit de competiție, care pe unul din ei îl va duce ani de zile departe de Castellmare, iar pe  celălalt îl va ține legat de insulă. Și cu siguranță, destinul a avut ceva de spus aici.
În ton cu vremurile, nu se putea să nu apară și un televizor pe insulă…
”Maria-Grazia reflecta, minunându-se, că pe aceeași insulă unde ea culesese melci și mărunțise cicoare pentru cafea, în același loc unde Robert, adus de mare pe țărm, zăcuse cu febră, fiindcă nu se găsea penicilină, fiii ei urmau să vadă cum niște oameni erau catapultați în spațiu. Dar, văzând lumea exterioară doar pe ecranul televizorului lui Bepe și în paginile ziarului, se căznea să nu-și imagineze că restul locuitorilor de pe lume, în afară de Castellamare, erau tot în negru și alb.”
Iar, la vremea lui, și primul computer…
”Maria-Grazia, studiind manualul de instrucțiuni al computerului, constată că era destul de simplu de folosit. (…) îl oferi spre utilizare adolescenților de pe insulă și turiștilor străini, contra sumei de cincizeci de cenți pe oră. Dintr-o singură mișcare, Casa de la Marginea Nopții intrase într-un nou secol.”
Tot ceea ce s-a petrecut în lume, dezastrul războaielor, crizele economice, noile tehnologii, schimbarea mentalităților, s-au reflectat și în viața insulei, dar aceasta, ca orice comunitate mică, închisă, și-a păstrat și individualitatea și tradițiile, și valorile. M-a încântat lectura acestei cărți, poveștile personajelor, cu tainele, prejudecățile și credințele lor, insula, cu legendele, cu aerul ei misterios și ușor prăfuit, cu pitoreasca festivitate de Sant’ Agata, miracolele sfintei care ocrotea locuitorii insulei, și, bineînțeles, barul Casa de la Marginea Nopții, cu nelipsitele chifteluțe de orez, cafea și limoncello și cu bătrânii jucători de scopa, care aproape că făceau parte din decorul barului.
Casa de la Marginea Nopții face parte din acele cărți care au o lumină a lor proprie, o bogăție a cuvintelor, imaginilor și sentimentelor și o forță a personajelor care te fac să realizezi că nu doar ai citit un roman, dar ai avut o experiență unică și prețioasă, ca o călătorie din care te întorci cu amintiri de neuitat!
”În piazza, încet de parcă erau în pelerinaj, veneau vizitatorii. Se cufundau în noaptea care vibra acum din nou în acordurile muzicii de organetto, lăsându-se împresurați de întunericul cald. Vedeau ceea ce văzuse și Amedeo cu un veac în urmă: un loc mic, închis în sine însuși, parfumat cu miros de busuioc ud, dincolo de marginea înunecată a lumii. Și miracole, de asemenea: o sfână luminată cu o mie de lumânări, o casă fermecată străjuind marginea orașului.”
Mulțumim Diverta pentru cartea oferită pentru recenzie!

Cartea Casa de la Marginea Noptii poate fi comandată de pe dol.ro

About Author

30 de comentarii

    • Mulțumesc Tyna! Mă bucur că te-am convins. Te va încânta cartea asta, e superbă, mie mi-a plăcut în mod deosebit.

  1. Imi place foarte mult ce ai scris,o trec pe listă. De cand nu mai stau in Italia imi plac tot mai mult cartile despre aceasta țară,iar recenzia ta e minunată.

    • E o saga foarte frumos scrisă. Mie mi-a plăcut peste așteptări, mai ales că genul saga de familie nu e tocmai printre preferatele mele, dar această poveste m-a încântat.

  2. Minunată recenzie! Romanul mi-l recomanda un librar în Brașov, am refuzat, nu credeam că e pe placul meu. După recrnzia ta, îmi pare rău că nu l-am luat.

  3. portiadecitit on

    Imi plac tare mult povestile de familie. Unde mai pui ca e vorba si de Italia. Cred ca mi-ar placea.

    • Ti-ar plăcea sigur, Cătălina! E o minunată saga de familie, iar spiritul Italiei se simte din plin în carte.

Spune-ți părerea!