Delicatese Literare
DIVERSE

Mărțișorul – origini, semnificații, legende și tradiții

Mărțișorul – semnificație, origini, legende si tradiții asociate zilei de 1 martie

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. (dex)

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie, tinerii, fetele, dar şi femeile şi bărbaţii, în funcţie de zona geografică, primesc mici cadouri, sub formă de mărţişoare, legate cu un şnur alb-roşu, ce aduce, aşa cum se spune în tradiţia populară, noroc, bunăstare, sănătate, rolul lor fiind unul de protecţie.

Puţine sunt obiceiurile ce vin din calendarul popular care s-au păstrat, cu foarte mici modificări, până în zilele noastre. Între acestea, Mărţişorul ocupă un loc aparte, ca simbol ce marchează şi acum, ca şi în vechime, trecerea de la iarnă la primăvară, dar şi o sărbătoare ce făcea parte dintr-o suită întreagă de astfel de momente, ce începeau pe 24 februarie, de ziua Dragobetelor, şi se încheiau pe 9 martie sau pe 12 martie, după ce baba Dochia îşi termina de dat jos cojoacele. Din pricina mobilităţii calendarului popular, ziua de 1 martie putea să coincidă chiar cu cea a Dragobetelor, o sărbătoare ce nu avea, în trecut, dată fixă.

Românii numesc luna martie chiar mărţişor. Acum începe aratul şi semănatul, se curăţa livezile şi grădinile, și se scot stupii de la iernat.

Unele  izvoare consideră că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiul Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte, care nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației, însă este amintit şi un zeu al dacilor numit Marsyas Silen.

În România, la Schela Cladovei, au fost descoperite  amulete asemănătoare cu mărțișorul (din pietricele vopsite în alb și roșu) datând de acum cca. 8 000 ani.

Legende

Legenda Voinicul care a eliberat Soarele

Odată, demult, Soarele a coborât pe Pământ preschimbat intr-o  preafrumoasă fată. Un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui, iar lumea întreagă a devenit tristă, păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă, oamenii au uitat cum e să fii bucuros și să te veselești.  Îngrijorat de ceea ce se întâmpla în lume în lipsa soarelui, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. În luptă dreaptă, l-a învins pe acesta și a eliberat-o. Prin urmare, Soarele a luminat din nou pământul. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar voinicul  nu și-a mai revenit în urma luptei.  Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când a rămas fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria curajosului tânăr, legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de sacrificiul  tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, vestitorul primăverii.

Legenda Primăverii și a ghiocelului

O legendă din Moldova spune că, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvara a ieșit la plimbare si a văzut într-o poieniță cu petice de zăpadă cum un ghiocel dădea să răsară sub o tufă de mărăcini. Ea a a început să dea la o parte zăpada și să înlăture spinii pentru a ajuta micuțul ghiocel, dar Iarna s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit atunci ghiocelul înghețat cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza spinilor.  Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. Astfel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

Legenda Hanului și a fratelui său

O veche legendă din Bulgaria, din perioada primului han spune ca,  sora sa și fratele Hanului au fost luați prizonieri. Hanul le-a trimis un șoim care avea legat un fir de ață albă pentru a-i înștiința că îi va ajuta să evadeze. Cei doi au reușit să fugă, însă în apropiere de malul Dunării, fratele a fost ucis de urmăritori, iar sora a dat drumul șoimului care avea legat de picior firul de ață albă înroșit de sângele fratelui său, pentru a-i da de veste hanului despre moartea acestuia. La aflarea veștii, de durere, hanul a poruncit ostașilor să poarte un fir de lână albă și unul de lână roșie pentru a-i feri de necazuri, eveniment care se întâmpla într-o zi de 1 Martie.

Tradiții, credințe și obiceiuri

Inițial, mărţişoarele erau făcute din lână albă sau neagră (simbolizând lumina şi întunericul, frigul şi căldura), împletit într-o mică funie, care însemna funia timpului. Aceste prime mărţişoare se dădeau de către mame copiilor. Înainte de a răsări soarele, se trezeau mamele şi pregăteau mărţişoarele acestea modeste, pe care le legau la mânuţa copilului, urându-i sănătate. Mai târziu, tot din lână, s-au împletit mărţişoare în alb şi roşu. Albul semnifica puritatea, iar roşul, culoarea sângelui, semnifica vitalitatea, viaţa. Cu timpul, a apărut şi obiceiul ca la acest şnur să se prindă şi un mic medalion, în special de argint.

Pe vremuri, tinerele  purtau mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. Atunci atârnau mărțișorul de creanga unui copac. Se spune că acesta era de obicei zarzărul, pomul care urma să înflorească primul. Şi dacă pomul acesta înflorea frumos şi avea rod bogat, şi anul tău avea să fie unul bun, cu sănătate şi belşug.

În Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii și fete tinere în jurul gâtului în primele zile ale lui martie. Când înfloreau pomii,  dădeau moneda pe vin, paine alba si caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv, iar fetele credeau ca aceea care a purtat-o  va avea fața albă cum e cașul și rumenă ca trandafirul și vinul…

Chiar dacă în ultimii ani a căpătat un accentuat caracter comercial, Mărţişorul rămâne una dintre sărbătorile populare româneşti autentice.

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

  • În unele județe ale țării, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni ale lunii martie.
  • În localitățile transilvănene, mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.
  • În județul Bihor se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși.
  • În Banat, fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. Tot aici, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (in mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele).
  • În Dobrogea,  mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.
  • În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni, precum și în Bulgaria, unde este numită Martenița, și deasemenea în Macedonia și Albania.

Simbolurile mărțișoarelor oferite în prezent

În prezent, de mărțișor, la noi se oferă micuțe podoabe, divers reprezentate, fiecare simbolizînd ceva anume. Se mai oferă buchețele cu flori de primăvară. Restul e exagerare…

Trandafirul este simbolul Sfintei Fecioare Maria. Se spune că dacă presari petale de trandafir prin casă, calmezi spiritele si readuci armonia în sânul familiei. Trandafirul are nenumărate petale și numele lui exprimă infinitul. Tot el induce sentimente bune celei care-l va primi. Bobocul de trandafir oferit de un tânăr îndrăgostit iubitei lui echivalează cu o declarație de dragoste.

Ghiocelul marțișor are și el o semnificatie importantă. Simbol al puterii de rezistență, al curajului și al fidelitații nezdruncinate, această floare dă speranță.

Dacă veți primi un fluture ca mărțișor, ați creat o impresie bună celor din jur, el fiind un simbol al sociabilitatii si sensibilității. Trei fluturi zburând impreuna este semn bun, iar dacă primul fluture văzut într-un an este roșu, este semn de sănătate. Un astfel de marțisor sugerează veselia, frumusețea și exuberanța.

Marțișoarele sub formă de flori de primăvară  simbolizează renașterea naturii și bucuria.

Porumbelul aduce vestea cea bună a trezirii naturii la viață. El poate fi dăruit copiilor, tinerelor fete pentru a le evidenția inocența, iar doamnelor pentru a le aprecia frumusețea.

Buburuza este un simbol al norocului pe tot cuprinsul Europei. Tradiția provine din vremurile străvechi, cand viile erau invadate de dăunători. Viticultorii s-au rugat pentru ajutor, iar răspunsul a venit sub forma acestor micute insecte. Daca găsesti o buburuză si numeri punctele negre de pe aripile buburuzei, vei afla câte luni norocoase vei avea din acea clipă. De direcția zborului acestei insecte se leagă vechi superstiții românești în privința direcției de unde vine alesul unei fete tinere. Există și un cântecel  dedicat buburuzei: „Buburuză, ruză,/Unde vei zbura,/ Acolo mă voi mărita”.

Trifoiul cu patru foi este simbolului recunoscut al norocului si are o semnificatie aparte pentru fiecare frunză: sănătate, dragoste, bogăție, celebritate. Potrivit tradiției si superstițiilor, cei care poartă asupra lor un trifoi cu patru foi vor fi apărați de spiritele rele si vor avea noroc în dragoste.

Potcoava este și ea un simbol al norocului, vitalității si fertilitații. Există o legendă care spune că vrăjitoarele foloseau doar măturile ca să se deplaseze, deoarece le era frica de cai, potcoava de fier fiind simbolul lui Marte care anihila puterea lui Saturn (zeul vrăjitoarelor). În toate tarile Europei există superstiția că potcoava aduce noroc!

Cheia este un simbol norocos semnificând posibilitatea de a-ți găsi calea către succes sau împlinirea idealurilor. Un mărțișor reprezentând trei chei se spune că are darul de a deschide ușile către bogație, sănătate și dragoste.

Mărțișorul sub formă de ancoră are o semnificație aparte. Acest obiect este simbol al speranțtei, al credinței ce se leagă de înaltul ideal solar, de sursa vieții. Ea este simbolul navigatorilor care străbat apele oceanului vieții.

Steaua este considerată și ea un simbol al norocului. Potrivit legendei, steaua este un simbol geometric considerat de catre Pitagora a reprezenta perfecțiunea. În Evul Mediu era populară Steaua Vrăjitorului, un simbol al misterelor universului. Denumirea de “stea norocoasa” provine din antichitate, cand se considera ca norocul oamenilor este scris in stele.

In majoritatea culturilor, inima sau inimioarele au fost recunoscute ca un simbol al iubirii, fericirii, compasiunii și carității. Aceste marțișoare sunt de obicei oferite între îndrăgostiți.

Coșarul – se presupune că prin rolul său în prevenirea focului este considerat cel care luptă permanent cu demonii și-i invinge, cărbunele reprezintă purificarea prin foc, iar funinginea pe care o lasă în urma lui te apără de boli. Micul coșar negru este un simbol vechi al norocului, caracteristic tradiției românești. Hornarul, ca simbol al norocului, aduce fericire și prosperitate și a născut multe superstiții de-a lungul timpului. Astfel, dacă întâlnești un coșar, trebuie să îți pui o dorință, care sigur se va împlini.

“Ți-a iesit coșaru-n drum/ Și-ți închipui că de-acum/ Griji, nevoi, necaz, durere/ Se vor duce ca un fum.”

 martie imagine
 Surse: wikipedia, internet

29 Comments

  • Luiza

    Super articol!Astazi am in piept un martisor facut de puiul meu,cu un trandafir si o buburuza primita in autobuz,plus o potcoava de la un coleg.In concluzie,azi imi merge bine
    La mine e traditia ca de 1 martie fetele sa ofere martisoare baietilor_barbatilor,si e un intreg ritual.Cand eram copil si ofeream maritosoare era o reugula ca sa ii ofer baiatului de care imi placea cel mai frumos martisor,si cu cat era asezat mai aproape de inima insemna ca si el ma place Nu mai vorbim despre competitia dintre baieti,care avea cele mai frumoase martisoare si mai multe,era cel mai tare si devenea seful baietilor pana la sfarsitul anului scolar.

    De 8 martie era regula ca toti baietii carora le-ai pus martisoare sa iti ofere un cadou,ciocolata,flori,felicitari,jucarii de plus etc.Si incepea competitia intre fete,bineinteles.
    Obiceiul se pastreaza si acum,eu de dimineata am oferit martisoare baietelului meu,sotului si bunicului,urmand ca in cursul zilei sa ofer si celorlati.

    Sa aveti o primavara frumoasa!

    • Oli

      Un comentariu super!!! Multumesc Luiza, foarte frumoase obiceiuri aveti si in zona Sucevei!
      O primavara minunata sa ai!

    • Luiza

      A fost placerea mea sa ma laud cum sunt vazute zilele de 1 si 8 martie la mine ca deh,noi suntem mai deosebiti

    • Luiza

      M-a sunat pustiul meu mandru tare ca a primit martisoare de la toate fetele din clasa si de la alte 3 prietene si mi-a spus raspicat,,Mama,trebuie sa le duc un cadou de ziua femeii!”

    • Oli

      E o sarbatoare traditionala a noastra, mi-a facut placere sa scriu despre ea. Eu sunt pentru pastrarea traditiilor, ma bucur ca articolul meu suscita interes! O primavara frumoasa si tie, Daniela!

  • Dana Petraru

    Frumos articol..e adevarat ca in Moldova se ofera martisoare baietilor de catre fete…la piticii mei a fost azi o adevarata competitie,cine are mai multe martisoare…baiatul meu a venit acasa si ne-a aratat foarte mandru martisoarele primite de la colegele de clasa….e un obicei frumos,care sper sa nu dispara in timp….

    • Oli

      Ce frumos!! Eu imi aduc aminte, cand eram la scola, profesoarele si colegele primeau atatea martisoare, ca abia aveau loc sa si le prinda in piept. Dar le prindeau, erau atat de bucuroase si mandre de ele, cine avea mai multe se considera mai iubita si apreciata! Acum s-a mai diminuat obiceiul, dar eu sper din suflet sa se pastreze in continuare!

  • Călător prin viață

    Eu astăzi am purtat un fluturaș Am observat că nu mai e aceeași plăcere de a dărui mărțișoare. Tocmai ce îmi povestea sora mea cum colegii eu puneau punga plină de mărțișoare pe bancă și spuneau „Alege tu!” Nu mi se pare frumos… probabil că în curând nici măcar așa nu se vor mai dărui…

    • Oli

      Ai dreptate cu ce spui, eu sunt pentru surprize si cadouri personalizate, facute cu drag, nu e totul sa oferi, conteaza si cum o faci, adica „tonul face muzica”.

    • Oli

      Multumesc Mara, ma bucur ca ti-a placut articolul. E intr-adevar o traditie frumoasa, merita sa-i cunoastem originea si semnificatiile si sa o pastram!

  • Mirela Nenciu

    Un articol frumos si interesant!Imi plac foarte mult aceste traditii si mai ales,ador luna Martie! Martisoare,mici atentii,primele floricele,putina caldura. E minunat! O primavara frumoasa fetelor!

  • anasylvi

    Un articol foarte frumos. Imi place acest obicei, atat timp cat se pastreaza oarecum simplitatea si proportiile. Pana la urma, este un simbol aducator de noroc, tot ce depaseste aceasta zona imi displace. Si eu port cu drag aceste simboluri pe geaca toata luna martie, si un snur la mana. Va doresc tuturor o primavara frumoasa si plina de binecuvantari!

    • Oli

      Aşa e Ana, bine spus, e foarte frumoasă această traditie în sine, nu comercializarea excesivă…
      O primavara blândă să avem!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *