Blue de Danielle Steel, Editura Litera, Colectia Blue Moon – recenzie

Blue (Blue – 2016) 

Danielle Steel

Editura Litera

Colecția Blue Moon

An apariţie: 2018

Nr. pagini: 256

Traducerea: Graal Soft

Ginny Carter, cândva o stea în plină ascensiune la știrile TV, avea o viață fericită în Beverly Hills – până când întreaga ei lume se prăbușește într-o clipită pe autostradă, cu două zile înainte de Crăciun. Distrusă, ea încearcă să-și pună ordine în viață, lucrând în domeniul drepturilor omului prin cele mai cumplite zone din întreaga lume.
Apoi, la comemorarea accidentului fatal, Ginny întâlnește un băiat care îi va schimba viața pentru totdeauna.
Blue Williams, de treisprezece ani, trăiește pe străzi, abandonat de familia sa, mergând rareori la școală. Urmându-și instinctele, Ginny îl ia la ea acasă, dar, suspicios, băiatul fuge în repetate rânduri. Totuși, se întoarce de fiecare dată, iar prietenia lor se adâncește.
Blue este plin de entuziasm, cu un amestec irezistibil de inocență și înțelepciune, în ciuda vârstei sale. Astfel, fiecare devine pentru celălalt familia pe care a pierdut-o.
Însă, tocmai când Blue începe cu adevărat să aibă încredere în ea, Ginny află despre o trădare șocantă pe care acesta i-a ascuns-o. Este o rană prea adâncă pentru a se vindeca, sau va fi ea capabilă să treacă peste acest fapt, pentru ca totul să devină ca mai înainte?

Blue de Danielle Steel – o minunată, emoționantă și impresionantă poveste, o carte sensibilă, cu mesaj, cu povești de viață, cu personaje puternice, frumoase sufletește, supraviețuitori ai propriilor vieți. Cartea beneficiază de o copertă frumoasă, o traducere foarte bună și o editare pe măsură. Totodată, păstrarea titlului original – Blue – mi se pare foarte inspirată.

Cartea o are în prim plan pe Ginny Carter, o reporteră cândva celebră, care prezenta știrile TV alături de soțul ei. Erau un cuplu carismatic, foarte apreciat de public. Se iubeau, și aveau și un băiețel adorabil. O viață perfectă, care s-a sfârșit într-o noapte, cu câteva zile înainte de Crăciun, într-un accident de mașină. Soțul și fiul ei au murit, iar ea a murit de asemenea pe dinăuntru. Terminată psihic și sufletește, a vândut casa, a părăsit orașul și s-a implicat în misiuni umanitare care o purtau în cele mai periculoase zone de pe glob. Nu se insistă foarte mult în carte pe aceste misiuni, dar, atât cât aflăm, e copleșitor. Câtă suferință și nedreptate au de îndurat oamenii din zonele sărace, afectate de război!
O misiune dura cam trei luni, iar între misiuni Ginny revenea la New York, unde avea o locuință austeră. „Acasă ” pentru ea nu mai exista…
E adevărat că o avea pe sora ei, Becky, de care era destul de apropiată, dar aceasta era căsătorită, avea copii, avea o familie care o împlinea. Mie personal nu mi-a plăcut de sora ei și soțul acesteia. Nu erau oameni răi, dar erau superficiali, snobi, și aveau vederi foarte înguste. Însă ii dau o bilă albă  lui Becky pentru că îl îngrijea cu devotament pe tatăl lor, bolnav de Alhzeimer.

Urma Crăciunul, cea mai tristă perioadă din an pentru Ginny. Și, de această dată, a clacat. Fiind pe punctul de a-și lua viața, o întâlnire – care se va dovedi providențială – a făcut-o să aibă din nou un scop în viață. Ajutorarea semenilor ei era pentru ea o prioritate, așa că nu poate rămâne indiferentă când îl cunoaște pe Blue, un băiețel de 13 ani (ce părea însă mai mic de atât), mulatru cu ochi albaștri, care își ducea viața pe străzi.

Se întoarse și fu surprinsă să vadă un băiețel de vreo 11- 12 anișori, purtându tricou și niște blugi rupți, tenișii cu parul vâlvoi. Se uita la ea cu ochi mari și, chiar și de la distanță, își putea da seama că erau de un albastru luminos, aproape electric, pe un chip de nuanța cafelei cu lapte.
– Ai de mâncare? O întrebă puștiul în timp ce ea se uita la el, șocată de cât de subțire era îmbrăcat pentru vremea de afară.

Era orfan, iar mătușa lui, care îl îngrijise o perioadă, îl abandonase, având proprii copii, și o situație materială prea grea ca să îl aibă în grijă și pe el.

Ginny îl ia la ea acasă – deşi sora ei, când aude, e oripilată că a adus un vagabond în casă – şi chiar îl reînscrie la școală.

– Ai lăsat un vagabond să doarmă acolo? Repetă îngrozită Becky. Te culci cu el?
– Sigur că nu. E un copil. A dormit pe canapea. Dormea într -o baracă de pe lângă blocul meu, și aici sunt minus zece grade.
– Ești nebună? Dacă te omoară în somn?

Cea mai frumoasă parte a cărții este cea care descrie interacțiunea celor doi, felul în care se deschid unul față de celălalt, felul în care se formează relația dintre ei, Ginny fiind dornică să îl ajute, iar el având cu siguranţă nevoie să fie ajutat. Însă lucrurile nu au fost ușoare. Ginny a plecat într-o nouă misiune, iar Blue, în lipsa ei, a fugit de la căminul unde îl lăsase. Era obișnuit să fie părăsit, și nu a crezut ca ea se va întoarce să îl ia din nou la ea, deși îi promisese. Încrederea unui copil abandonat e un lucru foarte fragil.

Cum se regăsesc din nou, vă las să descoperiți singuri.
Mi-a plăcut foarte mult insistența ei de a nu-l lăsa să abandoneze școala. Iar când descoperă ca Blue avea un mare talent muzical, se va da peste cap să îl înscrie la un liceu de artă, deși înscrierile se terminaseră. Blue era foarte neîncrezător, dar entuziasmat la ideea de a-și urma visul: acela de a cânta la pian. Va reuși oare?
Ginny se va duce să-și viziteze familia, și îl va lua pe Blue cu ea. Era prima dată când aceasta ieșea din New York, iar bucuria copilului de a vedea locuri noi e molipsitoare. Becky și soțul ei, deși se poartă frumos cu el, rămân sceptici, dezaprobând atașamentul lui Ginny față de Blue. Însă copiii lui Ginny nu au această problemă și îl simpatizează imediat! În principal Lizzie, care era un pic mai mică decât el, și care chiar va păstra legătura cu acesta.
Însă Blue avea proprii demoni interiori, iar Ginny va descoperi că, pe lângă faptul de a fi orfan și lăsat de izbeliște de singura lui rudă, Blue avea un secret dureros: fusese abuzat de o persoană care ar fi trebuit să îi fie un reper moral: preotul de la parohia unde locuia mătușa sa! Mai mult, deși îi spusese acesteia, nu fusese crezut!

Însă Ginny îl crede. Și pornește lupta pentru demascarea preotului pedofil – părintele Teddy, până și numele inspira bunătate – pentru ca acesta să plătească pentru faptele sale.

– El este preot la biserica unde merge mătușa mea. Obișnuia să se joace cu mine în subsol.

Ginny aproape că leșină când auzi asta, dar încercă să nu pară panicata sau impresionată.

Era un război greu de dus, aceasta fiind un bărbat carismatic, un preot iubit de enoriași și susținut de biserică, deși mai-marii lui știau de faptele sale. Greu de acceptat cum se poate așa ceva!

Bărbatul izbitor de frumos, în straiele lui preoțești, cu zâmbetul lui strălucitor, ochii aceia care ascundeau o sumedenie de secrete și în care avea o răceală înfricoșătoare, contrastând cu zâmbetul.

În demersul său, Ginny va apela la un avocat specializat pe astfel de cazuri, Andrew O’ Connor, el însuși fost preot.

Deși nu se pune accent pe această latură, stropul de romantism „necesar” există, Ginny și Andrew simțind chiar de la început că sunt atrași unul de celălalt, unindu-i în plus și valorile și principiile în care credeau amândoi cu tărie.
Piedici vor fi, pe toate planurile – frustrare, neîncredere, lipsă de susținere din partea persoanelor dragi, atacuri josnice în presă și senzația de luptă cu morile de vânt – dar Ginny era în fond o luptătoare. Și avea un simț al dreptății admirabil.

Cum vor evolua lucrurile, care va fi deznodământul demersului de a-l demasca pe preot, dacă mica familie formată din Ginny și Blue va rezista și ce curs vor lua viețile lor, vă invit să aflați citind această minunată și impresionantă carte!

Cartea a fost menționată în Top 10 cărți de citit iarna

Mulțumim Editura Litera pentru cartea Blue de Danielle Steel primita pentru recenzie!

Cărțile autoarei Danielle Steel pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, litera.ro, cartepedia.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Danielle Steel