Sfântul tuturor celor văzute și nevăzute de Sarah Dessen, Editura Epica – recenzie

Sydney s-a simțit mereu invizibilă.

Peyton, fratele ei, a fost mereu copilul vedetă al familiei, primind toată atenția, și, în ultima vreme, toate motivele de îngrijorare. Comportamentul lui nesăbuit a culminat cu un accident de mașină și o condamnare la închisoare, care o distruge sufletește pe Sydney, forțând-o să-și caute locul atât în cadrul familiei sale, cât și în lume.

Fă cunoștință cu familia Chatham, iubitoare și în același timp haotică, dar care o acceptă imediat pe Sydney. Așa îl întâlnește pe Mac, un băiat grijuliu, protector și atent, care, pentru prima dată în viață, o face să nu se mai simtă invizibilă.

„O poveste spusă cu pasiune şi onestitate.” (Jodi Picoult, autoarea romanului Pactul)

„Există cineva mai priceput la a scrie despre problemele adolescenților mai bine decât Dessen? Am foarte mari dubii.” – Jody Picoult

„Numele lui Sarah Dessen a devenit sinonim cu literatura contemporană pentru tineri și adolescenți.” – Entertainment Weekly

„Abia aștept să citesc Sfântul tuturor celor văzute și nevăzute de Sarah Dessen.” – John Green

Din cuvântul înainte al autoarei: Pentru toate fetele ”invizibile” și pentru toți cititorii care ”m-au văzut”

”La fel ca și Sydney, în perioada adolescenței, m-am simțit ”invizibilă” și îmi doream cu ardoare să nu mai trec neobservată. Tot atunci am aflat că nu este chiar o binecuvântare să atragi atenția asupra ta. La vremea respectivă, eram convinsă că numai eu credeam asta. Acum, știu că, în lume, sunt și alte fete ”invizibile”, care speră să aibă șansa nu doar să fie văzute, ci și înțelese. Această carte le este destinată – atât lor, cât și mie însămi. Și dacă și tu ne împărtășești sentimentele, atunci îți este destinată și ție. Lectură plăcută!”

Amprenta personală a autoarei se simte din plin, povestea fiind spusă cu multă emoție, sensibilitate și sinceritate, reușind să conecteze cititorul la trăirile lui Sydney, personajul principal din carte, din perspectiva căruia sunt redate toate întâmplările petrecute.

Sfantul tuturor celor vazute si nevazute este o carte despre maturizare, despre a-ți descoperi adevărata esență și ceea ce ți se potrivește, despre acceptare, înțelegere, ispășire și iertare, întrucât numai așa îți vei putea depăși durerea și temerile, regăsindu-ți în final bucuria și speranța.

Sydney, o adolescentă sensibilă și timidă, fusese eclipsată dintotdeauna de Peyton, fratele ei cu trei ani mai mare. Deși aveau aceleași trăsături (păr negru, piele măslinie și ochi căprui, aproape negri), natura le armonizase în mod diferit, Sydney fiind doar drăguță, pe când Peyton era strălucitor de frumos, fiind mereu comparat cu starurile din filmele de odinioară sau cu personaje imaginare din ținuturile mlăștinoase ale Scoției. Atracția magnetică pe care Peyton o exercita asupra celor din jur era dublată de o personalitate extrem de puternică și o fire temerară, foarte competitivă.

”Era regele jocului ”Adevăr sau provocare” – mai cu seamă al provocării, căci era cel mai iute alergător din cartier și singurul care putea să stea în picioare, fără să-și piardă echilibrul, pe ghidonul unei biciclete aflate în mers.”

Pe când erau copii, Peyton o încânta pe Sydney atrăgând-o în multele incursiuni pe care le făcea în pădurea din apropiere, explorând, cu temeritatea-i caracteristică, locuri complet necunoscute, întrucât avea nevoie de noi și noi obstacole care să-i pună curajul la încercare. Ulterior, când evenimentele au căpătat o întorsătură dramatică și dureroasă, Sydney rememora adesea acea perioadă idilică din viața lor, dorind să aibă șansa să o poată lua din nou de la capăt, iar drumul lor să o ia în cu totul direcție…

”Când lucrurile au luat-o apoi razna, mi-am dorit mereu să ne întoarcem din nou în pădure și să străbatem poteci tainice, închipuindu-ne că n-am ajuns încă la destinație și că aveam șansa să pornim din nou într-o aventură îndrăzneață și primejdioasă, ce ne va purta pașii spre locuri nemaivăzute.”

Lucrurile au început să se strice, la început pe nesimțite, din momentul în care Peyton a ajuns la liceu, autoarea surprinzând foarte bine pericolele unei popularități imense. Intrând în anturajul elevilor din anii terminali, a devenit repede o mascotă a îndrăznelii și tupeului, provocând mereu noi incidente care-i sporeau faima. Pentru a se menține la înălțimea legendei create în jurul său, Peyton a început să ridice miza, sfidând autoritățile, consumând droguri și furând din magazine.

Culmea era că familia lor era una foarte echilibrată și înstărită, tatăl lor, tot Peyton, câștigând bani frumoși soluționând conflictele dintre marile corporații, iar mama lor, Julie, întruchipând prototipul mamei perfecte, care citea întruna cărți despre creșterea și educarea copiilor, umplându-și mereu mașina cu gustări și echipamente sportive pentru toți copiii din vecinătate.

Faptele fiului lor i-a debusolat complet, neștind prea bine cum să reacționeze. Julie, citind din scoarță în scoarță cărți de psihologie, a decis că cea mai bună metodă este să-i transmită prin toate metodele că îi erau alături, după fiecare trăznaie încurajându-l că nu s-a întâmplat nimic grav sau ireparabil, găsindu-i scuze și încercând să găsească noi metode pentru ca acesta să-și poată continua studiile și să-și găsească o carieră care să i se potrivească. Din păcate, indulgența părinților nu a avut efectul scontat. Deși de fiecare dată Peyton jurase că se va îndrepta, urmaseră alte și alte încălcări ale legii. După multe eforturi, Peyton a reușit să obțină certificatul de absolvire a liceului, sărbătorit cu mult fast de mama lui, care l-a și recompensat cu un cadou generos. La scurt timp după aceea, un eveniment dramatic avea să le zgâlțâie din temelii echilibrul fragil dobândit. După multe pahare băute până în noapte cu un prieten, Peyton s-a urcat la volan și a accidentat grav un adolescent de cincisprezece ani, David Ibarra, care se întorcea acasă pe bicicletă, după ce adormise jucând jocuri pe calculator cu vărul lui. Deși David scăpase cu viață, rămăsese complet paralizat de la brâu în jos.

Pe lângă familia lui David, fapta lui Peyton nenorocise și propria lui familie, care niciodată nu avea să-și mai regăsească bucuria și echilibrul.

Sydney era profund marcată de drama adolescentului și nu putea să-și ierte fratele care, în iresponsabilitatea lui, provocase atâta durere. Pe ascuns, Sydney citea orice știre despre David, apăsată de regrete și rușine, dorindu-și măcar ca familia lor să-și ceară iertare. Însă mama ei era concentrată doar pe găsirea căilor legale pentru a-și scăpa fiul de închisoare sau măcar a obține cea mai mică pedeapsă, prin atitudinea ei căscând o prăpastie între ea și fiica ei, care până atunci o considerase cea mai bună prietenă.

”De fiecare dată când îl vedeam pe David Ibarra, vedeam tabloul desăvârșit al rușinii și al regretului; mama îl vedea doar pe Peyton. Din clipa aceea, am înțeles că – indiferent ce priveam – unghiurile noastre nu mai coincideau.”

Ignorată de proprii părinți, simțindu-se stingheră în compania colegilor de liceu care cunoșteau cu toții faptele fratelui ei, Sydney a insistat să se mute la un alt liceu, Jacksons, mai ales că acolo taxele școlare erau mult mai mici iar ea era conștientă că avocații costisitori angajați de părinții ei pentru a-l ajuta pe Peyton le secaseră economiile.

La noul liceu, Sydney are șansa de a-și face o bună prietenă, Layla Chatham, a cărei familie deținea o pizzerie populară din cartier – Seaside Pizza.

Sora lui Layla, Rosie, fusese o patinatoare foarte talentată, dar, în urma unui accident suferit, devenise dependentă de Vicodin – un medicament contra durerilor care se procură doar pe rețetă. Încercând să-l obțină, Rosie falsificase câteva rețete, fiind arestată sub acuzația de deținere ilegală de droguri și primind o condamnare cu suspendare.

Fratele lui Layla, Mac, mai mare cu un an decât Sydney, era un băiat deosebit de responsabil, amabil, atent, afectuos și protector, fermecând-o pe Sydney încă de la prima vedere, sentimentul fiind reciproc.

Mac avea abilități tehnice deosebite, dovedind un real talent în a meșteri și repara diverse lucruri, dovedind un optimism molipsitor, ajutând-o pe Sydney să spere că, și când totul pare pierdut, tot se mai poate găsi o cale de îndreptare.

”Voiam să-i spun că îl admiram pentru optimismul său, pentru faptul că acorda lucrurilor o șansă. Că, atunci când se strica ceva, pentru cei mai mulți însemna sfârșitul jocului. Mi-ar fi plăcut să știu ce sentimente trăiești atunci când, într-o situație de criză, copleșit de deznădejde și de senzația că totul se prăbușește în jurul tău, reușești să vezi doar opțiuni, nu doar porți închise.”

Mac avusese și el propria lui luptă de dat. În trecut fusese un adolescent obez, plin de acnee, ce era privit de cei din jur ca o curiozitate. Cu multă voință și determinare, reușise să slăbească paisprezece kilograme, impunându-și o dietă strictă și făcând zilnic exerciții fizice, ajungând astfel să-și modeleze trupul, devenind un tânăr foarte atrăgător, cu multe admiratoare în jurul lui. Noua atenție stârnită îl stânjenea însă, dorindu-și de multe ori să fie mai puțin vizibil.

”Poate că, la urma urmei, nu era atât de rău să fii invizibil.”

Mama lui Mac, italiancă la origine, era superstițioasă din fire și le dăduse fiecărui copil al ei un medalion care să-i apere de ceva anume. Mac, dorind să o protejeze la rândul ei pe Sydney, i-a dăruit la rândul lui un medalion ce fusese al mamei lui.

”- Mama are o întreagă colecție, mi-a răspuns el. Am căutat un pandantiv identic cu al meu, apoi unul gravat cu chipul unui sfânt cunoscut. Pe urmă, m-am gândit că poate e mult mai incitant ca identitatea sfântului să fie învăluită în mister. Așadar, nu e un sfânt care ocrotește doar un anumit lucru sau o anumită categorie de oameni, ci orice sau pe oricine. Astfel, îl poți numi ocrotitorul oricui vrei tu, al tuturor celor văzute și nevăzute.”

Dincolo de darul oferit, semnificația medalionului era mult mai profundă, oferindu-i lui Sydney confortul sentimentului că nu mai era singură și că exista cineva pentru care nu fusese niciodată invizibilă, care o iubea și o înțelegea mai bine chiar decât ea însăși.

Mama lui Mac era țintuită într-un scaun cu rotile, fiind grav bolnavă de scleroză multiplă. În ciuda severului diagnostic, aceasta reușise să-și păstreze optimismul și spiritul de luptătoare, dând dovadă de multă înțelepciune, reușind să o ajute pe Sydney să vadă mai clar lucrurile din viața ei, ajutând-o să se ierte atât pe ea cât și pe cei din jurul ei.

Surprinzător, Sydney constatase că Peyton, pe care ea îl evita cu bună știință, neputând să îl ierte, nu era nici pe departe atât de nepăsător cum îl credea ea. În cele din urmă acesta pusese piciorul în prag, împiedicând-o pe mama lui să-i organizeze o festivitate de  sărbătorire a absolvirii unui curs, precizând clar că se afla la închisoare, nu la liceu, și asta datorită faptului că trebuia să ispășească o pedeapsă pentru că nenorocise un om.

”- Relațiile evoluează, ca și oamenii. Doar pentru că știi pe cineva, nu înseamnă că îl cunoști cu adevărat. Chiar dacă e vorba de fratele tău.”

De asemenea, tot doamna Chatham a ajutat-o pe Sydney să-și dea seama de adevăratele sentimente ale mamei ei, pe care aceasta și le ascundea sub o fațadă. Ca mamă ce avusese un copil ce încălcase la rândul lui legea, nu era greu să-i intuiască adevăratele trăiri…

”- Dacă tu te simți copleșită de un sentiment atât de puternic de vinovăție, încearcă să-și dai seama cum se simte ea! Tu ai fost un simplu spectator al acestei drame. Dar fratele tău e copilul ei. Responsabilitatea ei. Faptele lui devin faptele ei. Întotdeauna va fi așa.”

”- Doar pentru că o persoană nu vorbește despre un anumit subiect, nu înseamnă că nu se gândește la subiectul respectiv. De fapt, acesta este și motivul pentru care îl evită adesea.”

După multe întâmplări, personajele cărții vor reuși în final să se redescopere și să vadă lucrurile din altă perspectivă.

După o lungă perioadă de timp în care Sydney a stat într-un con de umbră, eclipsată complet de personalitatea magnetică a fratelui ei, a reușit în sfârșit să iasă la lumină, relevându-și adevărata personalitate, iar părinții ei au realizat marea eroare pe care au făcut-o atâta timp ignorând-o sau comparând-o mereu cu fratele ei.

”Peyton a conferit întotdeauna culoare vieții noastre. La început, ne-a zugrăvit universul în culori vii și strălucitoare, apoi, în ultimii ani, ne-a înecat existența în nuanțe cenușii și întunecate. Dar în clipa aceea, văzându-mă înconjurată de oameni pe care nu-i cunoștea, într-o cameră și într-un loc cu totul neobișnuit, nu mai eram invizibilă. Și a înțeles atunci ceea ce încercam să-i spun de atâta timp – nu mă asemănam cu fratele meu. Și poate că, astfel, putea și ea să adopte o atitudine cu totul diferită.”

O carte cu multe înțelesuri profunde, care te lasă la sfârșit cu optimismul și speranța!

”Nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa — viitorul nu poate fi distrus, căci n-a apucat încă să se materializeze. Acum, te plimbi singur printr-o pădure întunecată, pentru ca, mai apoi, să te trezeşti în faţa a ceva uluitor şi neaşteptat, peste care n-ai fi dat niciodată, dacă n-ai fi continuat să străbaţi pădurea. Cum ar fi un nou prieten, pe care ţi se pare că-l cunoşti de-o viaţă. Sau o amintire pe care n-o vei uita vreodată. Sau poate un carusel.”