1877: Portretul unei iubiri desăvârșite, de Marius Albert Neguț, Editura Univers – recenzie

În noul său roman, „1877: Portretul unei iubiri desăvârșite”, Marius Albert Neguț atinge două dintre temele nemuritoare care au inspirat generații peste generații de autori, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre: dragostea și războiul. A ales să își plaseze acțiunea nu doar în spațiul autohton, întocmai ca și în cazul romanelor precedente, dar și într-un moment de cotitură în istoria țării noastre, un an cu totul și cu totul imprimat în memoria colectivă a neamului – 1877.

Nu vă lăsați păcăliți de coperta roz și nici de prima parte a cărții. Ceea ce începe ca un historical-romance tipic, cu domni galanți și domnițe visătoare, se transformă curând în teatru de război, la propriu. Conflictul trece, treptat, pe mai multe paliere: primul, cel psihologic, sugerat de prolog și, mai apoi, pe măsură ce acțiunea avansează în timp, sursa acestuia, marea înfruntare din Războiul de Independență, la care ia parte protagonistul masculin al poveștii, tânărul căpitan de roșiori de viță nobilă Mihai Anastasescu.

Cu toate acestea, nu pe el alege autorul să așeze dintru început reflectorul, ci pe soția acestuia, Ileana, înfățișând-o într-un moment de mare tulburare, provenită din zbuciumul soțului iubit, pentru a cărui suferință sufletească nu poate găsi alinare.

Partea întâi a cărții vine să ne dezvăluie cum a început povestea de iubire a celor doi tineri: Ileana Negrescu și Mihai Anastasescu, cei pe care un incident petrecut la vânătoare i-a adus împreună, iar destinul le-a fost împlinit pe dată, să se îndrăgostească rapid și fără tăgadă unul de celălalt și să fie gata chiar și de a sfida, într-o oarecare măsură, cutumele nescrise ale vremii, care mai mult încurajau căsătoriile convenționale, puse la cale de părinți. Norocul le surâde frumoșilor de viță boierească, familiile lor fiind, de fapt, prietene și nicio piedică neaflându-se în calea fericirii lor. Ceea ce a început pe drumul către moșia Negreștilor de la Rucăr se concretizează într-o legătură de un romantism sensibil, cu parfumul acelor apuse epoci, sub privirile vigilente ale doicii Maria, care nu o scapă pe tânără din ochi. Deznodământul fericit e o nuntă ca în povești. Am apreciat versificația atribuită lui Mihai – Marius Albert Neguț are talent poetic și îndrăzneala de a scrie creații care sparg tiparele poeziei contemporane. Are curajul de a opune realismului pe care îl stăpânește foarte bine un romantism autentic.

În această parte apar și personajele secundare, creionate cu măiestrie și aplomb: Ion, omul de încredere al lui Gheorghe Negrescu și numita Maria, cea care avusese grijă de fată din pruncie, având în vedere moartea prematură, la naștere, a mamei sale. Farmecul lor de oameni din popor potențează puterea cu care Marius Albert Neguț a dezvoltat tabloul social al vremii, chiar dacă accentul cade pe obiceiurile protipendadei. Autorul însă nu zăbovește mai mult decât e necesar în această zonă, întrucât apele tulburi ale istoriei se agită din nou, iar pentru români apare șansa de a se elibera, după atâta vreme, de jugul otoman. Însă independența va cere un preț, plătit cu sânge.

Tineri sau maturi, nobili sau de rând, bărbații țării se îndreaptă către front, în timp ce femeile rămân să se frământe acasă. Ileana decide să facă mai mult decât atât și insistă pe lângă tatăl ei să îi găsească un loc ca soră de caritate, ceea ce acesta acceptă în cele din urmă, tânăra, alături de doică, învățând tot ce trebuie pentru a ajuta răniții veniți de pe front și aduși la Spitalul Colțea. Între timp, Mihai Anastasescu trece printr-o suită de situații-limită, în ceea ce se poate numi o frescă foarte reușită a luptelor purtate pentru cucerirea redutelor de peste Dunăre, atent și minuțios documentată de către autor. Evenimentele dramatice se succed cu repeziciune, iar soarta îi pune din greu la încercare pe cei doi tineri. Alternativ sunt prezentate planurile pe care cei doi luptă în paralel cu adversitățile teribile.

Marius Albert Neguț nu precupețește eforturile în schițarea cât mai realistă a bătăliilor, iar documentarea care stă în spatele cărții e de apreciat. Realismul este punctul său forte, iar stilul propriu se mulează foarte bine pe specificul genului istoric.

Acțiunea evoluează gradual, din ce în ce mai intens, iar finalul – unul bine gândit și executat.

Marius Albert Neguț alătură, în acest roman, iubirea diafană realismului crunt al luptelor. Iubirea e simbolul vieții, al creației, opus simbolului morții, distrugătorul spectru al războiului.

Recomand romanul tuturor cititorilor care îndrăgesc ficțiunea istorică. Chiar dacă e roz, se adresează cititorilor de ambe sexe.

Vă invit să îl descoperiți!