Cum să oprești timpul de Matt Haig, Editura Nemira – recenzie

Editura NEMIRA

An apariție: 2018

Nr. pagini: 368

Titlu Original: How to stop time

Traducător: Monica Serban

Matt Haig, scriitor si jurnalist, s-a născut pe 3 iulie 1975 la Sheffield, in Marea Britanie. Este un scriitor prolific, multe dintre cărțile lui fiind bestselleruri sau în curs de ecranizare. Matt Haig este autorul bestsellerului Reasons to stay alive și al altor cinci romane extrem de bine primite, precum The Radleys și Umanii (Nemira, 2016). Ca autor de cărți pentru copii și adolescenți, a câștigat Blue Peter Book Award, Smarties Book Prize și a fost de trei ori pe lista scurtă pentru Medalia Carnegie. Volumele lui au fost traduse în peste 30 de limbi.

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală. Fiindcă trebuie să își schimbe mereu identitatea că să rămână în viață, acum are acoperirea perfectă: este profesor de istorie la o școală din Londra. Aici îi poate învață pe copii despre războaie și vânători de vrăjitoare de parcă nu le-ar fi fost martor. Poate încerca să îmblânzească trecutul, care îl ajunge tot mai repede din urmă. Singurul lucru pe care nu trebuie să-l facă e să se îndrăgostească.

Cum să oprești timpul este o poveste nebunească și dulce-amară despre cum te poți pierde și regăși, despre iminentă schimbărilor și despre zecile de vieți de care ai nevoie că să înveți cum să trăiești cu adevărat.

Matt Haig are multă empatie pentru condiția umană, pentru lumina și întunericul ei; folosește toată paleta disponibilă că să-și construiască poveștile excelente. – Neil Gaiman

Matt Haig folosește cuvintele că pe niște desfăcatoare de conserve. Noi suntem conservele. – Jeanette Winterson

Cum să oprești timpul este o carte extraordinară. Sunt foarte norocoasă că am citit-o. Magică, uluitoare și, uneori, foarte tristă. Un adevărat triumf. – Marian Keyes

Matt Haig este uluitor! – Stephen Fry

„Sunt bătrân. E primul lucru pe care trebuie să ți-l spun. Primul lucru pe care, cel mai probabil, nu-l vei crede. Dacă m-ai vedea, ai crede pesemne că am în jur de patruzeci de ani, dar te-ai înșela profund.” 

Cum să oprești timpul este o poveste de dragoste care dăinuie peste secole între un bărbat captiv în timp și o femeie care care a fost totul pentru el. Este o poveste despre sensul vieții, despre trăinicia și forța sentimentelor, dar și o lecție despre câte vieți ar fi nevoie ca să înveți să trăiești cu adevărat atunci când ignori cu bună știință puterea dragostei de a te împlini. La ce bun să trăiești veacuri, dacă trăiești fără rost?

”Am fost îndrăgostit o singură dată. Deci, presupun că, într-un fel, sunt un romantic. Ideea de a avea o singură iubire adevărată, fiindcă nimeni nu se va mai compara cu persoana respectivă după ce ea dispare… E o idee frumoasă, dar realitatea se dovedește îngrozitoare. Să te confrunți cu singurătatea din toți anii de mai târziu. Să trăiești mai departe, când sensul existenței tale s-a dus.”

Este o carte minunată, foarte bine scrisă și foarte bine tradusă, cu o copertă atractivă. O prezentare grafică și o editare impecabile, așa cum ne-a obișnuit Editura Nemira la cărțile sale.

Este o carte ușor de citit, întrucât este captivantă și e scrisă într-un stil cursiv, dar, în același timp nu este o carte pe care s-o citești pe repede-înainte, căci are în paginile ei o poveste profundă, impresionantă, care dă lecții de viață, pune întrebări, propune răspunsuri și oferă teme de gândire. Citind cartea, mi-a venit în minte un dicton pe care l-am reținut de la orele de latină: ”carpe diem!”, trăiește clipa! Am simțit din plin sensul și semnificația acestui îndemn.

Am citit cărți despre nemuritori, făpturi supranaturale, mitologice, dar Tom Hazard (inspirat ales numele), personajul lui Matt Haig, nu este așa ceva. Autorul pornește de la o premisă șocantă: ce-ar fi dacă ar exista o afecțiune, o boală, care să se manifeste printr-o îmbătrânire atât de lentă, încât să trăiești, muritor fiind, veacuri întregi? Waww, ar fi grozav, ați putea spune, dar oare așa să fie? Pentru Tom sigur nu! Prea multe amintiri greu de dus…

”Amintirile cele mai vechi se revarsă în prezent cu o putere care parcă rarefiază aerul.”

Recunosc că am avut la un moment dat senzația deșertăciunii, irosirii atâtor ani, sute de ani, căci Tom nu trăia anii săi ca pe un dar, ci doar trecea prin viață, spectator la viețile celor din jur. Era într-adevăr dureros să-i vadă îmbătrânind și murind pe ceilalți și, pe undeva, părea mai sigur să nu se implice emoțional, dar nu m-am putut împiedica să mă gândesc că nici ca simplu om ce trăiești o singură viață nu ești ferit de moartea multora din cei din jur. Merită să trăiești singur, neiubind pe nimeni în ideea – iluzorie – de a nu suferi?

Tom Hazard se născuse în Suffolk, Anglia, în 1581.

„Suffolk, Anglia, 1599

Iată ce îmi amintesc. Mama stătea lângă patul meu, cântând în franceză, acompaniată de lăuta ei din lemn de cireș. Își trecea degetele cu rapiditate peste coarde, de parcă ar fi vrut să scape de ceva. Muzică era adesea evadarea ei. N-am văzut-o niciodată pe mama mai calmă decât atunci când cânta cu blândețe o air de cour, dar în seară aceea părea tulburată.

Era o cântăreața splendidă și întotdeauna închidea ochii când cânta, ca și cum cântecele ar fi fost vise sau amintiri, dar astăzi avea ochii deschiși. Mă privea fix, iar o cută îi brăzda mijlocul frunții. 

    – Nu te schimbi.

    – Maman, te rog. Iarăși?

    – Nu ai niciun fir de păr pe față. Ai 18 ani. Dar arăți la fel că acum cinci ani.

    – Maman, nu pot face nimic în privința asta.

   – Parcă pentru tine timpul s-a oprit, Estienne.”

Nici măcar prima lui viață, să spunem așa, nu a fost una normală. Faptul că îmbătrânea foarte lent – lucru care și pe el îl uluia și nu și-l explica – l-a făcut să fie victima vânătorii de vrăjitoare a oamenilor închistați în prejudecăți ai vremii respective. E, bineînțeles, ficțiune, dar cred că nici acum oamenii nu ar fi prea deschiși la minte în fața unei asemena ciudățenii, căci, până la urmă, Tom era o ciudățenie a naturii. A fost îndrăgostit, a iubit din toată inima, și a pierdut persoana iubită – pe Rose. Însă au avut o fiică, Marion. Ce îi moștenise ”boala”. Ce s-a întâmplat cu ea, vă las să aflați singuri.

În prezent, Tom se afla la Londra, fiind profesor de istorie. În secret, era membru al Societății Albastros, era un ”albatros” spre deosebire de ”musculițele efemere”, cum erau numiți oamenii de către membrii societății. Ați ghicit! Nu era singurul captiv în timp, erau și alții ca el, iar Societatea le oferea protecție, resurse, identități – pe care le schimbau o dată la opt ani, pentru a nu atrage atenția asupra lor – în schimbul unor misiuni pe care le aveau le îndeplinit și al unei reguli ferme: să nu se îndrăgostească! Din nou țin să-mi dau cu părerea (v-am spus că m-a provocat cartea asta), o fi fost asta o regulă obligatorie, dar inimii nu-i poți dicta, nu-i așa? Asta mi se pare o slăbiciune a poveștii, cum a trăit el sute de ani fără să se îndrăgostească, și cu gândul tot la Rose!

Cartea ne oferă un slalom printre amintirile lui Tom, capitolele alternând prezent – trecut, diferite momente din trecut care îi vin în amintire. A fost martorul viu al istoriei ultimilor patru sute și ceva de ani, iar în carte se face referire la locuri, momente, nume și date concrete ale trecutului: Anglia elizabetană, revoluția industrială, anii nebuni ai jazzului, războaie și revoluții. Suntem purtați, în ani diferiți, la Londra, Paris, în Arizona, în destinații exotice ca Tahiti sau Bayron Bay, în Australia.

„Este ciudat cât de aproape este trecutul, chiar și atunci când vă imaginați că este departe. Ciudat cum poate să sară dintr-o propoziție și să te lovească. Ciudat cum fiecare obiect sau cuvânt poate găzdui o fantomă. Trecutul nu este un loc separat. Sunt multe, multe locuri și sunt întotdeauna gata să apără în prezent.”

Galeria de personaje e diversificată, însă nu se pune accentul pe acestea, și nici pe interacțiunea dintre acestea. Tocmai asta e una din ideile de bază ale cărții, faptul că Tom, și cei ca el, treceau mai degrabă singuri prin ani, evitând implicarea emoțională și reducând la minim interacțiunea cu cei din jur. Două personaje însă mi-au atras în mod deosebit atenția: Hendrich, conducătorul Societății Albatros, un bărbat avid de putere care dirija destinele membrilor alba și care mi-a fost antipatic de la început și, în partea opusă, un personaj pe care l-am admirat – Omai, un tahitian pe care Tom îl cunoscuse în 1773 și care trăia clipele și anii, nu doar trecea prin ei. El a reușit, se pare, să deprindă arta de a trăi, cu orice risc.

”Sensul vieții e să te dăruiești ție însuți.”

Iar Tom are, în sfârșit, ceva aproape ca o revelație. Un scop, un sens al vieții poți găsi în profesie, în ceva ce faci și în care pui suflet, în ceva ce va rămâne în urma ta.

”În prezent nu mă pot gândi la un alt scop mai bun în viață decât acela de a fi profesor. Când predai, te simți ca un gardian al timpului, protejând fericirea viitoare a lumii, cu ajutorul minților ce abia acum se formează.”

Ceea ce m-a plăcut foarte mult e că, în cele din urmă, Tom sparge tiparul și se îndrăgostește de o colegă, Camille, profesoară de franceză, deși relația lor nu evoluează prea lin, fiind atâtea secrete din partea lui la mijloc. Însă, mi-ar fi plăcut să se pună accentul ceva mai mult pe această poveste și pe trăirile lui din prezent.

”Un sentiment bizar mă copleșește când ajung în fața ei. O senzație de înțelegere atotcuprinzătoare, de parcă în interiorul acestui moment văd toate celelalte momente. (…) E doar o secundă, dar în interiorul ei am senzația, doar privind în ochii lui Camille, că pot vedea veșnicia.”

Romanul este în curs de ecranizare cu Benedict Cumberbatch în rolul lui Tom Hazard.

Cartea poate fi comandată pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți Matt Haig