Delicatese Literare
Recenzii

Împărăția Ultimului Cerb de Elena Druță, Editura Petale Scrise – recenzie

Elena Druță

Editura Petale Scrise

Nr. de pagini: 526

An apariție: 2021

 

Sara, o adolescentă închisă în muțenia ei, nu are așteptări de la viață: echipajul de pe corabie o evită, tatăl ei, căpitanul, o urăște fățiș și viitorul nu-i oferă nimic decât camera în care stă închisă toată ziua. Dar lucrurile se schimbă: tatăl ei o anunță că urmează să devină slujnică la Taverna Rozelor și o anumită doamnă Maeve se va ocupa de ea… dar Taverna are secretele ei și Sara se trezește în mijlocul unui complot ce-i pune viața în pericol.

Împărăția ultimului cerb este povestea unei copile ce află că lumea, de cele mai multe ori, îi vrea răul. Dar aceeași lume, în chipul unui prieten vechi, a unui pirat magician, a unui îngrijitor naiv și a unui gardian cu ochi galbeni, îi va demonstra că universul are de oferit mai multe decât fuga și frica.

O poveste despre curaj, încredere, prietenie, iubire și loialitate, în care lumea e împărțită între uscat și ape, real și imaginar, într-un spațiu unde magia există, dar nu este accesibilă oricui…

Zilele acestea m-am delectat cu un fantasy pentru adolescenți semnat de Elena Druță – „Împărăția Ultimului Cerb”. Mi-au atras atenția, de la bun început, coperta foarte frumoasă și grosimea romanului, întrucât, cu unele excepții care confirmă regula, un fantasy reușit se constituie într-o carte voluminoasă. Odată bifate aceste aspecte, m-am aruncat în vâltoarea poveștii, una foarte frumos redată, care prinde rapid cititorul, fără prea multe momente statice, care să dea bătăi de cap nerăbdătorilor (adolescenții nu sunt foarte cunoscuți pentru răbdare, nu?).
Sara este o fată aflată în jurul vârstei de 15 ani, lipsită de glas, care trăiește la bordul Calamarului Negru, vasul unde căpitan este chiar tatăl ei, cunoscut sub același nume ca și vasul. Ea stă izolată într-o cabină mică, înconjurată doar de câteva obiecte și cărți, având drept companie unică pe fiul secundului, un tânăr cam cu 10 ani mai mare, numit Ramirez. El e singurul care nu o privește cu teamă sau dispreț, restul echipajului o vede ca pe un fel de pacoste sau de blestem, în frunte cu secundul, Aldo. Mama Sarei pierise pe mare în împrejurări tragice și misterioase, despre care se vorbea rar și pe la colțuri. Ramirez se ocupase de ea, o învățase să scrie și să citească.
Într-o bună zi, Calamarul Negru, tatăl fetei, o aduce pe aceasta pe uscat, în portul Melanchto, la Taverna Rozelor, stabilimentul de lux condus cu o mână de fier de Maeve, pentru a lucra acolo. O părăsește, deci, pe tânără într-un loc care pare în regulă, dar care, de fapt, ascunde tot felul de lucruri stranii. Maeve se poartă ciudat cu Sara, mai ales când decide să îi înfigă cu forța în urechi o pereche de cercei scumpi, pe care nu putea să îi mai dea jos.
La un moment dat, fiind martora unor întâmplări sinistre la Tavernă, tânăra reușește să scape cu ajutorul unei pisici ciudate, urmărită fiind de Alex, băiat bun la toate în casa matroanei. Cei doi ajung, după un concurs de împrejurări, pe nava unui oarecare Vitus, aparent stăpânul pisicii cu ciuf verde, Lemongreen. Acesta ridică ancora cu doi pasageri clandestini la bord și astfel, vrând-nevrând, aceștia ajung în Insule.
Alex insistă că trebuie să o returneze pe fugară lui Maeve, însă Sara nu avea nicicum de gând să se întoarcă în acel loc cumplit și încearcă din răsputeri să scape de intrus, ceea ce îi va aduce pe amândoi în situații primejdioase, pe acele tărâmuri neobișnuite.
Curând, drumurile lor se intersectează cu ale lui Ramirez, reapărut hotărât să o aducă din nou pe Sara la bordul Calamarului, dar și cu Tan, o ciudată femeie-căpitan care stăpânea puteri magice. De aici încolo, totul se transformă într-o lungă călătorie plină de aventuri și peripeții de tot felul, majoritatea pe mare, într-o lume creionată de autoare cu mult talent, printre corăbii, pirați și magie.
Narațiunea este construită la persoana a treia, mai puțin în notele de jurnal scrise de Sara. Până aproape de final, aceasta apare ca o tânără mai degrabă neajutorată, victimă a unor împrejurări greu de elucidat. Tan, pe de altă parte, pare exact opusul ei: voluntară, puternică, dinamică.
Alex și Ramirez, protagoniștii masculini ai poveștii, sunt înfățișați tot contrastant: unde primul e un adolescent orfan, crescut de Maeve, fără a șți nimic despre trecutul său, blond și adolescentin, Ramirez este un tânăr vânjos, trecut prin multe încercări pe mare și, mai nou, pe uscat, brunet, robust și intimidant.
Acest grup eterogen este sursa multor situații amuzante, generate de conflictele deloc surprinzătoare care pot lua naștere în cadrul unei asemenea companii. Tinerii descoperă că lucrurile care li se întâmplă izvorăsc dintr-o poveste mai amplă, căreia trebuie, cumva, să îi dea de capăt, într-o lume bine conturată, unde oamenii obișnuiți și ființele ce pot stăpâni magia se întâlnesc, unde marea poate fi, la rândul ei, magică. De multe ori aparențele înșală, iar ființele care poartă chip omenesc pot surprinde cu totul, dar nu vă voi dezvălui mai mult.
Cartea conține câteva elemente bine inserate din zona fantasy-ului dark, mistere și magii întunecate. Lemongreen, pisica, e un personaj foarte enigmatic și mi-a amintit puțin de Mogget, straniul companion din trilogia „Vechiul regat”, de Garth Nix.
Lăsând deoparte câteva mici stângăcii, inerente tinerilor autori aflați la început de drum, povestea în sine este captivantă și suficient de originală cât să fie o lectură plăcută pentru cititorii de orice vârstă, dornici să descopere o lume plină de aventuri și de magie.
Dacă vă plac „Cronicile Wardstone” de Joseph Delaney, trilogia mai sus amintită sau seria „Serafina”, de Robert Beatty, cred că vă va convinge și atmosfera frumos conturată de Elena Druță, cu mai puține elemente dark, dar care reușește să țină cititorul conectat la acțiune și interesat de soarta personajelor, pagină după pagină.
Semnificația titlului se dezvăluie abia înspre final, însă povestea are acel ceva captivant, atât de necesar unei cărți bune.
Recomand cartea tuturor celor care îndrăgesc nu numai genul fantasy, dar și aventurile pe mare, cu corăbii, căpitani de vas și pirați.
„Dacă marea este primul lucru din copilărie despre care-ți aminteșți, înseamnă că te-ai născut într-un sat de pescari. Sau pe docurile unui oraș aglomerat. Sau pe o corabie în larg. Sau în inima unei familii de pirați.
Dacă melodia valurilor mării și mirosul de sare sunt primele senzații care-ți vin în minte când auzi cuvântul libertate, atunci viața ta s-a rotit în jurul acestui organism furios, care îmbrățișează toată planeta, lovindu-se cu putere de stânci sau mângâind tandru, ca un suflet-pereche, malurile liniștite ale Țărmurilor sau ale Insulelor.
Și dacă consideri că nu există un sunet mai plăcut decât strigătul puiului de pescăruș, acel piu aruncat în vânt, slab, dar clar, atunci ești menit să cutreieri întinsul apelor toată viața; nu contează cu ce scop. Doar să fii acolo, în mijlocul unei forțe pe care știi că nu o poți stăpâni, dar pe care o poți admira și provoca, în nesăbuința ta, știind că nu ai sorți de izbândă.
Payosa era locul în care toți cei care se nășteau pe acea limbă de pământ, protejată de un lanț stâncos, pe de o parte, și de o pădure deasă, pe de altă parte, își dăruiau sufletul mării de la prima respirație. Era leagănul piraților. Locul în care nu ai vrea să ajungi cu niciun preț, tărâmul sacru al fărădelegilor, cimitirul corăbiilor furate și leagănul celor mai temuți oameni. Locul în care brigantina lui Vitus a fost atrasă de forțe necunoscute.”

Cartea Împărăția Ultimului Cerb de Elena Druță poate fi comandată de pe editurapetalescrise.ro, libris.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

15 Comments

Spune-ți părerea!