Moartea ca o cocotă de lux de Aurel Cărășel, Editura Tritonic – recenzie

16

Moartea ca o cocotă de lux

Aurel Cărășel

Editura Tritonic

Colectia: Thriller & Mystery
An apariție: 2016
Număr pagini: 286
Aurel Cărășel s-a născut la 15 martie 1959, în Craiova.
A absolvit Facultatea de Filologie din Craiova în 1984 și Facultatea de Jurnalistică și Științele Comunicării din București în 1994. Este profesor, ziarist și scriitor.
În genul științifico-fantastic s-a implicat în anul 1980. A condus cenaclurile „Henri Coandă” și Asociația Creatorilor de SF, ambele din Craiova, și „Atlantis-Club” din Cernavodă.
În vara anului 1989, împreună cu Alexandru Mironov și Sorin Repanovici, fondează tabăra de vară Atlantykron. A lucrat ca redactor la mai multe publicații științifico-fantastice, a condus timp de trei ani revista CPSF, a debutat în 1981 în revista „Știință și Tehnică” cu povestirea „Stelara Fata Morgana”.
A publicat povestiri în Anticipația, Jurnalul SF, Curierul Național, Convorbiri Literare, Star Trafic SF, Magazin, Strict Secret, Almanahul Ramuri, Almanahul Rebus, sau în Almanahul Anticipația, fiind prezent și în unele antologii cum ar fi „Cronici microelectrice”, „Avertisment pentru liniștea planetei”, „Beta SF”, „Călătorii în timp”, „Nemira ’95”.
A tradus unele lucrări ale lui Murray Leinster (Planeta uitată), Robert Silverberg sau David Brin (Războiul elitelor).
„Ei bine, stimați amici, a sosit vremea să facem cunoștință cu adevărat. Pe domniile-voastre va știu încă din perioada în care eu însumi eram un constant consumator de policier-uri. Sunteți acea secțiune a unei/unor națiuni ce se caracterizează prin pasiunea nemărturisită pentru aventură și mister. Cei care, cocoțați în vârful patului, cocârjați peste vreun birou, deasupra filelor cărților, mișcându-se în balansoare, cu ochii în zare și cu volumul pe genunchi, visați să luați locul, fie și numai pentru o clipă, eroilor cărora li se întâmplă chestii excepționale. Sunteți visătorii ce reușiți să depășiți, chiar și numai pentru răgazul pe care vi-l acordați prin actul lecturii, mizerabilul cotidian și să evadați în IREAL.”
Cine este Walther Funch? După cum se prezintă singur, e doar un cititor pasionat de romane polițiste. Uită să menționeze că el însuși este detectiv profesionist, oarecum german prin naștere, puțin cam sărit de pe fix, dar bun profesionist, iute la mânie și nu prea arătos, băiat descurcăreț și cu inițiativă.
Aurel Cărășel ne aruncă într-un Paris al anilor ’90, cu faxuri și fără telefoane mobile, cu urmăriri în trenuri și curse de mașini, un roman plin de umor și suspans. O lectură pentru nostalgicii vremurilor bune ale romanului de acțiune, dar și pentru cei mai tineri. Un roman pe care îl veți citi pe nerăsuflate.
După o experiență anterioară, în care am citit o carte de două ori, iar la final am dat cu ea de pământ pentru că nu am înțeles nimic, vine Aurel Cărășel cu a lui „Moartea ca o cocotă de lux” și mă captivează încă de la prima pagină. Această carte aș citi-o de trei ori, de teamă să nu uit și cel mai mic amănunt și să păstrez totul viu, cât mai mult timp.
Am simțit acel ceva încă de la început, iar pe măsură ce înaintam, eram tot mai fascinată. Îmi plac romanele polițiste și le citesc cu drag la orice oră, indiferent de starea care o am.
Așa s-a întâmplat și cu acest roman polițist, extrem de bun.
Stilul autorului este unul ușor complicat, dar care transmite atât de mult, plin de umor și suspans.
Coperta cărții m-a impresionat și ea de când am văzut-o. Simplitate și bun gust, așa aș descrie-o.
Eroul cărții este Walther Funch, detectiv particular, expert în arme de foc, arme albe și otrăvuri. Funch era un tip înalt, solid, cu ochi verzi si vreo șaizeci si opt de kilograme. Are la purtător un inel în urechea dreaptă, un ghiul de aur pe mâna stângă dar și o pereche de ochelari de soare nelipsiți de la gât. În trecut fusese corespondent de presă al ziarului Globus, iar în prezent era angajat al agenției „Havas” și lucra pentru Adolf Grinzman.
Când Adolf cere să i se aducă cel mai bun om disponibil pentru o misiune, Walther nu poate fi decât mândru. I se propune să compromită o soție din înalta societate, în vederea unui divorț și este așteptat cu poze compromițătoare despre aceasta. Totul în schimbul sumei de treizeci de mii de mărci, un concediu gratuit unde dorește, dar și obișnuitul onorariu.
Ușor de zis, greu de realizat, pentru că doamna Mary Walch nu părea o soție infidelă.
Walther își dă seama imediat că la mijloc era vorba despre o afacere de familie, acceptă cazul și are la dispoziție un termen de două săptămâni pentru a dovedi contrariul.
Ajuns acasă în modesta sa locuință, constată că i-ar fi de mare ajutor o femeie care să întrețină acei câțiva metri pătrați de locuință. Dar ce să facă… lui îi plăceau femeile doar în pat. Așa că, dată fiind situația, se pune pe treabă și studiază dosarul cu mare atenție.
Pe scurt, trebuia să ”fabrice” un adulter pentru o femeie de patruzeci și trei de ani și cincizeci și șase de kilograme, căsătorită cu magnatul industriei chimice germane, posesoare a unei averi substanțiale, ce ducea o viață normală, fără scandaluri și fără escapade. Nepoată de milionar, după moartea acestuia urma să dobândească o avere impresionantă. La toate astea se adaugă și un fiu al soțului, dintr-o căsătorie anterioară. Un soț dur și afemeiat.
Walther pregătește împreună cu partenerul său aparatura pentru înregistrare și fotografiere și pornesc spre Franța, pe urmele doamnei Waleh.
– Cred că ar trebui să purtăm o discuție Funch, înainte ca misiunea să înceapă cu adevărat. Să zicem o mică punere de acord, ok?
Suna bine. Bine de tot. Un acord între o vulpe și un măgar, de genul: „Facem treaba împreună, dar nu vrei să conduc eu?”
– Încă o regulă. Marea aventură tocmai prinde să se deruleze, amice.
La sfatul detectivilor, Waleh își trimite soția într-o croazieră la Paris, iar garda ei de corp este nimeni altul decât Lissner, unul dintre detectivii aflați în misiune.
Eroul cărții ne transmite nouă cititorilor că viața nu e aproape niciodată așa cum pare la prima vedere și că lucrurile simple ascund, de regulă, structuri complicate, dar că la urma urmei, toți suntem oameni și toți avem dreptul la speranță.
Partea interesantă începe când se descoperă că la Agenția „Havas” apelase soțul doamnei Waleh, iar la Agenția „Cobra” apelase confidenta acesteia. Și mai departe lucrurile se complică… unii pe o parte, ceilalți pe alta și vorba aceea: din vânător, devenise vânat.
– Până în acest punct, relatarea dumitale domnule Funch, seamănă foarte tare cu aceea servită de domnul Lissner colegilor mei din Givet, mai înainte de a fi expediat pachet, către landurile dumneavoastră indigene, cu ștampila de interdicție pe pașaport, vizând pătrunderea în următoarele șase luni pe teritoriul Franței. Ceea ce se va întâmpla și în cazul dumitale. Nu pot decât să regret asta, deoarece ai fost o persoană mult mai cooperantă decât amicul dumitale, care s-a lăsat extrem de greu convins să vorbească.
Am văzut Parisul prin ochii lui Funch. Nu știu cât de încântat a fost el, dar eu am admirat „Louvre”, „Sena”,”Eiffel”, „Notre-Dame” și mi-a plăcut tare mult.
Ajuns la hotel, Funch are surpriza de a da tocmai peste partenerul său pe care-l credea izgonit.
Pentru prima oară de când ne cunoaștem, Ivar Lissner m-a privit în așa fel încât mi-a înghețat vorba în gât. Cred că numai un boa Constrictor mai deține o astfel de calitate biologico-psihologică, de care se folosește pentru a-și paraliza prada, de îndată ce a încolțit-o.
Ce mai, cred că și în costum de scânduri proaspăt geluite, cu miros de pământ reavăn la doi metri deasupra, și tot aș fi simțit-o.
Partenerii își relatează pe scurt unul altuia cele întâmplate și fac planul pentru a merge mai departe cu rezolvarea cazului. Funch urmează să fie prezentat doamnei Waleh ca și negustor de diamante, să o farmece cu o poveste fascinantă și să-l prezinte pe nepotul său, cu care speră să comită adulterul.
Între timp, Funch este drogat, își dă seama că cineva încearcă să-l omoare și își dă seama că Mary Waleh are cunoștință de întregul plan.
Ivar Lissner era maior la secția „Omucideri” a Interpolului, iar Funch era căpitan la secția „Droguri”. Lucra pentru Agenția „Havas” de numai trei ani, sub acoperire. Cu ajutorul rivalilor din Agenția „Cobra”, soții multimilionari Waleh au pus la cale înființarea unei rețele de droguri.
Drogul urma să sosească în Arabia Saudită și în Irak, sub formă de materie brută, în interiorul trunchiurilor de cedru și mahon, importați de firma jivinei El-Asal. Aici avea loc a doua etapă-prelucrarea și reînmagazinarea în originalele pachete, care erau fasonate și lăcuite. Marfa trebuia andocată pe navele-cargo ale firmei și transortată la Marsilia. Acum intră în joc frumoasa doamnă Mary Waleh și domnișoara de onoare Dupont/ Hausser, care aveau s-o însoțească pe calea ferată, până la destinație. Adică până în orașul de origine al firmei „Havas”. Teoretic, fără să știm unul de altul, noi eram angajați să-i păzim pe marii traficanți iar cei de la „Cobra” marfa.
Și de aici începe adevăratul haos, povestea se complică mai mult decât este și urmează răsturnări de situație pe care vă las să le descoperiți voi.
Pentru o poveste savuroasă și relaxantă, pentru amuzament și pentru misterul cărții, felicitări domnule Aurel Cărășel!

Mulțumim Editurii Tritonic pentru cartea Moartea ca o cocotă de lux de Aurel Cărășel primită pentru recenzie!

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe tritonic.ro,  libris.ro, elefant.ro, librărie.net, carturesti.ro, emag.ro,

About Author

16 comentarii

  1. O recenzie foarte frumoasă și captivantă! Felicitări! ❤ Cred că mi-ar plăcea și mie această carte! Pare plină de acțiune, iar umorul adaugă un plus de savoare.

  2. Barbalata Mirela on

    Felicitari, Mirela! O recenzie minunata! M-ai facut atat de curioasa incat imi doresc cartea . Imi plac cartile politiste iar daca au si umor cu atat mai mult.

    • Mirela Nenciu on

      Mulțumesc, Mirela! Te asigur că este o carte foarte frumoasă si chiar ți-o recomand!

  3. Balan Daniela on

    Foarte frumoasă și ispititoare recenzia ta Mirela ,felicitari ❤️ sunt fan carti politiste si sunt sigură că va fi pe gustul meu !

  4. Felicitări, Mirela! Din recenzie îmi dau seama cât de mult ți-a plăcut cartea. Mie mi-a plăcut recenzia ta, deși cartea nu este genul meu preferat…

    • Mirela Nenciu on

      Mulțumesc, Geo! Mi-a plăcut foarte mult! Te înțeleg perfect, fiecare avem genuri preferate și e normal! Pupici

  5. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Se vede din recenzia ta minunata ca ti-a placut cartea. Felicitari Mire! Acum trebuie sa-i fac loc la citit, cu siguranta o vreau!

  6. Foarte frumoasa recenzie, si o adevarata tentatie! Felicitari, Mirela! Cred ca mi-ar placea si mie aceasta carte.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: