Belgrad prin ochii studentului

32
Salutare! Numele meu este Miron, sunt student al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor Craiova, iar în acest articol va fi prezentată experiența mea de voluntariat din Serbia, realizată prin intermediul AIESEC Craiova.
În primul rând, mi s-ar părea corect să fac o scurtă recenzie a vieții mele de student, nu de alta, dar viețile noastre, ale studenților, au o așa mare diversitate când le compari, încât nici nu mai știi că tot despre unul ca tine e vorba. Ca de exemplu într-o conversație care începe de genul: “ Am fost pe afară cu un coleg de la “ISE” și cu unu de la medicină …”, receptorul deja are pregătit un stereotip pentru ăla de la medicină, cum adică a avut ăla timp să iasă pe afară cu al nostru student de la FEAA? Mai sunt celebrele comparări între restanțe: “Câte restanțe ai?” “Două”, iar cel curios pleacă în tăcere căci vede discrepanța dintre cele două caractere.
Să revenim totuși la subiect, care din păcate sunt eu, nefiind obișnuit să discut în scris despre mine. Am intrat în cadrul FEAA pe departamentul Marketing cu o mare dorință de a înțelege piața, campaniile, mesajele subliminale, și bineînțeles pentru a îmi pune în practică ceea ce mi se spunea că ar fi cea mai mare calitate a mea, “vrăjeala”. În luna octombrie a anului 2013 m-am înscris și în organizația de studenți AIESEC, ce are ca scop principal dezvoltarea leadershipului prin schimburi de experiență. Am mers mână în mână cu amândouă, și cu facultatea, și ca membru activ al organizației, timp de doi ani în care, sincer, la facultate pot spune că nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, am participat la cursuri, seminarii, am avut și restanțe, am încercat să fiu cât mai respectuos, am mai lipsit, am mai impresionat, lucruri naturale pentru studenți. Pe partea cealaltă, și anume AIESEC, am făcut parte din destul de multe proiecte, conferințe, evenimente (dintre care un proiect l-am coordonat), proiecte educaționale (LET’S GO, AIESEC SCHOOL, CHRISTMAS AROUND THE WORLD) ce au în componența traininguri livrate de studenți internaționali, conferința INTERNAȚIONAL TRAIN THE TRAINERS august 2015, etc. Ideea este că nu am stat degeaba și am muncit și în afară facultății, și de cele mai multe ori am reușit, și nu de unul singur, ceea ce este un lucru important. M-am dezvoltat până în punctul în care am stat pe loc, nu am optat pentru o poziție în comitetul de conducere, nu am mai simțit motivația de a face ceea ce făceam înainte.
Aici vine intriga articolului: la o întâlnire obișnuită săptămânală s-a anunțat disponibilitatea unei burse de 250 de euro de care puteam beneficia doar prin programul GLOBAL CITIZEN (stagiu de voluntariat în afară țării pentru șase săptămâni) pentru care puteam aplica în calitate de membri. Am lovit aceea oportunitate cu sete, setea de a schimbă montonia, era începutul lui septembrie 2015, iar răspunsul l-am primit la scurt timp distanță cu un foarte călduros “DA!”. Așa că am început să caut pe platforma internațională AIESEC oportunități. Și am ajuns la concluzia că nu pot să plec departe de România, fiind totul din scurt, referindu-mă normal, financiar și decizional. Mă gândesc că dacă ai pleca în Chile la Santiago, ai ști și tu cu măcar două luni înainte 🙂 .
Așa că am ales Belgrad, capitală Serbiei, 369 km față de Craiova. Un oraș despre care, la vremea aceea, tot ce puteam să știu era ce puteam să văd: huliganismul “at its finest” și aici mă refer la suporterii de fotbal, o capitală măcinată de războaiele din ’90, dar am crezut în acel loc din cauza naționalismului care îl știam puternic. M-au impresionat de fiecare data când i-am cunoscut cum poartă în suflet fala sârbească. Și pot să zic că mai știam câte ceva, dar lucuri minore. Am plecat la drum, și primul șoc este că între cele două țări vecine există doar un avion București Belgrad, și un tren pe la Timișoara. ATÂT! Așa că am plecat la Kladovo, primul oraș după Severin în drumul spre Belgrad. Pot să spun că până aproape de Belgrad era aproape la fel ca în România, același relief, același stil de viață văzut din autobuz, însă alfabetul chirilic mă trezea la realitate mereu.
Am ajuns după 5 ore interminabile (pot să spun sincer că am probleme mari cu autobuzele pe distanțe mari) la stația de autobuz de la “Ekonmski Fakultet”,  unde m-au întâmpinat vreo zece persoane, o surpriză extraordinar de plăcută pentru un nou venit, de multe naționalități: greci, germani, italieni, croați, sârbi, etc. Imediat am mers să îmi fac abonament la autobuz, aproximativ 150 de lei, deși niciodată nu am văzut vreun controlor.
Am trait într-un hostel opt suflete, în aceași cameră. Opt  oameni, opt tipuri de sforăituri diferite, opt preferințe la mâncare, opt rutine, opt…, opt…, etc.
12195867_936725723042244_3902535103867692846_n
Eram divizați pe două proiecte. Pe lângă cei opt care eram în acea cameră, mai erau patru care stăteau într-un apartament la marginea Belgradului. Unii mai norocoși ca alții, ce să facem, dar eu ca român mă adaptam oriunde. Unii se plângeau rău, ziceau că pleacă acasă, altora li se citea paranoia în cuvinte, eu tăceam. Știam că avem calorifer, apa calda, ne ajungea. Asta ne ofereau, atât au putut și ei, studenți ca și noi.
Eu eram pe proiectul Social Care, care se dedica oamenilor cu dizabilități, de exemplu Sindromul Down, autism, etc. Lucram de trei ori pe săptămână cu ei. Lucrat, sincer, e puțin ipocrit spus, era mai mult o joacă. Și nu în sensul că nu faceai nimic, dar efectiv te jucai. Am lucrat cu centrul de plasament API, care m-a direcționat spre un apartament situat în centrul orașului, nu foarte departe de unde locuiam eu. Norocos românul, ceilalți au prins și în afara orașului, de făceau 2 ore cu autobuzul. Am intrat într-o zi de luni pentru prima dată în apartamentul lor alături de coordonatoarea proiectului și directoarea instituției. Mă încurajau să nu fiu timorat de ce o să văd. Dar am intrat și am fost norocos a doua oară. Erau atât de frumoși pentru condiția lor! Erau pur și simplu adorabili. Să îi descriu? Oameni la peste 30 de ani în trup de copil și minte de copil de 8-12 ani. Nu știau nici să citească corect, cei care știau să scrie erau deja ”șefi” în casa lor. Spălau în schimb vasele, găteau, făceau curat, te serveau cu suc, ceai, apă, ce voiai tu atâta timp cât știai să ceri.
12540192_957359757662915_1725140139_n
Aici mă aflu cu patru dintre ei, cu îngrijtoarea și directoarea  instituției după ce au desenat tricolorul.
11201874_921245487941009_5525696744804591765_n
Era un drag să te duci să lucrezi cu ei. De la frica de a simți milă, de a te simți superior, ajunsesem “brate”(frate) cu ei, eram de-al lor acele ore pe săptămâna. Desenam, cântam, dansam, când aveam un translator care avea drag și era în formă cu engleza discutam despre România, Craiova, Steaua Roșie Belgrad, Universitatea Craiova, telenovele, mâncare, etc. Dar când plecai te simțeai puțin trist. Pentru că tu lucrând cu ei evoluai, deveneai un om mai bun, mai competent, mai experimentat, mai înțelegător. Deveneai o versiune mai bună a ta prin bunătatea lor și provocarea ta. Ei în schimb stăteau pe loc. Condiția de a avea sindromul down este teribilă pentru că de la un punct, nu mai poți evolua, fizic și nici psihic. Câți ani ai sta lângă ei, în 10 ani ei vor gândi la fel. Dar dragostea este un sentiment, nu este o știință care o înveți și o dobândești. Asta ofeream noi lor, cei de pe proiectul Social Care, ofeream sentimente prin lucruri practice, ca cele menționate mai sus. Și ce ofereai, asta primeai înapoi.
colaj1
Aceștia suntem noi, fie la grădină zoologică, fie în apartament jucând sârba, cu aceleași sentimente. Am rămas Dobro Prieten (bun prieten) cum îmi spuneau ei și îi voi vizita iar luna aceasta sperând să ne reîntâlnim sănătoși.
Despre Belgrad, aș putea să vă scriu zeci de pagini. Sincer. Știți sentimentul: pleci undeva diferit de Craiova, parcă totul e wow, parcă totul gravitează în jurul tău, parcă nu îți vine să crezi că locul acela a fost de sute de ani acolo și tu nu știai că așa e. Însă așa e ca turist. După o experiență de genul acesta, te apropii mai mult de rezident, de cetățean al acelui oraș. Știi tot ce mișcă, unde e deschis, unde e activitatea, cum va fi mâine vremea, cum mai e cursul valutar, ce autobuz să iei până la o destinație la care nu ai mai fost, când e următorul meci, etc. Lucrurile acestea nu țin de internet, de curiozitate, ci pur și simplu de cum te atașezi de un oraș.
Belgrad este ca aspect undeva între București și Budapesta. Are un râu, Sava, ce delimiteaza orașul vechi de cel nou, asemănător Budapestei, are și arhitectură comunistă, asemănătoare Bucureștiului. Este un oraș care turistic oferă puțin, dar calitate: Cetatea Kalamegdan, chiar la încheietura dintre Sava și Dunăre, înăuntrul unui parc superb unde este și grădina zoologică. Atât de multă istorie încât vă recomand wikipedia. Este cum te-ai plimba liber în fiecare zi prin Castelul Corvinilor. Gratis, normal. Locul ideal pentru o plimbare de seară, jogging, răsărit sau apus.
12540403_957359774329580_186712457_n
IMG_20151029_170246
Stradă Comercială Knez Mihailova este un Unirii mai îngust și mai populat, cu siguranță o “forță a naturii” pentru doamne pasionate de shopping și apoi de o cafea.
Ca muzee aș pomeni Muzeul “Nikola Tesla” pentru pasionații electricității, Muzeul lui Novak  Djokivic pentru iubitorii sportului (mi-au dat lacrimile când am văzut un “Australian Open” pe viu).
Sunt foarte multe atracții, dar care eu le-am omis, pentru că suntem diferiți că oameni și automat avem preferințe și atracții diferite. Eu am fost atras de viața din Belgrad, de sufletul, de spiritul care îl oferă acel oraș. Foarte direct vă spun că este un rai pentru petrecăreți, este un vis devenit realitate pentru cei înfocați de conversații. Acolo toată lumea are un punct de vedere, acolo, ca turist, ești ca în România, centrul atenției. Toți vorbesc cu tine, toți vor să îți ofere acea a două casă. Este un spirit care mereu arde în acel oraș, ceva ce ține în viață activitatea. Și nu din cauza că este capitala Serbiei, sau a fostei Iugoslavii, ci pentru că lumea trăiește din plin viața. Este, spun cu mâna pe inimă, cel mai sigur loc unde am fost, și am călătorit. Nimeni nu îți vrea răul atâta timp cât nu îl cauți. Este greu de exprimat în cuvinte ce iubesc la acel oraș, și de ce îl recomand cu atâta căldură.
Dar e păcat, fiind atât de aproape de noi, să nu îl vezi măcar o dată. Odată să mănânci din mâncarea lor, odată să bei din băuturile lor tradiționale, să dansezi în kafanele lor, să înveți să citești 2-3 cuvinte în chirilică, să constați că suntem atât de aproape și totuși atât de diferiți.
BELGRAD1
BELGRAD2
BELGRAD3
BELGRAD4
colaj belgrad
Concluzia mea este legată de ce mi-a rămas după ce m-am întors. Simbolic am un steag imens ce m-a costat 600  de dinari (1leu=27dinari) cu semnăturile tuturor celor care ne-am simțit prieteni și frați. Am un CV mai bun, mai competent, după această experiență. Contează, sincer vă spun că este important și un intership de voluntariat. Dacă nu acum, atunci când? Am relații incredibil de strânse, ca dovadă acest articol îl scriu din Belgrad. Da, sunt aici pe bune. Am rămas de asemenea mai responsabil cu banii, spălatul hainelor, mâncarea, orientarea în spațiu, comunicarea prin semne și chiar printr-o limbă ce nu o cunoști, etc. Dar cel mai important am rămas cu amintirea acelei familii create. Acei oameni cu care am împărțit totul. Ei au fost. Printr-o exprimare crudă: ”ăia sunt, alții nu ai. Ăia ți se dau, cu ăia te infrățești”. Acesta este sufletul unui intership, AIESEC, voluntariat, spune cum vrei.  Să fii sau să devii un om flexibil, să simți că ai ce discuta cu orice om, că  el are un motiv bun pentru care stă de  vorba cu tine. Să te provoci pe tine însuți și să     vezi frumosul din lucrurile mici, doar departe de casă vei simti acel sentiment.  Vă recomand să aveți o experiență de acest gen, indiferent de program, organizație, destinație, facultate, pentru a vă dezvolta. Cum am spus, dacă nu acum, atunci când? Pe facebookul meu, Mardale Miron, o să uploadez într-un album mai multe poze din internship,  pentru orice întrebare,   încurajare, vă aștept cu drag. Îmi pare bine că ați citit acest articol, sper  să vă fii trezit spiritul de experiențe  noi!
12506693_957359860996238_1386941635_n
12509691_959854177413473_3074921151892194729_n
Imagine de la meciul de polo România – Germania, desfăşurat la Belgrad în data de 15.01.2016, scor 14 – 13, în urma căruia România a ocupat locul al doilea în grupa C a Campionatului European.
Acest articol a aparut in revista Cronica studentului FEAA Craiova nr. 4

About Author

32 de comentarii

  1. pentru orice intreprindere de genul asta iti trebuie un pic de curaj ; te duci in alta tara, alta limba ,(nu te poti baza ca babuta din piata sau d-na de la ratb stie engleza ), spirit de aventura ( am inteles cU totii de unde e mostenit ) ,dorinta de a Nu sta pe loc ( da, cred ca am mai intalnit asta undeva ), puterea de munca ( cunoscuta si ea ) , multitasking …Felicitari si la mai multe proiecte ,mai multe experiente de viata si nu uita DISTREAZA-TE !! Multumim pentru avalansa ( sau mai corecta inflatia de poze ) !

  2. Interesant articolul, chiar mi-a atras atentia si, poate, pe viitor, o sa am ocazia sa ajung si eu pe acolo. Pozele sunt superbe si transmit atat de multe emotii! ^_^

  3. O experienta inedita relatata foarte frumos. Deasemenea mi-au placut mult pozele care surprind bucati din timpul petrecut in Belgrad. Felicitari!

  4. Miron, multumim pentru calatoria prin Belgrad, interesanta! Sincer, pare un oraș interesant, pe care imi doresc sa-l pot vedea.

  5. Daniela Cusa on

    Foarte frumos si interesant. Mi-ar placea ca intr-o buna zi sa ajung si eu in Belgrad. Se vede ca a fost o experienta grozava. Bravo!

  6. Abia acum citesc acest articol (nu stiu de ce mi-a scapat initial). O actiune excelenta pentru orice tanar, faptul ca ai impartasit-o poate fi o sursa de inspiratie pentru altii. Mi-ar fi placut acum multi ani sa am aceste informatii. Articolul este foarte bun.

    • Ma bucur Ana, ca ti-a placut articolul! Intr-adevar, e descrisa o experienta speciala si deosebita, din care ar fi bine sa se inspire cat mai multi tineri!

  7. Balan Daniela on

    foarte frumos articolul ,felicitari ! ma bucur ca tineretul mai are si astfel de experiente mi-au placut mult si pozele si felul cum a fost conceput articolul, poate in viitor se va dedica condeiului ,eu zic ca i se potriveste ! ce zici Tyna ? <3

  8. Cum ai descris Belgradul e una, DAR ce m-a frapat in mod deosebit este modul in care ai descris niste fiinte cu care unii nici macar nu si-ar dori sa o faca platiti, daramite pro bono!

    Iar acele opt suflete, opt, opt … etc, iti vor aminti intotdeauna de aceasta experienta uimitoare de care ai avut parte.

    Asadar, draga Miron, bucura-te pentru ca esti tanar, si ai ce povesti. Iar tu, esti minunat! Minunat! M I N U N A T !!!!!
    Multumim pentru ca ai impartasit (si) cu noi aceste momente unice!

    PS: indiferent al cui esti 😛 ! ( bravo Tyna!!!).

Lasă un răspuns