Delicatese Literare
Recenzii

Doamna Nobel de Lisa Strømme, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

18 noiembrie 2020 /10 Comments

Doamna Nobel

(Madame Nobel – 2018)

Lisa Strømme

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

An apariție: 2020

Nr. de pagini: 352

Traducere din limba engleză de Carmen Pațac

Născută în Yorkshire în anul 1973, dar crescută la Leeds, Teheran și Glasgow, LISA STRØMME a studiat la Universitatea Strathclyde din Glasgow, fiind licențiată în marketing. De-a lungul timpului a avut mai multe slujbe, lucrând pe rând ca traducătoare, redactoare, profesoară de limba engleză, pentru ca în cele din urmă sa-și asume rolul de organizatoare a unor ateliere de dezvoltare a creativității. În prezent locuiește în Norvegia împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor, în apropiere de Åsgårdstrand, și predă cursuri de creativity coach. E fascinată de istorie și pasiunea ei constă în a scrie roman istoric. Fata cu fragi (The Strawberry Girl; Humanitas Fiction, 2017), romanul ei de debut publicat în Marea Britanie în aprilie 2016, avându-l ca personaj central pe pictorul norvegian Edvard Munch, s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste zece limbi. Humanitas Fiction publică în 2020, în premieră mondială, traducerea celui de-al doilea roman al Lisei Strømme, Doamna Nobel (Madame Nobel).

Autoarea bestsellerului Fata cu fragi revine cu un roman impresionant, inspirat de fapte reale – povestea de dragoste dintre Alfred Nobel și Sofie Hess. După o documentare minuțioasă, pornind de la corespondența celor doi, Lisa Strømme ne dezvăluie suișurile și coborâșurile unei iubiri de-o viață, precum și luminile și umbrele personalității chimistului și filantropului suedez. Bazat pe scrisorile secrete dintre Sofie Hess și Alfred Nobel, romanul Doamna Nobel ne arată cum puterea dragostei poate duce la acte de o imensă generozitate, care schimbă lumea noastră pentru totdeauna și ne redă încrederea în umanitate.

Sofie Hess lucrează la florăria lui Frau Schiegl în Baden, un mic oraș balnear de lângă Viena, unde își petrec verile oameni bogați din toată Europa. Înconjurată de frumusețe, tânăra nu este fericită: pentru ea, florăria e o închisoare, deoarece nu a ajuns aici de bunăvoie, iar Frau Schiegl îi face viața grea. Dar când celebrul Alfred Nobel, „regele dinamitei“, o cunoaște din întâmplare, viața lui Sofie se schimbă. Nobel îi promite să o ajute și o însoțește la Paris, unde o instalează în lux și îi oferă accesul la educație, nebănuind că tânăra are un secret, pe care, îndrăgostită fără speranță de el, încearcă să-l ascundă.

Bântuit de vinovăție pentru accidentele și victimele provocate de invenția lui, Alfred Nobel se luptă cu propria conștiință și cade adeseori pradă depresiei, iar Sofie îl înconjoară cu afecțiune. Pe măsură ce relația lor trece prin încercări și despărțiri, dragostea lui Sofie, bunătatea și sprijinul ei constant sunt cele care îl inspiră pe celebrul chimist să dăruiască omenirii cea mai importantă invenție a lui: o fundație care va încununa, an de an, cele mai strălucite minți.

„Doi ani m-am documentat asupra vieții lui Alfred Nobel: sunt fascinată de personalitatea sale și am considerat că istoria legăturii lui cu Sofie Hess trebuie scrisă.“ – Lisa Strømme
Oamenii celebri, care și-au marcat trecerea în istorie au reprezentat dintotdeauna un subiect incitant pentru creatorii de opere literare, începând cu primele poeme epice ale omenirii. În zilele noastre, are mare căutare ficțiunea biografică, mai mult sau mai puțin romanțată, care dezvăluie aspecte din viețile semenilor faimoși, intrați în legendă. Dintre aceștia face parte cu siguranță și Alfred Nobel, „regele dinamitei”, fie numai și prin faptul că unele dintre cele mai prestigioase distincții din știință, literatură și pace, de-a lungul timpului, au fost acordate în numele lui, făcând din premiile Nobel un concept de care a auzit toată lumea, pe întreaga planetă.
Lisa Stromme își propune să dea deoparte puțin vălul de mister care a înconjurat viața privată a inventatorului (și milionarului) care nu a fost niciodată căsătorit oficial. Cine să fie deci Doamna Nobel, la care face referire titlul? Și de aici, se desfășoară povestea…
În apropiere de Viena, la o florărie muncea din greu o tânără frumoasă, a cărei familie sărăcise. Numele ei era Sofie Hess. Deși visa cu ochii deschiși, ca orice tânără de vârsta ei, realitatea sa era cenușie: muncă grea sub tutela lui Frau Schiegl, o văduvă aspră, a cărei mare pasiune era pipa de care nu se despărțea niciodată. Printre norii îmbâcsiți de fum de pipă, viața Sofiei se scurgea monoton, până într-o zi când, la fel ca în povești, la ușa florăriei a poposit un cupeu tras de cai albi, din care a coborât un domn distins, căutând un buchet de crini. Odată ce a dat cu ochii de tânără, acesta a întrezărit în ea un potențial care merita adus la lumină.
Alfred Nobel era pe atunci un bărbat de vârstă mijlocie, deja foarte bogat în urma invențiilor și a muncii sale, care îi ocupau cea mai mare parte a timpului, cu o înclinație naturală pentru caritate (deși o neagă cu îndârjire – el mărturisind pe parcursul cărții că nu admite caritatea doar de dragul carității, ci dorește să ofere o șansă oamenilor de a porni pe drumul lor). Mai departe, atmosfera de basm continuă: fata e luată din bârlogul afumat al văduvei, adusă întâi la Viena, apoi la Paris și pusă să studieze cu Madame Bach. Considerată cam sărmană cu duhul de familia ei și de cei din jur, nimeni nu și-a dat seama, nici măcar Herr Nobel, că ea era, de fapt, dislexică, ceea ce îi provoca mari greutăți cu scrisul și cititul. Cea care descoperă acest lucru și găsește o „cheie” pentru problema Sofiei nu este Pygmalionul ei personal, ci Olga, o altă tânără ajutată de Alfred.
Între Sofie și Alfred începe o poveste de dragoste zbuciumată, care se va întinde pe durata a optsprezece ani, timp în care el îi va scrie nenumărate scrisori, în unele din ele adresându-i-se cu titulatura de doamna Nobel, însă refuzând constant, în ciuda insistențelor Sofiei, să oficializeze această relație. Pe de o parte, munca și afacerile îi acaparau viața, pe de alta, era dezamăgit de Galateea lui, de greutățile pe care le avea în studiu, de încetineala cu care se desfășura evoluția sa.
Sofie, întocmai ca prințesa din povești, avea tot ce își putea dori – rochii, bijuterii, cameristă, vizitiu – însă nu avea ce își dorea mai mult, pe prințul său, sau mai bine zis regele.
„Regele dinamitei”, așa cum era numit de toți, se confrunta mai mereu cu obstacole, cu oameni dornici să îi fure invenția sau să o folosească în scopuri malefice, ceea ce îl aducea la limita depresiei, chinuit de coșmaruri cu Niflheim, purgatoriul ghețurilor din credințele nordice, alimentate de vinovăția resimțită pentru accidentele petrecute, în care și-a pierdut chiar și un frate drag. Iubirea pură și dulce a Sofiei era ca un balsam pentru sufletul său obosit și rănit, însă nu o putea accepta așa cum era: o tânără bună la suflet, destul de naivă, fără a fi deloc proastă. Atunci când relația lor se rupe, Alfred continuă să îi plătească o alocație lunară, o sumă destul de mică, departe de vechile extravaganțe. Ce anume o va transforma pe Sofie într-o femeie hotărâtă să ia în piept viața, după atâția ani de protecție, veți descoperi citind romanul. Veți mai afla și cum au luat naștere faimoasele premii Nobel, cine a fost cel care a luptat ca ele să devină realitate după moartea lui Nobel și ce obstacole a fost nevoit să depășească în acest scop.
Cartea este structurată în cinci părți, fiecare purtând numele unui domeniu premiat: chimie, fizică, medicină, literatură și pace. Deși povestea Sofiei Hess e în prim-plan, aproape la fel de importantă este și povestea premiilor, iar la un moment dat cele două fire narative se întâlnesc, pentru a se despărți din nou. Senzația pe care o lasă istoria celor doi este una mai mult amăruie decât dulce, doi oameni atât de diferiți, care ar fi putut fi mult mai fericiți împreună, dacă Alfred ar fi reușit să treacă de propriul idealism privind femeile, dacă Sofie ar fi fost mai puțin naivă în diverse ocazii.
Mi-ar fi plăcut să găsesc la final o notă a autoarei privind documentarea și scrisorile despre care a pomenit în carte, în ce măsură aceste fapte s-au petrecut și în ce măsură a brodat pe marginea lor. Deși părea inițial desprinsă din basme, povestea de dragoste a celor doi a avut destule asperități, care au împiedicat-o să se se concretizeze în formula „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Este interesantă abordarea dislexiei în acea epocă, un plus pentru modul în care a încercat să aducă acest tip de problemă de învățare în atenția publicului, de multe ori destul de ignorant chiar și în zilele noastre cu privire la acest subiect.
Recomand romanul tuturor acelora care îndrăgesc biografiile, lucrările inspirate din viața unor personalități, celor curioși să afle cine a fost omul Alfred Nobel și cum au luat naștere faimoasele premii care îi poartă numele, motiv și azi de mândrie și de controverse de tot felul.
„E plecat de luni de zile. Lăsând-o singură să aștepte. Toate sunt pe catalige, ținute în loc fără scop sau sens. Viața ei se scurge vrând-nevrând, se târăște precum o căruță trasă de un cal beteag. Scrisorile de la el ajung la ea încet-încet. Vin doar în rafale, multe deodată. Există și un tipar după care merg toate. De fiecare dată când Niflheim scoboară asupra lui, Alfred se duce cu gândul la ea și îi scrie ca să se descarce: răbufniri ale diverselor lui stări sufletești, lamentări din cauza defectelor lui, frustrări în afaceri, critici la adresa colegilor și scârbă fără margini când e vorba de avocați. Sofie înghite tot, cum a făcut mereu, și găsește un sens în toate numai și numai pentru el. Ea pune bucățelele cap la cap și îi oferă o imagine a lui însuși pe care doar ea singură o poate vedea în felul acesta. «Ești un om bun și blând, dragul meu, nu lăsa întunericul să te tragă la fund. Ai atât de multă bunătate în tine, până în străfunduri. Dorința ta e întotdeauna să faci lumea să fie mai bună, să ajuți și să fii de folos. Niflheim nu e locul potrivit pentru acest om generos și plin de compasiune. Omul pe care-l cunosc și pe care-l iubesc. Ieși din întunecimea umbrelor, dragul meu. Lumea nu poate decât să se bucure de lumina dăruită de tine.»”

S-ar putea să-ți placă...

O bucățică de paradis de Julia Quinn, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice – recenzie

25 august 2022

Coșmarul de la Killman Creek de Rachel Caine, Editura Herg Benet – recenzie

1 octombrie 2019

Defecți de Cecelia Ahern, Editura ALL – recenzie

19 iunie 2018

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *