Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert, Editura Humanitas – recenzie

8

Orașul fetelor

(City of Girls – 2019)

Elizabeth Gilbert

Editura Humanitas

Traducere: Anca Bărbulescu

Nr. pagini: 412

An apariție: 2019

Elizabeth Gilbert este autoarea bine-cunoscutei cărți de memorii Mănâncă, roagă-te, iubește, vândută în mai bine de 15 milioane de exemplare în toată lumea și tradusă în peste 46 de limbi, și a altor bestselleruri internaționale de ficțiune și non-ficțiune. Continuarea memoriilor ei, Și am spus da, a urcat direct pe locul întâi în lista bestsellerurilor The New York Times.
În seria de autor Elizabeth Gilbert au mai apărut:
Și am spus da: O poveste de iubire
Mănâncă, roagă-te, iubeşte
Lecții de magie
Semnătura tuturor lucrurilor
Războiul homarilor
Pelerinii
Ultimul bărbat american
UN ROMAN DELICIOS DESPRE GLAMOUR, SEX ŞI AVENTURĂ, DESPRE O TÂNĂRĂ CARE DESCOPERĂ CĂ PENTRU A FI OM BUN NU ESTE NEAPĂRAT NEVOIE SĂ FII FATĂ CUMINTE.
Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, Orașul fetelor explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.
În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse – un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și charismatice – animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește – și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun.
„Pur și simplu unul din cele mai bune romane pe care le-am citit în ultimii ani. […] Un roman-bijuterie, sclipitor.“ – Observer
„Cuceritor și captivant. Un roman mare în toate sensurile cuvântului.“ –The Daily Telegraph
„Viața este deopotrivă trecătoare și periculoasă și nu are rost să-ți refuzi nici o plăcere sau să fii altfel decât ești de fapt.“
„Ambițios, extrem de îndrăzneț.“ –The Guardian
„Un roman deopotrivă amuzant, dur și incandescent.“ –The New Yorker

Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert este o carte fascinantă, foarte bine scrisă, a cărei acțiune se desfășoară de-a lungul a câtorva decenii, autoarea surprinzând foarte bine parfumul fiecărei perioade în parte. La începutul cărții respirăm aerul boem al anului 1940, cu petreceri zgomotoase și viață de noapte intensă, plină de distracții. Atmosfera se schimbă odată ce războiul își întinde aripile asupra Americii, tensiunea plutește în aer și asistăm la sacrificiile făcute atât de cei de pe front cât și de cei rămași acasă. După terminarea războiului observăm cum vechea lume se prăbușește și se naște o nouă lume, multe din vechile clădiri istorice sunt dărâmate, în locul lor răsărind zgârie-nori, gusturile se schimbă și apar noi oportunități de afaceri, gata să fie speculate de cei cu inițiativă.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Vivian Morris, sub forma unei scrisori pe care aceasta, aflată acum la vârsta senectuții, o trimite fiicei unui bărbat, neidentificat la începutul cărții, dar care se pare că a jucat un rol important în viața lui Vivian.
În scrisoare, Vivian își rememorează viața începând din anul 1940 până în prezent (în anul 2009), relatând cu multă sinceritate toate evenimentele importante din viața ei. Vivian a avut parte atât de bucurie cât și de tristețe, a luat decizii mai bune sau mai puțin bune, dar pe care și le-a asumat în întregime, cu toate consecințele lor.
Vivian nu este genul de eroină pe care să poți să o iei de exemplu – eu nu am rezonat aproape deloc cu ea -, însă nu poți să nu-i admiri spiritul liber, loialitatea față de cei dragi și curajul de a-și asuma propria identitate, fără a ține cont de convențiile sociale sau de părerea altora despre cum ar trebui să se comporte.
De altfel, niciunul dintre personaje nu este prezentat idealizat, cu toții au defecte și slăbiciuni, dar și calități și puncte forte. Autoarea a reușit să creioneze o galerie spectaculoasă de personaje, fiecare cu o personalitate distinctă, fascinantă. Dialogurile dintre acestea sunt adesea spumoase, însă sunt și momente în care schimburile de replici par să taie în carne vie.
Vivian provenea dintr-o familie bogată, care în copilărie și adolescență îi oferiseră tot confortul material, fără a-i asigura însă un minim de căldură sufletească, fapt ce își va pune o amprentă puternică asupra personalității ei. Probabil că nevoia patologică de sex ce îi va marca întreaga existență își avea rădăcinile tocmai în acest vid sufletesc creat de lipsa de afecțiune din partea familiei, vid pe care a încercat din răsputeri să-l umple cu alte substitute ale iubirii.
După ce murise bunica ei, singura cu care avusese o strânsă legătură sufletească și care o învățase arta croitoriei – meserie ce îi va fi extrem de folositoare pe tot parcursul vieții ei, Vivian căzuse într-o stare de profundă apatie, picând cu brio primul an de la Vassar College. Supărați la culme, neștiind cum să o motiveze și ce să facă cu ea, părinții au trimis-o la New York să locuiască împreună cu Peg, mătușa ei, care deținea Lily Playhouse – un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian a intrat într-o lume pestriță și colorată, care a fascinat-o imediat. În special Celia, una din animatoare, i-a trezit admirația și dorința de a duce o viață neconvențională, plină de distracții, întocmai ca aceasta. Însă trebuia să scape de ”povara” virginității, Celia și celelalte animatoare găsindu-i rapid și persoana potrivită să o ajute – un medic veterinar în vârstă, care plătea în fiecare sâmbătă o animatoare pentru o partidă de sex, în timpul în care soția lui era plecată la cumpărături. Momentul respectiv este rememorat de Vivian fără emoție, cu o detașare aproape clinică, de parcă povestea despre extragerea unei tumori ce trebuia scoasă.
Odată rezolvată problema, Vivian s-a aruncat alături de Celia într-o goană nebună după distracții, colindând localurile, îmbătându-se și făcând sex în fiecare noapte cu unul sau mai mulți bărbați, niciodată aceeași. Rememorând acea perioadă nebună, Vivian, aflată acum la vârsta senectuții, nu pare să regrete nimic, ba din contră, ținând cont de câți tineri muriseră ulterior pe front, îi părea rău că nu reușise să-i facă fericiți pe mai mulți dintre ei înainte de a pleca la război. Sinceră să fiu, nu am putut înțelege deloc motivația lui Vivian pentru acea viață promiscuă și nici de ce Peg, mătușa lui Vivian, avusese o atitudine atât de pasivă față de escapadele nepoatei ei, ținând cont de toate pericolele potențiale la care aceasta se expunea ducând acel stil de viață. E adevărat că Peg era mai tot timpul cu capul în nori, echilibrul afacerii fiind asigurat de Olive, buna prietenă și secretara ei, dar nici măcar aceasta, în ciuda prudenței și spiritului practic ce o caracteriza, nu părea să sesizeze că era ceva în neregulă cu acel stil de viață.
Micul teatru deținut de Peg avea să se transforme peste noapte într-unul de mare clasă datorită unei conjuncturi excepționale de evenimente. Astfel, Edna, o mare actriță dramatică londoneză, prietenă cu Peg, se refugiază la aceasta împreună cu soțul ei, un actor insipid mult mai tânăr ca ea, fugind din calea bombardamentelor. Auzind despre acest lucru, Billy, soțul lui Peg, un mare Don Juan ce ducea o viață plină de aventuri departe de soția lui, și-a făcut apariția de îndată, sesizând imediat potențialul imens de a valorifica talentul Ednei într-o piesă de teatru de comedie, oferindu-se să scrie chiar el scenariul. Vivian a observat imediat animozitatea aproape palpabilă dintre Billy și Olive, dându-și seama abia atunci că relația dintre Peg și Olive era mult mai mult decât o simplă amiciție. 
Orașul fetelor – piesa de teatru pusă în scenă după scenariul lui Billy, a avut imediat un succes fabulos, dincolo de orice previziune. La fel ca și restul spectatorilor, Vivian o admira enorm pe Edna, imitându-i stilul plin de eleganță și rafinament.
„Ne asiguraseram un succes nebun.
Într-o săptămâna, trecuseram de la a ne ruga de oameni să vină ne vadă spectacolașul la a fi nevoiți să-i trimitem acasă, fiindcă nu mai erau locuri. Până să vină Crăciunul, Peg și Billy câștigaseră toți banii investiți și urmă „să plouă serios cu mălai” – cel puțin așa spunea Billy.
S-ar fi crezut că, odată dovedită reușita piesei, tensiunile dintre Peg, Olive și Billy s-ar fi potolit, dar nu a fost așa. În ciuda elogiilor și a biletelor vândute până la ultimul, în fiecare seară, Olive tot își făcea griji în privința banilor (se pare că scurtul ei experiment în materie de sărbătorire se încheiase în ziua de după premieră).
Teama lui Olive – după cum avea grijă să ne amintească zilnic – era că succesul este mereu trecător. Acum sunt toate bune și frumoase, spunea ea, fiindcă Orașul fetelor aduce încasări serioase, dar ce se va face Lily Playhouse când îl retragem din program? Pierduserăm publicul din cartier. Clasa muncitoare pe care o distraseram la nivel modest, atâția ani, fusese izgonită de prețul mai mare al biletelor și de comedia noastră cosmopolită; de unde știam dacă aveau să se mai întoarcă, odată ce ne reluam piesele obișnuite? Pentru că era sigur că urma să ne reluăm piesele obișnuite, mai devreme sau mai târziu. Doar Billy nu avea să rămână la New York definitiv și nici nu promisese să mai scrie alte spectacole de senzație. Mai mult, odată ce Edna ar fi fost atrasă într-un spectacol nou, de o companie teatrală mai bună (ceea ce nu avea cum să nu se întâmple mai devreme sau mai târziu), aveam să pierdem Orașul fetelor. Nu ne puteam aștepta că cineva de prestigiul Ednei să rămână la nesfârșit în teatrul nostru amărât și ponosit. Și nu ne permiteam nici să atragem alți actori de calibrul ei, după ce pleca. Realitatea era că toată abundența aceasta era construită pe talentul unei singure femei, iar acesta este un model de afaceri tare șubred.
Și tot așa o ținea Olive zi după zi. Ce de jale. Ce de teroare. Era o Casandra neobosită, ne amintea întruna că după colț ne pândea ruina, în timp ce noi eram beți de victorie.
– Ai grijă, Olive, i-a spus Billy. Vezi să nu care cumva să te bucuri vreun minut de norocul care a dat peste voi, și nici pe alții să nu-i lași să se bucure.
Cu toate astea, până și eu îmi dădeam seama că, într-o privința anume, Olive avea dreptate: succesul nostru de atunci i se datora numai și numai Ednei, care rămânea extraordinară seară de seară. Vedeam spectacolul în fiecare zi și pot depune mărturie că reușea, cine știe cum, să reinventeze rolul doamnei Castellammare de fiecare dată. Există actori cărora le reușește personajul și care păstrează totul exact la fel, repetând aceleași expresii și reacții. Doamna Castellammare a Ednei părea nouă în fiecare seară. Nu își recita replicile, le inventa – cel puțin așa părea. Mai mult, pentru că ea se juca întruna cu atitudinea și schimbările de ton, și ceilalți actori erau nevoiți să își mențină atenția și energia.
New Yorkul a răsplătit-o cu generozitate pe Edna pentru harul ei.
Era actriță de când se știa, dar succesul nebun înregistrat de Orașul fetelor a făcut din ea o stea.”
Vivian avea și propriul motiv de mândrie legat de spectacol, întrucât ea realizase toate costumele, ce fuseseră extrem de apreciate de critici. În același timp, pentru prima dată Vivian se îndrăgostise nebunește, implicându-se într-o relație pasională intensă cu Anthony, actorul din rolul principal, renunțând la toate celelalte aventuri. Totuși, deși Vivian îi făcea aluzii din ce în ce mai străvezii lui Anthony să se căsătorească, acesta se prefăcea că nu pricepe apropourile ei. Iritată din acest motiv, Vivian reacționează disproporționat la o ceartă cu Anthony și ajunge să se implice într-un scandal imens, ce îi va răsturna din nou viața cu susul în jos. Este greu de găsit vreo explicație referitoare la purtarea complet iresponsabilă a lui Vivian, poate doar o imaturitate crasă și o dorință de teribilism. Astfel, fără a sesiza nicio clipă enormitatea faptei pe care o producea, Vivian ajunge să se implice într-o partidă de sex în trei cu Celia și soțul Ednei, pe care îl disprețuia, de fapt. Nici măcar când scandalul i-a explodat în față, Vivian nu părea să-și dea seama de gravitatea faptelor ei și că, dintr-un foc, o  trădase atât pe Edna – idolul ei, cât și pe Anthony – persoana de care se presupunea că era îndrăgostită. În cele din urmă, Olive a fost cea care a salvat-o de la o ruină totală, reușind să-l convingă pe ziaristul ce deținea pozele compromițătoare cu cei trei sărutându-se înainte de a intra în camera de hotel, să le publice doar pe cele în care Vivian apărea mascată parțial, neputându-i-se ghici identitatea, și să nu menționeze în articol numele ei.
Ironic, cel care a avut cel mai puțin de suferit în urma scandalului a fost soțul Ednei, care a fost primit înapoi cu brațele deschise de soția lui iubitoare și mult prea iertătoare față de el. Celia a fost dată afară fără drept de apel, iar Vivian a fost făcută pachet și expediată acasă în mașina fratelui ei, care i-a tras un perdaf crâncen. Iar ca umilința să fie totală, șoferul mașinii, camarad în unitatea militară cu fratele ei, care asistase la toată acea dezlănțuire de invective, a aruncat și el o replică total jignitoare. 
Încetul cu încetul, Vivian s-a adunat și a reușit să renască din propria cenușă, viața oferindu-i multe alte provocări, atât profesionale cât și personale. Din acest punct de vedere, cartea ne oferă și o morală: indiferent cât de jos ai căzut, te poți ridica din nou, cu perseverență și curaj. Pe măsura trecerii timpului, Vivian a încetat să se mai rușineze de alegerile ei, bucurându-se de libertatea de a trăi așa cum dorea. 
Paradoxal, marea iubire a lui Vivian a fost un bărbat cu care ea nu a făcut niciodată dragoste, acesta nesuportând să fie atins, fiind mult prea marcat de traumele trăite în timpul războiului. Cine era acesta și ce legătură avea cu trecutul lui Vivian, vă las să descoperiți singuri în carte.
Orașul fetelor nu se citește ușor, ci oferă o lectură complexă, surprinzând o mulțime de tipologii umane, lecții de viață, multe destine interesante împletite și întâmplări inedite.

Cartea Orașul fetelor de Elizabeth Gilbert se poate comanda pe librex.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

About Author

8 comentarii

  1. Extraordinara recenzie, Tyna, felicitari! Parca simt parfumul epocii, asa de bine ai surprins atmosfera cartii. Am citit Mananca, roaga-te, iubeste, ca si continuarea ei, si mi-au placut foarte mult. Cred ca si Orasul fetelor mi-ar placea, desi sunt de acord cu tine ca nici eu nu as rezona cu personajul principal, nu e genul de persoana pe care sa-mi faca placere s-o cunosc in realitate.

  2. Sunt intotdeauna interesante aceste carti, care surprind farmecul mai multor epoci. Pe mine ma intereseaza mai ales daca personajul principal reuseste sa invete ceva din toate greselile si sa evolueze. Recunosc ca din „Mananca, roaga-te, iubeste”, am citit doar prima parte si ceva din a doua, care mi-au placut, dar mai departe am abandonat. Recenzia este foarte buna, felicitari!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: