Cheile Dambovicioarei. Pestera Dambovicioarei

16
Dâmbovicioara, cel mai important afluent al Dâmboviţei din Piatra Craiului, izvorăşte de pe versantul sudic al Vârfului La Om (2230 m) şi străbate aproape transversal culoarul Rucăr – Bran, vărsându-se în Dâmboviţa, pe partea dreapta a acesteia, în aval de comuna Dâmbovicioara.
Cheile Dambovicioarei sunt o componentă însemnată a celui mai mare complex de chei din ţară, cel axat pe Dâmboviţa şi afluenţii săi, care însumează peste 20 de chei, cu o lungime totală de peste 30 km.
Se află în apropierea satului Podu Dâmboviţei – situat la poalele Munţilor Piatră Craiului, la 5 km de Rucăr, pe traseul Rucăr-Bran, la 25 km faţă de Câmpulung şi la 177 km faţă de Bucureşti. Dacă vă aflați în Zona Bran – Moeciu, vă recomand să le vizitați. Sunt spectaculoase!

dambovicioara

Dâmbovicioara a săpat în formaţiunile de roci calcaroase un adevărat canion lung de 8 km. Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, săpate pe o lungime de aproximativ 2 km în podul calcaros dintre depresiunile Dâmbovicioara şi Podul Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental, spectaculos, datorită pereţilor verticali sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi ce depăşesc în unele locuri 200 m.

dambovicioara2

Apele râului, prin eroziune, au creat forme bizare ca turnuri, stânci ascuţite, pereţi verticali, și un relief carstic subteran, reprezentat în principal din peşteri.
Astfel, în bazinul hidrografic al Dâmbovicioarei se găsesc circa 50 de peşteri, cele mai importante fiind Dâmbovicioara – pe care am vizitat-o noi – Peştera de la Gura Defileului, Peştera Labirintului, etc.
Aspecul cheilor este completat de limbile de grohotiş, care coboară din micile culoare situate la partea superioară a versanţilor. Mai în amonte, la confluenţa cu Valea Muierii, se taie o cheie îngustă şi aproape inaccesibilă, în care se află o succesiunea de cascade, după care urmează un pasaj deosebit, cel numit La Galgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte şi se varsă imediat în Dâmbovicioara. Dincolo de Galgoaie încep Cheile Brusteretului, un complex carstic mai puţin spectaculos, alcătuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia Lungă şi Cheia Strâmtă. Noi nu am ajuns în această zona, am vizitat de această dată doar cheile propriu-zise şi peştera Dâmbovicioarei.  Cheile Brusturetului le-am vizitat mai demult, sunt foarte frumoase, de asemenea.
Peştera Dâmbovicioarei este o peșteră caldă, cu o tempreatură de 10 – 12 °C și cu o umiditate moderată. Peștera este „uscată”, pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer. Este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deși această lungime este incomparabil mai mică față de alte peșteri din România, Peștera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful și natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lățimi ce variază între 3-4 m și înălțimi de 4-5 m, cu puține ramificații, de dimensiuni mici. După 150 m de la intrare, galeria se îngustează foarte mult. Este amenajată și foarte ușor de vizitat, nefiind nevoie de echipament sau îmbrăcăminte specială. O jachetă sau o bluză de trening peste tricou e suficientă.

dambovicioara1

d 1d 2d 3

În apropierea peșterii o să găsiți tarabe unde oamenii locului vând produse și preparate ”marcă proprie”: sirop și dulceață de fructe de pădure, miere, șerbet. Noi am oprit într-un sat la ieșirea din chei la un chioșculeț amenajat la poarta unei case unde o tânără vindea miere. Ne-a poftit înăuntru în încăperea unde depozita mierea și ne-a servit cu miere din câteva soiuri diferite. Nu mi-am închipuit că sunt atât de multe feluri de miere! Am cumpărat în final o miere polifloră din flori de munte și o miere de mană, extraordinar de bună!
De asemenea, ajunși în apropiere de Câmpulung Muscel o să observați la marginea drumului multe tarabe și chioșcuri unde gospodarii vând produse din gospodăria proprie. Rotițele de cașcaval afumat produse în zonă sunt renumite, au un gust unic. La fel și brânza în coajă de brad. Bineînțeles că nu le-am ocolit. Gospodarul la poarta căruia am oprit ne-a poftit înăuntru, în cămara unde avea bunătățile, să putem să alegem în voie. Și aveam de unde! Ne-am ales cașcaval, ciuperci marinate și dulceață de frăguțe. Prețurile sunt cam ”turistice”, dar preparatele sunt delicioase.

tarabe

Surse informatii: Wikipedia, Travelworld.ro

About Author

16 comentarii

  1. Barbalata Mirela on

    Frumos Oli! Din pacate anul acesta nu am ajuns si pe acolo.
    Va recomand si Cheile Zanoagei si Pestera Ialomitei pe drumul de la Sinaia spre Padina.

      • Daniela Cusa on

        Adevarul este ca avem o tara extrem de frumoasa, cu o varietate de destinatii superbe si numai bune de descoperit si de vizitat.

  2. Eu merg si anul asta in zona, ca mi-au ramas inca multe de vizitat. Ne cazam tot in Moeciu, e foarte liniste acolo, si niste peisaje bucolice…

Lasă un răspuns