Delicatese Literare
Tag/Leapșa

Leapsa printre carti

Leapșa printre cărți

Am văzut această leapşă interesantă la Ana Sylvi și mi-a făcut plăcere să răspund la întrebările puse.

  1. Când faci o pauză de la citit, foloseşti un semn de carte sau îndoi un colţ al paginii?
Întotdeauna pun un un semn de carte!  Nu suport ideea de a deteriora în vreun fel o carte.
  1. Ai primit în ultimul timp o carte? Dacă da, care a fost aceasta?
Am primit!  Ultimele cărți primite sunt ”Piratul și frumoasa lady” de Virginia Henley, de la sora mea Tyna, și ”Mă sinucid altădată” de Kerstin Gier, o surpriză din partea unei persoane dragi, Dorina Petronela.
  1. Citeşti în baie?
Nu…
  1. Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?
Nu mi-am propus să scriu o carte. În adolescență am scris poezii, cred că mulți am făcut asta cel puțin o dată, dar la a scrie o carte nu m-am gândit.
  1. Care este cartea ta preferată?
Îndrăgesc atât de mult cărțile, practic citesc în fiecare zi, și asta din copilărie, așa că nu ar fi drept să numesc o singură carte drept preferată. Am avut mai multe cărți preferate, în funcție de vârstă, stare sufletească…O să nominalizez totuși prima carte despre care pot spune că m-a marcat: ”Pe aripile vântului” de Margaret Michell, pe care am citit-o prima dată la 14 ani și am recitit-o cu multă plăcere de câteva ori de atunci…

  1. Îţi place să reciteşti unele cărţi?
Da, îmi place foarte mult să recitesc cărţi, o fac tot timpul cu cărțile preferate. E ca reîntâlnirea cu un prieten drag…
  1. Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciezi şi ce le-ai spune?
Am avut deja ocazia să vorbesc faţă în faţă cu autori români contemporani ale căror cărți le îndrăgesc și a căror muncă o apreciez foarte mult, și exact asta le-am spus!
  1. Îţi place să vorbeşti despre ceea ce citeşti şi cu cine?
Îmi place, bineînțeles! Cu sora mea Tyna în primul rând, și cu toți prietenii mei din viața reală sau virtuali cu care împărtățesc această pasiune a cititului.
  1. Care sunt lucrurile care te determina să alegi o carte anume?
În primul rând autorul, dacă este un autor al cărui stil îmi place, iar în cazul unei cărți noi sunt foarte receptivă la o recomandare sau o recenzie care mă convinge. Apreciez foarte mult și prezentarea grafică și o copertă sugestivă.
  1. Care crezi că este o “lectură obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?
Nu cred că există o astfel de carte. Fiecare carte are cititorii ei, și fiecare cititor are cărțile preferate. Nu cred în șabloane și lecturi obligatorii. Poate doar la școală, unde aveam bibliografia obligatorie, pe care o parcurgeam cu multă seriozitate, dar recunosc că nici atunci nu am înțeles de ce erau atât de ”obligatorii” unele cărți…
  1. Care este locul tău preferat pentru lectură?
Locul de citit ideal e într-un fotoliu comod sau seara în pat, înainte de culcare. Și vara, în balansoarul din curte…

  1. Când citeşti, asculţi muzică sau preferi liniştea?
Prefer liniștea sau o muzică în surdină…
  1. Ai citit cărţi în format electronic?
Nu, dacă nu am avut posibilitatea să citesc cartea tipărită și am avut acces la formatul electronic mi-am listat cartea și așa am citit-o. Deși recunosc că am pierdut un pic din farmecul lecturii…
  1. Citeşti numai cărţi cumpărate sau şi cărţi împrumutate?
Nu am nici o problemă cu asta. Citesc cărți cumpărate, primite sau împrumutate, și la rândul meu împrumut cu plăcere cărți prietenelor mele. Însă ele știu ”regula obligatorie”: să nu deterioreze în vreun fel cartea la citit! În aceeași ordine de idei, nu îmi place să citesc cărți foarte uzate.
  1. Fă un top 5 al celor mai bune cărţi/serii pe care le-ai citit vreodată:
Foarte grea întrebare! Conștientă că nedreptățesc multe cărți dragi, o să enumăr cinci dintre ele care m-au impresionat profund în momentul lecturii, pe lângă ”Pe aripile vântului”, la care am făcut deja referire: ”Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, ”Jane Eyre” de Charlotte Bronte, ”Shogun” de James Clavell, ”David Copperfield” de Charles Dickens, ”Mizerabilii” de Victor Hugo.
Dacă vă plac întrebările de mai sus și doriți să răspundeți, vă invit să preluaţi leapșa mai departe pe blogurile voastre.
Books Flying Through Nature

Vă invităm să citiți și celelalte tag-uri de pe site:

Cărțile de la A la Z – tag

MID-YEAR BREAK FREAK OUT TAG 2017

Tag de Dragobete

Leapșa literară amuzantă

Cartea asta sau cartea cealălaltă? – leapșa

Leapșa Tardis

Tag: Cina literară

 

35 Comments

  • Catalina Dumbrava

    Interesante intrebari…..interesante raspunsuri, la unele sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine Oli. Singura mea nerabdare este ca daca am fascut rost de cartea pdf greu mas abtin sa nu o citesc! Salivez langa ea, pana cedez :)))))))

    • Oli

      Nu pot sa „savurez” cartea în format electronic, și îmi obosesc și ochii, nu sunt obișnuită, rămân fidelă formatului tipărit. ..

  • Oli

    Dacă vă plac întrebările si nu aveti blog sa preluați acolo leapsa, va rog sa răspundeți la ele intr-un comentariu aici pe site. Sunt curioasă sa aflu răspunsurile voastre. ..

  • anasylvi

    Imi plac foarte mult raspunsurile, sunt interesante asa cum si preconizam. Si mie mi-a placut mult leapsa cand am vazut-o la Vienela, iar cele 5 carti enumerate de tine sunt foarte bune. „Pe aripile vantului” mi-a placut si mie foarte mult, chiar si continuarea mi-a placut, prin faptul ca i-a dat o finalitate interesanta.

    • Oli

      Mulțumesc pentru leapșa, Ana, de la tine am preluat-o. Mă bucur ca iți plac răspunsurile mele
      Cât despre „Scarlet” – continuarea celebrului „Pe aripile vântului” – și mie mi-a plăcut, atât faptul ca a oferit o frumoasă finalitate tumultuoasei povești de iubire a protagoniștilor, cât și decorul în care are loc acțiunea – Irlanda! E o carte frumoasă și bine scrisă. Are și o ecranizare reușită, care merita văzută.

    • Mirela Barbalata

      Am revenit si cu raspunsurile :
      1. Intotdeauna pun un semn de carte;
      2. Ultimele carti, cele de luna aceasta , sunt cumparate de mine;
      3. Rar. si am grija ;
      4. Nu;
      5. „Mandrie si prejudecata” de Jane Austen;
      6. Da, recitec carti care mi-au placut la nebunie; mai recitesc si in functie de starea din acel moment ;
      7. Nu am avut ocazia dar mi-ar placea;
      8. Da, cu prietenii virtuali, pe bloguri, aici cu voi . Mai vorbesc si cu prietena mea dar mai rar, atunci cand ne vedem (locuim in orase diferite);
      9. Aleg dupa recenzia cartii, subiect, coperta. Dar , de obicei, o fac din instinct ;
      10. Nu exista;
      11. In pat;
      12.Rar si in surdina;
      13.Nu citesc pentru ca nu am cum. Pe mobil este foarte greu iar PC este amanetat deja de catre sot ;
      14. Ambele, dar cam greu cu imprumutatul ;
      15. Imi este foarte greu sa fac un top pentru ca voi face o nedreptate multor carti. Totusi: „Mandrie si prejudecata” de Jane Austen, „Mizerabilii” de Victor Hugo, ” „Jane Eyre” de Charlotte Bronte, „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas fiul, „Marat” de Natasa Alina Culea

    • Oli

      Multumesc Mirela, ma bucur foarte mult ca ai raspuns la leapsa! Si mie imi plac raspunsurile tale, mai ales ca la unele din ele am gandit la fel!

    • Moroianu Carolina Bianca

      Este continuare la Pe Aripile Vantului??? Adica dupa fraza mea preferata: „la urma urmelor, e si maine o zi”!

    • Oli

      Este, bineinteles! Se numeste Scarlett si este continuarea povestii dupa ce ea ajunge in Irlanda, de unde se tragea tatal sau. Decorul fascinantei Irlanda e minunata redat, ca atmosfera, oameni, obiceiuri. Si bineinteles ca Rhett va ajunge dupa ea, desi habar n-avea ca ea daduse nastere intre timp fetitei lor. E minunata si continuarea. E scrisa de Alexandra Ripley, o autoare desemnata de specialisti ca avand un stil asemanator de scriere cu Margaret Michell.

  • sacadat2016

    Da , e aproape si topul meu , mai putin Mizerabilii si David .Da, sunt intr-utotul de acord cu balansoarul , recomand modelul cu tufa de trandafiri adiacenta . Da, si mie mi se intampla sa fi recitit recent Fifty Shades si Anna Todd . Poti sa faci cand ai timp ( cand oare ? ) si leapsa printre filme/seriale . O seara buna acum , hai , du-te sa mai citesti putin . !

    • Oli

      Super comentariul tău, Daniela, reușești sa mă binedispui de fiecare data. Acum chiar asta o să fac, trec la citit. Te pup, o seară frumoasă!

  • Dana Petraru

    Citesc si in baie si in bucatarie si cam peste tot,spre disperarea sotului…in rest,cam la fel….si citesc in orice format…nu am preferinte..desi ador mirosul de cerneala tipografica…

    • Oli

      Recunosc ca în bucătărie și eu citesc cât timp e mâncarea la foc mic…Și nu de puține ori am ars-o!!! Dar n-am recunoscut nimic…
      Si eu la fel, ador mirosul de carte nouă, îmi place să-I simt filele intre degete, sa-I admir coperta sa-i pun un semn de carte „asortat”…

  • Mirela Nenciu

    Nu am rezistat tentatiei si am raspuns si eu intrebarilor.
    1-Intotdeauna un semn de carte
    2-Da….Marat
    3-Nu citesc in baie
    4-Nu m-am gandit la acest lucru
    5-Cartea mea preferata”Aerul pasiunii”
    6-Da,recitesc cartile preferate
    7-Nu am avut aceasta ocazie dar i-as felicita pt munca lor
    8-Imi place! Vorbesc cu prietenele mele virtuale
    9-In primul rand o recenzie,apoi autorul
    10-Consider ca fiecare trebuie sa citeasca ceea ce î i place
    11-Locul ideal de citit pt mine este in pat
    12-Prefer liniste,fara muzica
    13-Am citit si in format electronic dar nu ma incanta
    14-Citesc tot felul de carti,nu am o problema cu asta atata timp cat imi plac
    15-Mi-a placut foarte mult Seria Demonilor de Anne K. Joy,Chiar si ingerii cad si Violul de Sandra Brown,Spitalul Municipal,Sarutul unui inger si lista poate continua.

  • Alexandra Ali

    Uite, in graba mea de a termina articolul, implicit leapsa, am uitat de anumite carti. Desigur, pe la 2 noaptea nici nu ma asteptam sa imi aduc aminte de toti autorii si toate cartile citite. Pe aripile vantului – o carte si un film exceptional, cu siguranta.

  • FALLON

    Am venit cu „leapsa”.

    1 Intotdeauna un semn. Numai in cazul in care nu am unul la indemana, las cartea deschisa, cu paginile deschise, astfel ca nu indoi nimic.

    2. Din partea „Delicateselor Literare” – ” Julieta” de Anne Fortier, ” Natasa, barbatii si psihanalistul” de Natasa Alina Culea si ” Regina zapezilor” scrisa de Joan D. Vinge.

    3. Niciodata.

    4. Ups, ce sa scriu aici? Adevarul? Mi-am cam facut „damblaua” de ceva timp pe wattpad cu asta. Este genul romantic-young adult- umor, si doar o nebunie de-a mea ca sa imi testez limitele. Mentionez ca la indemnul cuiva am ajuns sa scriu.

    5. „Jane Eyre” m-a marcat in mod deosebit.

    6. Cu aceeasi placere.

    7. Cred ca in primul rand i-as felicita pentru munca depusa si pentru faptul ca ne incanta intotdeauna cu povestile lor.

    8. Numai despre asta vorbesc :)). Mi-am facut multi prieteni datorita pasiunii asteia. Chimia se simte intotdeauna intre persoanele care impart acelasi hobby.

    9. Cel mai mult, recenziile ma fac sa imi doresc o carte. Descrierea in sine este foarte importanta, coperta, autorul … Sunt mai multi factori.

    10. La intrebarea asta, parerea mea este ca sunt anumite carti care trebuie trecute ca un „must read” si un „must have”, musai, in biblioteca.

    11. In pat, inainte de culcare sau pe ditamai fotoliul, in sufragerie.

    12. Liniste cu siguranta.

    13. Da.

    14. Indiferent, insa prefer mai mult ca o carte sa imi ramana in colectie.

    15. „Jane Eyre” Charlotte Bronte,
    ” La rascruce de vanturi” Emily Bronte, o alta carte care a avut un mare impact asupra mea este ” Toate acele locuri minunate” Jennifer Niven, „Casnicie” de Dan Coman.

    • Oli

      Multumim Fallon!!! Foarte frumoase raspunsuri! Imi pare bine ca, prin intermediul intrebarilor acestor leapse ajungem sa ne cunoastem mai bine intre noi si sa ne stim preferintele in materie de carti, si nu numai…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *