Delicatese Literare
Prezentari carti

Dulce răzbunare de Nicola Cornick, Editura Litera/Alma, Colecția Iubiri de Poveste

Dulce răzbunare

(The Lady and the Laird – 2013)

Nicola Cornick

Editura Litera/Alma

Colecția Iubiri de Poveste

O nouă autoare și primul volum al seriei „Mirese scoțiene”/Scottish Brides

  1. Dulce răzbunare (The Lady and the Laird – 2013)
  2. Dans la miezul nopții (One Night with the Laird – 2013) – prezentare
  3. Nopțile unei lady (Claimed by the Laird – 2014)
Scrisorile lui Lucy îi distrug lui Robert logodna de care avea nevoie pentru a stinge o dușmănie de secole între două familii rivale. Acum îi face lui Lucy o propunere șocantă; în schimbul tăcerii sale, ea trebuie să devină soția lui și să-i ofere moștenitorul de care are nevoie. Este o căsătorie de conveniență, dar se pot cei doi împotrivi puterii dragostei?

Lady Lucy MacMorlan – una dintre cele mai curtate debutante, întruchiparea perfecțiunii pentru lorzii cu pretenții – are mulți pretendenți, dar se pare că nici unul nu se ridică la înălțimea așteptărilor ei, toți fiind refuzați. Ba mai mult, Lucy nu are de gând să renunțe la obiceiul de a scrie în secret scrisori de dragoste în numele prietenilor fratelui ei, scrisori care devin tot mai indecente pe măsură ce faima lor crește. Și nimic nu o împiedică să distrugă cu aceste scrisori logodna lui Robert, marchizul de Methven, nimeni altul decât dușmanul de moarte al clanului MacMorlan, cel care are nevoie disperată de o mireasă pentru a-și salva proprietățile. Dar, când marchizul descoperă cine este adevărata autoare a scrisorilor, lucrurile iau o turnură neașteptată. Robert îi face lui Lucy o propunere șocantă: în schimbul tăcerii lui, ea trebuie să-i devină soție și să-i dea moștenitorul de care are atâta nevoie. Forțată să accepte această căsătorie de conveniență pentru a-și salva reputația, Lucy acceptă să-l ajute pe Robert, dar refuză să doarmă în patul lui. Însă cât timp poate lupta cu fiorii dragostei care amenință să o prindă în mreje și cu puterea de seducție a lui Robert?

„Lucy nu avea nimic împotriva căsătoriei, dar era de părere că trebuia să găsească un bărbat care să fie mai interesant decât o carte, iar acest lucru era mai dificil decât părea.”

„Era prea mult pentru ea, simțea prea multă plăcere întunecată, prea multe promisiuni carnale, copleșitoare, imposibil de înțeles. Se întâmplase mult prea repede, iar șocul și teama o învăluiră. Era șocată că se putea simți astfel după ceea ce se întâmplase cu Alice, că simțea o asemenea pasiune și dorință. Apoi, o secundă mai târziu, apăru sentimentul de vinovăție, care o făcu să încremenească în brațele lui.”

„– E prea devreme să ne trezim, șopti Robert fără să întrerupă sărutul. Lumea încă doarme.
Era adevărat că hanul era încă tăcut. Lucy se trezi și ea șoptind:
– Atunci, ce ar trebui să facem?
Robert zâmbi. O trase în căldura așternutului și începu să o sărute din nou, așa cum o făcuse noaptea trecută – sărutări lungi și lente, dulci și languroase, care o înfierbântau pe Lucy. Era diferit să o facă acum, în lumina dimineții; era chiar mai senzual. Simțurile lui Lucy fură copleșite de mirosul pielii lui, care se îmbină cu aroma vagă de lavandă a așternuturilor și îi făcură capul să se învârtă de dorință. Robert o tot sărută, iar ea pierdu noțiunea timpului și spațiului, fiind conștientă doar de el, de căldura corpului lui, de atingerea mâinilor și a gurii lui.”

Veți citi întreaga poveste în romanul DULCE RĂZBUNARE de Nicola Cornick, o nouă autoare și primul volum al seriei Mirese scoțiene. De luni, 2 noiembrie, la toate punctele de difuzare a presei!

Sursa: Cărți Romantice

Listă cărți apărute în Colecția Iubiri de poveste ordonate după autor și serii

Cărțile apărute la Editura Litera / Alma în colecția Iubiri de poveste pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Iubiri de poveste

Colecția Iubiri de Poveste noiembrie 2020

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *