Fata de la Tiffany de Deeanne Gist, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste – recenzie

28

Fata de la Tiffany (Tiffany Girl – 2015) 

Deeanne Gist

Editura Litera / Alma

Colecția Iubiri de poveste

Nr. pagini: 358
Traducerea: Andreea Șeler
Moștenitorul imperiului Tiffany rămâne fără personal când sticlarii care lucrează pentru el intră în grevă, cu doar câteva luni înainte de mult așteptatul Târg Mondial din Chicago.
Disperat și în lipsă de alte opțiuni, Tiffany găsește ajutorul necesar unde se aștepta mai puțin: la o școală de artă newyorkeză frecventată de femei. Printre ele se numără și Flossie Jayne, o tânără cu mari speranțe de afirmare.
Deși încântată de noul său statut de femeie independentă, Flossie descoperă destul de repede că lumea este mai puțin prietenoasă decât se aștepta. Cu toate acestea, face tot ce îi stă în putință pentru a transforma pensiunea în care s-a mutat într-o adevărată casă, străduindu-se să-i facă pe ceilalți locatari – printre care se numără un tânăr chipeș și cam singuratic – să se simtă ca membrii unei mari familii.
În lupta ei sfidătoare cu convențiile sociale cu care se confruntau femeile, Flossie este pusă în încurcătură tocmai de inima ei.
Ce sau cine va avea câștig de cauză? Visurile ei despre afirmarea artistică și traiul independent de femeie emancipată sau iubirea pentru misteriosul locatar din camera de alături?
O epocă a schimbărilor începe… dar dragostea poate pune totul în pericol.
”Fata de la Tiffany” – o carte de la care am avut așteptări mari, ce mi-au fost răsplătite pe deplin.
Povestea nu este una tipică pentru colecția Iubiri de Poveste, ieșind oarecum în evidență față de celelalte, în primul rând prin subiectul abordat, și în al doilea rând prin felul în care e scrisă, în genul cărților clasice. Este, cu siguranță o carte de calitate, bine scrisă și foarte bine documentată, care abordează cu sensibilitate și profunzime un subiect delicat și foarte controversat al timpului său, și anume emanciparea femeilor. Acțiunea cărții e plasată în 1892 – 1893. Personajele sunt foarte credibile, bine surprinse și redate, respectând condiția lor. De această dată povestea nu are în prim plan nobilimea, sau pe cei din păturile superioare ale societății – ca ascendență sau bogăție – ci oameni obișnuiți, din clasa muncitoare, cu problemele și frământările lor într-o perioadă a istoriei în care începuse să bată vântul schimbării, iar eroina noastră se afla direct în adierea lui.
În carte se face referire la persoane și personalități reale, ca și la evenimente ale vremii respective, cum ar fi Expoziția Mondială de la Chicago, numită ”Columbiană”, ca un omagiu adus lui Columb pentru că descoperise America. E expoziția la care va fi expusă celebra roată Ferris.

Cât despre povestea de dragoste din carte, este foarte frumoasă și convingătoare, dar subtilă, lucru care nu m-a deranjat deloc având în vedere povestea ca un tot unitar.
Am simțit această lectură ca pe o incursiune într-o bucată de istorie.
Acestea fiind zise, să intrăm puțin în atmosfera cărții și să facem cunoștință cu o tânără deosebită – Flossie Jayne. Aceasta avea 21 de ani și locuia într-o frumoasă casă dintr-un cartier respectabil din New York împreună cu părinții săi. Tatăl său era bărbier, având propria frizerie, iar mama sa era o foarte talentata croitoreasa de lux, având numeroase comenzi în lucru, la care o ajuta și Flossie. Erau o familie unita, iar Flossie fusese crescută cu dragoste de către parinții ei. Aveau o casă frumoasă, erau bine îmbrăcate, aveau un trai destul de confortabil, dar pentru asta munceau fără oprire de dimineața până seara. Toți banii ajungeau, fără îndoială, la capul familiei – bărbatul, doar aceasta fiind îndreptățit și capabil de a-i gestiona. Asta era concepția generală unanim acceptată.
Deși avusese o copilărie fericită și ocrotită, iar traiul îi era destul de confortabil, Flossie ducea o existenta monotonă, înviorată doar de cursurile la școala de artă, unde se simțea în largul ei, având o pasiune pentru pictură. Punctul de cotitură în viața ei de zi cu zi a fost marcat de hotărârea tatălui său de a o retrage de la cursurile de artă pe care nu și le mai puteau permite din cauza nesăbuinței bărbatului care pierdea sume din ce în ce mai mari pariind la curse.
Flossie nu acceptă acest lucru, realizând că ar fi bani pentru cursurile ei dacă ea sau mama ei ar avea un control cât de mic asupra banilor câștigați prin truda lor. Încearcă să o conștientizeze pe mama ei asupra acestui lucru, dar nu reușește decât sa iște o ceartă de proporții între ele două, care a afectat-o profund, dar nu i-a schimbat punctul de vedere. Astfel încât, atunci când moștenitorul imperiului Tiffany rămâne fără personal când sticlarii care lucrează pentru el intră în grevă, cu doar câteva luni înainte de mult așteptatul Târg Mondial din Chicago, iar acesta, în lipsă de alte opțiuni le propune câtorva fete de la școală de artă newyorkeză să lucreze pentru el, printre care și ei, Flossie acceptă bucuroasă propunerea acestuia și o vede ca pe o oportunitate de a deveni o femeie emancipată. În ciuda împotrivirii alor ei se mută din casa părintească la o pensiune decentă, dorind să-și afirme pe deplin independența.
Drumul spre emancipare a fost presărat cu multe obstacole neașteptate, și nu pot să nu mă gândesc cât curaj și determinare le-a trebuit acelor femei, adevărate „pioniere” ale vremii lor, pentru a încerca să fie independente financiar și să se întrețină prin munca și puterile lor într-o lume a bărbaților.
S-a izbit de reacții mergând de la suspiciune până la reavoință, insinuări și lipsă de respect.
Acțiunea urmărește cele două planuri ale existenței lui Flossie. Pe de o parte o însoțim la muncă, alături de celelalte colege ale ei, douăsprezece cu ea cu tot – care formau departamentul de femei de la Tiffany, condus de Clare Driscoll. Aceasta a existat în realitate și, conform notei autoarei, o mare parte din documentarea cărții s-a bazat pe scrisorile acesteia din acea vreme, făcute publice. Intram în culisele muncii unui atelier manual de sticlărie și urmărim pas cu pas confecționarea unei cupole din vitralii ce va fi expusă la Expoziția de la Chicago. Foarte interesante informațiile despre Târgul Mondial din Chicago, unde vom pătrunde de asemenea, însoțind-o pe Flossie care va avea șansa de a ajunge acolo, acesta fiind un vis al ei devenit realitate.
Pe de altă parte, o urmărim pe aceasta în timp ce se integrează în viața cotidiană la pensiune alături de ceilalți chiriași. Și nu doar se integrează, ci chiar se va implica trup și suflet în a crea aici o atmosferă apropiată de una familială, considerându-i pe ceilalți chiriași a doua ei familie. A dat dovadă de multa sinceritate si căldură sufletească, dar și de naivitate…
La pensiune îl va cunoaște pe Reeve, vecinul din camera de alături, un tânăr prezentabil, dar foarte retras și deloc dornic de socializare. Flossie va face adevărate eforturi pentru a încerca să-l scoată din cochilia lui.
Reeve lucra ca ziarist, și, la fel ca toți bărbații, nu vedea cu ochi buni încercarea de emancipare a femeilor, criticând-o în articolele sale, ba chiar a început să scrie – sub pseudonim – un foileton inspirat de Flossie, pe care o satiriza în povestea sa, asta până când a cunoscut-o mai bine, iar tonul poveștii s-a schimbat considerabil. Se îndrăgostise de ea, deși nu-si dădea voie să recunoască acest fapt…

Povestea de viață a lui Reeve fusese una tristă. Rămas orfan de mamă de mic, fusese pasat de către tatăl sau la bunici să-l crească. Niște bunici reci si insensibili, astfel încât copilăria sa fusese una searbădă și singuratică. De atunci se obișnuise să aibă singurătatea drept tovarăș de viață. Iar Flossie venise să zgâlțâie din temelii această stare de lucruri.
„Nimeni nu mai atinsese acea parte din el. Nici fata aceea cu care dansase pe când avea șaisprezece ani, nici celelalte cărora le furase câteva sărutări în tinereţe. Nici măcar mama lui, căci nu și-o amintea deloc în viaţă.
O rănise tocmai pe femeia care, înţelese dintr-odată, îi era mai dragă decât își dăduse el seama. Se folosise de ea, avusese dreptate când îl acuzase de asta.”
Un personaj care mi-a plăcut în mod deosebit a fost doamna Dinwiddie, care locuia de asemenea la pensiune, după ce soțul și fiul său muriseră. O femeie bună la suflet, blândă și de caracter, care va influența în bine viața lui Reeve, și în care Flossie va găsi o prietenă adevărată.
Sunt multe momente emoționante în carte, iar unele chiar dramatice, cum ar fi cel în care Flossie are proasta inspirație de a avea încredere în cine nu trebuia, fapt cu urmări dureroase, după cum veți vedea…
„Ei bine, acum chiar era o femeie emancipată ‒ și era și îndrăgostită. Nici una dintre aceste condiţii nu se potrivea în vreun fel cu visurile pe care le avusese în copilărie. Fusese trasă pe sfoară. Era datoare mai mulţi bani decât ar fi putut să dea înapoi într-un termen realist. Lucra atât de mult, că începuse să se teamă că aveau să i se tocească degetele. Slujba îi era în pericol. Nu mai pictase de o eternitate. Și, chiar dacă bărbatul pe care-l iubea ar fi simţit la fel pentru ea, nu putea să-și urmeze inima pentru că așa sigur și-ar fi pierdut slujba.”
Și chiar va rămâne fără slujbă și va fi nevoită să. .. ups, nu vă spun, vă las să aflați singuri, dar eroina noastră se va afla într-o postură foarte ingrată și va fi rănită de persoane pe care le considerase apropiate. ..
Însă cel mai dureros moment pentru ea va fi când va realiza cine e autorul satirei la adresa femeilor emancipate, ba mai mult, că ea îi servise de model. Supărarea, dezamăgirea și zbuciumul ei vor fi impresionante – ea se îndrăgostise la rândul ei de el și îl considera sincer în ceea ce o privea. E impresionant de asemenea momentul în care Flossie  are niște revelații legate de propria persoană, propria valoare și de felul în care se apreciase.
Avem aici o temă de gândire legată de educație. E bine să fii lăudat tot timpul în ideea că astfel ți se formează încrederea în forțele proprii? Astfel procedasera părinții lui Flossie – din iubire și din dorința de a o vedea mulțumită – și, pe undeva, poate că această încredere în sine o ajutase să aibă curajul de a încerca și reuși să devină o femeie emancipată, dar, pe de altă parte, o făcuseră să se supra-aprecieze și să facă câteva greșeli de judecată care o vor costa la un moment dat, fiind chiar pe punctul de a-și pierde stima de sine, până când a realizat – și acceptat – că e perfect în regulă să fii mediocru. Trebuie, bineînțeles, să te străduiești să faci totul cât mai bine posibil, dar, chiar și așa, e evident că nu toți pot fi „cel mai cel”, și e normal să fie așa…
”Era o pictoriță mediocră, avea performanțe mediocre în tăierea sticlei și era o cameristă la fel de mediocră. Și nu era nimic rău în asta. În fond, dacă toți părinții le spuneau urmașilor lor că erau cei mai străluciți și mai talentați copii de pe lume? Era statistic imposibil ca fiecare să fie cel mai bun dintre cei mai buni. Unii trebuiau să fie și mediocri… Într-un fel, faptul că era mediocră era o mare ușurare. Bineînțeles, trebuia să se străduiască mereu să facă lucrurile cât mai bine…”
Mi-a plăcut de Flossie, am înțeles-o, dar cel mai mult mi-a plăcut de Reeve. Toate acțiunile sale au fost pline de decență și grijă sinceră, chiar și pe când nu acceptase încă în sinea lui că e îndrăgostit de Flossie. M-a impresionat cum o aștepta îngrijorat de câte ori întârzia, până când o vedea intrând în cameră, sau cum o însoțea – mergând în urma ei – până la serviciu, tot drumul cu tramvaiul (erau tramvaie trase de cai) pentru a o feri de „atențiile” nedorite ale bădăranilor de ocazie.
Iar acțiunile lui pentru a-i câștiga iertarea – se simțea vinovat pentru povestea scrisă pe când o ironiza- și dragostea, sunt la înălțime!!
DEDICAȚIE
Micuței mele vrăbiuțe gureșe.
Cântecul care mi-a schimbat iarna în primăvară.
Te port mereu în gând, în minte și în inimă.
Îmi pare rău…”
”Strecurându-se înapoi sub plapumă, își continuă lectura, scoțându-și câte un ac de păr pe pipăite. Pe parcursul următoarelor câteva ore râse, suspină, plânse… dar, mai mult decât orice, se îndrăgosti din nou de Reeve. Întreaga carte era o scrisoare de dragoste și, dacă era să dea crezare dedicației, era o scrisoare de dragoste adresată ei. Cântecul care-i preschimbase iarna în primăvară.”
Lăstarii pe care i-am plantat împreună în curtea mea ne-au oferit flori timpurii, altele târzii, mereu parfumate. Indiferent de anotimp, am stat mereu sub copacul nostru, fie în stare de hibernare, fie în plină glorie, și am avut mereu parte de prietenie și de iubire unul în braţele celuilalt.”

”Pentru mine, acasă e acolo unde sunt cu tine.”
Sper că v-am convins sa citiți cartea, e una din cele mai deosebite lecturi pe care am avut plăcerea de a le descoperi în această colecție pe care o îndrăgesc foarte mult.
Despre ”Fata de la Tiffany” USA Today scria, la apariția lui, că trebuie să fie lectură obligatorie pentru împătimitele genului.
Cartea a primit premiul RITA pentru cel mai bun roman de epocă în 2016.

About Author

28 de comentarii

  1. Buna fetelor, buna Oli, am intrat de pe laptop ca altfel stii ca nu pot. Cartea pare interesanta, dar sper sa aiba dialog si umor, ca astea imi plac. Daca reusiti sa o cititi asteptam pareri. Va pup. Sa aveti o seara frumoasa.

    • Buna Dorina, ma bucur ca ai reusit sa intri! Eu ma astept sa fie interesanta, voi reveni cu impresii dupa ce o citesc, dar nu promit ca va fi prea curand…

  2. Felicitări pentru recenzie! chiar eram curioasă pentru ca nu stiam nimic de stilul acestei autoare.

Lasă un răspuns