Delicatese Literare
Recenzii

O numărătoare inversă de Emilia Toma, Editura Tritonic – recenzie

O numărătoare inversă

Emilia Toma

Editura Tritonic

Nr. de pagini: 258

An apariție: 2021

 
„O numărătoare inversă”, de Emilia Toma este un roman scris dintr-o profundă nevoie de a scoate la lumină un fenomen foarte răspândit în societatea românească și internațională, ca să fim sinceri, anume violența domestică. Acest fenomen afectează viața a numeroase cupluri și familii, ajungând uneori să ia dimensiuni foarte grave, iar numai gradul de răspândire a acestei practici ridică numeroase semne de întrebare.
 
Bineînțeles că subiectul este unul amplu, iar autoarea Emilia Toma, bazându-se pe pasiunea pentru psihologie și documentarea prealabilă a schițat portretul dinamic al unui bărbat violent. În acest scop, a făcut uz din nou de instrumentul confesiunii, al narațiunii la persoana I, tehnică pe care a mai folosit-o și în cartea publicată anterior, „Terapie pe salteaua de pilates”. Dacă atunci și-a împrumutat vocea unei femei pe nume Veronica, un alter ego al autoarei înseși, iată că, de această dată, a ales un personaj-narator masculin. Unul care este exponentul unei anumite categorii de bărbați – Ovidiu Anghelache.
 
Ovidiu începe prin a-și face o retrospectivă a vieții, începând de la circumstanțele nașterii sale, familia și copilăria, trecând apoi printr-o adolescență nu foarte liniștită, dar nici sub semnul infracțiunii, în care și-a descoperit pasiunea pentru box. Desconsiderat de ai săi pe când era copil, niciodată îndeajuns de bun, a trăit sub influența relațiilor complicate dintre părinți. Tatăl, un om iubitor de băutură și de femei, ridica adeseori mâna asupra mamei băiatului. Moștenise, se pare, chiar de la tatăl său acest comportament și a încetat abia sub imperiul șocului provocat de vestea că soția sa suferea de cancer. Mama a reușit să supraviețuiască acelei boli, însă ea însăși era un spirit critic feroce, cu tendințe obsesiv-compulsive, dornică de a controla fiecare aspect, inclusiv din viața membrilor familiei. O femeie dură, genul cicălitor, care curăță casă până e bec și lună, dar la capitolul comunicare stă foarte prost.
 
Ovidiu intră deci în anturajul de cartier, ajungând un golănaș tipic. Sportul l-a scutit de excese și vicii pe partea de alcool sau alte substanțe, în schimb a descoperit un alt fel de viciu: femeile. Cel mai adesea, escorte, domeniu în care a fost inițiat cu generozitate de bunii săi tovarăși.
 
Boxul i-a adus medalii, satisfacții pe care însă familia nu le-a împărtășit, lăsându-i un gol în inimă. Cel mai adesea, pentru femei simțea doar ură și un complex greu de precizat. Teama lui cea mai mare era de a fi înșelat, de aceea și-a găsit ca relație stabilă o fată obișnuită, oarecum ștearsă, liniștită. A fost însă mulțumit de această relație? Nici vorbă! Drept urmare, pumnii săi s-au abătut asupra fetei, care încerca să îl înțeleagă și să îl accepte, chiar și atunci când era clar că dezvolta în paralel relații cu alte tinere. Dintre acestea, cea pe nume Vanda i-a pus capac.
 
O tânără studentă independentă, deja activă în cadrul unei multinaționale, dansatoare de salsa și iubitoare de viață, sigură pe ea și cu un fizic perfect, Vanda i-a dat lumea peste cap. Inițial o considerase o simplă distracție, dar ușor-ușor a înțeles că nu e doar atât. Aici a început în mintea lui conflictul: cum putea să fie îndrăgostit de o femeie precum cele pe care le disprețuise atâta timp? Fără a fi escortă, Vanda era o femeie de lume, avusese relații inclusiv cu foști parteneri de salsa, ba chiar știuse că Ovidiu era într-o relație cu altă fată, ceea ce n-o oprise din a petrece timpul cu el.
 
Tânărul o părăsește pe Ana, fata cuminte pentru care simțise, totuși, un anumit fel de iubire, pentru relația mult mai pasională, năvalnică și intensă cu Vanda. Lupta din interiorul său însă continuă, poate chiar mai aprigă, iar singura refulare pe care o știe e violența, care se abate, de această dată, aspura Vandei. Cum de această femeie îi suportă comportamentul? Vanda, care e o perfecționistă, crede că îl poate schimba pe Ovidiu. Vede acest lucru ca pe o provocare, propriul ei proiect. Cum vor decurge lucrurile, dacă Vanda reușește să scoată la lumină binele din Ovidiu sau nu și ce șanse are o astfel de relație, veți afla citind romanul.
 
Fiecare cititor va ajunge la propriile concluzii. Episoadele din copilărie, inclusiv violența micului Ovidiu față de un animal nevinovat, pe care a încercat să o compenseze de-a lungul vieții prin gesturi de bunătate față de micile vietăți, duce cu gândul că lucrurile porniseră încă de atunci pe o pantă abruptă, iar toate celelalte influențe din viața lui, mai ales la momentul formării sale, nu au făcut altceva decât să se adauge acestui bulgăre de zăpadă. Un personaj format din lumini și umbre, Ovidiu își povestește parcursul, dominat de multe sentimente negative și greșeli.
 
Stilul este simplu, direct, fără ocolișuri și înflorituri din condei. Deși vocabularul lui Ovidiu este unul colorat, acest lucru nu deranjează în context, fiind necesar creionării unui personaj cât mai autentic pentru categoria lui. Mi-a plăcut și faptul că autoarea nu a pus accentul pe sexul explicit, ceea ce a lăsat romanul în zona de care aparține, cea a dramei psihologice.
 
Cartea poate fi citită atât de către femei, cât și de către bărbați, întrucât mesajul se adresează tuturor. Pot fi oare soluții pentru ca oamenii să treacă peste ceea ce le trezește nevoia de violență și să ducă o viață cât mai armonioasă, atât spre binele partenerelor, dar și spre binele lor? Se poate depăși un obicei degradant, perpetuat din generație în generație, dacă fiecare decide să își facă propriile alegeri și să nu mai fie tributar unor moșteniri deficitare? Să fie terapia o soluție, dar comunicarea sinceră? Acestea și multe alte întrebări, care cu siguranță cunosc diferite variante de răspuns, își va pune cititorul acestei cărți.
 
Ovidiu Anghelache vă invită să-i aflați povestea și să-l însoțiți pe lungul drum al conștientizării, citind acest roman.
 
„De aici începe greșeala care mi-a marcat viața și m-a distrus ca om. Începe numărătoarea inversă, numai că în cazul meu nu a durat 10 secunde ca la box, ci 10 ani. Greșeala de atunci și toată agonia din timpul anilor care au mai urmat m-au făcut ceea ce sunt astăzi, m-au transformat în ce sunt în momentul în care scriu asta… o stafie secată de greșelile trecutului său. Începuserăm să ne vedem din ce în ce mai des și să mai avem și alte activități în afară de sex. Așa am început să constat că îmi plăcea de ea, dar nu numai de felul în care arăta, ci de cum era, de felul ei de a fi. Timpul se scurgea, iar eu deveneam din ce în ce mai irațional, mai nehotărât. Nu înțelegeam ce se întâmpla cu mine, simțeam că fata asta îmi lua fața. Și mai simțeam că începea să mă dorească și ea, din ce în ce mai tare. Uneori, mă gândeam că m-a vrăjit, la propriu, că mi-a făcut farmece doar ca să mă aibă. Altfel nu puteam să înțeleg de unde, cum ar fi reușit să umbrească relația pe care o consideram pe viață cu Ana.”

Cartea O numărătoare inversă de Emilia Toma poate fi comandată de pe libris.ro, emag.ro, carturesti.ro

 

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *