Delicatese Literare
Recenzii

Rebela de Corina Cîndea – recenzie

Rebela

Corina Cîndea

Nr. pagini: 336

Pentru a scăpa de un trecut plin de suferință, Violet Collins își petrece viața mereu pe drumuri, refuzând să se atașeze de oameni sau locuri, tocmai pentru a nu putea fi rănită din nou. Oprirea în Chicago îi dă însă toate planurile peste cap, iar întâlnirea cu Dominic Grey o determină să își dorească să se oprească din drumul său și să spere la mai mult.
Apariția unei ispite brunete cu ochi violeți nu intră în planurile lui Dominic Grey, mai ales dacă bruneta respectivă este o rebelă obișnuită să facă numai ce vrea. Nu are nevoie de complicații când viața îi atârnă de un fir de păr, dar nici nu poate sta departe de cea care l-a întors pe dos cu o simplă privire.
Atrași iremediabil unul de celălalt, atunci când trecutul ei se amestecă cu prezentul lui complicat și amândoi se trezesc prinși într-un vârtej de întâmplări periculoase, Violet și Dominic sunt nevoiți să lupte pentru a putea rămâne în viață dar, mai ales, pentru a putea rămâne împreună…
Cu un trecut întunecat și tumultos și care se împletește cu prezentul mai mult decât complicat, Violet trebuie să aleagă: să plece iar la drum sau să înfrunte totul în numele iubirii.
”Rebela” e o frumoasă poveste de dragoste, și în același timp o carte de acțiune cu un iz de roman polițist.
Cartea se citește ușor, e relaxantă, dar în același timp are momente în care îți simți emoțiile date peste cap. Sunt însă compensate de multe faze care îți aduc zâmbetul pe buze. Lectura cărții  îți dă o stare de bună dispozitie. Acesta este de altfel efectul tuturor cărților autoarei, care are un stil pozitiv, tonic, ”luminos” de a scrie.
Povestea îi are în centru pe Violet și Dominic și este scrisă la persoana întâi din punctul de vedere al acestora, alternativ.
Pentru început o cunoaștem pe Violet, o frumoasă tânără de 22 de ani, cu ochii de culoarea numelui ei – violet.
O însoțim în timp ce merge cu viteză pe motorul ce vibrează sub ea, fugind din ultimul loc unde încercase sa se stabilească.

 

În ciuda ploii extrem de abundente, nu mă opresc. Din contră, accelerez și simt motorul vibrând și mai tare între picioarele mele. Nu îmi arunc nici o o privire spre acul kilometrajului fiindcă, de fapt, nici nu mă interesează cu ce viteză merg. Contează doar să merg ănainte, să mă îndepărtez cât mai mult de prăpăditul de oraș în care am stat ultimele șase luni. Am stat, pentru că nu se poate spune locuit. Nu mi-am găsit locul și nici nu m-am simțit acasă oricât de mult m-am străduit. ”
Fusese un oraș nici mai bun, nici mai rău ca altele, dar un incident petrecut la locul de muncă o determinase să aibă o atitudine violentă, deși pe deplin justificată, și fusese nevoită sa fugă. ..din nou! Era pe drumuri de cinci ani de zile, fugind de un trecut pe care vroia să-l lase în urmă. Crescuse la orfelinat pana la 17 ani, iar bagajul ei de amintiri includea nedreptăți, abuzuri, teroare, culminând cu moartea violenta, în fața ei, a singurului ei prieten…
Următoarea destinație: Chicago, doar pentru că așa s-a nimerit. Oare aici va sta mai mult de câteva săptămâni, sau va pleca mai departe în cel mult câteva luni de zile, așa cum făcuse până acum?
Ajunsă aici, se angajează chelneriță la un club de noapte.
Și are parte de întâlnirea cu Dominic, fapt care îi va schimba destinul, deși nu a realizat în acel moment.
Trecutul o ajungea din urmă când se aștepta mai puțin, sub forma coșmarurilor care-i bântuiau nopțile, făcând-o să aibă atacuri de panică. Așa se întâmplă în prima ei noapte în noul oraș…
Îl simt cum se apropie și nu îmi pot abține tremurul ce mă cuprinde. O mână grea și aspră îmi acoperă gura și țip cât pot de tare, deși știu că este zadarnic. Doar sunete înăbușite reușesc să își găsească calea printre buzele zdrobite, dar chiar și așa… Nimeni nu va mișca un deget, nimeni nu îmi va lua apărarea! Vor răsufla ușurate că nu au fost alese ele!”
Înspăimântată, fuge cu motorul, gonind fără nici o țintă pentru a scăpa de amintirea coșmarului. Drumul – sau destinul – au purtat-o într-o pădure, unde a leșinat, fiind găsită de un bărbat care avea o cabană în apropiere. Și-a revenit în timp ce era purtată în brațe de acesta.
Înalt. Brunet. Cu un corp bine lucrat.
”Realizez că stau și mă holbez la el de câteva minute și înghit în sec. E prima oară după mult, foarte mult timp, în care am curajul să privesc cu adevărat un bărbat. Privirea mi se ridică din nou la ochii lui, doar ca să îl găsesc examinându-mă cu aceeași atenție și cu un început de zâmbet în colțurile gurii (…)
– Mă numesc Dominic Grey, îmi spune cu aceeași voce răgușită iar eu, după o secundă, pufnesc în râs, făcându-l să se încrunte din nou.
Se numește Grey și are ochii cenușii! Abia acum îi înțeleg și eu pe cei care reacționează așa când îmi aud numele și îmi văd ochii!
– Violet Collins, îi spun zâmbind și văd foarte clar pe fața lui când ânțelege ironia dintre numele noastre și culoarea ochilor și își dezvelește dinții în cel mai minunat zâmbet pe care l-am văzut vreodată. ”
După plecarea lui Violet, suntem martorii gândurilor lui Dominic legate de această întâlnire, care se pare că l-a bulversat la fel ca și pe ea…
Îmi scutur capul, încercând să înțeleg ce s-a întâmplat în ultimele minute, dar sunt la fel de bulversat. Am avut destule femei în brațe până la douăzeci și șapte de ani și nu erau inconștiente, dar… legătura pe care am simțit-o cu fata asta n-am simțit-o niciodată.”
A fost evident o întâlnire predestinată, iar acest lucru s-a confirmat pe deplin a doua zi când s-au trezit din nou față în față! Dominic lucra la același club la care se angajase Violet… iar atracția dintre ei e evidentă!

Dar lucrurile nu sunt nici pe departe la fel de simple și frumoase precum ar putea fi. Violet avea evident secrete pe care nu dorea să le împărtășească cu nimeni, și la fel se pare că avea și Dominic!
În  scenă apar diverse personaje, pe care le cunoaștem pe măsură ce drumul lor se intersectează cu al lui Violet: Jason, de la atelierul de reparații, unde Violet a avut nevoie de o intervenție la motor; Tony, patronul clubului unde se angajează; Tim, un coleg de la bar și singurul în care Dominic avea încredere – veți vedea de ce; Miller, un nenorocit de mafiot care le va pune tuturor viața în pericol la în moment dat…
Treptat, secrete ies la iveală și pătrundem într-o lume întunecată și periculoasă, cea a traficului de droguri. Clubul de noapte unde lucrau cei doi se pare că era un paravan pentru afaceri din cele mai dubioase, iar patronul, Tony, era un membru al lumii interlope. Și, din nefericire, o remarcă pe Violet la modul personal, făcând aproape o fixație pentru ea, după cum veți vedea.
Oare relația ei cu Dominic o va proteja de atențiile nedorite ale acestuia? Violet știa să se bată, fusese nevoită să învețe să se apere de mic copil, dar lumea în care se trezește implicată e mai dură decât orice și-a închipuit ea. Inițial, Dominic a sfătuit-o să fugă de acolo fără să privească înapoi, dar încăpățânata și bătăioasa Violet nici nu vrea să audă de asta, mai ales că Dominic o atrăgea ca un magnet. Și reciproca era perfect valabilă.
Relația celor doi avansează, dar nu e nici pe departe lină și lipsită de obstacole. Erau ca două pietre tari, două caractere puternice, pe măsură de hotărâți să obțină ceea ce doreau. Iar ei, se doreau unul pe celălalt…
Mi-a plăcut faptul că au amândoi au luptat pentru această relație. Violet nu a fugit, deși, la un moment dat, pericolul părea că pândește din toate părțile, iar ea se afla chiar în mijlocul lui, iar Dominic îi va dezvălui secretul său, cu riscul de a compromite o întreagă misiune: era agent sub acoperire și se afla în plină operaține de demascare a unei rețele de droguri!
Violet însă e reticentă în a-i împărtăși trecutul ei dureros, dar el îi promite că va avea răbdare până când va fi pregătită să-și deschidă sufletul.
Au o primă noapte de dragoste minunată, însă dimineața următoare e distrusă de ceea ce Violet consideră aproape o trădare la adresa ei: vede pe masă dosarul ei de la poliție, unde era trecut, cu toate detaliile, întregul ei trecut. Cam atât despre promisiunea lui că va avea răbdare până când va fi ea pregătită să i-l dezvăluie…
Violet, îmbrăcată doar în tricou, cu părul încă umed de la duș, șade pe canapea și …citește dosarul despre ea…
Când termină de citit și ultima pagină, își pune mâinile la gură și începe să plângă, legănându-se ușor. Atâta disperare se simte din gestul ei și furie și neputință, încât mi se zdrobește inima.
Și îmi dau seama că eu sunt cel care i-a produs suferința! Eu, cu mintea mea bolnavă, că am dorit atât de mult să știu! Eu și cu prostia mea, că am lăsat dosarul la vedere!”
Iar încrederea odată pierdută se recâștigă greu, dacă se mai recâștigă, mai ales că ea era învățată să nu aibă încredere în nimeni, dar în el avusese.
Mă privește disprețuitoare, apoi își smulge brațul din mâna mea însă, înainte să iasă pe ușă, se întoarce și, cu lacrimi în ochi, spune cu o tristețe sfâșietoare în voce:
– Regret că nu te-am ascultat prima oară când mi-ai spus să plec. M-ai prevenit!Probabil a fost singura dată când ai fost sincer cu mine.”
Și nu va fi singura dată când relația lor va fi pusă la încercare. Fiecare era sigur de iubirea pe care o purta celuilalt, dar erau multe obstacole ce aveau puterea să-i despartă. Cum și dacă le vor depăși pe toate, rămâne să descoperiți singuri.
Acțiunea este alertă, personajele sunt prinse ca într-un tăvălug, având prea puțin control sau chiar deloc asupra evenimentelor. Avem parte de suspans, ca și de situații neașteptate, iar Violet se pare că nu poate sta departe de necazuri, atrăgându-le ca un magnet, astfel încât la un moment dat, tot ceea ce se întâmpla părea că gravitează în jurul ei. ”De vină” era și frumusețea ei uluitoare, care l-a făcut nu doar pe Tony, dar și pe Miller, ”peștele cel mare” – cel pe care îl viza operațiunea în care implicat Dominic – să pună ochii pe ea. Încăpățânată, îndrăzneață, nesupusă, rebelă din fire, Violet se va afla la un moment dat în niște situații periculoase, din care doar norocul părea că o poate salva.

Cum va evolua relația lui Violet și Grey, cum se va desfășura în continuare misiunea sub acoperire în care nu doar Grey era implicat – veți descoperi alături de cine lupta de aceeași parte a baricadei, dar, mai ales, cine era trădătorul, căci, așa cum se întâmplă de obicei când sunt bani mulți la mijloc și interese multe, cineva trădează – veți afla citind cartea.
Sunt încă multe momente tensionate până la final, evenimente dramatice și răsturnări de situație, printre care se desfășoară tumultoasa relație a protagoniștilor cărții.
Dragoste și ură, încredere și trădare, pasiune, gelozii, caractere josnice, dar și oameni de onoare, de toate acestea vom avea parte în ”Rebela”. Și, în primul rând, de multă iubire, care, în final, poate învinge orice. Acesta e de fapt mesajul cărții. E o carte ideală pentru a fi citită în vacanță,  sau la sfârșitul unei zile obositoare. Lectura ei te destinde, iar la final rămâi cu o stare de bine.

Cartea Rebela poate fi comandată pe site-ul www.editurahathor.com. Tot de acolo puteţi comanda şi celelalte cărţi ale autoarei Corina Cîndea.

Recenzii cărți Corina Cîndea

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

28 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *