Frumos și cu inima de gheață de Lisa Kleypas, Editura Miron – recenzie

Frumos și cu inima de gheață

(Cold-Hearted Rake – 2015)

Lisa Kleypas

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernețchi Pascu

367 pagini

• Seria The Ravenels

1. Frumos și cu inima de gheață (Cold-Hearted Rake – 2015)
2. Vreau să fiu soția ta (Marrying Winterborne – 2016) – recenzie 
3. Diavolul în primăvară (Devil in Spring – 2017) – recenzie 
4. Un străin frumos (Hello Stranger– 2018) – recenzie 
5. Fiica diavolului (Devil’s Daughter – 2019) – prezentare
6. Pentru dragostea Cassandrei (Chasing Cassandra – 2020) – recenzie
7. Devil in Disguise – 2021

Devon Ravenel, cel mai fascinant și imoral libertin al Londrei, a moștenit de curînd titlul nobiliar de conte.
Însă noul său rang din înalta societate vine și cu responsabilități nedorite, precum și cu cîteva surprize. Domeniul lui este împovărat de datorii, iar cele trei surori inocente ale răposat- ului conte locuiesc în continuare în aceeași casă, împreună cu virtuoasa Kathleen, lady Trenear, o frumoasă văduvă tînără, deosebit de inteligentă, dar și foarte încăpățînată.
Între ea și Devon Ravenel începe un război al ambițiilor. Kathleen știe foarte bine că nu trebuie să aibă încredere într-un bărbat fără scrupule, care a cucerit și abandonat multe femei.
Va putea ea să-și păstreze inima intactă după întîlnirea fierbinte cu cel mai periculos și fermecător bărbat pe care l-a cunoscut vreodată?

Frumos și cu inima de gheață este o carte foarte romantică, pasională, amuzantă, cu personaje fascinante și o intrigă interesantă, scrisă în inconfundabilul stil al lui Lisa Kleypas, convingându-ne de puterea tămăduitoare a iubirii, care vindecă răni sufletești, alină suferințe, modelează caractere și schimbă destine.

Eroul cărții, Devon Ravenel, un bărbat puternic, arogant și mândru, care-și ascundea propriile traume sufletești din trecut sub masca unei atitudini cinice, este îmblânzit prin forța sentimentelor de către Kathleen, o tânără sensibilă, bună și altruistă, dar care dovedește o mare tărie de caracter în situații critice.

Acțiunea cărții începe în anul 1875, autoarea reușind să surprindă, de-a lungul acțiunii cărții, esența epocii respective, marcată de mari transformări, atât economice, cât și de concepții.

La vârsta de douăzeci și opt de ani, Devon, un brunet deosebit de atrăgător cu ochi albaștri, ducea o viață libertină, lipsită de constrângeri și obligații, în momentul în care vărul lui Theo a murit, lăsându-i moștenire titlul de conte și un domeniu grevat de datorii, Eversby Priory.

Marcat de un trecut dureros în copilărie, cu un tată insensibil și o mamă instabilă emoțional, care-și schimba cu ușurință amanții, făcându-și copiii martori la veșnicele ei suferințe amoroase, Devon își crease un scut de autoapărare, adoptând o atitudine nonșalantă, având mereu pe buze o replică sarcastică în orice situație și acoperindu-și inima cu un strat de gheață, având grijă ca nicio emoție să nu îl străpungă.

Deși era un amant atent și generos, avea grijă să pună capăt relației imediat ce simțea că partenera lui începe să se implice emoțional, părăsind-o elegant, fără regrete, cu un cadou generos de despărțire.

Momentul morții lui Theo, la doar trei zile după nunta acestuia, din pricina unui accident de călărie, nu îl îndurerează prea tare, ci îi provoacă doar un disconfort, perturbându-i rutina obișnuită în care se complăcea, întrucât el și vărul lui nu se înțeleseseră niciodată, Devon desconsiderându-i acestuia atitudinea egoistă și răutatea.

Ideea de a avea grijă de o moșie în paragină, cu o casă ce necesita multiple reparații, îi repugnă total, lucru pe care i-l împărtășește mai tânărului lui frate Weston, în vârstă de douăzeci și patru de ani, care, la rândul lui, își îneca în alcool amarul pricinuit de lipsa de entuziasm și perspective.

”- Ar fi bine ca neamul Ravenel să se încheie cu noi, zise Devon. Nu suntem buni de nimic și cui o să-i pese dacă ne stingem?

– Servitorii și arendașii vor protesta, fiindcă-și vor pierde lefurile și casele, zise West sec.

– Pot să se spânzure cu toții. Îți spun eu ce-i de făcut: în primul rând le trimit pe văduva lui Theo cu surorile lui să-și facă bagajele, mie nu-mi sunt de folos.”

Vorbele lui cinice sunt auzite de Kathleen, văduva lui Theo, a cărui părere despre Devon se întărește, considerându-l un egoist ticălos, un crai respingător și necioplit.

La rândul lui, Devon o considera pe Kathleen o mironosiță, încorsetată în principii rigide.

Voințele celor doi se confruntă în perioada următoare, încetul cu încetul fiecare descoperind cu surprindere că aparențele înșeala de multe ori, iar prima impresie formată era complet eronată.

Helen, sora cea mare a lui Theo, îl lămurește pe Devon despre caracterul lui Kathleen, explicându-i că aceasta era marcată de propriul trecut din copilărie, în care proprii părinți, pasionați unul de altul și fiecare doar de caii de rasă, o abandonaseră în brațele unei doici, pentru ca aceasta să o ducă la niște prieteni de familie, care se oferiseră să o ia în grijă. Cuvintele pline de cruzime ale doicii își puseseră amprenta asupra lui Kathleen, care nu își mai permisese să mai plângă vreodată de atunci…

”- Ore în șir, după ce a urcat la bord, Kathleen a plâns în hohote și s-a văicărit în cabina lor, până ce doica s-a supărat și a zis: ”Dacă insiști mai mult cu circul acesta, plec și te las singură pe lume, și atunci nimeni nu va mai avea grijă de tine. Părinții te-au trimis deoparte, fiindcă ești o povară.”

Realizând că relația lor pornise de la început cu stângul și îngrijorat de siguranța lui Kathleen, care plecase pe jos să ajute o familie nevoiașă pe o vreme ce se stricase brusc, anunțându-se o furtună teribilă, Devon pleacă în întâmpinarea ei călare iar când o întâlnește, destinde atmosfera cu o glumă.

”- Lady Helen m-a rugat să vin după tine, strigă Devon. Poți veni cu mine călare, sau putem sta să ne certăm aici printre fulgere, până ce vom arde ca niște torțe. Personal, prefer varianta a doua, care ar fi mai bună decât să citesc toate catastifele contabile de acasă.”

Ajunși la grajduri, Kathleen clachează în momentul în care îl vede pe Asad, armăsarul ei mult iubit, care îl aruncase din șa pe Theo, provocându-i moartea. Copleșită de vinovăție, întrucât Theo se urcase beat și furios în șa, după o ceartă pe care o avuseseră, tocmai pentru a o sfida pe ea, Kathleen este asaltată de emoții violente, toate lacrimile zăgăzuite până atunci în ea revărsându-se în torente. Cu o tandrețe complet neașteptată, Devon o îmbrățișează, ținând-o în brațe și alinând-o până ce ei i-au secat toate lacrimile, deși, până atunci, fugise imediat ce o femeie începea să plângă, prea sătul de crizele de isterie la care îl supusese în copilărie propria mamă.

”Era prima dată când cineva căuta alinare la el. Simplul gest de a oferi alinare fusese mai intim și mai erotic decât cele mai toride partide de sex de până atunci. Parcă i se lipise de trup și de suflet.”

Devon ajunge să facă aproape o obsesie pentru Kathleen, dorind-o cum nu dorise niciodată pe nimeni, surprinzându-se singur cu hotărârea impulsivă de a încerca să salveze proprietatea de dragul ei, în loc să o vândă, ținând cont că nu se pricepea deloc la agricultură.

Deși inclusiv Weston, propriul lui frate, se îndoia de succesul acestei misiuni aparent imposibile, Devon pleacă la Londra pentru a încerca să găsească mijlocele necesare realizării scopului propus, muncind până la epuizare în încercarea de a înțelege amploarea problemelor cu care se confrunta.

”Era nevoie să studieze câțiva ani buni, pentru a înțelege chestiuni legate de agricultură, îmbunătățiri funciare, prelucrarea lapteleu, creșterea animalelor, împădurire, precum și contabilitate, investiții și legislație rurală, ca să meargă treaba bine.”

Surprinzător, Weston se oferă să-l ajute, plecând înapoi la moșie pentru a aduna date prețioase despre problemele proprietății și dificultățile pe care arendașii le întâmpinau. Totuși, ajuns acolo, West continuă să bea peste măsură, stârnindu-i furia lui Kathleen care, dovedind mult curaj și tărie de caracter, l-a interpelat dur, fără să-l menajeze, cuvintele ei pline de înflăcărare trezindu-l la realitate.

”- Nu ajuți pe nimeni, strigă ea cu dezgust. Înțelegi măcar ceva din povara responsabilității pe care și-a asumat-o lordul Trenear? Dacă eșuează, moșia va fi vândută și ce crezi că vor păți oamenii de pe moșie? Două sute de familii în derivă, fără mijloace de a se întreține. Cincizeci de servitori care au slujit toată viața la familia Ravenel. Toți de pe pământurile astea se zbat să supraviețuiască și toți depindem de fratele tău, care încearcă să rezolve probleme la care nu a avut nici o contribuție. Iar tu, în loc să îl ajuți, ai ales să-ți bei mințile ca un bou și să te afișezi bălăgănindu-te pe picioare ca un cretin egoist!”

Este remarcabilă transformarea lui Weston în perioada următoare, lăsându-se de băutură și asumându-și responsabilitățile, dovedind că uneori scuturând bine pe cineva îl poți determina să vadă realitatea dintr-o cu totul altă perspectivă și să descopere noi provocări.

Un moment dramatic se petrece în momentul în care Devon și prietenul lui Winterborne veneau la moșie pentru a petrece Crăciunul, iar trenul în care se aflau deraiază pe un pod și se prăbușește în apă. Devon se comportă ca un adevărat erou, ducându-l pe Winterborne, care fusese grav rănit, la mal și întorcându-se să salveze mai multe persoane necunoscute, riscându-și propria viață și demonstrând că, dincolo de aparența cinică pe care o afișa, avea de fapt o inimă de aur, fiind capabil de multă compasiune. Epuizat și înghețat, Devon nu mai avea puterea să înoate până la mal, fiind convins că i-a venit sfârșitul, singurul lui regret fiind acela că Kathleen nu va ști niciodată ce a însemnat pentru el.

”Nu-l va salva nimeni. Avea aceeași soartă cumplită ca toți bărbații din neamul Ravenel, care au lăsat multe treburi neterminate, iar lui nici că-i mai păsa. Acolo undeva, în străfundul sufletului chinuit, știa că West se va descurca fără el. West va supraviețui.

Dar Kathleen…

Ea nu va ști niciodată ce a însemnat pentru el. Acest adevăr îi penetră conștiința. Sfinte Doamne, de ce așteptase, presupunând că mai avea timp la dispoziție? Dacă ar mai fi avut cinci minute la dispoziție să-i spună, ba nu, doar un minut… dar era prea târziu.”

Din fericire însă, în ultimul moment este salvat miraculos de Weston, două brațe puternice trăgându-l afară din apă și o voce masculină bine cunoscută spunându-i o replică sarcastică, menită să mascheze spaima pe care o simțise acesta văzându-și fratele tras în adâncuri.

”… să nu cutezi să mă lași pe mine singur, să am grijă de nenorocita aia de moșie.”

Revelația din momentul în care și-a văzut moartea cu ochii l-a făcut pe Devon să nu mai piardă nicio clipă prețioasă. Imediat ce a ajuns la moșie, neținând cont că avea audiență, a îmbrățișat-o pe Kathleen cu putere șoptindu-i cu patos: ”credeam că… voi muri dorindu-te să fii a mea”, în perioada următoare concentrându-și toate eforturile pentru a o cuceri.

Misiunea lui nu era, de fapt, prea grea, întrucât Kathleen se îndrăgostise de mult timp de el. Deși fusese atrasă fizic de el de la prima vedere, ea ar fi putut să-i reziste cât timp îl considerase un crai imoral, lipsit de inimă. Dar, din momentul în care își dăduse seama de adevăratul lui caracter onorabil, de bunătatea și tandrețea de care era capabil, Kathleen realizase că îl iubea din tot sufletul.

Dorind să fie sinceră cu el și să se elibereze de minciuna ce îi împovăra sufletul, Kathleen îi mărturisește că, de fapt, căsătoria ei cu Theo nu se consumase, iar ea era o impostoare beneficiind de drepturile de văduvă a lui. Imediat după nuntă, Theo se schimbase complet, transformându-se din bărbatul fermecător și atent într-unul brutal și grosolan, bând peste măsură, stârnindu-i repulsia lui Kathleen, care îl refuzase când venise în camera ei să-și exercite drepturile conjugale.

Departe de a o judeca, Devon este peste măsură de bucuros de informația aflată. De mult timp simțea un sentiment acut de posesivitate asupra ei, iar gândul că ea nu fusese a nici unui bărbat până atunci îl încânta nespus, neputându-se abține să nu glumească că în sfârșit a descoperit o problemă pe care putea să o rezolve cu mult succes.

”- Iartă-mă, se scuză el. Totuși, nu putea să se abțină. Mă gândeam și eu, cu atâtea lucrări de tâmplărie, instalații, canalizarea caselor arendașilor și alte câteva sute de chestiuni minore cu care mă confrunt, iată în sfârșit una singură pe care pot să o rezolv.”

Deși Kathleen era conștientă că Devon era dispus să aibă doar o relație amoroasă cu ea, nu poate să-i reziste prea mult timp.

”Era tare neplăcut să descoperi cum decizia morală a omului este la fel de solidă ca un  carton înmuiat.”

Momentele de pasiune dintre ei sunt deosebit de fierbinți. Totuși, deși Devon era cel versat, Kathleen, conștientă sau nu, preluase controlul relației lor, ținându-l în permanență pe jar.

”Rezultatul era că Devon trăia într-un amestec de revoltă, pasiune și uimire, în proporții diferite.

Ar fi fost mai ușor, dacă ea i-ar fi cedar cu totul, sau dacă l-ar fi refuzat cu tărie, dar așa, ea făcuse situația incredibil de tulbure.

Tipic pentru o femeie.

”Când dorim amândoi”, spusese ea. Ca și când nu ar fi știut că el dorea întotdeauna.

Dacă asta era strategia ei, să-l înnebunească de dorință pentru ea, atunci funcționa de minune.”

Devon nu era însă pregătit să capituleze, neconsiderându-se capabil de o relație pe termen lung și fiind speriat de perspectiva de a avea proprii copii, având în vedere comportamentul iresponsabil al propriilor lui părinți.

În plan secundar, asistăm la o relație deosebit de interesantă, cu un farmec aparte, ce ia naștere între Helen, bună, blândă, sensibilă și rafinată, și Rhys Winterborne, un magnat lipsit de scrupule, morocănos și necizelat. Deznodământul acestei relații îl vom afla abia în cartea a doua a seriei – ”Vreau să fiu soția ta”, autoarea reușind să ne intrige foarte mult, astfel că abia aștepți să citești ce se va  întâmpla.

În finalul cărții, acțiunea se mută la Londra, autoarea reușind să ne introducă cu mult succes în atmosfera epocii respective.

”Londra era un oraș al minunilor, foarte viu, cu mii de mirosuri și priveliști. Zgomotele orașului începeau cu lătrături de câine, ropote de copite pe caldarâm, negustori strigându-și mărfurile, fragmonte de melodii de flașnetă, precum și mii de voci întretăindu-se într-o aglomerație de lumini, strigăte, negocieri și râsete.”

Mi-a plăcut mult cum autoarea a conturat personajele cărții, atât cele principale, cât și cele secundare, creând caractere puternice, cu personalități diferite, fiecare mânat pe propriile pasiuni și interese, reușind să ne captiveze și să ne facă să așteptăm cu nerăbdare următoarele cărți din serie, pentru a urmări destinul acestora.

Kathleen este un personaj feminin remarcabil. Deși bună și altruistă, se dovedește o piatră tare în diferite situații, susținându-și cu pasiune convingerile și apărând cu mult curaj persoanele la care ținea, neținând cont de riscurile la care se supunea. Kathleen era exact persoana potrivită pentru Devon, provocându-l, intrigându-l și incitându-l, menținându-i interesul treaz în permanență, motivându-l și ambiționându-l să-și asume responsabilități, ajutându-l să-și depășească temerile provocate de traumele trecutului și să-și deschidă inima în fața iubirii. La rândul lui, Devon este cel care a ajutat-o pe Kathleen să-și elibereze conștiința de povara vinovăției ce o apăsa de la moartea lui Theo, explicându-i că acesta era singurul răspunzător de acțiunile lui iresponsabile. De asemenea, prin insistențele repetate, glumele și cadourile pe care le-a făcut, Devon a convins-o pe Kathleen să renunțe treptat la doliu, readucând râsetele și buna dispoziție în casa lor.

Devon este un personaj fermecător, cu o personalitate fascinantă, care te încântă cu replicile lui sarcastice. Gheața cu care își înconjurase inima s-a topit complet în final, sub flacăra iubirii pe care o simțea față de Kathleen, pe care mult timp el a confundat-o cu dorința. În momentul în care a crezut că a pierdut-o pentru totdeauna, Devon a avut revelația propriilor sentimente, reconsiderându-și prioritățile și principiile de viață.

Totuși, deși profund îndrăgostit și complet motivat să o recâștige, Devon a avertizat-o pe Kathleen că nu va putea să-l manevreze de fiecare dată după bunul ei plac.

”- Întotdeauna te voi asculta. Nu voi fi de acord întotdeauna.”

Declarația lui de dragoste este foarte emoționantă, dezvăluind profunzimea sentimentelor lui.

” – Eu vreau să-ţi ofer ţie timp. Pentru mine există un singur mod de a-ţi dovedi că te voi iubi şi-ţi voi fi fidel cât voi trăi şi anume iubindu-te, fiindu-ţi fidel tot restul vieţii. Chiar dacă nu mă vrei. Chiar dacă alegi să nu fii cu mine. Vreau să-ţi ofer tot timpul care mi-a mai rămas. Îţi jur că din acest moment, nu voi mai atinge o altă femeie, nici nu-mi voi mai dărui inima cuiva, ci doar ţie. Dacă va trebui să aştept şaizeci de ani, nu va fi irosit nici un minut – fiindcă eu îi voi fi trăit iubindu-te. “

Cărțile autoarei Lisa Kleypas pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro

Am inclus cartea în Top 10 cărți romantic-erotice historical

Recenzii și prezentări cărți Editura Miron

Recenzii și prezentări cărți Lisa Kleypas