Vapaia soarelui de Raluca Butnariu, Editura Librex Publishing – recenzie

27

Văpaia soarelui 

Raluca Butnariu

Editura Librex

500 pagini

Un jurnal vechi, plin de mistere, o bijuterie fabuloasă, cu un trecut întunecat, a căror urme au fost pierdute în timpul revoluției franceze…
Destinul jurnalului și al nestematei sunt legate de cel al tinerei ducese de Ross, într-un fel pe care aceasta nu-l poate ignora.
Moartea neașteptată a soțului ei dă peste cap viața aparent privilegiată a Juliei.
O clauză bizară a testamentului lui John îi aduce pe Julia și pe cei trei nepoți ai acestuia într-o situație fără precedent. Ultima dorință a defunctului duce îl încântă pe risipitorul Edmond, îl neliniștește pe carismaticul Lionel, îl dezgustă pe cinicul Blythe și o șochează complet pe Julia.
Însă ceea ce contează cu adevărat pentru tânăra ducesă este găsirea jurnalului.
Aproape peste noapte se trezește prinsă într-o aventură presărată de risc și neprevăzut, avându-l alături pe Blythe Arkwright, noul duce de Ross, un bărbat periculos și mândru, extrem de inteligent, devenit cel mai de temut avocat al baroului londonez și de care Julia fusese îndrăgostită nebunește în urmă cu opt ani.
Pentru tânărul lord, noua întorsătură a lucrurile este mai mult decât frustrantă. Apropierea de Julia, singura femeie pe care o iubise cu adevărat și singura care-l trădase fără să clipească, este greu de îndurat.
Goana după găsirea jurnalului și a diamantului galben, în numele cărora s-au săvârșit atâtea crime, aduce din nou împreună două inimi pline de pasiune și orgoliu, într-o poveste fascinantă, dominată de răsturnări neașteptate de situații, secrete păzite cu strășnicie, emoții contradictorii și un dialog savuros. 
Văpaia soarelui este o carte historical-romance deosebit de interesantă, care reușește să-ți capteze atenția încă de la primele rânduri cu o intrigă bine susținută, acțiune alertă, suspans, aventuri pe muchie de cuțit, trădări, împăcări, personaje fascinante, puternice și încăpățânate, secrete periculoase, mistere tulburătoare, bogății fabuloase, descendență regală, spioni, organizații secrete, replici spumoase, delicios de amuzante.
Povestea de dragoste dintre cei doi eroi ai cărții, Julia și Blythe, este plină de năbădăi. Amândoi orgolioși, ambițioși și încăpățânați, nu vor să lase garda jos, mai ales că fiecare dintre ei suferise enorm în urmă cu opt ani, când povestea lor de iubire, ce debutase ca o flacără intensă, se stinsese brusc, iar ei rămăseseră mistuiți sufletește, încercând să se reinventeze din propria cenușă. De fapt, totul fusese o mare neînțelegere, cauzată de aroganța unuia și orgoliul celuilalt, ce nu fusese lămurită la momentul oportun din cauza nesiguranței fiecăruia în privința sentimentelor celuilalt. Julia se căsătorise apoi cu John, ducele de Ross și unchiul lui Blythe și, timp de opt ani lungi, se evitaseră reciproc, niciunul dintre ei nevindecând-se însă sufletește.
Moartea lui John și prevederile testamentului acestuia aveau să declanșeze însă un întreg carusel de evenimente, cu consecințe imprevizibile. Avocatul ce-l reprezentase pe John i-a convocat pe Julia, Blythe și cei doi frați ai acestuia pentru a le comunica ultimele dorințe ale ducelui. Cei trei frați erau deosebit de atrăgători, fiecare în felul său.

”Blythe era înalt şi chipeş într-un fel întunecat şi primejdios, de corsar maur. Lionel, la fel de înalt ca fratele său mai mare, era blond, cu ochii de un albastru luminos, genele lungi şi trăsături armonioase, având alura unui arhanghel. Edmond, cel mai mic dintre ei ca vârstă, era cu un lat de palmă mai scund decât ceilalţi doi, dar indiscutabil mai arătos şi, tocmai fiindcă era conştient de acest fapt, adopta un aer de blazare tipică filfizonilor, care părea să aibă mare trecere în faţa sexului frumos.”
Prevederile testamentului aveau să-i șocheze pe toți cei prezenți. Astfel, Julia primea casa din Londra şi suma de cincizeci de mii de coroane, scutiţi de orice taxă de moştenire, lui Blythe îi revenea titlul ducal împreună cu suma de o sută de mii de coroane, asta pe lângă casa din sudul Scoţiei, cea din Kent şi, desigur, Greenville-ul, reşedinţa ducilor de Ross de mai bine de patru veacuri, lui Lionel îi revenea suma de şaptezeci şi cinci de mii de coroane, de asemenea scutiţi de orice taxă legală, iar lui Edmond, celui mai mic dintre nepoţii defunctului, i se achitau toate datoriile făcute până-n prezent şi i se lăsa suma de zece mii de coroane. Însă exista o condiție importantă, stipulată în testament, ce trebuia îndeplinită întocmai, altfel toți banii urmau să fie donați către anumite organizații, iar fiecare dintre ei nu va primi decât trei șilingi. Astfel, toate bunurile amintite anterior vor intra în posesia fiecăruia, dacă unul dintre cei trei frați se va căsători cu Julia, acela primind în plus și suma de cinci sute de mii de lire.
Totul părea o glumă proastă, dar era cât se poate de oficial. Julia se simțea de-a dreptul încolțită, opțiunile fiindu-i extrem de limitate. Blythe o disprețuia din tot sufletul, Edmond era un flușturatic și un afemeiat, ce risipea banii în stânga și-n dreapta, iar Lionel, cu care se înțelegea foarte bine, avea propriile sale motive, pe care Julia le cunoștea prea bine, pentru care căsătoria cu ea ieșea complet din discuție.
Deși nu întrezărea pe moment nicio soluție de ieșire din criză, Julia pleacă la Londra, urmărindu-și propriile scopuri secrete. Blythe este luat complet prin surprindere când Julia îl caută, rugându-l să o însoțească la o petrecere din marea societate. În ciuda resentimentelor pe care le avea față de ea, Blythe nu o poate refuza, remarcând încă o dată frumusețea ei izbitoare, ochii ei fascinanți și strălucitori de culoarea smaraldelor, părul negru, lucios, purtat pe spate, propriul lui corp trădându-l mișelește, înfiorându-se de dorință la vederea ei.
”Ca un simbol al personalităţii ei, Julia niciodată nu-şi coafa părul în ton cu moda, ci şi-l lăsa liber, eventual prins lateral în spatele urechilor cu piepteni asortaţi, ca acum. Adevărul era că ar fi fost o crimă să-şi persecute acele bucle grele, întunecate şi lucioase, ce i se inelau ademenitor în jurul feţei şi a umerilor până spre talie, pentru a le transforma în cocurile acelea elaborate, pline de pudră, sclipiciuri şi pene colorate, la mare modă în ultimele două sezoane. Femeia din faţa lui era întruchiparea pură a senzualităţii şi a frumuseţii feminine, a graţiei naturale şi a farmecului… dar mai ales a parşivităţii. Iar el nu trebuia să uite care era esenţa ei, adevărata ei natură.”
După petrecere, Blythe observă uimit cum Julia, îmbrăcată în haine bărbătești, se strecura pe străzi lăturalnice și pătrundea într-o reședință pe care el o știa prea bine, întrucât îi aparținea lui Seth, un mercenar periculos pe care el îl supraveghea îndeaproape de câțiva ani. Blythe o urmărește și nimerește în mijlocul unei situații extrem  de tensionate, mai mulți mercenari pătrunzând în casă, cei doi reușind să scape ca prin urechile acului.
Ajunși la reședința lui Blythe, venise momentul ca Julia să dea niște explicații, pe care Blythe i le solicită imperativ. Informațiile aflate sunt de-a dreptul spectaculoase, având legătură cu o comoară și un jurnal secret.  Se părea că marchiza de Pompadour și regele Louis al XV-lea avuseseră un fiu, Henri, ce avusese la rândul lui un băiat și două fete. Ludovic, în semn al afecţiunii sale sincere şi profunde, îi dăruise amantei sale un diamant fabulos, Văpaia Soarelui. Mai mult, frumoasa marchiză îi fusese mai mult decât amantă, multe dintre deciziile luate în timpul domniei lui fiind inspirate de către această femeie, iar ea ținuse un jurnalul, ce conţinea multe informaţii cu privire la politica, scandalurile şi intrigile de la curte, de mare importanţă istorică. Exista o legendă care spunea că jurnalul conţinea inclusiv indiciile care duceau spre locul unde era ascunsă Vapaia Soarelui. Când a venit revoluţia, au reuşit să scape numai două dintre domnişoarele de companieâ: uneia i-a fost încredinţat jurnalul, celeilalte i-au fost lăsat în grijă codul, aceasta din urmă salvând-o și pe cea mai mică fetiță a lui Henri.
John cumpărase cândva acel jurnal, dar acesta îi fusese furat, iar Julia încerca acum să-l recupereze. Blythe este furios la culme la gândul riscurilor pe care și le asumase Julia, certând-o zdravăn și informând-o că, până nu vor rezolva problema jurnalului, iar mercenarii care se aflau pe urmele acestuia vor fi anihilați, ea nu va mai părăsi reședința lui, iar orice plan va trebui să-l facă numai împreună cu el.
Curând, Blythe se va lămuri că Julia nu era nicidecum o floare fragilă, ea având abilități de luptă uluitoare, dobândite în ani de practică îndelungată. Mai mult, alături de Anne – pe care o cunoaștem din Umbra nopții, făcea parte dintr-o secție specială  a Departamentului de război al guvernului – Suita Cleopatrei, în care activau numai femei, ce îndeplineau diverse sarcini de spionaj. M-am bucurat să-i reîntâlnesc pe Anne și Michael la câțiva ani după evenimentele petrecute în Umbra nopții și să-i descopăr la fel de îndrăgostiți unul de celălalt,  tachinându-se cu drag și trăind fericiți alături de copiii lor.
Șocul lui Blythe este enorm aflând adevărata ocupație a Juliei, cei doi înfruntându-se în replici, ca de obicei.
”- V-aţi pierdut minţile… Cu toţii v-aţi pierdut minţile!
– A, şi tu eşti singurul din universul ăsta mare care le are mereu grupate în acelaşi loc, replică Julia cu o ironie pişcătoare. Şi tu lucrezi pentru Harper.
– Eu sunt bărbat, la naiba!
– Iar eu, fiind femeie, ar trebui să mă obsedeze brodatul, nu?”
Dar afișarea Juliei cu Blythe tot mai des împreună nu putea să rămână fără consecințe, Blythe remarcând atitudinea celor din jur, dându-și seama că Julia era complet compromisă, iar lui îi revenea sarcina de a drege lucrurile.
”El o adusese în situaţia asta cu bunăştiinţă. El provocase acea stare a lucrurilor, tot el trebuia să dreagă stricăciunile. Şi, în condiţiile de faţă, nu exista decât o singură cale de a îndrepta răul făcut.”
Julia are o reacție vehementă când realizează că el chiar se gândea serios să o ia de soție, respingând categoric ideea, în ciuda avantajelor practice pe care el i le enumerase, iubirea nefiind nicidecum pomenită.
”- Te înşeli! fornăi ea, deloc delicat pentru o tânără lady. Ţi-am mai spus odată şi-ţi repet, deşi martor mi-e bunul Dumnezeu că ai un cap la fel de tare şi de sec ca pietrele din Bath! Nu vreau să mă mărit cu nimeni, n-am nevoie de banii lui John, n-am nevoie de nimeni ca să mă protejeze, n-am intenţia să-mi păstrez numele…
– Vezi că te contrazici singură, îi atrase atenţia Blythe cu o nesfârşită răbdare. Cum ai de gând să-ţi schimbi numele dacă nu vrei să te măriţi?”
De fapt, o parte din Julia tânjea cu disperare să accepte propunerea lui Blythe, numai că partea rațională se opunea cu îndârjire, considerând că un bărbat nestatornic ca el nu-i putea fi nicidecum fidel.
”Adevărul era că exista o parte necugetată în fiinţa ei, care tânjea cu disperare să accepte târgul pe care Blythe i-l oferise. Iar dorinţa era atât de năvalnică şi mistuitoare încât îngrozea de moarte cealaltă parte, care ţinea de bun simţ, de judecată şi autoconservare. Trebuia să-şi înăbuşe emoţiile şi să-şi recapete sângele rece, dacă voia să-şi păstreze independenţa.
O relaţie cu Blythe ar fi echivalat cu o sinucidere lentă. Era un bărbat nestatornic, incapabil să păstreze o femeie lângă sine mai mult de trei luni. Graţiile intrau cu duiumul în viaţa lui, săreau vesele în patul lui şi ieşeau de acolo cu inima frântă. Iar ea n-avea de gând să îngroaşe rândurile acelor nesăbuite.”
Blythe nu era însă omul să se răzgândească odată ce lua o hotărâre, astfel că în curând Julia s-a trezit soția lui, fără drept de apel. Totuși, sesizând la ea o sensibilitate și o vulnerabilitate înduioșătoare, Blythe nu s-a grăbit să-și ceară drepturile conjugale, ci i-a lăsat destul timp, cucerind-o încetul cu încetul, până când ea i s-a dăruit fără rezerve, iar Blythe a avut șocul vieții lui, descoperind că ea era încă fecioară, în ciuda celor opt ani de căsnicie!
În continuare, evenimentele se precipită, ițele se încâlcesc tot mai mult, cei doi trec prin multe aventuri spectaculoase iar pericolul pândește la tot pasul, mai multe crime fiind comise.
Conexiunile erau mult mai ample și mai complexe decât păreau la prima vedere, iar relația Juliei cu jurnalul era mult mai personală…
Autoarea reușește să ne surprindă complet în final, cu o întorsătură spectaculoasă de situație, un personaj secundar dovedindu-se a fi complet diferit de percepția inițială, iar legătura lui cu Julia mult mai complicată. Mai mult, o neașteptată și spectaculoasă poveste de iubire ia naștere în plan secundar, formidabila May-May, pe care o cunoaștem de asemenea din Umbra nopții, găsindu-și și ea sufletul pereche.
”În mintea lui îi asemui gustul cu cel al mierii proaspăt scurse din faguri. Gura ei avea o textură ca mătasea chimonoului pe care-l purta şi frăgezimea unei piersici coapte. Şi se simţi în al nouălea cer când ea cedă, se deschise cu totul şi se abandonă sărutului.
Când se simţi la un pas de axfisiere, bărbatul se opri şi o strânse cu grijă în braţe, sprijinindu-şi obrazul de creştetul ei şi inhalând mireasma florală a părului ei.
– Nu-mi pasă de unde vii, May-May, rosti el încet. Nici care ţi-e povestea vieţii. Nu-mi pasă ce-ai făcut şi ce nu. Nu mă interesează şi nici nu contează pentru mine. Vreau viitorul cu tine şi tot ce-mi poţi dărui. Iar eu îţi promit să am grijă de tine şi de fericirea ta.
– Atunci, am să mă mărit cu tine… bărbat nobil, făgădui ea cu o voce sfioasă.”
Epilogul ne dezleagă și ultimul mister, o scrisoare lăsată a fi înmânată cu o clauză specială dezvăluindu-ne motivația lui John pentru clauza scandaloasă introdusă în testamentul făcut.
Cartea se citește pe nerăsuflate, odată ce ai început-o nu o poți lăsa din mână. Chimia dintre cei doi eroi este evidentă încă de la primele pagini, pasiunea dintre ei fiind aproape palpabilă, în ciuda negării fiecăruia dintre ei. Dialogurile dintre ei sunt extrem de savuroase, scar scântei la fiecare replică, iar aerul se încinge în jurul lor. Fiecare dintre ei era perechea potrivită pentru celălalt. Julia este plină de contradicții, când fragilă și gingașă ca o orhidee, când dură și tare ca oțelul, iar Blythe, un bărbat puternic și hotărât, dar în același timp capabil de multă tandrețe, reușește să țină pasul cu ambele fațete ale personalității ei. În final, când toate secretele au fost dezvăluite, iar greșelile trecutului asumate de fiecare în parte, cei doi au reușit să ne convingă atât de tăria sentimentelor lor reciproce, cât și de trăinicia relației lor.

Mulțumim Librex pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea Văpaia soarelui de Raluca Butnariu poate fi comandata pe librex.ro

Am inclus cartea în Top 10 cărți historical-romance cu eroi geniali

 

 

 

 

About Author

27 de comentarii

  1. Recenzia ma indeamna sa cred ca „Vapaia soarelui” va fi pe gustul meu. Dragoste cu nabadai + aventura. Ce poate fi mai incitant? In mod cert am sa cumpar cartea!
    Felicitari pentru recenzie!

  2. foarte frumoasa si ispititoare recenzia ,felicitari Tyna <3 autoarea e in topul preferintelor mele in ce priveste autorii romani contemporani mai ales ca scrie historical -romance

  3. Nu am citit toate cărțile autoarei, dar ce am citit mi-a plăcut foarte mult, așa ca sunt convinsă ca si aceasta este de nota zece.

  4. Si recenzia am citit-o pe nerăsuflate, felicitări! cărțile Ralucai Butnariu nu au nevoie de recenzii si laude ca sa le citesc si totusi pana o sa citesc cartea am savurat recenzia ta. Îmi place referirea la marchiza de Pompadour si Henri, mai ales ca am citit vreo 2 carti despre ei doi.

Lasă un răspuns