Fantomele trecutului de Sandra Brown, Editura Litera, Colectia Carti Romantice – recenzie
Fantomele trecutului
(Seeing Red – 2017)
Sandra Brown
Editura Litera
Colectia Carti Romantice
Fantomele trecutului este o carte romantic-suspans foarte bine scrisă, în stilul binecunoscut al Sandrei Brown.
Jocuri de putere, corupție la nivel înalt, acțiune plină de adrenalină, personaje controversate iar adevărul este ascuns după un paravan de fum și ceață…
Kerra Bailey, o jurnalistă de televiziune în ascensiune, urmărește un interviu cu legendarul maior Trapper, devenit un adevărat erou național după curajul dovedit în salvarea victimelor unui atentat cu bombă.
Mai precis, în anul 1992, hotelul Pegasus din Dallas fusese bombardat, iar maiorul Franklin Trapper, riscându-și propria viață, scosese câțiva supraviețuitori de sub dărâmături. Un fotograf aflat la fața locului imortalizase o imagine, ce avea să devină ulterior legendară, câștigând chiar premiul Pulitzer pentru acea fotografie: Franklin Trapper, ieșind din clădirea învăluită în fum, cu un copil în brațe, o femeie atârnată de haina lui și un bărbat cu tibia fracturată sprijinindu-se de umărul lui.
În scurt timp, maiorul devenise un erou legendar îndrăgit, un simbol național de curaj și sacrificiu. Timp de douăzeci și doi de ani, maiorul se aflase în lumina reflectoarelor, primind toate premiile și distincțiile ce se puteau acorda, fiind invitat la Casa Albă de toate administrațiile ce se perindaseră pe acolo și ținând nenumărate discursuri în public.
În urmă cu trei ani, brusc și fără nicio explicație, maiorul a dispărut din atenția publicului, refuzând orice contact cu presa.
Însă Kerra este dispusă să facă uz de toate mijloacele necesare pentru a ajunge la maior – chiar și să îl convingă pe fiul înstrăinat al acestuia, fostul agent ATF John Trapper, să îi facă intrarea.
Pentru John Trapper, ziua în care tatăl lui devenise celebru nu era una de care să-și amintească cu plăcere. Până în acea zi, el fusese copilul adorat al tatălui lui, care îl înconjura cu multă dragoste și îi acorda întreaga lui atenție. Din acel moment, lumea îi acaparase părintele, iar viața lui se transformase într-o cursă continuă, pe care el o pierdea întotdeauna, fiindu-i imposibil să se ridice la nivelul ștachetei ridicată de tatăl lui. În fond și la urma urmei, e greu, dacă nu chiar imposibil, să salvezi lumea în fiecare zi prin fapte mărețe, imortalizate pe peliculă…
Meticulos, puternic, cu o minte extrem de analitică și foarte atent la detalii, John reușise totuși să-și clădească o carieră ca agent ATF (Organizație de implementare a legii din cadrul Departamentului de Justiție al SUA). Cât timp fusese angajat acolo, lucrase zi și noapte până când găsea toate răspunsurile și găsea toți vinovații. Însă, în urmă cu trei ani, John agitase apele, descoperind niște indicii surprinzătoare care făceau conexiunea cu niște persoane extrem de importante ce fuseseră implicate în atentatul cu bombă de la hotelul Pegasus. Din păcate, superiorii lui le consideraseră doar simple speculații și nici măcar tatăl lui nu îl încurajase, reproșându-i că își pierdea timpul cu vânătoarea de fantome, fără baze reale. Rănit sufletește, John își dăduse demisia, iar în scurt timp toată viața lui se năruise. Logodnica lui pierduse copilul lor, iar el insistase ca ea să se despartă de el, pentru ca ea să poată duce o viață echilibrată și fericită. Cinic și nefericit, John își pierdea timpul acceptând cazuri fără importanță ca detectiv particular.
Încă furios pe tatăl lui, John nu dorea să mai aibă nici o legatură cu acesta, prin urmare îi alunga pe toți cei care ar fi dorit să-i aducă din nou în lumina reflectoarelor.
Însă Kerra avea un atu de primă până cu care a reușit să-i capteze interesul lui John. De fapt, ea era fetița salvată din dărâmături de tatăl lui, cea care îi luase locul în inima acestuia pentru totdeauna…
În vârstă de cinci ani în momentul atentatului, Kerra avusese propria ei dramă neștiută în acel moment. Își pierduse mama, care murise pe loc în timpul bombardamentului, iar tatăl paralizase. Sora mamei și soțul acesteia o adoptaseră și, înțelegând impactul negativ major pe care l-ar fi avut popularitatea în cazul ei, îi ascunseseră cu grijă identitatea. Însă Kerra, punând la cap câteva indicii, aflase adevărul despre tragedia petrecută atunci și, după ce tatăl ei murise, făcuse tot posibilul să aibă șansa să-și întâlnească salvatorul.
Maiorul este încântat să o cunoască, în sfârșit, pe micuța fetiță pe care o salvase cândva și acceptă să-i acorde interviul, în cadrul căruia dezvăluirea adevăratei ei identități vine ca o adevărată bombă publicitară, emisiunea înregistrând un rating uriaș.
Însă, imediat după terminarea interviului, după ce echipa de filmare pleacă iar ea rămâne singură cu maiorul, evenimentele iau o turnură tragică, maiorul fiind împușcat grav în timp ce ea se afla în baie, Kerra reușind să scape cu viață in extremis, realizând că a dezgropat fără voie un secret mortal.
„Persoana care se afla de cealaltă parte a uşii încercă să răsucească clanţa şi descoperi că era încuiată. Mai încercă şi a doua oară, apoi uşa se zgâlţâi, într-o evidentă încercare de a o deschide cu forţa.
Pentru cel care încerca să o deschidă, uşa încuiată nu putea însemna decât un singur lucru: cineva era de cealaltă parte.
Fusese descoperită.”
Mai mult, primele indicii îl indică pe John ca potențial implicat în accidentul petrecut.
Kerra este conștientă ca John poate fi nu doar fermecător, ci și periculos, însă nu are cum să se opună atracției pe care o simte pentru el. Mai mult, de multe ori instinctele sunt mult mai valoroase decât rațiunea, iar Kerra simte instinctiv că John este nevinovat și singurul în care poate avea încredere.
Kerra și John trebuie sa își unească forțele dacă vor să scoată la iveală ițele unei conspirații cu implicații profunde – și să rămână în viață.
Cartea are o acțiune extrem de alertă și te ține în priză de la început până la sfârșit, surprinzându-te pe parcurs cu întorsături spectaculoase de situație și adevărate lovituri de teatru.
Romantismul este foarte bine conturat în carte, iar momentele de pasiune sunt foarte fierbinți.
„Simţi apăsându-i pe gură toate elementele minunat de masculine: ţepii din barba care îi acoperea obrazul, siguranţa buzelor care ştiau ce vor şi cum să obţină ce doresc, insistenţa posesivă a limbii care îi aluneca peste buze.
Mult prea repede, totul se termină. O îndepărtă de el, dar îşi ţinu mâna pe gâtul ei încă vreo câteva secunde, privind cu insistenţă în ochii ei.”
„– Am văzut cum reacţionează femeile în prezenţa ta, spuse ea. Mai mult, am văzut cât de conştient eşti de reacţia lor. Eşti băiat rău până-n vârful unghiilor, ceea ce te face cu atât mai dezirabil, şi, da, chiar dacă ştiam că trebuie să mă feresc şi să nu mă las pradă farmecelor tale, tot am făcut-o.”
„Era un sărut tandru, tihnit. Chiar şi aşa, îi stârni fiori. Şi lui la fel. Îl simţi cum începe să ardă, anunţând o reaprindere a pasiunii care îi consumase pe amândoi cu doar câteva minute în urmă.”
Kerra și John ne demonstrează în final că sunt adevărate suflete pereche, fiecare aducând elementul de echilibru care-i lipsea celuilalt pentru a putea fi fericit.
Kerra a apărut ca o adevărată rază de lumină în viața lui John, reușind să-l împace cu trecutul lui, alungându-i demonii interiori și readucându-i speranța și căldura în viața lui.
La rândul lui, John era exact ceea ce-i lipsea Kerrei pentru a-și putea găsi liniștea și fericirea, prin forța, bunătatea și puterea sentimentelor lui aducându-i încrederea în forțele proprii și înconjurând-o cu toată iubirea după care tânjise atâta timp.
O carte care, după multe momente de tensiune și suspans, te lasă cu o stare de bine și speranță în suflet, convingându-te pe deplin de magia dragostei!
”- Am nevoie de tine. O nevoie disperată. E ca o boală. Carson zice că-i dragoste. Crede că-i isterie.
– Și tu ce zici?
Trapper ridică privirea și se uită la ea.
– Eu zic, eu știu, că dacă nu mă inviți să rămân cu tine, va trebui să te răpesc din nou.
– Să rămâi pentru cât timp, Trapper? O oră? O noapte, înainte să fugi din nou?
– Nu, până când sunt vindecat. Își trecu degetul mare peste buza ei de jos. Dar, pentru că gândul la tine nu face decât să mă îmbolnăvească mai rău, s-ar putea să fie pentru totdeauna.”
12 Comments
Geo
Abia aștept sa o cumpăr.
Tyna
Și eu!
Tyna
Am actualizat postarea cu recenzia.
Oli
Waww, minunata si captivanta recenzie Tyna, felicitari! Am citit-o cu sufletul la gura, si acum abia astept sa citesc cartea, pe care o am , dar nu am citit-o pana acum.
Tyna
Mulțumesc! Să o citesti cu plăcere!
Oli
Multumesc, sper sa o citesc cat mai curand.
Geo
Cu siguranta este o carte frumoasa și plină de suspans. Sper sa o citesc si eu. Felicitări pentru frumoasa recenzie.
Tyna
Mulțumesc!
Alina Geambasu
Ce poveste antrenanta, plina de pericole! Trebuie sa imi fac timp pentru ea. Multumesc pentru recomandare, si fericitari pentru maniera in care ai scris recenzia!
Tyna
Mulțumesc! Ți-o recomand! Sigur o să îți placă.
Balan Daniela
Când am citit prezentarea cărții mi s-a părut asemănătoare cu ,,Interviul,, de aceeași autoare însă m-am înșelat,o carte minunata plină de suspans și andrenalina!mi-au plăcut personajele principale și nu mă așteptam la un așa deznodământ cu un neașteptat personaj negativ !o recomand cu drag ! felicitări Tyna pentru recenzia superbă ❤️
Tyna
Mulțumesc! Și pentru mine a fost o surpriză!