Răzbunarea pisicii asasine – seria Pisica asasină de Anne Fine, Editura Paralela 45 – recenzie

M-am amuzat teribil citind noile aventuri ale lui Tuffy – motanul încrezut și plin de personalitate.

Totul a început când mama lui Ellie a ocupat locul preferat al lui Tuffy pe canapea, în timp ce studia niște broșuri încercând să-și dea seama ce curs să urmeze. În loc să priceapă din faptul că Tuffy se strâmba de zor și o scuipa că trebuie să elibereze canapeaua, mamei lui Ellie i s-au părut foarte amuzante grimasele lui Tuffy și s-a grăbit să-i facă o poză, decizând pe loc că un curs de pictură în care să-l imortalizeze pe Tuffy era exact ceea ce își dorea. Rezultatul: o pictură agățată pe perete, în care era surprins Tuffy într-o postură care nu-l avantaja deloc. Supărat, Tuffy a decis că se impuneau măsuri radicale. Surprinzând un moment prielnic, Tuffy a făcut franjuri pictura cu pricina, nefiind deloc impresionat ulterior de văicărelile lui Ellie.

”- Tuffy! m-a mustrat ea cât mai sever cu putință. Uite ce-ai făcut cu prima pictură a lui mami! Ai distrus-o!

Ca să vezi, ce tragedie! Dacă vreți să vă spun părerea mea, nu cred că cei de la Galeria de Artă vor fi copleșiți de durere la auzul veștii.”

Isprăvile lui Tuffy erau însă departe de a se fi sfârșit. Mama lui Ellie a decis să-și încerce talentul în alt domeniu, venind acasă cu trei vase de lut, creație proprie, incredibil de urâte. Cu un simț estetic foarte dezvoltat, Tuffy nu putea permite ca astfel de lucruri oribile să fie expuse în casă, astfel că două vase au fost executate repede, spărgându-se în două la impactul cu podeaua, după ce au fost împinse ”din greșeală” de Tuffy. Probabil că și cel de-al treilea vas ar fi avut soarta celorlalte două, dacă Tuffy nu ar fi observat că tatăl lui Ellie fusese încântat de faptele lui și încerca să-l îmbie să-l spargă și pe cel de-al treilea. Între cei doi nu era chiar cea mai caldă relație de prietenie, dar Tuffy ar fi făcut totuși un compromis dacă tatăl lui Ellie nu ar fi făcut o greșeală grosolană de-a dreptul, adresându-i-se lui Tuffy ca unui câine! 

Am râs în hohote citind gândurile lui Tuffy, foarte mândru de rasa lui. Când spune ”Eu sunt pisică!” parcă ar spune ”Eu sunt Sir!” Ca posesoare a două pisicuțe foarte răsfățate, nu pot decât să-i dau dreptate! 😀

”- Așa, a spus el. Fii băiat bun!

Băiat bun? Drept cine mă ia? Drept un prostănac de cățel?

I-am aruncat privirea mea de gheață, clipind alene. Poate, dacă n-ar fi avut o cârpă în loc de creier, ar fi înțeles ce vreau să spun. Privirea mea însemna: Scuză-mă. Care dintre noi e dresat ca un câine? Fac ce vrei tu? Nu. Vin când mă strigi? Nu. Mă duc în treaba mea. Eu sunt pisică.

Tu însă ești perfect dresat. Când îmi este foame, trebuie doar să mă frec de câteva ori de picioarele tale, aproape făcându-te să te împiedici, ca să-mi deschizi o conservă. Dacă vreau să ies, mă priponesc în fața ușii și miaun de parcă mi-ar fi rău, ca să vii într-o clipă și să-mi deschizi ușa.

Atunci, ia spune-mi tu mie, prietene, cine ar trebui să zică ”Băiat cuminte”?

Exact. Nu tu. Ci eu.”