Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman, Editura Art – recenzie

Un bărbat pe nume Ove

(A Man Called Ove – 2012)

Fredrik Backman

Editura Art

Colecție: musai

An apariţie: 2017

Traducere din limba suedeză de Andreea Caleman

Fredrik Backman este editorialist, blogger și unul dintre cei mai populari scriitori suedezi contemporani. Cărțile sale au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi. Trăiește la Stockholm împreună cu soția și cei doi copii ai săi.

Romanul său de debut Un bărbat pe nume Ove a cunoscut un succes mondial, iar ecranizarea lui a fost nominalizată la Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin (2016) și a fost desemnată Cea mai bună comedie a anului (la Premiile Academiei Europene de Film – 2016).

De același autor: Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, Scandalul, Noi contra voastră, Oameni anxioși, Britt-Marie a fost aici

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Își divinizează mașina Saab, marca lui de suflet, și judecă oamenii după ce mașină conduc, disprețuind profund, se înțelege, automobilele străine. Se crede înconjurat de idioți și crede că lumea se duce de râpă cu toți filfizonii ăștia cu cabluri albe în urechi care angajează pe cineva să le schimbe un bec. A fost detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari - în urma a ceea ce el a numit a fi „o lovitură de stat” -, dar tot el e regele cartierului, pe care îl inspectează nesmintit în creierii dimineții să se asigure că totul este în ordine. Lumea îl consideră teribil de urâcios.

Într-o dimineață de noiembrie, însă, tot universul și planurile sale îi sunt date peste cap în cel mai neașteptat mod cu putință, când o iraniancă pe cât de gravidă, pe atât de dezinvoltă, și soțul ei tolomac, împreună cu cele două fetițe ale lor, se mută lângă casa lui și-i turtesc cutia poștală cu o remorcă (deși Ove postase foarte clar peste tot afișe cu „Interzis accesul mașinilor în zona rezidențială”).

Accidentul e sunetul de start pentru o serie de întâmplări neverosimil de amuzante și, uneori, perfect înduioșătoare  - cu o pisică jigărită și aproape fără coadă și prietenii dintre cele mai improbabile -care-l fac pe Ove, eternul ursuz supărat pe tehnologia modernă, bătăușul de clovni și „vecinul infernal”, să (re)învețe să respire aerul unei vieți pe care el însuși o credea pierdută și de care lumea nu-l bănuia în stare pe acest pensionar imposibil. 

Un bărbat pe nume Ove a cucerit o lume întreagă prin modul irezistibil, plin de umor și tandrețe, în care explorează teme grave precum pierderea, bătrânețea, diversitatea, toleranța, principiile morale, prietenia și speranța. La final, nu aveți cum să nu îl adorați pe Ove.

„Dacă ar exista un premiu pentru «Cea mai fermecătoare carte a anului», acest roman l-ar câștiga fără probleme.” Booklist

„O să râdeți, o să plângeți și o să simțiți o înțelegere infinită pentru toți ursuzii și morocănoșii din viața dumneavoastră.” People

Mulțumim Libris pentru cartea oferită pentru recenzie!

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman este o carte deosebit de emoționantă și înduioșătoare despre principii și loialitate, pierdere și suferință, iubire și sacrificiu, prietenie și speranță. Scrisă într-un stil inedit, cu un umor fin și cuvinte simple, pendulând între fragmente din trecut și prezent, cartea reușește să-ți atingă sufletul, trecându-te printr-o gamă întreagă de emoții. Nu poți să nu-l îndrăgești pe Ove, acest personaj absolut memorabil, un bărbat morocănos și tipicar, însă cu o inimă de aur.

Întreaga poveste a lui Ove nu o deslușim dintr-o dată, ci o construim încetul cu încetul, din fragmente de informații pe care le conectăm între ele, precum piesele unui puzzle, abia în final având imaginea completă. Efectiv mi-au dat lacrimile când ultimul mister a fost dezvăluit! Pot spune, fără nicio exagerare, că povestea de iubire dintre Ove și soția lui Sonja este una dintre cele mai frumoase pe care le-am citit, și am citit destule!

Încă de tânăr, chiar din timpul adolescenței, Ove avusese principii ferme și clare, învațate ca pe biblie de la tatăl lui, cu care semăna nu în puține feluri: ”dacă-i cinstit, cinstit să fie!” Impresionant este faptul că se pare că autorul s-a inspirat cumva din propria lui experiență, întrucât la sfârșitul cărții i-a mulțumit tatălui său: ”Pentru că sper că nu îți semăn în cât mai puține feluri.”

Deși rămas orfan de la șaisprezece ani, Ove nu s-a abătut niciodată de la principiile lui, indiferent cât a avut de pierdut din cauza asta. Pentru Ove, lucrurile erau doar în alb și negru, nu exista cale de mijloc sau compromis! Astfel, Ove a condus toată viața lui aceeași marcă de autoturism – Saab, nu a mințit și nu a pârât pe nimeni niciodată și nu a suportat ideea de risipă.

Când Ove a cunoscut-o pe Sonja, pe când avea nouăsprezece ani, a fost ca și cum un întreg curcubeu de culori a pătruns în viața lui, iar toate unghiurile drepte și rigide din care fusese construită viața lui până atunci păreau să se curbeze sub influența ei.

”Ove înțelegea lucrurile pe care le vedea și le putea atinge. Beton și ciment. Sticlă și oțel. Unelte. Lucruri pe care le puteai desluși. Înțelegea unghiurile drepte și instrucțiunile clare. Machete și schițe. Lucruri care puteau fi desenate pe hârtie. Pentru el totul era alb sau negru.

Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.”

”Pe Ove nu-l întrebase nimeni, înainte să o întâlnească pe ea, care era viața lui. Dar, dacă l-ar fi întrebat cineva, ar fi răspuns că nu trăise până atunci.”

Însăși regulile ferme după care se ghidase până atunci căpătau adăugiri importante de dragul ei. Deși el era extrem de punctual și nu suporta ca nimeni să întârzie la o întâlnire, pe Sonja avea să o aștepte de nenumărate ori, fără să se supere sau să îi reproșeze vreodată.

”La vremea aceea Ove nu știa, de bună seamă, dar avea să își petreacă atât de multe sferturi de ceas din viață așteptând-o, că taică-su s-ar fi uitat cruciș de-ar fi aflat vreodată. Când, în sfârșit, Sonja și-a făcut apariția, într-o rochie înflorată și un pulover atât de roșu că l-a făcut pe Ove să-și mute greutatea de pe un picior pe celălalt, s-a hotărât că nu avea prea mare însemnătate că întârziase.
Vânzătoarea de la florărie îl întrebase „ce dorește”. Iar el o pusese la punct că nu se întreabă așa, la naiba, că doar ea vinde verdețurile, iar el le cumpără și nu invers, nu? Femeia păruse ușor deranjată, dar îl mai întrebase, totuși, dacă destinatara florilor are o culoare preferată. „Roz”, răspunsese Ove sigur pe el. Nu că ar fi avut habar care era, de fapt, culoarea ei favorită.
Și acum era acolo, în fața lui, cu pulovărul ei roșu, strângând fericită la piept florile de la el și făcând restul lumii să pară zugrăvită în nuanțe de gri.
— Sunt fantastic de frumoase, a zâmbit ea, cu o candoare care l-a făcut pe Ove să-și pironească privirea în pământ și să lovească stingherit pietricele cu bombeul pantofului.
Lui Ove nu-i plăceau restaurantele. Nu înțelesese niciodată de ce să mănânce în oraș, pe o grămadă de bani, când putea să mănânce acasă. Nu-l interesau mobilele somptuoase și mâncărurile elaborate și era conștient că nici prea priceput la a face conversație nu era. În fine, una peste altă, se gândea că, dacă tot mâncase înainte, își putea permite să o lase pe ea să comande orice din meniu, iar el ar putea lua cel mai ieftin fel. Și, dacă-l întreba ceva, măcar n-o să aibă gură plină cu mâncare când răspunde. I se părea un plan bun.
Când ea a comandat, chelnerul i-a zâmbit binevoitor. Ove știa prea bine ce gândeau, și chelnerul și ceilalți meseni. Că nu-i de nasul ei, asta gândeau toți. Iar Ove s-a simțit foarte prost din cauza asta. Mai mult din cauza faptului că și el era de aceeași părere.
Sonja i-a povestit cu entuziasm despre studiile ei, despre cărțile pe care le citise și filmele pe care le văzuse. Și, când se uită la el, Ove simțea, pentru întâia oară, că era singurul bărbat de pe lume. În cele din urmă, și-a dat seama că, dacă-i cinstit, cinstit trebuia să fie. Nu putea să stea acolo și s-o mintă în față. Așa că și-a dres glasul, și-a luat inima în dinți și i-a spus pe loc adevărul. Că nu era înrolat în armată, ci era un simplu om de serviciu pe trenurile de noapte, cu o inima bolnavă, care o mințise fără nici un motiv, doar pentru că îi plăcea foarte mult să meargă cu trenul cu ea. Pentru Ove era de la sine înțeles că asta avea să fie prima și ultima cină împreună, că doar nu o să mai stea ea la masă cu un trădător. Așa că, după ce a terminat de rostit adevărul, a pus șervetul pe masă, și-a scos portofelul să plătească și s-a ridicat să plece.”

Spre surprinderea lui însă, Sonja părea să-i împărtășească întocmai sentimentele, deși el nu putea pricepe de ce, însă noi da!

”Tu dansezi pe dinăuntru, Ove, când nu te vede nimeni. Și pentru asta o să te iubesc toată viața. Fie că-ți convine au ba.”

Cuplul dintre Ove și Sonja este extrem de pitoresc, fiecare dintre ei părând opusul celuilalt, însă cumva tocmai de aceea erau atât de compatibili, completându-se perfect unul pe celălalt.

”- Îți place să citești? a întrebat ea entuziasmată.
Ove a dat șovăielnic din cap că nu, dar ei părea să nu-i pese.
– Mie îmi place la nebunie, a zis ea.
Pe urmă s-a apucat să-i povestească despre ce era fiecare carte în parte. Iar Ove și-a dat seama că avea să iubească pentru tot restul vieții lui să o asculte vorbind despre lucrurile pe care ea le iubea.
Nu mai auzise niciodată ceva la fel de minunat ca vocea Sonjei. Vorbea ca și cum era tot timpul gata să chicotească. Iar când chicotea, suna cam cum își închipuia Ove că ar suna bulele de șampanie dacă ar chicoti.”

Iar când Sonja a murit, răpusă de cancer, toată culoarea a dispărut din nou din viața lui Ove, care a rămas cu sufletul pustiit și gol pe dinăuntru. Pentru că, așa cum simțise că nu trăise înainte de a apărea Sonja în viața lui, tot la fel încetase să trăiască după ce ea nu mai era…

Dorul de ea îl măcina neîncetat, orice lucru mărunt amintindu-i de Sonja.

”Când pierzi pe cineva ți-e dor de cele mai ciudate lucruri. Chestii mici. Zâmbete. Felul în care se întorcea în somn. Să zugrăvească pentru ea.”

”Se fac șase luni de când a murit. Iar Ove încă mai controlează caloriferele de două ori pe zi, să vadă dacă nu cumva a dat ea căldura mai tare pe furiș.”

”Îi e atât de dor de ea, încât uneori simte că nu mai rabdă să fie în propriul trup.”

O perioadă se refugiase în muncă, executându-și sarcinile de serviciu la fel de eficient ca întotdeauna pentru că, nu-i așa?, lucrurile trebuiau să meargă mai înainte chiar dacă viața lui Ove era un vid absolut. Când însă Ove a fost concediat, s-a desprins și ultima ancoră de care se mai agățase, iar Ove a luat hotărârea dramatică de a-și termina socotelile cu viața, dorind din răsputeri să se reîntâlnească cu soția lui.

”O să-ți prindă bine s-o iei mai urușel”, așa i-au zis la muncă. Venise luni la lucru și atunci i-au zis, că n-au vrut să-i spună vineri, ca să ”nu-i strice weekendul”. ”O să-ți prindă bine, să vezi…”, așa i-au zis. Ce știu ei cum e să te trezești marți dimineața și să nu mai ai niciun rost? Cu internet-urile și espresso-urile lor, ce știu ei ce înseamnă să-ți asumi responsabilități?

Ove se uită la tavan. Mijește ochii. E important să centreze cârligul, hotărăște el.”

Ove își pregătește sinuciderea cu meticulozitate și responsabilitate, așa cum făcuse cu orice avusese de făcut în viață. Astfel, are grijă să-și pună toate lucrurile în ordine, să plătească toate datoriile, să stingă lumina – că doar nu era să ardă în gol până îl găsea cineva și să se facă risipă.

Din fericire, soarta încă mai avea multe planuri cu Ove. Frânghia cu care încercase să se spânzure s-a rupt, spre indignarea lui Ove, care revine îmbufnat la rutina lui obișnuită.

”Păi, sigur, era de așteptat! Nici zilele nu mai poți să ți le iei normal, ca omul!” își zice. Apucă frânghia ruptă și o aruncă la gunoi. Adună folia de plastic de pe jos și o îndeasă în niște sacoșe de la IKEA. Pune bormașina și burghiele la loc în cutii, apoi iese și duce totul în magazie.”

Nici următoarele tentative de sinucidere nu au prea mare succes, principala ”vinovată” fiind Parvaneh, vecina lui iraniană – însărcinată, căsătorită cu un IT-ist tolomac, cu care avea deja doi copii -, care îi invadează viața lui Ove cu cerințele ei nesfârșite de ajutor. Forțat să iasă din carapacea lui, Ove interacționează și cu restul vecinilor, ajungând să se implice chiar într-o adevărată campanie de salvare a lui Rune, vechiul lui rival, de la a fi internat la azil.

Fără voia lui, Ove se trezește în plus și stăpânul unei mâțe vagaboande care, paradoxal, se încăpățânase să-l determine pe Ove să o adopte.

Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte toate întâmplările tragi-comice care îl au în centrul lor pe Ove, pe care vă asigur că-l veți adora până la final.

Și personajele secundare sunt extrem de pitorești și mi-a plăcut modul spectaculos în care s-au împletit destinele unora dintre ele.

Vă recomand cu drag această carte duioasă, o adevărată lecție de viață, care te provoacă să privești dincolo de aparențe, lăsându-te cu o stare de bine și multă speranță în suflet!

În 2016, cartea a fost ecranizată în Suedia, iar filmul a fost nominalizat la Oscar, la categoria Cel mai bun film străin.

Update:

Pe 13 ianuarie 2023 a fost lansat filmul ”Un bărbat pe nume Otto”, cu Tom Hanks în rolul principal, adaptarea americană după romanul „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrick Backman. L-am vizionat și este minunat! Îl recomand cu multă căldură!

Cartea Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman poate fi comandată pe libris.ro

Cărțile autorului Fredrik Backman pot fi comandate de pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Fredrik Backman

Recenzii și prezentări Editura Art