Tagul Crăciunului – Delicatese Literare
Tagul Crăciunului – Delicatese Literare
Sperăm să vă placă acest tag creat de noi și să îl găsiți interesant și ofertant. Vă invităm cu drag să îl preluați, așteptăm cu interes răspunsurile voastre!
1. BRADUL. Verde tot timpul anului. O carte clasică nemuritoare, care ți-a rămas în suflet.
Oli: Pe aripile vântului de Margaret Mitchell, cartea mea ”de suflet”, alături de personajele căreia am iubit, am plâns, am visat. Am situat-o pe primul loc în Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei.
Tyna: Mândrie și prejudecată de Jane Austen – o fermecătoare poveste de dragoste, o adevărată capodoperă literară, care are darul de a ne încânta chiar dacă au trecut peste două sute de ani de când a fost scrisă! Am menţionat cartea în Top 10 cupluri romantice din cărțile historical și în Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance
2. STEAUA DIN VÂRFUL BRADULUI. Un volum care încheie ”la înălțime” o serie preferată.
Oli: Un volum care a încheiat ”la înălțime” o serie ce mi-a plăcut în întregime foarte mult este Cartea vieții, ultimul volum al extraordinarei trilogii Cartea pierdută a vrăjitoarelor de Deborah Harkness.
Tyna: Opoziție de Jennifer L. Armentrout – o încheiere superbă a seriei Lux (Obsidian, Onix, Opal, Origin, Opoziție), o carte intensă și emoționantă, care te captivează de la început până la sfârșit, paginile aproape că se dau singure una după alta, iar adrenalina este la cote maxime.
3. BETEALA. Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă, începând cu coperta și titlul?
Oli: Amor la Paris de Juliette Sobanet, o carte cu o copertă minunată, un titlu romantic și o încântătoare atmosferă pariziană drept decor pentru frumoasa poveste de iubire din paginile ei.
Tyna: Umbra nopții de Raluca Butnariu – o foarte frumoasă carte historical-romance, plină de suspans, care te încântă cu un ritm alert, personaje fascinante, dialoguri pline de vervă și întorsături de situații.
4. GLOBURILE. O carte îndrăgită cu tema Crăciunului
Oli: Poveste de Crăciun, de Charles Dickens. Una din cele mai frumoase povești de Crăciun pe care le-am citit, cu cele trei duhuri. O carte cu mesaj, de citit și recitit. Are și o ecranizare care mi-a plăcut, am recomandat-o în Top 15 filme fermecătoare de Crăciun.
Tyna: Irezistibil de Jill Shalvis – o carte delicios de amuzantă, extrem de romantică, plină de căldură, despre miracolul celei de-a doua șanse, noi începuturi, curajul de a lupta pentru ceea ce îți dorești, relații de familie care se leagă după mulți ani, secrete dezvăluite și solidaritate umană. Acțiunea se petrece în preajma Crăciunului, iar scena în care cele trei surori se împacă, găsind afară un pin căzut și decorându-l ca pe un pom de Crăciun, cu luminițe în formă de ardei iuți și cu tot felul de poze cu bărbați găsite într-o revistă, sărbătorind armistițiul dintre ele cu mai multe pahare de vin, este memorabilă!
5. INSTALAȚIA DE LUMINI. O carte care te-a făcut să zâmbești
Oli: Ultima carte citită care m-a făcut să zâmbesc este Diabolic de Theo Anghel, o carte cu un umor delicios, situații amuzante și dialoguri savuroase. E ultimul volum dintr-o serie – Am murit, din fericire – care s-ar potrivi şi ca răspuns la întrebarea 7 Am terminat -o de citit, dar mai vreau…
Tyna: O carte care m-a făcut să zâmbesc este Un loc pentru inima ta de Susan Elizabeth Philips – o carte caldă, romantică, emoționantă și deosebit de amuzantă, care reușește să te binedispună încă de la primele pagini, stârnindu-ți hohote de râs pe tot parcursul cărții, pentru ca la sfârșit să te înduioșeze cu un deznodământ fericit, convingându-te din plin de puterea magică a dragostei!
6. CADOURILE DE SUB BRAD. O carte surprinzătoare, cu răsturnări de situație neașteptate.
Oli: Vremuri de sânge și străluciri de stele de Laini Taylor, o superbă carte fantasy în care avem parte de câteva răsturnări de situație spectaculoase.
Tyna: Central Park de Guillaume Musso – un thriller psihologic extrem de captivant, care te ține cu sufletul la gură de la începutul până la sfârșitul cărții. Musso își reconfirmă încă o dată incredibilul său talent de a țese povești extrem de complicate, al căror deznodământ nu îl poți ghici până la final. Musso gradează magistral acțiunea, indiciile pe care ți le dă te pun de multe ori pe piste false, iar când crezi în sfârșit că ai prins un fir primești o nouă informație care te bulversează total, iar la sfârșit îți vine să exclami total uluit: ”Uau!”.
7. BOMBOANE DE POM. O serie care dă dependență.
Oli: Seria Nemuritor de Oana Arion (Ultimul viking, Te voi găsi, Dincolo de timp, Prin cenușă de visuri, Pentru că eu sunt) o serie care te poartă în universul ei din care te desprinzi cu greu…
Tyna: Seria Pe strada Dublin de Samantha Young (Pe strada Dublin, Pe strada Londra, Pe Strada Jamaica, Pe strada India, Ecouri din strada Scoția) – o serie ingenios construită, cu povești inedite, deosebit de romantice, intens emoționante și foarte captivante. Abia aștept să apară următoarea carte din serie!
8. FELIA DE COZONAC. O carte pe care ai citit-o pe nerăsuflate.
Oli: Asasin la feminin de Monica Ramirez – o carte care te ține în priză de la început la sfârșit, ca de altfel toate volumele extraordinarei serii Alina Marinescu. Fiecare volum al ei se citește ”la foc continuu”, fiind o serie pe care o pot încadra de asemenea în categoria celor care dau dependență, ca și în rândul celor cu răsturnări neașteptate de situații!
Tyna: Warcross vol.1 Jucător. Vânător. Hacker. Pion de Marie Lu – o carte extraordinar de bine realizată, care te proiectează într-o lume fantastică și ultratehnologizată, pompându-ți o infuzie de adrenalină de la prima până la ultima pagină. Detaliile sunt minuțios descrise și atât de bine susținute încât ai impresia că iei parte la acțiune. Odată ce ai început cartea, nu o poți lăsa din mână, citind fiecare pagină cu sufletul la gură, abia așteptând să vezi ce se mai întâmplă.
9. VINUL FIERT. O carte ”fierbinte”.
Oli: Iubire periculoasă de Georgiana Sandu – fierbinte de tot!
Tyna: Amantul de Jodi Ellen Malpas – o carte romantic-erotică, cu trăiri intense și momente înflăcărate, amuzantă la anumite pasaje, cu personaje fascinante și puțin mister.
10. COLINDE. O carte care te-a răscolit.
Oli: Mă pierd în tine de Jasinda Wilder, una din cele mai impresionante cărți pe care le-am citit, m-a bulversat și emoționat până la lacrimi.
Tyna: În patru secunde ai pierdut totul de K.A. Tucker – o carte care te răscolește emoțional, plină de suspans și momente fierbinți, care te ține cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină, neputând să o lași din mână odată ce ai început-o.
11. ZĂPADA. O poveste petrecută într-un decor hibernal.
Oli: Fram, ursul polar de Cezar Petrescu, o superbă carte a copilăriei mele care m-a făcut să visez la povești ce se petrec în ținuturi îndepărtate, pe întinderile albe și reci ale Nordului…
Tyna: Necunoscutul de Sandra Brown – un thriller foarte reușit, cu mult mister și suspans, a cărui acțiune se petrece într-un peisaj montan înzăpezit din Carolina de Nord.
12. MOȘ CRĂCIUN. O carte care care te-a impresionat în copilărie
Oli: Sunt multe cărțile care m-au impresionat în perioada copilăriei, iar Toate pânzele sus! de Radu Tudoran ocupă cu siguranță un loc fruntaș. Am menționat și alte cărți despre care pot spune că m-au îmbogățit sufletește în Top 10 cărți care mi-au îmbogățit copilăria și adolescența.
Tyna: Singur pe lume de Hector Malot – o înduioșătoare carte a copilăriei, pe care am inclus-o în Top 10 cărți care mi-au înflăcărat imaginația în copilărie și adolescență
Vă invităm cu drag să preluaţi acest tag şi aşteptam cu interes să vedem răspunsurile voastre!
Au preluat tagul: Rândurile Evei, A drop of inspiration, Just reading my books, Books are my drug, Anca şi cărţile, Prefaţă de carte, Lost in the Worl of Books, Vieneland, Praf de stele
62 Comments
Adriana Ivan
Ce tag frumos! Felicitări!
Tyna
Mulțumim! Ne-am bucura mult să-l preiei!
Oli
Multumim!
Rusnaciuc Monica
Superb deja visez la sarbatori si la cartile vrumoase de sub brad
Oli
E perioada magica a anului, cand visele se implinesc…
Tyna
Mă bucur că îți place!
catalina
Ce tag frumos! Felicitări, fetelor!
Oli
Multumim!
Tyna
Mulțumim!
Balan Daniela
un tag frumos si interesant ! felicitari fetelor pentru raspunsurile date
Oli
Multumim, Daniela!
Tyna
Mulțumim mult!
Cornelia
Foarte frumos târgul, felicitări! când am timp o sa răspund si eu.
Oli
Multumim, Cornelia! Iti asteptam cu mult interes raspunsurile!
Tyna
Mulțumim! Aștept cu mult interes răspunsurile tale!
Mirela Nenciu
Felicitari fetelor! Niste raspunsuri foarte interesante!
Oli
Multumim, Mirela!
Tyna
Mulțumim! Mă bucur că ți-au plăcut alegerile noastre!
Mirela Nenciu
Intotdeauna imi plac alegerile voastre si ma bucur sa descopar titluri pe care le-am ratat dar care ma atrag maxim!
Oli
Imi pare bine!! Te pup!
Tyna
evaancutahamza
Minunat tag! Felicitari, fetelor!
Oli
Multumim Eva! Ne-am bucura sa-l preiei!
evaancutahamza
O sa il preiau. Multumesc!
Tyna
Mulțumim! Aș fi curioasă să aflu și preferințele tale!
evaancutahamza
Voi incerca sa raspund la acest tag cat de curand!
Tyna
Mă bucur!
anasylvi
Un tag foarte apetisant! Poate imi amintesc sa il fac si eu mai aproape de Craciun. Lecturi minunate!
Oli
Ma bucur ca iti place, Ana! Lecturi minunate si tie!
Tyna
Mulțumim! Sunt tare curioasă să aflu care vor fi alegerile tale! Lecturi plăcute și ție!
Theo Anghel
Sunteți super-speciale, fetelor! Love you!:*
Tyna
Mulțumim! Și noi te iubim!
Oli
Te imbratisam cu drag! :*
Geo
Îmi plac foarte mult întrebările, de răspunsuri nu mai zic. Super tag, felicitări! Îl preiau și eu!
Tyna
Mulțumim! Mă bucur că preiei tagul! Abia aștept să aflu și răspunsurile tale!
Oli
Ma bucur ca iti place tagul! Abia astept sa vad raspunsurile tale!
Catalina Dumbrava
ce frumosssss, mi-a placut tare mult! Felicitari fetelor!
Tyna
Mulțumim!
Oli
Ma bucur ca ti-a placut, multumim!
Mirela Barbalata
Frumos tag, fetelor! Si alegerile sunt pe masura .
Tyna
Mă bucur că ti-a plăcut!
Oli
Multumim!
Carolina Bianca
Un tag foarte frumos! Imi plac raspunsurile voastre!
Tyna
Îmi pare bine!
Oli
Ma bucur, Caro!
cititornecunoscut
Foarte interesant tagul! Deja simt miros de scortisoara
Tyna
Ne bucurăm că am transmis spiritul Crăciunului!
Oli
Ce frumos ai spus! Da, parca se simte miros de scortisoara, una din aromele inconfundabile ale Craciunului!
Mariam Oana
Superb tag, cred că o să îl preiau și eu, timp să am… La unele cerințe, corespund gusturile noastre
Tyna
Mulțumim! Aștept cu nerăbdare să aflu alegerile tale!
Oli
Chiar te rog sa îl preiei, Oana! Mă bucur că îți place!
Ghanda
Foarte faine întrebările! Chiar mă gândeam înainte să încep să citesc că mai e muuult până la Crăciun, apoi mi-am dat seama că am suntem, totuși, la jumătatea lui noiembrie! Cum zboară timpul!
Tyna
Mă bucur că îți plac! Așa e, nu mai e mult până când o să intrăm în spiritul sărbătorilor
Oli
De asta l-am lansat si noi mai devreme, sa incepem sa intram deja in atmosfera Craciunului si sa poata sa raspunda toti cei care doresc sa-l preia, in aceasta perioada. Deja e „zvon” de Sarbatori in aer…
Claudia Dare
Super tag! Mi-au plăcut răspunsurile voastre! Nu stiu daca o sa am timp, dar as vrea sa preiau si eu tagul!
Oli
Mă bucur că ti-a plăcut tagul! De asta l-am și lansat mai devreme, să fie timp până la Crăciun. ..
Geo
Si răspunsurile mele aici:
https://justreadingmybooks.wordpress.com/2017/12/04/tag-ul-craciunului/
vienela
Mi-a placut provocarea voastra, asa ca am raspuns fara sa stau pe ganduri. Nu ma simt prea bine fizic si numai din acest motiv am ales sa scriu raspunsuri succinte. Sper ca nu va suparati.
http://vieneland.ro/de-craciun-vorbeste-mi-despre-un-volum-sau-mai-multe/
Oli
Imi pare bine ca ti-a placut tagul si ca ai raspuns, Vienela! Mi-au placut alegerile tale, foarte inspirate! Si multumesc ca ai postat linkul in comentarii, il vom prelua si in articol.
anasylvi
L-am facut atunci, dar cred ca am uitat sa pun link. Uite: https://adropofinspiration.wordpress.com/2017/12/03/tagul-literar-al-craciunului/
Oli
Minunate răspunsuri, Ana, e super tagul tău! ❤Mă bucur că l-ai preluat! ❤
anasylvi
Da, chiar atunci l-am preluat… Uitasem sa postez.